ICCJ. Decizia nr. 2372/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2372/2014
Dosar nr. 244/36/2012*
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. 5909/256/2011, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă D. – L. a chemat în judecată pârâta Compania Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, acesta din urmă în baza art. 57 C. proc. civ., solicitând instanţei să oblige la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului lacul natural l., în suprafaţă de 187 ha, situat comuna L., judeţul Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 02 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, apreciindu-se că raportul juridic conflictual dedus judecăţii are natură administrativă întrucât dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curii de Apel Constanţa sub nr. 244/36/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 187/CA din 05 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 18 aprilie 2012 sub număr unic de înregistrare 244/36/2012.
Prin sentinţa civilă nr. 839 din 14 februarie 2013, Tribunalul Constanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
S-a admis acţiunea reclamantei Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă D., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. S-a constatat în favoarea reclamantei, dreptul de administrare asupra lacului natural l., în suprafaţă de 187 ha, situat pe raza localităţii L., judeţul Constanţa.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes formulată de SC R. SRL în interes alăturat pârâtei Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura, cât şi intervenienta în interes alăturat pârâtei SC R. SRL.
Prin decizia civilă nr. 94/C din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi de intervenienta în interes alăturat pârâtei SC R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 839 din 14 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia netimbrării recursului prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, excepţie asupra căreia a rămas în pronunţare.
Recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 24 iunie 2014 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 9,5 RON şi 0,15 RON timbru judiciar, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 24 iunie 2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală în privinţa obligaţiei de plată, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa împotriva deciziei civile nr. 94/C din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2014. Civil. Angajarea raspunderii... | ICCJ. Decizia nr. 2374/2014. Civil → |
|---|
