ICCJ. Decizia nr. 2723/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2723/2014
Dosar nr. 2225/1/2014
Şedinţa publică din 15 octombrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la de 14 martie 2014, Municipiul Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara au formulat contestaţie împotriva înfiinţării popririi în baza Sentinţei civile nr. 7113 din 19 aprilie 2014, precum şi contestaţie privind întinderea şi aplicarea titlului executoriu, respectiv a Sentinţei civile nr. 658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiş şi a Deciziei civile nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a arăta care este instituţia care trebuie să facă plata despăgubirilor stabilite prin sentinţă şi dacă suma de 200.417,04 euro trebuie achitată din bugetul local al Municipiului Timişoara sau de la bugetul de stat, de către Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, potrivit Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi obligat în cauză, însă nu a respins acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Este de notorietate faptul că nu Municipiul Timişoara este cel care poate face plata despăgubirilor în temeiul legilor speciale de retrocedare, având în vedere că beneficiatul sumelor încasate din vânzarea sau valorificarea acestor bunuri este Statul Român prin organismele sale centrale, iar nu Municipiul Timişoara care a fost doar un intermediar.
Faţă de aceste aspecte, se impune ca instanţa să formuleze lămuriri cu privire la aplicarea titlului executoriu, respectiv indicarea instituţiei care trebuie să achite suma de bani stabilită de instanţe.
Prin Sentinţa civilă nr. 1141 din 14 mai 2011, Tribunalul Timiş a declinat judecata contestaţiei la titlu în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 400 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Intimatele N.B., N.J.W. au invocat, conform notelor scrise depuse în dosarul instanţei supreme, excepţia de necompetenţă materială - întrucât o astfel de contestaţie se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, reprezentată în speţă, de Sentinţa civilă nr. 658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiş -, excepţia de litispendenţă - având în vedere că în Dosarul nr. 1952/1/2004 al Î.C.C.J., aceiaşi contestatori au formulat o contestaţie cu obiect identic, ceea ce determină incidenţa art. 163 C. proc. civ., - excepţia tardivităţii contestaţiei - faţă de împrejurarea că, în speţă, termenul de prescripţie a executării silite înăuntrul căruia putea fi promovată contestaţia, s-a împlinit la 15 februarie 2010.
S-a susţinut, de asemenea, rămânerea fără obiect a contestaţiei la executare, având în vedere că suma a cărei executare se contestă a fost achitată de către contestatori, fiind consemnată la 27 iunie 2014, în Dosarul execuţional nr. 751/ex/2011.
Pe fondul contestaţiei, s-a arătat că în realitate, prin motivele invocate, contestatorii critică chestiuni ce ţin de fondul titlului executoriu, aducându-se astfel atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
I. În mod prioritar, pe aspectele de ordin procedural invocate sub formă de excepţii, prin notele scrise ale intimaţilor, se constată caracterul nefondat al acestora.
- Astfel, excepţia de necompetenţă materială nu poate fi primită, având în vedere că prezenta contestaţie vizează lămurirea şi înţelesul dispozitivului Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, nefiind vorba de o contestaţie la executare propriu-zisă, ci de una la titlu, cererea având un asemenea obiect nu se îndreaptă la instanţa de executare, ci la aceea care a pronunţat hotărârea a cărei lămurire se solicită, conform art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
- Susţinerea că în cauză ar subzista litispendenţa, cu referire la Dosarul nr. 1952/1/2004 al acestei instanţe este, de asemenea, nefondată.
Potrivit art. 163 C. proc. civ., care reglementează instituţia litispendenţei, "nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe".
Or, în speţă, se constată că nu există identitate de cauză între cele două dosare care, deşi vizează ambele, contestaţii împotriva aceluiaşi titlu, se fundamentează pe motive diferite.
Astfel, contestaţia la titlu, ce constituie obiect al Dosarului nr. 1952/1/2014, dezvoltă în principal, argumente legate de natura măsurilor reparatorii din perspectiva Titlului VII al Legii nr. 247/2005, la care ar fi îndreptăţiţi intimaţii.
Motivele contestaţiei în prezentul dosar (cauza pricinii) sunt limitate la precizarea debitorului obligaţiei de plată a despăgubirilor.
Aşadar, neexistând suprapunerea celor trei elemente la care face referire art. 163 alin. (1) C. proc. civ., nu subzistă şi nu se justifică admiterea litispendenţei.
În fine, nu se poate vorbi despre litispendenţă nici din perspectiva faptului că, urmare a declinării de competenţă dispuse (în prezentul dosar) prin sentinţa Tribunalului Timiş, cele două pricini la care se face trimitere sunt înregistrate pe rolul aceleiaşi instanţe.
Or, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 163 alin. (1) C. proc. civ., este necesar ca cele două (sau mai multe litigii) să fie pendente pe rolul unor instanţe diferite.
Totodată, "reunirea" dosarelor la completul iniţial învestit nu s-ar putea dispune pentru argumentele menţionate anterior, legate de lipsa identităţii motivelor şi deci, a cauzelor juridice ale celor două contestaţii.
- În ce priveşte excepţia de tardivitate, prin invocarea ei cu motivarea că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie a executării silite, rezultă că intimatele sunt în eroare asupra naturii contestaţiei şi a obiectului acesteia.
În privinţa contestaţiei la executare propriu-zisă, exercitarea acesteia este supusă, într-adevăr, anumitor termene (potrivit art. 401 C. proc. civ., în funcţie de actele de executare contestate).
Tot astfel, faţă de dispoziţiile art. 401 alin. (11) C. proc. civ. (introdus prin Legea nr. 219/2005), contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.
Atunci însă când cererea de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului vizează o hotărârea nesusceptibilă de executare silită - ca în speţă - cerinţa introducerii contestaţiei înăuntrul termenului de prescripţie a executării nu mai are justificare.
Împlinirea prescripţiei şi respingerea ca atare a cererii presupun o situaţie în care dreptul de valorificat să fie supus unui termen de prescripţie - ceea ce în speţă, prin ipoteză, nu există câtă vreme hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată, nefiind susceptibilă de executare silită, nu este susceptibilă nici de opunerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
În situaţia menţionată anterior, lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului se poate solicita independent de aplicarea (executarea) acestuia, partea având interesul să fie beneficiara unei hotărâri al cărei dispozitiv să fie în termeni clari, neechivoci, chiar dacă acesta nu poate fi adus la îndeplinire pe calea executării silite.
De altfel, dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., reglementând (în teza a II-a a textului) contestaţia la titlu, precizează că această cale este deschisă părţii care nu a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. (referitoare la lămurirea dispozitivului sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice ale acestuia).
Or, nici procedura menţionată anterior - în absenţa valorificării căreia este deschisă contestaţia la titlu - nu este condiţionată de respectarea termenului de prescripţie a executării silite.
Ca atare, nu se poate susţine tardivitatea contestaţiei îndreptate, în speţă, împotriva unei decizii a instanţei de recurs, nesusceptibilă de executare, sub motiv că a fost depăşit, la momentul introducerii acesteia, termenul de prescripţie a executării silite.
- Tot astfel, invocând rămânerea fără obiect a contestaţiei la executare, întrucât suma a cărei executare se contestă, a fost deja achitată de către contestatori, intimatele confundă obiectul pricinii, promovând apărări ca şi cum obiectul învestirii instanţei l-ar reprezenta contestaţia la executare.
Întrucât cererea de faţă nu vizează executarea propriu-zisă, împrejurarea că au fost finalizate actele de executare nu poate avea consecinţa pretinsă de către intimate, a stingerii pretenţiei vizând lămurirea titlului.
II. În ce priveşte fondul contestaţiei la titlu promovate, se constată că prin intermediul ei, contestatorii au solicitat să se stabilească dacă debitor al obligaţiei de plată este Ministerul Finanţelor Publice sau Municipiul Timişoara, având în vedere că "beneficiarul sumelor încasate din vânzarea sau valorificarea bunurilor ce fac obiectul legilor de retrocedare este Statul Român prin organismele sale iar nu Municipiul Timişoara".
Or, calea procedurală a contestaţiei la titlu este deschisă părţii pentru situaţia în care dispozitivul hotărârii este neclar, echivoc, susceptibil în interpretarea lui sub aspectul înţelesului care trebuie dat dispoziţiilor instanţei, ceea ce ar atrage necesitatea unor lămuriri.
În speţă însă, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, împotriva căreia s-a îndreptat contestaţia, a fost admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice şi modificată în parte hotărârea din apel, în sensul admiterii apelului acestui pârât şi respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei. Au fost, de asemenea, respinse ca nefondate recursurile reclamanţilor şi ale pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul local Timişoara.
Rezultă, în mod clar, că dispozitivul din recurs modifică soluţiile anterioare, ale instanţelor de fond, doar prin respingerea acţiunii îndreptate de reclamante împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Ca atare, nu se poate susţine, faţă de conţinutul concret al soluţiei instanţei de recurs, că aceasta ar aduce neclarităţi sub aspectul debitorului obligaţiei de plată a despăgubirilor, susceptibile de lămurire prin intermediul contestaţiei promovate.
Întrucât aspectele deduse judecăţii nu se circumscriu unei situaţii de neclaritate, de echivoc al dispoziţiilor din dispozitivul deciziei atacate, contestaţia la titlu va fi respinsă ca nefondată.
În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligaţi la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată către intimate (reprezentând onorariu de avocat, redus de la suma de 1.860 lei, în conformitate cu dispoziţiile procedurale anterior menţionate, raportat la complexitatea redusă a cauzei şi la volumul de muncă depus de avocat, concretizat în transmiterea unor note scrise la dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia la titlu formulată de contestatorii Municipiul Timişoara prin Primar, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara împotriva Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă contestatorii la plata, către intimatele creditoare N.B., N.J.W., a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2722/2014. Civil. întoarcere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2724/2014. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
