ICCJ. Decizia nr. 2430/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2430/2014
Dosar nr. 11953/30/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 26 septembrie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 3 decembrie 2012, reclamantul I.G.D. a chemat în judecată pe pârâta SC R.W.S. SA Ploieşti solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că a desfăşurat muncă în condiţii speciale în procent de 75% - 100% şi să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe în acest sens.
Prin Sentinţa civilă nr. 634 din 31 martie 2014, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamantul I.G.D. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererea cu care a fost învestită instanţa se încadrează în categoria conflictelor de muncă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri este exclusivă şi revine, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, reclamantul; în planul dreptului procesual, în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei, interesează adresa unde reclamantul locuieşte în fapt, iar nu adresa de domiciliu; în speţă, această adresă este în Ploieşti, unde urmează să se facă toate comunicările privind procesul.
Învestit prin declinare, Tribunalul Prahova a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1614 din 2 iulie 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenta de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Timiş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
În motivare, instanţa a arătat că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată sunt incidente prevederile art. 269 din Legea nr. 53/2003 (C. muncii), în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 17 ianuarie 2013 (data plicului), care stabilesc o competenţă teritorială absolută, de ordine publică, şi anume tribunalul de la locul unde reclamantul îşi are domiciliul (sau reşedinţa).
Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (respectiv Decizia nr. 3401 din 14 iunie 2013 pronunţată de secţia I civilă), prin noţiunea de domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală (aşa cum prevăd dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, acelaşi principiu regăsindu-se şi în art. 87 din noul C. civ.) şi nu la domiciliul ales la care o parte solicită să îi fie comunicate actele de procedură.
În cauza de faţă, tribunalul a reţinut că, potrivit actului de identitate depus în fotocopie la dosar, reclamantul domiciliază pe raza jud. Timiş, respectiv în municipiul Timişoara.
Cu referire la împrejurarea că în cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat domiciliul procesual, ales în vederea comunicării actelor, la Cabinetul de Avocat C.G.M., în Ploieşti, judeţul Prahova, Tribunalul Prahova a arătat că reclamantul şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale, în sensul că prin alegerea de domiciliu a urmărit să determine competenţa teritorială a unui anumit tribunal, deşi domiciliul său, în sensul prevederilor art. 269 C. muncii, nu se află pe raza judeţului Prahova, ci pe raza judeţului Timiş.
A reţinut, de asemenea, Tribunalul Prahova că reclamantul însuşi a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Timiş (deci a făcut o alegere de instanţă), după care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la un alt tribunal.
Analizând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.
Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa teritorială este de ordine publică, dacă părţile nu o pot înlătura.
În raport de acest text legal, chestiunea juridică care interesează în cauză este aceea de interpretare a noţiunii de domiciliu, respectiv de a stabili dacă domiciliul procesual ales de parte poate determina instanţa competentă.
Potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de art. 269 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), litigiile de natura celui din cauză sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul, înţelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală (astfel cum prevăd dispoziţiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la momentul introducerii acţiunii); prin urmare, este lipsit de relevanţă, din această perspectivă, domiciliul procesual ales la care reclamantul a solicitat comunicarea actelor de procedură.
În ceea ce priveşte domiciliul părţii, se reţine că interesează adresa la care aceasta locuieşte în fapt şi că, fiind vorba despre o împrejurare de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
În speţă, reclamantul are domiciliul, conform copiei cărţii de identitate, în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, astfel că Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2429/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2431/2014. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
