ICCJ. Decizia nr. 2714/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2714/2014
Dosar nr. 6003/2/2011
Şedinţa publică din 15 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data 1 februarie 2005 sub nr. 620/2005, contestatoarele T.E., M.S. şi G.A. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, anularea Deciziei nr. 306 din 17 decembrie 2004 emisă de aceasta, cu consecinţa restituirii prin echivalent a bunurilor preluate în mod abuziv de către stat, astfel cum au fost enumerate în notificarea formulată, respectiv, despăgubiri băneşti pentru fosta uzină de cherestea din comuna P., care a fost deţinută de bunicul lor patern, K.Z., în asociere cu numitul R.B..
Prin Sentinţa civilă nr. 385 din 12 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 emisă de intimata AVAS, care respinsese notificarea contestatoarelor pentru motivul nedovedirii calităţii de asociat a autorului la momentul naţionalizării, a dispus obligarea intimatei la restituirea prin echivalent a fostei U.C. din judeţul Covasna, astfel cum a fost identificată şi evaluată de expertul K.N., prin raportul de expertiză extrajudiciară din 12 decembrie 2002, către contestatoare, cu respectarea dispoziţiilor art. 34 şi următoarele din Legea nr. 10/2001 şi a obligat intimata AVAS la plata sumei de 3.000.000 lei către contestatoarele T.E. şi G.A., cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că la data preluării uzinei de cherestea din judeţul Covasna (13 martie 1945), de către stat, aceasta era proprietatea S. "I.L.P.dr. K.Z. & Comp.", firmă înregistrată şi reprezentată de Dr. Z.K. şi B.B., coproprietarii firmei, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare din 9 martie 1934.
Tribunalul a apreciat că a fost dovedită pe parcursul judecării cauzei, în cadrul cercetării judecătoreşti, atât calitatea de asociat la persoana juridică ce a fost naţionalizată prin Legea nr. 119/1948 a autorului contestatoarelor, K.Z., aşa cum reglementează art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 32.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, cât şi calitatea de moştenitori ai acestuia, în persoana reclamantelor (ca descendente de grad II), astfel că acestora li se cuvine reparaţia prin echivalent, conform art. 32 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte apărarea pârâtei în sensul că nu poate acorda despăgubiri băneşti, aşa cum au solicitat contestatoarele prin notificarea formulată, aceasta a fost înlăturată având în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 conform cărora conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta AVAS, invocând faptul că în mod greşit s-a reţinut calitatea sa procesuală pasivă, că în mod greşit s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001, întrucât în cauză reclamantele nu au depus acte din care să rezulte calitatea de moştenitoare ale persoanei care avea calitatea de acţionar, copie de pe registrul acţionarilor şi ultimul bilanţ contabil al societăţii, respectiv cel de la 31 decembrie 1947 şi acte din care să rezulte că persoanele îndreptăţite nu au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a legii, nefiind făcută dovada că autorul lor a fost asociat al uzinelor de cherestea P., că în mod greşit a fost obligată pârâta AVAS la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1477/A din 31 octombrie 2005 pronunţată în Dosar nr. 2127/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul intimatei AVAS împotriva sentinţei civile sus-menţionate, reţinând că soluţionarea cererii nu se putea face legal de instanţa de judecată decât în contradictoriu cu unitatea care a emis decizia a cărei anulare se cere, numai astfel aceasta având posibilitatea să propună şi să administreze probe în apărare.
Faptul că în prezent, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 de Legea nr. 247/2005, instituţia publică implicată în privatizare are doar dreptul de a propune prin decizie motivată măsurile reparatorii prin echivalent, în timp ce analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu poate duce la concluzia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei pârâte AVAS, în prezenta cauză.
Legitimarea procesuală pasivă a apelantei pârâte rezultă din calitatea sa de unitatea emitentă a Deciziei nr. 306 din 17 decembrie 2004, a cărei anulare se solicită de intimatele contestatoare, şi este susţinută şi de dispoziţiile art. 24 alin. (32) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005.
Referitor la critica privind tardivitatea depunerii actelor doveditoare de către contestatoare, instanţa de apel a reţinut că deşi intimată a soluţionat notificarea contestatoarelor cu depăşirea termenului de 60 zile prevăzut de lege, nu s-a dovedit că ar fi solicitat anterior acestora completarea actelor anexate notificării, situaţie în care nu poate invoca tardivitatea depunerii înscrisurilor doveditoare de către contestatoare, în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Actele depuse la dosar, enumerate de instanţa de fond în considerentele hotărârii apelate, dovedesc calitatea autorului contestatoarelor de asociat al uzinei supusă naţionalizării şi vocaţia contestatoarelor la moştenirea rămasă de pe urma bunicului lor.
În raport de aceste înscrisuri şi de dispoziţiile art. 4 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere, în mod corect instanţa de fond a apreciat că intimatele contestatoare sunt îndreptăţite la restituirea prin echivalenţa bunurilor proprietatea autorului lor, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 8999 din 8 noiembrie 2006 pronunţată în Dosar nr. 29685/1/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtei AVAS împotriva deciziei anterior menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 32 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, în forma aplicabilă la data introducerii acţiunii, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţională pe piaţa de capital, iar acţiunile se vor acorda, la cererea persoanei îndreptăţite, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale.
Alin. (3) al art. 32 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a instituţiei publice implicate în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanţelor publice, în situaţia în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.
S-a reţinut că în speţa dedusă judecăţii nu s-a stabilit dacă patrimoniul fostei uzine de cherestea a fost preluat de una din societăţile privatizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Instanţa supremă a constatat că se impune astfel casarea deciziei pronunţate în apel pentru ca, în rejudecare, să se stabilească cine este unitatea deţinătoare care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate şi dacă aceasta a fost privatizată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin Decizia civilă nr. 685/A din 29 septembrie 2008 pronunţată în Dosar nr. 29685/1/2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul intimatei AVAS împotriva Sentinţei nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, în rejudecare, instanţa de apel a constatat că reclamantele nu au identificat, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1169 C. civ., persoana juridică care, după naţionalizare, a preluat patrimoniul SN P., judeţ Covasna la care antecesorul intimatelor a fost asociat şi nu au dovedit că patrimoniul acestei societăţi a fost preluat de societăţi care au fost privatizate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau care se află încă în patrimoniul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
S-a precizat că, deşi instanţa a solicitat atât apelantei, dar şi intimatelor, depunerea de înscrisuri în dovedirea modalităţii de preluare a patrimoniului S.N. I.L. din P., judeţul Covasna sau a împrejurării ca acest patrimoniu ar fi fost preluat de societăţi privatizate de AVAS, părţile solicitate au declarat că nu dispun de astfel de documente, în afara celor depuse deja la dosar.
Prin Decizia civilă nr. 2024 din 4 martie 2011 pronunţată în Dosar nr. 10101/1/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantele M.S., T.E. şi G.A., împotriva deciziei mai sus arătate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că, deşi prin decizia anterioară de casare s-a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare obligaţia de a verifica dacă patrimoniul fostei uzine de cherestea P., judeţ Covasna a fost preluat de una dintre societăţile comerciale privatizate de AVAS sau care se mai află încă în portofoliul intimatei, în îndeplinirea acestei îndrumări, date fiind dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a procedat la emiterea a doua adrese: una către reclamante şi una către pârâta AVAS.
Dacă AVAS a răspuns că nu deţine asemenea date, prin adresa ce se regăseşte la dosar de apel, reclamanta intimata M.S. a semnalat că la prima instanţă au fost depuse extrasele de carte funciară din care reiese că cel puţin o parte din patrimoniul fostei uzine de cherestea (terenul) a fost trecut în patrimoniul S.M.A. din localitate, societate care s-a aflat în portofoliul antecesoarelor AVAS-ului. În privinţa construcţiilor, aceeaşi reclamantă a precizat că acestea au trecut în patrimoniul Statului Român, în baza Legii nr. 91/1945 şi a Decretului nr. 228/1948, fiind în prezent distruse sau demolate.
Din copia înscrisurilor cauzei reiese cu certitudine că autorul reclamantelor a avut calitatea de asociat la fosta uzină de cherestea P., judeţ Covasna, imobil înscris iniţial în CF, că ulterior, după naţionalizare, aceeaşi proprietate se transnotează în CF, Judeţ Covasna, pentru ca în iunie 1994, după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul să se transnoteze în CF, nou înfiinţată, în favoarea SC A. SA.
În consecinţă, în cauză existau probe certe privind circuitul juridic al imobilului ulterior naţionalizării, instanţa de rejudecare având să verifice situaţia la zi, prin solicitarea de relaţii de la pârâta AVAS cu privire la patrimoniul SC A. SA şi eventuala privatizare a acesteia, dar şi Primăriei localităţii Zagon, Judeţ Covasna care este în măsură să furnizeze relaţii referitoare la societatea care a preluat uzina de cherestea, dar şi în ce priveşte soarta juridică a construcţiilor ce se aflau pe teren.
Având în vedere că prin decizia anterioară de casare s-au stabilit ca obiective ale rejudecării identificarea unităţii care a preluat patrimoniul fostei uzine de cherestea şi dacă această societate face parte dintre cele care au fost sau vor fi privatizate de AVAS, instanţa supremă a constatat că aspectele ţinând de calitatea reclamantelor de moştenitoare ale autorului lor (K.Z.) care a avut calitatea de asociat la fosta uzină de cherestea, ca şi cele privind existenţa în patrimoniul acestei societăţi în nume colectiv a unui imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin naţionalizare (în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001), sunt chestiuni care au intrat în puterea lucrului judecat, după epuizarea primului ciclu procesual. Din contractul de vânzare-cumpărare din 12 august 1939 reiese că însăşi societatea în nume colectiv (având doi coproprietari, autorul reclamantelor - K.Z. şi B.B., ceea ce oferă indicii cu privire la întinderea măsurilor reparatorii ce s-ar cuveni reclamantelor) a avut calitatea de cumpărătoare, care figurează, de altfel, în calitate de proprietară tabulară în CF.
Prin urmare, instanţa de casare a stabilit că la acest moment se impune verificarea cerinţelor specifice prevăzute de art. 31, urmând a se observa că după modificarea acestui text prin Legea nr. 302/2009, AVAS este entitate învestită cu soluţionarea notificării şi în ipoteza în care actuala societate deţinătoare a imobilului nu ar putea fi identificată, nu mai există sau nu a existat o asemenea continuitate (forma anterioară a art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prevăzând că, în aceste ipoteze, măsurile reparatorii se propuneau prin ordin al ministrului finanţelor publice).
Prin Decizia nr. 274/A din 6 noiembrie 2013, pronunţată în Dosar nr. 6003/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinţei nr. 385/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că pentru a stabili în posesia cărei entităţi se află în prezent imobilul preluat abuziv de către stat de la autorul reclamantelor-intimate şi, deci, cine are calitate procesuală pasivă, este necesară administrarea mai multor probe, respectiv, adrese de verificare a patrimoniului SC A.C. SA, adresă către Primăria Z. Covasna pentru indicarea societăţii care a preluat uzinele de cherestea P.. S-a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare pe acţiuni din 6 iulie 1998, prin care 40% din capitalul social al SC A. Covasna SA a fost înstrăinat către cumpărătorul Z.G..
Având în vedere dificultăţile întâmpinate cu stabilirea unităţii deţinătoare în prezent a imobilului preluat abuziv de către stat, instanţa de apel a dispus la termenul din 8 mai 2012 efectuarea în cauză a unei expertize topografice având ca obiective identificarea terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 12 august 1939 pe numele lui K.Z. (prin laturi şi vecinătăţi în raport de nr. top indicate în contract, respectiv, dimensiunile specificate în act), să se precizeze dacă acest imobil a fost înscris (în ce proporţie) în CF nr. x iniţial, iar, după naţionalizare, în CF nr. y, ulterior CF z; dacă terenul aparţine în întregime sau nu SC A. SA Covasna ori altei societăţi (având în vedere menţiunile din cuprinsul CF şi situaţia de fapt), urmând ca expertul să se raporteze la toate înscrisurile din dosar, să precizeze dacă, înainte sau după preluare, terenul a aparţinut Întreprinderii Lemnului din P..
Expertiza s-a efectuat prin comisie rogatorie prin Judecătoria Târgu Secuiesc.
Din conţinutul raportului de expertiză a rezultat că imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din data de 12 august 1939 a aparţinut Industriei Lemnului P. înainte de preluarea terenului, conform înscrierilor din CF nr. x - P. de la B+, Încheierea nr. 456 din 19 aprilie 1934 făcută în baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 1934.
După preluarea abuzivă de către stat imobilul înscris în CF nr. x P. s-a dezmembrat în mai multe parcele cu numere topografice diferite ce au fost evidenţiate nominal în raportul de expertiză topografică, din concluziile căruia rezultă că suprafeţele de teren de 3.129 mp nr. topo xx, de 565 mp nr. topo yy, de 381 mp nr. topo zz au fost înregistrate în CF nr. z P. în favoarea SC A. Covasna SA în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
SC A. Covasna SA a fost privatizată de către AVAS conform contractului de privatizare depus la dosar.
Ulterior, SC A. Covasna SA şi-a schimbat denumirea în SC A. P. SA şi a vândut la data de 1 iunie 2007 terenurile de mai sus către SC B. SRL.
Restul imobilului ce a aparţinut autorului reclamantelor a ajuns la Primăria P., la SC I.L. P. şi la CAP P., care parţial l-a transmis către SC I. SRL, parţial către B.B.M., B.L.L. şi SC B.I. SRL.
Faţă de aceste constatări făcute prin raportul de expertiză topografică, instanţa de apel a constatat că în prezent imobilul preluat de la autorul reclamanţilor se află parţial la societăţi comerciale cu răspundere limitată, la persoane fizice şi la B.B.M., după ce parţial s-a aflat la SC A. Covasna SA, societate privatizată de către AVAS.
În raport de aceste constatări s-a apreciat ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 302/2009, pârâta AVAS având calitate procesuală pasivă în cauză, fiind entitatea care a privatizat SC A. Covasna SA şi în consecinţă cea care trebuia să soluţioneze notificarea reclamanţilor formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Referitor la criticile vizând lipsa calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite, nedovedirea calităţii de asociat a autorului reclamantelor la uzinele de cherestea P. şi nedovedirea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu, instanţa de apel a constatat că acestea au fost irevocabil soluţionate prin decizia de casare, care a reţinut îndeplinirea acestor condiţii, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Referitor la critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a reţinut că, atâta vreme cât pârâta AVAS reprezintă partea căzută în pretenţii, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS), formulând următoarele critici de nelegalitate:
- Instanţa de apel a procedat la o interpretate şi aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că nu a observat că prin Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 AVAS a respins notificarea contestatoarelor pentru motive pe care instanţa de fond nu le-a luat în considerare, şi anume, pentru că notificatoarele nu au făcut dovada calităţii de asociat a autorului lor la momentul naţionalizării.
- În mod greşit pârâta AVAS a fost obligată la plata de despăgubiri băneşti către contestatoare, în condiţiile în care această entitate are obligaţii legale doar în temeiul art. 29 şi 31 din Legea nr. 10/2001, respectiv, să emită decizie motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, şi numai pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013, instituţiile cu atribuţii exprese în ceea ce priveşte regimul stabilirii şi evaluării plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care pot fi restituite în natură sunt Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională.
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu are obligaţia legală de acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a emite decizia motivată şi a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale, în speţă, Legea nr. 165/2013.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 14 octombrie 2014 intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că din conţinutul acestuia se deduce că recurenta cunoaşte care îi sunt atribuţiile în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, însă în loc să dea curs deciziei instanţei de apel a preferat să declare un recurs, pentru a întârzia plata despăgubirilor cuvenite lor. Cât priveşte calitatea de asociat a autorului în fosta Uzină de Cherestea P., au reamintit că prin Decizia de recurs nr. 2024/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată chiar în prezentul dosar, s-a reţinut că acest aspect al cauzei a fost irevocabil probat şi dezlegat.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat, potrivit celor ce urmează.
Prin cea dintâi critică a recursului, AVAS a persistat în a susţine că cele trei contestatoare nu ar fi făcut dovada calităţii de asociat a autorului lor la momentul naţionalizării în fosta uzină de cherestea din satul P., comuna Zagon, judeţul Covasna, ce a fost înfiinţată ca societate în nume colectiv, sub denumirea "I.L. din P. dr. K.Z. & Comp", împrejurare din care recurenta a dedus motivul de nelegalitate a deciziei atacate, constând în interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Instanţa de recurs reţine că acest element al cauzei a fost cel avut în vedere de către recurenta-pârâtă la momentul emiterii Deciziei contestate nr. 306 din 17 decembrie 2004, notificarea contestatoarelor fiind respinsă întrucât s-a considerat de către entitatea învestită că nu s-a dovedit calitatea de asociat a autorului lor în societatea pentru care s-a formulat cererea de despăgubire.
Prin hotărârea de primă instanţă pronunţată în cel dintâi ciclu procesual al cauzei, respectiv Sentinţa civilă nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, care a anulat această dispoziţie şi a recunoscut dreptul contestatoarelor de a fi despăgubite, s-a stabilit, printre altele, că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, acestea au dovedit atât calitatea de asociat la persoana juridică ce a fost naţionalizată prin Legea nr. 119/1948 a autorului K.Z., cât şi calitatea lor de moştenitoare în drepturi ale acestuia, ca descendenţi de grad II.
Urmare a criticilor ce au făcut ulterior obiectul judecăţii în apel şi în recurs şi în limitele în care acestea au fost încuviinţate - cercetarea judecătorească fiind direcţionată spre a se lămuri calitatea AVAS de entitate învestită să soluţioneze notificarea, prin verificarea împrejurării eventualei preluări a patrimoniului fostei uzine de cherestea P. de către o societate privatizată de către AVAS, astfel cum s-a decis prin Deciziile de recurs nr. 8.999 din 8 noiembrie 2006 şi nr. 2024 din 4 martie 2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - s-a reţinut de către instanţa supremă, prin cea din urmă decizie de casare pronunţată în cauză, respectiv nr. 2024 din 4 martie 2011, că "aspectele ţinând de calitatea reclamantelor de moştenitoare ale autorului K.Z., care a avut calitatea de asociat la fost uzină de cherestea, ca şi cele privind existenţa în patrimoniul acestei societăţi în nume colectiv a unui imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin naţionalizare (în sensul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001) sunt chestiuni care au intrat în puterea lucrului judecat după epuizarea primului ciclu procesual".
În virtutea acestor statuări ale instanţei de recurs, şi ele având un caracter obligatoriu pentru instanţa de rejudecare în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., alături de cele privind necesitatea administrării unor noi probe, s-a reţinut în mod corect de către Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea supusă prezentului recurs că acele critici de apel ale AVAS vizând lipsa calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite, nedovedirea calităţii de asociat a autorului la uzinele de cherestea P. şi nedovedirea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu au fost irevocabil soluţionate prin decizia de casare, care a reţinut îndeplinirea acestor condiţii.
Astfel fiind, critica recurentei AVAS, în sensul că instanţa de apel nu ar fi observat că prin Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004 a fost respinsă notificarea contestatoarelor pentru motive pe care instanţa de fond nu le-ar fi luat în considerare (cu referire concretă la nedovedirea calităţii de asociat a autorului contestatoarelor) apare ca fiind vădit nefondată sub un dublu aspect: în primul rând, instanţa de fond a reţinut că acest element al cauzei a fost dovedit în faţa sa, pe parcursul cercetării judecătoreşti, nefiind real că ar fi ignorat motivul de respingere a notificării; în al doilea rând, instanţa de apel nu a trecut neobservat aspectul semnalat, ci, dimpotrivă l-a reţinut ca definitiv verificat şi câştigat cauzei, pe baza constatării proprii a instanţei de recurs (Decizie civilă nr. 2024 din 4 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Nici cea de-a doua critică formulată de recurentă, prin care a criticat obligarea sa la plata de despăgubiri băneşti faţă de contestatoare, nu se dovedeşte a fi justificată.
Astfel, se reţine că dispozitivul Sentinţei civile nr. 385 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti - hotărârea judecătorească ce a fost validată ca urmare a judecăţii din apel finalizată prin hotărârea recurată - nu a stabilit o obligaţie cu un atare conţinut în sarcina AVAS, ci anulând Decizia nr. 306 din 17 decembrie 2004, a obligat entitatea emitentă a acesteia (AVAS) la restituirea prin echivalent a fostei uzine de cherestea din satul P., comuna Zagon, judeţul Covasna.
Că nu obligarea la plata directă a despăgubirilor băneşti în favoarea contestatoarelor a urmărit-o prin hotărârea sa prima instanţă, rezultă şi din acel considerent al sentinţei prin care, înlăturându-se apărarea AVAS care a susţinut că nu poate acorda despăgubiri băneşti după cum s-a solicitat prin notificare, s-a arătat că, în acord cu dispoziţiile art. 32 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 (în forma de la acea dată a legii), "conţinutul măsurii reparatorii prin echivalent urmează a se stabili de AVAS prin negociere cu contestatoarele, în calitate de persoane îndreptăţite".
Fiind vorba despre o chestiune privitoare la executarea hotărârii judecătoreşti ce a recunoscut contestatoarelor dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în calitatea lor de succesoare în drepturi ale autorului K.Z., coasociat în fosta uzină de cherestea "I.L. din P. dr. K.Z. & Comp" ce a deţinut în proprietate imobilul înscris iniţial în CF x P., desigur că această activitate nu poate avea loc decât în cadrul şi în conţinutul legal actual dat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată, şi ale Legii nr. 165/2013.
Astfel fiind, întrucât se constată că prin hotărârea de primă instanţă, astfel cum a fost validată în urma judecăţii de apel, în sarcina recurentei nu au fost stabilite alte obligaţii, cu un alt conţinut decât cele specifice care revin acesteia, în calitatea sa de entitate învestită prin lege cu soluţionarea notificării - în virtutea dispoziţiilor art. 31 ale Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 302/2009, şi a faptului stabilit că o parte a terenului ce a aparţinut fostei uzine de cherestea P., respectiv numerele topo xx, yy şi zz, înregistrate în CF z P., a aparţinut SC A. Covasna SA, societate ce a fost privatizată de AVAS - Înalta Curte apreciază că şi cea de-a doua critică a recursului recurentei-pârâte este nefondată, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 274/A din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2710/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2716/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
