ICCJ. Decizia nr. 2739/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2739/2014
Dosar nr. 3026/105/2011
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 6 aprilie 2011, reclamanta N.I.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC T. SA, SC P.T. SRL şi SC F.A. SRL, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele ce au făcut parte din fostul "C.", situat în extravilanul comunei Gura Vadului, judeţul Prahova, aflate în administrarea/proprietatea pârâtelor.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ., reclamanta a învederat calitatea sa de proprietară a imobilelor anterior identificate, fiind unica moştenitoare a autorului său, de la care au fost preluate, fără titlu valabil, de către stat.
A precizat reclamanta că detenţia precară a statului, fondată pe un abuz, nu produce efecte juridice sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate, invocând, în acest sens, dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Decizia nr. 33/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite.
Prin Sentinţa civilă nr. 2601 din 30 octombrie 2013, Tribunalul Prahova a admis excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, invocată de pârâta SC T. SA şi a anulat acţiunea, ca insuficient timbrată.
În motivare, prima instanţă a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2013 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 9.611 lei şi un timbru judiciar în valoare de 5 lei, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, şi respectiv art. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea pronunţată de instanţă la data de 13 mai 2013.
Ulterior, la data de 16 iulie 2013 tribunalul a admis, în parte cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru şi eşalonarea acesteia, formulată de reclamantă, fiind dispusă reducerea taxei judiciare de timbru la 50% şi eşalonarea acesteia în 11 rate.
Tribunalul a constatat că reclamanta a achitat o singură rată, deşi mai erau scadente încă trei, conform celor dispune prin încheierea de şedinţă din 16 iulie 2013.
A mai reţinut tribunalul că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi garantat prin prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii şi în condiţiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de şedinţă din data de 12 martie 2013 reclamanta a formulat apel.
A susţinut că sunt incidente prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, conform cărora este scutită de plata taxei judiciare de timbru, deoarece textul de lege menţionat nu distinge între acţiunile în revendicarea imobilelor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cele promovate pe dispoziţiile art. 480 C. civ., ci are în vedere calitatea reclamantului de proprietar sau moştenitor al proprietarului, precum şi împrejurarea că imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A mai precizat că, faţă de calitatea sa de persoană îndreptăţită şi moştenitoare a fostului proprietar (B.A.) deposedat în mod abuziv de către statul comunist şi de împrejurarea că pârâta T. SA a preluat în administrare - de la stat (urmaşul statului comunist şi cel care a preluat imobilul) şi, ulterior, în posesie imobilul fără titlu, potrivit legii, instanţa de fond trebuia să reţină că este scutită de plata taxei de timbru în ceea ce priveşte acţiunea în revendicare.
Prin Decizia 335 din 1 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ea nefondat, apelul reclamantei.
În motivare, curtea de apel a arătat că singura procedură de care poate uza partea, ce se consideră nemulţumită de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, este cea a reexaminării.
În cauza de faţă, instanţa de fond, prin încheierea irevocabilă din data de 13 mai 2013, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită prin încheierea din 12 martie 2013, iar prin încheierea irevocabilă din data de 17 octombrie 2013, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a încheierii din 16 iulie 2013, prin care s-a dispus eşalonarea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.611 lei, în 11 tranşe, de câte 873,73 lei fiecare, scadente în ziua de 25 a fiecărei luni.
Raportat la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art. 480 C. civ., curtea de apel a arătat că este cert că acţiunea în revendicare, supusă dreptului comun, nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, neîncadrându-se în excepţia reglementată de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, criticând-o sub următoarele aspecte:
Greşit a apreciat instanţa că nu sunt aplicabile prevederile art 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, pentru că acest text de lege nu distinge între acţiunile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 şi cele pe art. 480 C. civ.
A atacat cu apel şi încheierea prin care a fost respinsă reexaminarea, pentru că este o încheiere premergătoare, care se atacă odată cu fondul.
Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate în cauză, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (aplicabilă în speţă faţă de data formulării acţiunii) singura procedură de care poate uza partea, ce se consideră nemulţumită de modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, este cea a reexaminării, ce se soluţionează de un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe, prin încheiere irevocabilă.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în situaţia în care reclamantul este nemulţumit de soluţionarea cererii sale de ajutor public judiciar, vizând taxa judiciară de timbru, poate formula cerere de reexaminare, ce se soluţionează de un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe, prin încheiere irevocabilă. Aşadar, reexaminarea, cale de atac de retractare, este singura cale de atac prin care poate fi supusă analizei stabilirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, respectiv cuantumul acesteia.
Indiferent după cum partea interesată a uzat sau nu de reexaminare, aspectele menţionate nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune din acest punct de vedere.
Ca atare, măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în faţa altui complet al aceleiaşi instanţe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înţeleasă ea în termenii art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Ceea ce este esenţial, sub aspectul care interesează din punctul de vedere al procesului echitabil, este ca partea să poată supune contestaţia sa unui tribunal independent şi imparţial, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a adoptat soluţia, având în vedere că art. 6 parag. 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.
Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, şi doar în materie penală au obligaţia asigurării accesului la dublu grad de jurisdicţie (art. 2 din Protocolul nr. 7).
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că, prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2013, Tribunalul Prahova a stabilit în sarcina reclamantei N.I.-D. obligaţia de a achita taxă judiciară de timbru în sumă de 9.611 lei şi timbru judiciar de 5 lei, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 3 din O.G. nr. 32/1995.
Cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea pronunţată de instanţă la data de 13 mai 2013.
Ulterior, la data de 16 iulie 2013, Tribunalul Prahova a admis, în parte, cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru şi eşalonarea acesteia, formulată de reclamantă, fiind dispusă reducerea taxei judiciare de timbru la 50% şi eşalonarea acesteia în 11 rate.
Cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 17 octombrie 2013.
În motivare, instanţa a reţinut că, în raport de înscrisurile depuse la dosar şi situaţia de fapt reţinută, reclamanta are posibilitatea de a achita suma de 873 lei, lunar, până la achitarea sumei totale de 9.611 lei.
Înalta Curte constată că nici una din criticile formulate de reclamantă nu este fondată.
Aceasta deoarece împotriva încheierii prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru datorată, respectiv încheierea pronunţată de Tribunal Prahova la data de 12 martie 2013 a fost exercitată calea de atac specifică, respectiv cererea de reexaminare, aşa cum prevede expres legea, în speţă art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 13 mai 2013 a Tribunalului Prahova, cererea de reexaminare a fost respinsă, cu caracter irevocabil.
Înalta Curte constată că în cauză au fost corect aplicate prevederile art. 6 şi 8 din O.U.G. nr. 51/2008, întrucât în mod legal curtea de apel a reţinut că încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2013 este irevocabilă, fiind că împotriva ei s-a exercitat deja calea de atac a reexaminări.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi înscrisurile doveditoare aflate la dosar, Înalta Curte va obliga recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei către intimata pârâtă SC T. SA şi în sumă de 1.984 lei către intimata pârâtă SC V.B. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.I.D. împotriva Deciziei civile nr. 335 din 1 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei către intimata pârâtă SC T. SA şi în sumă de 1,984 lei către intimata pârâtă V.B. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2740/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
