ICCJ. Decizia nr. 2331/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2331/2014
Dosar nr. 14637/301/2014
Şedinţa din camera de consiliu din 23 septembrie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa la data de 31 iulie 2013 sub nr. 1004/273/2013, reclamantul B.C., prin mandatar, a chemat în judecată pe pârâta L.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între soţi din culpă comună, păstrarea de către pârâtă a numelui din căsătorie; în subsidiar, a solicitat desfacerea căsătoriei pe baza acordului soţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 10 februarie 2014, Judecătoria Oraviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că părţile au locuit în localitatea Prigor timp de un an de zile după încheierea căsătorie de unde au plecat împreună la muncă în Italia, că reclamantul locuieşte în continuare în Italia, iar pârâta are domiciliul în sectorul 3.
Întrucât pârâta L.I. are domiciliul în Bucureşti, str. G.D., sector 3, locuind, prin urmare, în circumscripţia Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, iar reclamantul locuieşte efectiv în Italia, în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 914 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 3 a pronunţat sentinţa civilă nr. 7735 din 04 iunie 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamant şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Oraviţa; constatând ivit conflictul de competenţă, a înaintat pricina pentru regulator de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele sentinţei , instanţa a reţinut că din nicio probă nu rezultă că pârâta ar fi revenit la un moment dat în ţară şi că în Italia ar fi rămas doar reclamantul. Faptul că pârâta figurează în evidenţa DEPABD cu domiciliul la o adresă din Bucureşti sectorul 3 la care nu locuieşte şi nici nu s-a demonstrat că ar fi locuit la momentul intentării acţiunii de divorţ nu atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3.
În consecinţă s-a statuat că reclamantul şi pârâta sunt cetăţeni români cu domiciliul în Romania, iar niciuna din părţi nu mai locuieşte în com. P., jud. Caraş-Severin, la adresa ultimului domiciliu comun, reclamantul locuind în Italia iar pârâta având domiciliu necunoscut.
Aşadar s-a reţinut că reclamantul are în continuare domiciliul la adresa ce a constituit ultimul domiciliu comun al soţilor având numai reşedinţa în Italia, în această situaţie devind incidente dispoziţiile art. 107, 108 noul C. proc. civ.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 914 alin. (2) noul C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei sectorului 5.
S-a susţinut în cauză că părţile au locuit după încheierea căsătoriei în localitatea Prigor, iar după aproximativ un an de zile au plecat împreună în Italia.
Cartea de identitate cu valabilitate până la 05 aprilie 2019 depusă la Dosarul nr. 1004/273/2013 al Judecătoriei Oravița, atestă faptul că reclamantul are reşedinţa în Italia.
Noţiunea de locuinţă trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, așadar, nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, cât adresa unde locuieşte efectiv, ceea ce înseamnă că în cazul de faţă reclamantul are locuinţa în Italia.
În ceea ce o privește pe pârâtă , aceasta figurează în evidenţa DEPABD cu domiciliul la o adresă din Bucureşti, sectorul 3, la care nu locuieşte efectiv, astfel cum rezultă din mențiunile de pe procesul verbal de înmânare a citației.
Drept urmare, ipoteza în cauza de faţă este aceea în care nici reclamantul nici pârâta nu locuiesc efectiv în România - situaţie care, față de dispozițiile art. 914 alin. (2) noul C. proc. civ. şi pentru o bună administrare a justiţiei, atrage competenţa Judecătoriei sectorului 5 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2330/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2332/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
