ICCJ. Decizia nr. 2316/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2316/2014

Dosar nr. 1461/1/2014

Şedinţa publică din 23 septembrie 2014

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 260 din 23 ianuarie 2013, Tribunalul Teleoman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.I., astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta Casa judeţeană de pensii Teleorman.

A fost obligată pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia nr. 145512/2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu 01 iunie 2009 fiind obligată pârâta la plata către reclamant a diferenţelor drepturilor de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. nr. 100/2008 și a art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa judeţeană de pensii Teleorman, solicitând casarea ei şi respingerea acţiunii reclamantului.

Prin decizia nr. 2337R din data de 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze, privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în majoritate, a admis recursul pârâtei Casa judeţeană de pensii Teleorman, a modificat, în tot, sentinţa recurată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată. Cu opinie separată, în sensul respingerii recursului, ca nefondat şi obligării recurentei la 300 RON cheltuieli de judecată către intimat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul B.I., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 7 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casație și Justiție la data de 18 martie 2014.

La termenul de judecată din 23 septembrie 2014, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia privind necompetenţa instanţei supreme în soluţionarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. şi asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.

Numai în situaţia unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 159 pct. 2 C. proc. civ., soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, în favoarea căreia va fi declinată.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţarea ultimei hotărâri.

În speţă, din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. a fost depăşit, întrucât ultima hotărâre, decizia nr. 2337 R din data de 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se cere, a fost pronunţată la data de 7 noiembrie 2013, iar cererea de revizuire a fost formulată, potrivit datei predării la poştă, la 18 martie 2014.

Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuentul B.I. împotriva deciziei nr. 2337R din data de 7 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5908/87/2012, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentul B.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2316/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs