ICCJ. Decizia nr. 2698/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2698/2014
Dosar nr. 1932/108/2013
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 31 ianuarie 2013, Consiliul local al municipiului Arad prin Municipiul Arad, prin primar - în contradictoriu cu pârâta SC S.B. SRL Bucureşti - a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului situat în Arad, Bulevardul R., judeţul Arad, pe care aceasta îl foloseşte abuziv (fără titlu) ca spaţiu comercial, valoare care la data de 31 decembrie 2012 a fost apreciată la 1.116.199,82 RON şi să fie obligată pârâta la plata în continuare a lipsei de folosinţă asupra imobilului mai sus arătat, conform celor reglementate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 din 1 ianuarie 2013, până la data evacuării efective din spaţiul în discuţie.
Reclamantul a solicitat - ca o chestiune preliminară, cu privire la o eventuală timbrare - să se constate că nu se justifică plata vreunei taxe de către Municipiul Arad, deoarece acesta are atât calitatea de debitor, cât şi cea de creditor al taxei judiciare de timbru.
Se arată că, potrivit art. 295 alin. (11) lit. c) din C. fisc., Legea nr. 571/2003, actualizată: "constituie venit la bugetul local sumele provenite din (...) taxele de timbru prevăzute de lege" iar potrivit art. 19 din Legea nr. 146/1997, actualizată, "taxele judiciare de timbru (...) se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul".
În temeiul art. 1624 C. civ., reclamantul a solicitat să se constate că obligaţia de plată a taxei de timbru se stinge de drept prin confuziune, Municipiul Arad întrunind, cum s-a arătat, în acest raport obligaţional, atât calitatea de creditor, cât şi cea debitor.
În motivare, reclamantul a învederat instanţei că motivul demersului îl constituie recuperarea prejudiciului creat de pârâtă ca urmare a lipsirii de folosinţa imobilului proprietatea sa, imobil situat în Arad, Bulevardul R., judeţul Arad, fapt datorat ocupării abuzive a acestuia de către SC S.B. SRL pentru a desfăşura activităţi de comerţ. S-a mai arătat că s-a aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti, acţiunea de evacuare din spaţiul comercial, iar caracterul abuziv al ocupării spaţiului a fost tranşat irevocabil de instanţa de judecată, în sensul constatării lipsei titlului locativ.
Având în vedere că pârâta achită lunar Municipiului Arad o sumă de bani ce se doreşte să reprezinte "chiria" pentru folosinţa spaţiului comercial, precum şi faptul că, cuantumul acestei sume este mult prea mic în comparaţie cu nivelul chiriei practicate de municipalitate pentru spaţii similare, astfel cum acesta este stabilit prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005 privind stabilirea tarifelor de bază la chiriile pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situate în municipiul Arad, pretenţiile reprezintă diferenţa dintre chiria pe care ar fi trebuit să o plătească pârâta dacă ocupa cu titlu spaţiul comercial (contract de locaţiune) - calculată potrivit hotărârii mai sus amintite (chirie pe care o achită toţi comercianţii din acea zonă) şi suma de bani ("chiria") pe care pârâta o virează lunar.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013 până la data evacuării efective din spaţiu să plătească "chiria" pentru lipsa de folosinţă, în cuantumul reglementat prin H.C.L.M. Arad nr. 54/2005, respectiv: 12€/mp/suprafaţa utilă şi 0,3€/mp/cotă-parte teren aferent + majorare de 30% + TVA.
În final, s-a arătat că imobilul este înscris în C.F. nr. AA Arad, nr. top. BB, apartamentul CC parter, în suprafaţă de 575 mp, cu teren în cotă de 97/1779. Suprafaţa luată în calcul la stabilirea pretenţiilor, conchide reclamantul, nu este suprafaţa din C.F. (suprafaţa desfăşurată), ci suprafaţa utilă de 420,19 mp - cum de altfel această suprafaţă reiese din caietul de sarcini întocmit în anul 2004 când s-a scos spaţiul la licitaţie publică.
Reclamantul a mai învederat totodată că a fost îndeplinită procedura concilierii directe, potrivit art. 7201 C. proc. civ.
În drept, acţiunea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 3, art. 1357 şi art. 1358 C. civ.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Arad, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 3013 din 5 noiembrie 2013, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului situat în Arad, B-dul R., pe care aceasta îl foloseşte abuziv, valoare care la data de 31 decembrie 2012, a fost stabilită la suma de 51.230,32 euro sau, echivalentul în RON, la data plăţii.
A obligat pârâta să plătească în continuare, şi după data pronunţării sentinţei, contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, conform celor reglementate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005, de la 1 ianuarie 2013, până la data evacuării efective din spaţiul comercial dar, în limita suprafeţei efectiv ocupate de pârâtă, de 150 mp.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, din imobilul situat în Arad, B-dul R., înscris în C.F. DD Arad, pârâta SC "S.B." SRL deţine în folosinţă magazinul propriu-zis de încălţăminte care, conform releveului întocmit de SC "R.", este în suprafaţă utilă de 150 mp.
Cât priveşte spaţiile care nu sunt în folosinţa pârâtei, acestea se află în stare de degradare avansată.
Din concluziile expertului şi din releveul anexat raportului de expertiză, rezultă că imobilul în litigiu, are o cale de acces separată, care permite intrarea în spaţiul care nu se află ocupat de pârâtă. Astfel, se arată spaţiul neocupat de pârâtă, atât cel de la parter, cât şi cel de la etaj ar putea fi închiriate de către proprietar respectiv Statul Român.
Din actele dosarului s-a mai reţinut că pârâta SC "S.B." SRL nu deţine vreun titlu pentru cei 150 mp pe care îi ocupă. Lipsa unui contract de locaţiune între părţi a fost stabilită prin Sentinţa civilă nr. 1619/2005 pronunţată de Tribunalul Arad, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 152/A/2006 a Curţii de Apel Timişoara şi Decizia nr. 1829/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din considerentele Sentinţei civile nr. 1619/2005 a Tribunalului Arad, rezultă că între părţi nu există niciun acord tacit privind închirierea spaţiului în cauză. Astfel pârâta Consiliul Local al Municipiului Arad a încheiat contract de locaţiune asupra acestui spaţiu cu SC C.A. SA Arad, şi a refuzat încheierea unui astfel de contract cu reclamanta. În aceste condiţii reclamanta, s-a adresat instanţei pentru a obliga pârâţii să încheie cu aceasta contract de închiriere, prin Sentinţa civilă nr. 1076 din 24 octombrie 2001 (Dosar nr. 3721/2001 al Tribunalului Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ) cererea fiind respinsă.
Modalitatea de stabilire a tarifelor de bază pentru închirierea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă a fost reglementată de Consiliul Local al Municipiului Arad prin Hotărârea nr. 54/2005.
Din anexa la această hotărâre rezultă că B-dul R. face parte din zona de tarifare I, iar raportat la activitatea pe care o desfăşoară pârâta, se încadrează în categoria de clasificare nr. 1.
Solicitarea reclamantului ca instanţa să se raporteze în calcularea pretenţiilor la întreaga suprafaţă utilă a imobilului respectiv de 420,19 mp, a fost privită ca neîntemeiată.
Astfel, se arată, în condiţiile în care între părţi nu există un contract de închiriere care să prevadă suprafaţa închiriată pârâtei, instanţa nu a avut în vedere decât suprafaţa efectiv folosită de aceasta care, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză este de 150 mp.
Neîntemeiată a fost privită şi solicitarea pârâtei în sensul ca instanţa să se raporteze în calcularea pretenţiilor, la nivelul chiriilor stabilite pe piaţa liberă din aceea zi. Tribunalul a reţinut că imobilul în cauză constituie un spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă proprietatea Statului Român, situaţie în care intră sub incidenţa prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005, singurul temei legal pentru stabilirea cuantumului chiriei. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului, se reţine, nu poate fi cenzurată, sub aspectul conţinutului său, de instanţa civilă şi în cauza dedusă judecăţii.
Având în vedere faptul că pârâta ocupă abuziv spaţiul din imobilul situat în Arad, B-dul R., respectiv fără a deţine vreun titlu, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 din vechiul C. civ.
Astfel, sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a activat.
În cauză, se arată, prejudiciul constă în încălcarea de către pârâtă a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, prejudiciu care este cert fiind evaluat atât de reclamantă, cât şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză. Fapta ilicită constă în ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea reclamantului, ceea ce a produs acestuia un prejudiciu.
S-a reţinut că este îndeplinită şi condiţia vinovăţiei, constând în atitudinea pârâtei care ocupă cu bună-ştiinţă un imobil proprietatea reclamantului, fără a deţine vreun titlu şi refuzul acesteia de a achita o chirie pentru spaţiul comercial ocupat, potrivit reglementării prevăzute de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005.
Or, conchide tribunalul, principiul general al răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce presupune acoperirea nu doar a prejudiciului efectiv, dar şi a beneficiului nerealizat de "victima" prejudiciului.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 16 din 13 februarie 2014, a respins ca neîntemeiate apelurile formulate de reclamant şi de pârâtă, împotriva sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că lipsa titlului pârâtei şi folosirea abuzivă a spaţiului de 150 mp, a fost tranşată irevocabil, sub acest aspect derulându-se anterior două litigii în instanţă (Sentinţa civilă nr. 1619/2005 pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă şi irevocabilă şi Sentinţa civilă nr. 1076 din 24 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ, prin care s-a respins cererea pârâtei pentru încheierea unui nou contract de închiriere).
În această situaţie "este evident" că reclamantului i s-a creat un prejudiciu pentru lipsa de folosinţă a imobilului ocupat de pârâtă, iar faţă de categoria din care face parte din punct de vedere al activităţii pe care o desfăşoară - zona de tarifare I şi spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă -, în mod corect au fost luate în calcul tarifele de bază pentru închirierea acestui gen de spaţii, reglementate de Consiliul Local Municipal Arad prin Hotărârea nr. 54/2005. Prin urmare, apare ca nefondată susţinerea pârâtei privind nelegalitatea modalităţii de tarifare, şi de raportare la preţul pieţei libere practicat în zona respectivă.
În consecinţă, stabilită fiind irevocabil lipsa de titlu a pârâtei pentru folosinţa în continuare a spaţiului, cererea reclamantului îşi găseşte legitimitate în îndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 998 - 999 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia celui care a creat prejudiciul.
Sub acest aspect însă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, în lipsa unui contract de închiriere între părţi în care să fie menţionată expres suprafaţa închiriată pârâtei, nu poate să fie luată în calcul decât suprafaţa ocupată efectiv de pârâtă, de 150 mp.
Ca atare, se conchide, apar ca nefondate susţinerile reclamantului, potrivit cu care, restul imobilului de 420 mp, deşi nefolosiţi efectiv de pârâtă, nu pot fi închiriaţi, întrucât, aşa cum rezultă din actele cauzei, pentru această suprafaţă nefolosită de pârâtă, există intrare separată, pe ambele niveluri (P + E), ceea ce nu împiedică cu nimic reclamantul să o închirieze.
În consecinţă, s-a apreciat că instanţa de fond a statuat corect asupra împrejurărilor de fapt deduse judecăţii, în raport cu probele administrate, şi a făcut, sub acest aspect, o corectă interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. (temei de drept indicat de reclamant), pentru suprafaţa ocupată şi folosită efectiv de pârâtă.
În cauză, împotriva deciziei date în apel, au declarat recurs în termen legal, atât reclamantul Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Municipiul Arad, prin primar, cât şi pârâta SC S.B. SRL.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul critică decizia din apel, pe considerentul reţinerii greşite a suprafeţei ocupate de pârâtă, care ar fi de 150 mp, deşi în fapt, se arată, aceasta ocupă tot imobilul, în suprafaţă totală de 575 mp.
Deşi "faptic", susţine recurentul, imobilul are două intrări, juridic acesta constituie un singur apartament, cu nr. topografic unic.
În susţinerea recursului, reclamantul mai argumentează în sensul că a eşuat, din vina pârâtei, în încercarea sa de a scoate spaţiul la licitaţie publică în vederea închirierii, precizându-se că nu se doreşte "subapartamentarea" spaţiului, ci închirierea acestuia în integralitatea sa.
Invocând acelaşi temei legal - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data iniţierii demersului judiciar - pârâta SC S.B. SRL, critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- au fost greşit aplicate şi interpretate dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, cât priveşte noţiunea de prejudiciu.
Astfel, se arată, instanţele ar fi trebuit să ia în considerare prejudiciul cert şi efectiv suferit de către reclamant care nu se poate raporta decât la nivelul valorii de piaţă a chiriilor practicate în zonă. Or, acesta are o valoare medie de 2,49 euro/mp, şi nu de 12 euro/mp, cât s-a reţinut, aspect redat, de altfel, de expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorată de instanţe.
- Hotărârea nr. 54/2005, invocată de reclamant pentru stabilirea pretinsului prejudiciu, nu poate fi luată în calcul, aceasta fiind un act unilateral care nu a fost pus în aplicare, în mod concret, de municipalitate, cu ocazia încheierii contractelor comerciale de închiriere.
Ca atare, "preţul" astfel stabilit nu reflectă prejudiciul efectiv suferit de Municipiul Arad.
De altfel, se susţine, pretinsul "prejudiciu" a fost deja reparat, în condiţiile în care expertul desemnat a stabilit că s-a achitat chiar în plus, suma de 10.461.68 euro, în perioada de referinţă.
Or, instanţele nu s-au raportat - aşa cum ar fi fost corect - la această evaluare, ci la Hotărârea nr. 54/2005, dată de Consiliul Local al Municipiului Arad.
- ignorând expertiza efectuată în cauză, instanţa a încălcat dreptul la apărare al pârâtei şi dreptul la un proces echitabil.
- au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, respectiv principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ., instanţele fiind datoare să administreze toate probele necesare lămuririi pe deplin, a situaţiei de fapt.
Mai mult, se arată, au fost chiar ignorate anumite probe deja administrate care erau relevante în a confirma apărările făcute de pârâtă.
- au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu art. 282 şi urm. C. proc. civ., care impun ca obiectul procesului să fie "determinat" şi "evaluat", instanţele necenzurând capătul de cerere referitor la acordarea echivalentului lipsei de folosinţă, pentru viitor, până la eliberarea efectivă a spaţiului.
Or, conchide recurenta, aceste pretenţii au caracter principal şi nu accesoriu - precum dobânzile - şi nu pot fi lăsate la latitudinea executorului judecătoresc pentru a fi calculate conform "algoritmului" stabilit de instanţă.
Tot astfel, pretenţiile principale, sub condiţia nulităţii, trebuie să fie determinate, evaluate şi timbrate, ceea ce nu este posibil în speţă în condiţiile în care contravaloarea lipsei de folosinţă se poate modifica de la o perioadă la alta în funcţie de realităţile pieţei. Ca atare, acestea nu pot face obiectul unui algoritm.
Recursul reclamantului se priveşte ca nefondat, în timp ce recursul formulat de pârâta SC S.B. SRL va fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Deşi au stabilit corect cadrul procesual, în limitele căruia s-a derulat litigiul - răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, aplicabil cauzei - instanţele au apreciat greşit asupra modalităţii de calcul a prejudiciului, privit ca una din condiţiile esenţiale pentru întrunirea acestei forme de răspundere pentru fapta proprie.
Astfel, prejudiciul este definit în literatura juridică, ca fiind rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv, despăgubirea ce se acordă în cazul răspunderii civile delictuale fiind întotdeauna patrimonială, fie că aceasta constă într-o reparare în natură a pagubei suferite, fie că ea constă în echivalentul bănesc al acesteia.
Este unanim admis că, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost încă reparat, la data iniţierii demersului judiciar.
Ca atare, un prejudiciu cert este unul actual, repararea acestuia având drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus faţă de paguba creată.
Tot astfel - s-a decis în practica judecătorească - despăgubirea ce se acordă reclamantului trebuie stabilită în raport cu prejudiciul patrimonial efectiv suferit, iar nu prin apreciere, urmând a se ţine seama atât de interesele părţii ce reclamă despăgubirea, cât şi de apărările autorului prejudiciului.
În speţă, pârâta SC S.B. SRL ocupă o suprafaţă utilă de 150 mp (cu destinaţia de magazin) din imobilul situat în Arad, Bd. R., înscris în C.F. nr. DD Arad, cu o suprafaţă construită totală de 575 mp, structurată pe 2 nivele (parter şi etaj) şi căi de acces separate, imobil aflat în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Arad.
Anterior iniţierii prezentului demers judiciar, între părţi s-a mai purtat un litigiu având ca obiect cererea formulată de SC S.B. SRL de a se constata existenţa unui raport de locaţiune între aceasta şi Consiliul Local al Municipiului Arad şi de a fi obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial situat în imobilul din Arad, Bd. R., prin negociere directă.
Cererea a fost respinsă irevocabil, prin Decizia nr. 1829 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, reţinându-se că între părţi nu există un înscris care să consemneze încheierea unui contract de locaţiune şi nici nu s-a probat existenţa unui acord tacit privind închirierea spaţiului în cauză, în suprafaţă de 150 mp.
S-a mai reţinut, prin hotărârile pronunţate în litigiul anterior că, deşi şi-a manifestat explicit şi constant intenţia de a nu încheia contract de închiriere cu pârâta din cauza de faţă, SC R. SA (administratorul fondului locativ al Consiliului Local al Municipiului Arad) i-a remis periodic acesteia facturi în care era folosit termenul de "chirie", înscrisuri apreciate de instanţe ca exprimând "intenţia" reclamantului de a obţine o sumă de bani, de la posesorul imobilului pentru a diminua anumite pierderi, până la reglementarea situaţiei juridice a nemişcătorului.
S-a stabilit aşadar, cu autoritate de lucru judecat, că pârâta ocupă doar suprafaţa de 150 mp din imobilul în litigiu.
Tot astfel, prin raportul de expertiză tehnică efectuat în prezenta cauză s-a mai stabilit că, la imobilul situat în Arad, Bd. R., există cale de acces care permite intrarea separată în restul spaţiului neocupat de către pârâtă, aflat, de altfel, într-o avansată stare de degradare.
În consecinţă, în mod corect instanţele au respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de a se avea în vedere, la calculul despăgubirilor, întreaga suprafaţă utilă a imobilului, respectiv cei 420,19 mp, pe considerentul acoperirii beneficiului nerealizat (lucrum cessans).
Deşi, este lipsit de echivoc faptul că pârâta ocupă abuziv spaţiul din imobilul în litigiu, fără a deţine vreun titlu, calculul prejudiciului efectiv (damnum emergens) s-a fundamentat greşit pe prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 54/2005, în condiţiile în care între părţi nu există un contract de închiriere în care să se fi stipulat, de comun acord, cuantumul prestaţiei periodice.
În acest context, singurul criteriu obiectiv pentru repararea prejudiciului suferit de reclamant era nivelul chiriilor stabilite pe "piaţa liberă", pentru imobile situate în "zona A" a municipiului Arad, similare celui în cauză.
Or, chiar expertiza contabilă dispusă de instanţă a stabilit că sumele ce trebuiau achitate de SC S.B. SRL, în raport de preţul mediu al chiriei, pentru locaţii similare, sunt de 8.040 euro pentru anul 2010, 7.560 euro pentru anul 2011 şi 7200 euro pentru anul 2012, deci un total de 22.800 euro, faţă de 33.261,68 euro, cât s-a dovedit că s-a achitat efectiv.
Ca atare, a rezultat achitarea în plus, de către pârâtă, faţă de nivelul chiriilor existente pe piaţa liberă, a unei sume de 10.461,68 euro, sumele fiind calculate raportat la suprafaţa efectiv ocupată de către aceasta, respectiv 150 mp.
În contextul arătat, se constată că la momentul demarării litigiului lipsea unul din elementele esenţiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, cert şi efectiv.
Cu atât mai mult, nu poate fi luat în discuţie un prejudiciu viitor şi eventual care este lipsit de certitudine şi deci nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, urmează a se respinge recursul declarat de reclamant şi a se admite recursul pârâtei, cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate, a admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei care va fi schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Va fi menţinută dispoziţia din decizia atacată, vizând respingerea apelului declarat în cauză de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Arad prin Municipiul Arad împotriva Deciziei nr. 16 din 13 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Admite recursul declarat de pârâta SC S.B. SRL împotriva aceleiaşi decizii. Modifică în parte decizia atacată, în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 3013 din 5 noiembrie 2013 a Tribunalului Arad.
Schimbă în tot sentinţa şi respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă pe recurentul-reclamant la 5.000 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către recurenta-pârâtă SC S.B. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2014.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2696/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2911/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
