ICCJ. Decizia nr. 2716/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2716/2014
Dosar nr. 2084/86/2012
Şedinţa publică din 15 octombrie 2014
Asupra cauzei de faţa, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă sub nr. 2084186/2012 la data de 15 februarie 2012, reclamanta Comuna Călătieşti, prin primar, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 480 din Vechiul C. civ. şi art. 555 563 din Noul C. civ., în contradictoriu cu pârâta Comuna Frătăuţii Vechi, prin primar, obligarea acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 119 ha teren izlaz, identică cu p.f. nr. xx din CF nr. x Frătăuţii Vechi, precum şi imobilele care s-au format prin divizarea p.f. nr. xx, respectiv, imobilul xx din CF nr. y a UAT Frătăuţii Vechi; imobilele x1, x2, x3, x4, x5, x6 dezlipite din imobilul x7, care la rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx şi care s-au transcris în cărţi funciare cu aceleaşi numere ale UAT Frătăuţii Vechi; imobilele y1, y2, y3, y4, y5, y6, y7 dezlipite din imobilul y8, care l-a rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx şi care s-au transcris în cărţi funciare cu aceleaşi numere ale UAT Frătăuţii Vechi; imobilele z1, z2, z3, z4, z5, z6, z7, z8, z9, z10, z11, z12, z13, z14, z15 dezlipite din imobilul z16, care la rândul lui s-a dezlipit din imobilul xx şi care s-au transcris în card funciare cu aceleaşi numere ale UAT Frătăuţii Vechi; imobilele yy, zz dezlipite din imobilul xx şi care s-au transcris în cărţi funciare cu aceleaşi numere ale UAT Frătăuţii Vechi, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1936 din 5 noiembrie 2013, Tribunalul Suceava a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a respins acţiunea în revendicare, ca nefondată, şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 1.240 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta comuna Gălăneşti, prin primar, revendică de la Comuna Frătăuţii Vechi, prin primar, suprafaţa de 119 ha teren islaz, identică cu p.f. nr. xx din CF nr. x Frătăuţii Vechi, precum şi o serie de imobile care s-au format prin divizarea p.f. nr. xx, Comuna Gălăneşti fiind succesoarea în drepturi a comunei Hurjuieni, urmare a unificării cu această din urmă unitate administrativă în anul 1950.
Titlul antecesoarei cu care este intabulată în CF, este reprezentat de Decizia nr. 19898 din 24 octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia Păşunilor nr. 44440 din 30 noiembrie 1929, procesul-verbal din 27 mai 1929, cererea Consilieratului Agricol Rădăuţi nr. 3122 din 7 noiembrie 1930, precum şi procesul-verbal din data de 22 decembrie 1930.
Or, a reţinut prima instanţă, Comuna Gălăneşti nu are calitatea de proprietară a suprafeţei de teren revendicate, deoarece prin Sentinţa civilă nr. 2340 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi (Dosar nr. 1790/285/2007) irevocabilă prin Decizia nr. 2948 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava a fost respinsă plângerea formulată în baza Legii nr. 18/1991 de aceeaşi petentă împotriva Hotărârii nr. 227 din 1 martie 2007 a Comisiei Judeţene şi a Ordinului nr. 116 din 12 martie 2007 al Prefectului Suceava prin care s-a respins cererea formulată de Primăria Comunei Gălăneşti prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 119 ha teren agricol, situată în Comuna Frătăuţii Vechi, cu titlu de izlaz comunal.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2340/2007, Comuna Gălăneşti a formulat cerere de revizuire, respinsă prin Sentinţa civilă nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă conform Deciziei nr. 849 din 28 aprilie 2009, această din urmă decizie formând obiect al contestaţiei în anulare, respinsă irevocabil.
Istoricul suprafeţei de 119 ha teren a fost prezentat de către experta C.D. în raportul de expertiză efectuat în cauză, concluzionând că, în prezent, proprietar tabular al p.f. nr. xx, înscrisă în CF nr. y F.V. (fosta CF nr. y Frătăuţii Vechi) este Statul Român din data de 20 aprilie 2012 (R.F. nr. 7894/2012) în temeiul Sentinţei civile nr. 2054 din 5 iunie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi şi a Deciziei Comisiei Agrare de Ocol, experta indicând şi modul în care este exercitată posesia asupra acestui teren.
Sentinţa civilă nr. 1735 din 14 aprilie 2008 prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate a Statului Român din CF nr. zz Frătăuţii Vechi nu este opozabilă nici pârâtei şi nici Statului Român, deoarece aceştia nu au fost părţi în acel proces, astfel încât nu au putut să formuleze apărări.
Prin sentinţa sus-menţionată s-a dispus atât radierea dreptului de proprietate al Statului Român din CF nr. zz Frătăuţii Vechi, cât şi înscrierea dreptului de proprietate în această CF a Comunei Gălăneşti.
O. Suceava, cu Adresa nr. 8976 din 24 iunie 2008 a admis cererea reclamantei de înscriere a dreptului său de proprietate cu privire la parcela nr. xx din CF nr. 2598 Frătăuţii Vechi, unde figura proprietar Statul Român, însă, prin Sentinţa nr. 2057 din 5 iunie 2009, definitivă şi irevocabilă, a fost desfiinţată încheierea nr. 8976 din 24 iunie 2008, revenindu-se la înscrierea anterioară, care îl avea proprietar pe Statul Român.
De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă, conform Deciziei nr. 337 din 10 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava, acţiunea având ca obiect nulitate titlu de proprietate din 19 februarie 2009, eliberat pârâtei, formulată de reclamanta comuna Gălăneşti prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Frătăuţii Vechi prin primar, Comuna Frătăuţii Vechi prin primar, Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra trenurilor Frătăuţii Vechi şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura Suceava, a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că în raport de considerentele Deciziei civile nr. 849 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava prin care s-a constatat că reclamanta nu este îndreptăţită la reconstituire pentru terenul de 119 ha, neavând relevanţă juridică anularea schimbului constatat prin procesul-verbal din 20 martie 1947 şi autorizat prin Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, terenul fiind guvernat de dispoziţiile legii de restituire speciale - terenul aflându-se în patrimoniul CAP Frătăuţii Vechi - şi cum în cauză reclamanta nu a făcut dovada obţinerii unui act de reconstituire a dreptului de proprietate, nu rezultă nici interes legitim în promovarea acţiunii de anulare a titlului de proprietate.
Or, în raport de hotărârile judecătoreşti menţionate, şi mai cu seama de considerentele Deciziei civile nr. 894 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, şi în condiţiile în care în cauza de faţă reclamanta nu a făcut dovada obţinerii unui act de reconstituire a dreptului de proprietate, acţiunea a fost respinsă ca nefondată, neputând beneficia, conform art. 480 din vechiul C. civ., de restituire, deoarece pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţii agricole există legi speciale aplicabile prioritar.
Tribunalul nu a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare, apreciind că reclamanta justifică interes legitim, invocând în acest sens Decizia nr. 19898 din 24 octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia Păşunilor nr. 44440 din 30 noiembrie 1929, Procesul-verbal din 27 mai 1929, Cererea Consilieratului Agricol Rădăuţi nr. 3122 din 7 noiembrie 1930, precum şi Procesul-verbal din data de 22 decembrie 1930.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 194 din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că reclamanta se află în situaţia de a solicita prin formularea unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, obligarea pârâtei să îi restituie în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul identificat prin cererea de apel astfel; 182.171 mp teren, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa de 250.171 mp, menţionată la pct. 6.1.3, lit. a) din raportul de expertiză şi suprafaţa de 68.000 mp pentru care există eliberate titluri de proprietate în favoarea unor cetăţeni în număr de 16; 881.520 mp teren, compus din 231.319 mp, 80.268 mp, 117.704 mp, 313.679 mp, 46.770 mp, suprafeţe identificate în raportul de expertiză.
Instanţa de apel a mai reţinut că pentru suprafaţa de teren ce face obiectul revendicării, dreptul de proprietate trebuia stabilit în baza Legii nr. 18/1991, iar dovada acestui drept se putea face numai cu titlu de proprietate emis potrivit legii speciale, sens în care prima instanţă a reţinut în mod judicios că reclamanta, revendicând o suprafaţă de teren asupra căreia dreptul de proprietate nu a făcut obiectul reconstituirii în favoarea sa, potrivit Legii nr. 18/1991, nedepunând titlu în acest sens, nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.
Astfel, terenul în litigiu intră sub incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 18/1991 şi, deci, în cauză se aplică această lege, cu caracter special şi nu dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938.
În consecinţă, reclamanta nu se poate prevala de înscrierile din cartea funciară, fiind necesară urmarea procedurii reglementată de Legea nr. 18/1991, astfel că titlul de proprietate exhibat de pârâtă are prioritate faţă de înscrierile de carte funciară de care se prevalează reclamanta, cum în mod legal a reţinut şi prima instanţă.
Legea nr. 18/1991 dispune că reconstituirea dreptului de proprietate se face cu respectarea unei anumite proceduri, în anumite termene şi nu în mod obligatoriu pe vechile amplasamente pe de o parte, iar pe de altă parte, potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, drepturile stabilite în mod legal prin titlurile de proprietate nu pot fi atinse şi rămân valabile fără nici o confirmare, astfel că în mod legal prima instanţă a dat eficienţă titlului pârâtei emis în procedura legii fondului funciar şi a respins acţiunea reclamantei.
În acţiunea în revendicare imobiliară, ca regulă, sarcina probei aparţine reclamantului, care, în speţă, prin prisma Legii nr. 18/1991, trebuie să dovedească că are un drept preferabil, determinat pe baza criteriilor de reconstituire a dreptului de proprietate, şi, deci, că are un titlu eficient, după care pârâtul se va apăra prin dovada contrară.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 2340 din 13 iunie 2007 a judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2948 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava s-a respins demersul reclamantei vizând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 119 ha, situat în comuna Frătăuţii Vechi.
Cererea de revizuire a primei hotărâri, formulată de reclamantă, a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 849 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava.
Pe de altă parte, pârâta opune reclamantei titlul de proprietate din 19 februarie 2009, a cărei valabilitate a fost menţinută prin Sentinţa civilă nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 337 din 10 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava.
Deci, cum pârâta îi opune reclamantei titlul de proprietate din 19 februarie 2009, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu şi cum fiind vorba de o acţiune în revendicare, reclamanta avea obligaţia să facă dovada dreptului său de proprietate, respectiv, prin prisma Legii nr. 18/1991, că are un titlu de proprietate emis în procedura actului normativ menţionat, iar în absenţa acestei probe pârâta nu poate fi obligată să-şi dovedească eficienţa titlului său de proprietate, corect a fost respinsă cererea în revendicare.
Pentru aceleaşi considerente sunt fără relevanţă juridică în speţă aserţiunile reclamantei privind constatarea nulităţii absolute parţiale a Deciziei nr. 42/1992 a Prefectului judeţului Suceava, prin care s-a restituit în proprietatea comunei Frătăuţii Vechi terenul în suprafaţă de 119 mp.
De altfel, astfel cum s-a reţinut mai sus, valabilitatea titlul de proprietate din 19 februarie 2009 emis în favoarea pârâtei în baza acestei decizii a fost cenzurată de instanţă, în contradictoriu cu ambele părţi din prezentul litigiu, prin Sentinţa civilă nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamantă pentru anularea acestui act de proprietate.
Pe de altă parte, se reţine că reclamanta şi-a justificat pretenţia de proprietar cu înscrierea în cartea funciară a antecesoarei sale şi cu caracterul constitutiv de drept de proprietate al înscrierii în cartea funciară.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că p.f. nr. xx a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea comunei Hurjuieni, conform încheierii de CF nr. x din 12 ianuarie 1931.
Ulterior, însă, conform încheierii de CF nr. y din 20 martie 1947 parcela menţionată a fost transcrisă în favoarea Statului Român, în temeiul procesului-verbal din data de 20 martie 1947 şi Deciziei Ministerului Agriculturii şi Domeniilor nr. 387 din 7 martie 1947.
În condiţiile în care Sentinţa civilă nr. 1735 din 14 aprilie 2008 a Judecătoriei Rădăuţi care constată nulitatea absolută a actului de schimb consemnat prin procesul-verbal din data de 20 martie 1947 şi autorizat prin Decizia Ministerului Agriculturii şi Domeniilor nr. 387 din 7 martie 1947 şi dispune radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate intabulat în favoarea Statului Român cu privire la p.f. nr. xx nu a fost pronunţată în contradictoriu şi cu acesta din urmă şi cu pârâta, iar prin Sentinţa civilă nr. 2057 din 5 iunie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, s-a revenit la înscrierea anterioară, unde apărea proprietar Statul Român asupra p.f. nr. xx, prezumţia de proprietate instituită prin art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 a fost răsturnată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta Comuna Gălăneşti, prin primar, formulând următoarele critici:
I. Instanţa de apel nu intrat în cercetarea fondului cauzei întrucât a refuzat, în mod nejustificat, administrarea probei cu înscrisuri solicitate de către reclamantă prin motivele de apel, respectiv, obligarea pârâtei de a depune la dosar o serie de contracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate şi contracte de arendă, astfel cum au fost enumerate în respectiva cerere de probatorii, necesare în stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a limitelor în care cererea de revendicare putea fi primită.
Sub acest aspect recurenta-reclamantă arată că pentru terenul de 250.171 mp, care nu se include în perimetrul suprafeţei evidenţiate în TF 1738/2009 şi pentru care pârâta nu este intabulată în cartea funciară, acţiunea în revendicare este întemeiată, cu condiţia de a nu fi eliberate titluri de proprietate persoanelor fizice sau juridice, în timp ce pentru terenul deţinut doar cu titlu de arendă, acţiunea în revendicare este întemeiată, aceste terenuri fiind situate în perimetrul parcelei xx, proprietatea tabulară a antecesoarei reclamantei, acesta fiind motivul pentru care era utilă şi necesară depunerea tuturor titlurilor de proprietate şi a contractelor de arendă.
Pe de altă parte, având în vedere că expertul topo precizează în suplimentul la expertiză că suprafaţa totală de teren intabulată în favoarea pârâtei în baza TF x/2009 este de 429.291 mp (teren care face parte din vechea p.f. xx din CF x Frătăuţii Vechi, intabulat pe numele pârâtei conform TF x/2009) plus 313.678 mp (teren intabulat pe numele pârâtei, greşit identificat ca parte din vechea p.f. y/61 din CF xx Frătăuţii Vechi, în realitate acesta primă parte din p.f. xx), fiind scăzute suprafeţele ocupate de drumuri nou create (73.680 mp), canalele existente (18.101 mp) şi suprafeţele vândute de pârâtă unor persoane fizice şi juridice (60.834 mp), în măsura în care pentru această din urmă suprafaţă existau încheiate contracte de vânzare-cumpărare, acestea ar fi trebuit depuse la dosar în vederea lămuririi obiectului cauzei sub aspectul întinderii terenurilor ce puteau fi revendicate de către reclamantă.
II. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale ce reglementează acţiunea în revendicare, în sensul că a ignorat faptul că reclamanta şi-a justificat pretenţia de proprietar în raport de înscrierea în cartea funciară cu terenul revendicat a antecesoarei sale în drepturi, înscrierea având efect constitutiv de drept de proprietate în accepţiunea Decretului-lege nr. 511/1938 şi a Decretului-lege nr. 115/1938.
Susţinând această critică, recurenta-reclamantă a reiterat toate aspectele învederate prin motivele de apel cu privire la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de către antecesoarea sa, incidenţa în cauză a dispoziţiilor Decretelor-lege nr. 115 şi 511 din 1938, diversele litigii purtate cu privire la acest teren, situaţia juridică a terenului funcţie de înscrierile în cartea funciară ce au intervenit pe parcursul derulării procedurilor judiciare, valabilitatea contractului de schimb încheiat între Comuna Hurjuieni (antecesoarea reclamantei) şi Statul Român, aprobat prin Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, contestarea Deciziei nr. 42/1992 a Prefectului judeţului Suceava prin care s-a restituit comunei Frătăuţii Vechi terenul de 119 ha izlaz în baza art. 44 din Legea nr. 18/1991 republicată, nevalabilitatea titlului din 19 februarie 2009 (emis în baza Deciziei nr. 42 din 22 ianuarie 1992 a Prefectului judeţului Suceava) de care se prevalează pârâta, anumite inadvertenţe existente în expertizele efectuate în cauză legate de greşita intabulare în cartea funciară a unora dintre imobilele supuse expertizării, etc.
Recurenta-reclamantă concluzionează că întreg terenul revendicat face parte din vechea p.f. xx şi că "titlul" antecesoarei sale, reprezentat de Decizia nr. 19898 din 24 octombrie 1929 a Ministerului de Interne, Ordinul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia Păşunilor nr. 44440 din 30 noiembrie 1929, Procesul-verbal din 27 mai 1929, Cererea Consilieratului Agricol Rădăuţi nr. 3122 din 7 noiembrie 1930 şi Procesul-verbal din 22 decembrie 1930, este preferabil "titlului" pârâtei reprezentat de un act administrativ (TP 1738/2009) emis în baza unei decizii care a fost desfiinţată definitiv şi irevocabil (Decizia nr. 42/1991 a Prefectului judeţului Suceava).
În acest sens, recurenta-reclamantă mai arată că nu există concordanţă între punerea în posesie a pârâtei şi modalitatea de configurare a terenului cu care s-a înscris în CF, că întabularea pârâtei în baza TP x/2009 cu terenul de 586.599 mp este greşită întrucât imobilele în discuţie sunt formate din p.f. xx, care la data înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei era proprietatea tabulară a comunei Gălăneşti, că întabularea pârâtei în baza aceluiaşi titlu cu terenul în suprafaţă de 313.678 mp este greşită, deoarece imobilele în discuţie sunt formate şi din p.f. xx, iar nu numai din p.f. x/81 cum greşit s-a reţinut în planurile respective.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
I. Critica potrivit căreia, prin respingerea cererii de probatorii formulate în cadrul motivelor de apel, instanţa de apel nu ar fi procedat la cercetarea fondului şi că, astfel fiind, situaţia de fapt a cauzei ar fi rămas nelămurită deplin din cauza neataşării la dosar a contractelor de vânzare-cumpărare către terţi, a titlurilor de proprietate prin care s-au reconstituit drepturi asupra terenului revendicat şi a contractelor de arendă încheiate de pârâtă, nu poate fi primită.
În esenţă, refăcând întreg istoricul juridic al imobilului revendicat, ca şi istoricul procedurilor judiciare în care au fost implicate ambele părţi litigante fie în contradictoriu, fie în mod separat, în scopul obţinerii reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului disputat, instanţa de apel a concluzionat că reclamanta deşi emite pretenţii de proprietar asupra imobilului în litigiu nu a fost în măsură să exhibe şi un titlu de proprietate asupra acestuia, care, dată fiind preluarea în proprietatea statului (terenul aparţinând CAP Frătăuţii Vechi) ar fi trebuit să constea într-un titlu emis în temeiul Legii nr. 18/1991, acest act normativ fiind incident faţă de regimul juridic al bunului.
Prin urmare, fără a se putea reproşa o insuficientă lămurire a situaţiei de fapt a cauzei sau o neexaminare a fondului acesteia, instanţa de apel (ca şi cea de primă instanţă, de altfel) a dedus în mod corect existenţa în primul rând a unei probleme de drept ca fiind cea care se impune a fi lămurită pentru a da corecta dezlegare a raporturilor juridice litigioase şi nicidecum existenţa unei probleme de fapt, care ar necesita suplimentarea probatoriilor pentru a lămuri, eventual, chestiuni subsecvente, legate de drepturile dobândite ulterior de către terţi prin acte juridice încheiate cu intimata.
Instanţa de recurs reţine că, cel mult, aspectul semnalat de recurentă ca necesar a fi lămurit în cauză, ar fi putut prezenta importanţă în măsura în care dreptul pretins de aceasta asupra terenului s-ar fi confirmat şi s-ar fi pus problema individualizării sale şi a identificării porţiunilor de teren care mai sunt deţinute de partea asupra căreia se revendică. Cum însă, pentru argumentul arătat, cercetarea judecătorească nu a ajuns într-un asemenea punct, solicitarea recurentei făcută în faţa instanţei de apel, de suplimentare a probatoriilor prin procurarea şi depunerea la dosar a convenţiilor de vânzare-cumpărare încheiate cu terţii, a titlurilor de reconstituire emise în procedura legilor fondului funciar ori a contractelor de arendă, a fost în mod corect apreciată ca neutilă cauzei, înscrisurile respective neinteresând obiectul cercetării judecătoreşti care, faţă de problematica speţei, a fost deplin examinat şi lămurit cât priveşte starea şi apartenenţa dreptului disputat la patrimoniile părţilor litigante.
II. Nici critica privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale ce reglementează acţiunea în revendicare nu poate fi primită.
Acţiunea în revendicare reprezintă acţiunea reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun, de la posesorul neproprietar.
Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, pentru că se întemeiază pe însuşi dreptul de proprietate care, ca orice drept real, este opozabil tuturor, o astfel de acţiune putând fi introdusă împotriva oricui deţine bunul fără nici un titlu şi aduce atingere dreptului de proprietate.
De asemenea, acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, pentru că pune în discuţie existenţa dreptului de proprietate al reclamantului, iar pentru a fi admisă trebuie ca acesta să dovedească dreptul său de proprietate asupra bunului revendicat şi că imobilul solicitat este identic cu cei asupra căruia pretinde că are un drept de proprietate.
În cadrul acţiunii în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art 480 C. civ., părţile îşi opun reciproc titlurile pe care le au cu privire la bunul revendicat, prin titlu înţelegându-se actul juridic sau actul jurisdicţional, translativ sau declarativ, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă sau înscrisul doveditor al temeiului juridic al dobândirii dreptului de proprietate, legea, convenţia de orice fel cu un astfel de obiect.
În cazul terenurilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991 - aşa cum corect s-a reţinut de către instanţele de fond că este şi terenul revendicat în prezenta procedură - dovada dreptului de proprietate presupune înfăţişarea unui titlu de proprietate emis în baza legii speciale de reparaţie menţionate.
În speţă, dat fiind istoricul juridic al terenului în litigiu, care nu a fost negat nici de către reclamantă şi care a cunoscut o situaţie de apartenenţă la proprietatea statului, îi este aplicabilă această lege, nefiind suficientă pentru dovedirea vechiului drept de proprietate prevalarea reclamantei de înscrierile de carte funciară ori de efectele pe care Decretele nr. 115 şi nr. 511/1938 le recunoşteau acestei înscrieri. Astfel justificat dreptul, în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nedeţinând un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 asupra terenului pe care îl revendică.
Legea nr. 18/1991 instituie o procedură administrativă prealabilă şi obligatorie pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, procedură ce se finalizează prin emiterea unui titlu de proprietate sau printr-o hotărâre a comisiei locale sau a comisiei judeţene, care poate fi atacată în instanţă.
Legea nr. 18/1991 a reglementat toate situaţiile în legătură cu regimul juridic al terenurilor, astfel că după anul 1991 persoanele îndreptăţite la retrocedarea în natură sau prin echivalent au fost obligate să se conformeze condiţiilor, procedurii şi termenelor stabilite prin acest act normativ sub sancţiunea pierderii dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau în echivalent.
Recurenta-reclamantă a uzat de procedura specială a Legii nr, 18/1991, însă prin Sentinţa nr. 2340 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi pronunţată în Dosar nr. 1790/285/2007 s-a respins demersul acesteia de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 119 ha teren agricol. Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2948 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Suceava. De asemenea, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei anterior menţionate a fost respinsă prin Sentinţa nr. 114 din 12 ianuarie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă potrivit Deciziei nr. 849 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava, această din urmă decizie formând obiect al contestaţiei în anulare, respinsă irevocabil.
Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, care arată că intimata-pârâtă are un "titlu nevalabil", aceasta din urmă deţine titlul de proprietate din 19 februarie 2009 emis în baza Legii nr. 18/1991, a cărui valabilitate a fost menţinută prin Sentinţa nr. 399 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi, irevocabilă prin Decizia nr. 337 din 10 decembrie 2012 a Tribunalului Suceava.
În atare situaţie, susţinerile din motivele de recurs referitoare la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de către antecesoarea reclamantei, incidenţa în cauză a dispoziţiilor Decretelor-lege nr. 115 şi 511 din 1938, diversele litigii purtate cu privire la acest teren, situaţia juridică a terenului funcţie de înscrierile în cartea funciară ce au intervenit pe parcursul derulării procedurilor judiciare, valabilitatea contractului de schimb încheiat între Comuna Hurjuieni (antecesoarea reclamantei) şi Statul Român aprobat prin Decizia nr. 383 din 7 martie 1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, contestarea Deciziei nr. 42/1992 a Prefectului judeţului Suceava prin care s-a restituit comunei Frătăuţii Vechi terenul de 119 ha izlaz în baza art. 44 din Legea nr. 18/1991 republicată, anumite inadvertenţe existente în expertizele efectuate în cauză legate de greşita intabulare în cartea funciară a unora dintre imobilele supuse expertizării, etc. nu mai au nicio relevanţă în cauză, raportat la inexistenţa titlului de proprietate eliberat în condiţiile Legii nr. 18/3991, astfel încât nu se mai impune analizarea ca atare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă Comuna Gălăneşti, prin primar, la plata, către intimata-pârâta Comuna Frătăuţii Vechi, prin primar, a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată solicitate şi dovedite de către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli ce au fost reduse de către instanţă în raport de complexitatea relativă a cauzei şi termenele de judecată acordate (un singur termen), de lucrările ce au necesitat o contribuţie din partea avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Comuna Gălăneşti prin primar M.L. împotriva Deciziei nr. 194 din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Obligă pe intimata-pârâtă Comuna Frătăuţii Vechi, prin primar, la plata, către recurenta-reclamantă, a sumei de 3.500 lei cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2714/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2717/2014. Civil → |
|---|
