ICCJ. Decizia nr. 2332/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2332/2014
Dosar nr. 3067/118/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 septembrie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanța, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul F.G.l. împotriva sentinţei nr. 3684 din 30 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă; a fost anulată sentinţa atacată şi, în evocarea fondului, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Constanţa, ca nefondată; a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca nefondată; a fost obligat reclamantul la 550 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cadrul contestaţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, raportul juridic prevăzut de această normă legală este stabilit între persoana îndreptăţită. care a transmis notificarea şi entitatea juridică care, conform legii speciale, a soluţionat notificarea sau avea obligaţia de a o soluţiona, care în speţă este unitatea administrativ teritorială, respectiv municipiul Constanţa, în calitate de unitate deţinătoare, iar nu primarul municipiului Constanţa, pentru că acesta nu a emis în nume propriu dispoziţia atacată, ci ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale şi în îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în această calitate, printre care şi aceea stabilită de art. 67 din Legea nr. 215/2001, de emitere a unei dispoziţii motivate.
Coroborarea argumentelor expuse conduce la concluzia că aprecierea instanţei de fond asupra cadrului procesual pasiv al litigiului contravine disp. art. 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001 şi impune, potrivit art. 480 alin. (2) din noul C. proc. civ., admiterea apelului, cu consecinţa anulării hotărârii atacate şi a judecării procesului prin evocarea fondului, în condiţiile aiin.3 al textului, mtmcât litigiul a fost greşit soluţionat fără cercetarea fondului şi niciuna dintre părţi nu a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Pe fondul contestaţiei, curtea de apel a reţinut că dispoziţia din 14 februarie 2013, contestată în cauză, a fost emisă de primarul municipiului Constanţa în considerarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un litigiu anterior purtat, între părţi, dar şi a notificării din 04 aprilie 2001, astfel că beneficiul măsurilor reparatorii a fost recunoscut tuturor titularilor acesteia, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2), dar şi a art. 22 alin. (1) şi art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Statuările instanţelor din hotărârile pronunţate în litigiul anterior nu au drept consecinţă înlăturarea dreptului numitului F.D.L. la recunoaşterea beneficiului legii speciale de reparaţie pentru că, potrivit art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, entitatea investită cu soluţionarea notificării, care în cauză a fost formulată cu respectarea condiţiilor legale, este competentă să aprecieze asupra calităţii numitului F.D.L., de moştenitor al proprietarului deposedai, ca şi asupra îndreptăţirii lui la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Constanța.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a contestat calitatea numitului F.D.L. de titular al notificării din 2001 şi nici calitatea acestuia de moştenitor al proprietarului deposedat, dar a pretins că, urmare a neparticipării procesuale a fratelui său în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 901/2010 a Tribunalului Constanţa, ale cărui cheltuieli a refuzat să le suporte, acesta nu mai poate pretinde acordarea măsurilor reparatorii recunoscute prin hotărârea judecătorească anterior menţionată, care se cuvin, exclusiv, titularilor acelei acţiuni.
Susţinerea reclamantului echivalează cu invocarea dreptului de accesibilitate, dar reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu este incidenţă speţei şi, pe cale de consecinţă, nu poate justifica pretenţia de acordare a măsurilor reparatorii pentru întreg imobilul în litigiu doar în favoarea unora dintre titularii notificării prin care acestea au fost solicitate.
Dispoziţiile legale menţionate au scopul de a proteja interesele de ordin privat ale moştenitorului care formulează notificare, astfel că pot fi invocate doar de partea în favoarea căreia norma a fost edictată. respectiv persoana care a formuiat notificare, împotriva moştenitorilor care nu au urmat procedura administrativă stabilită de Legea nr. 10/2001.
Or, fratele reclamantului - F.D.L., a respectat această cerinţă a legii şi, în calitate de moştenitor al proprietarului deposedat abuziv de stat, este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul notificat.
Din cele ce preced rezultă că dispoziţia contestată este conformă prevederilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi nu aduce atingere dreptului reclamantului Ia acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Constanţa, astfel că acţiunea este nefondată.
În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la 550 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.G.I. considerând-o netemeinică şi nelegală pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea primului motiv de recurs, reclamantul a arătat că ambele instanţe au încălcat hotărârea judecătorească anterioară, pronunţată în Dosarul nr. 2010/118/2008 - definitivă şi irevocabilă, deoarece nu au avut în vedere că în dispoziţia emisă de intimat a fost inclusă şi o altă persoană, încălcându-se autoritatea de lucru judecat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, reclamantul a susţinut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în lumina jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi C.E.D.O.
Totodată, s-a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 451 C. proc. civ. în temeiul cărora reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât, deşi cel din urmă a pierdut procesul şi a avut o atitudine abuzivă.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul a fost înregistrat, la data de 19 mai 2014.
Instanţa a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor, iar intimatul municipiul Constanţa, prin primar, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a formulat în scris punct de vedere asupra raportului.
Intimatul a solicitat să se constate inadmisibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 2/C/2014 a Curţii de Apel Constanţa, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei. constând în onorariu de avocat.
Analizând, în condiţiile, art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta esle inadmisibil şi urmează, în consecinţă, să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Litigiul de faţă este întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin cererea formulată, reclamantul F.G.l. a solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 371 din 14 februarie 2013 emisă de primarul municipiului Constanţa. în sensul înlăturării din această dispoziţie a pârâtului F.L.D.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 2/C din 29 ianuarie 2014, a admis apelul declarat de reclamantul F.G.I. împotriva sentinţei nr. 3684 din 30 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa, secţia l civilă; a anulat sentinţa atacată şi în evocarea fondului, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a municipiului Constanţa, ca nefondată; a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată; a obligat reclamantul la 550 lei cheltuieli de judecată către pârât. Decizia este definitivă.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursul ui.care este de competenţa curţii de apel.
Totodată, alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că:
„(1) Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului ia instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţa este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
În temeiul art. 483 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Faţă de cele ce preced, Decizia civilă nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul F.G.l. va fi obligat sa plătească intimatului municipiul Constanţa, prin primar suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, conform dovezii aflată la fila 23 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul F.G.I., cu domiciliul în Bucureşti, sector 2, împotriva Deciziei nr. 2/C din 29 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Constanţa, prin primar, cu sediul în Constanţa, jud, Constanţa.
Obligă recurentul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul municipiul Constanţa, prin primar.
Fără nieio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi. 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2333/2014. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
