ICCJ. Decizia nr. 2757/2014. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2757/2014
Dosar nr. 16828/325/2012
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
La data de 21 iunie 2012, reclamantul Municipiul Timişoara, prin Primar, a chemat în judecată pârâtele B.N.R. - S. Regională T. şi SC S. SRL şi a solicitat rectificarea CF nr. xx Timişoara, spaţiu cu altă destinaţie de 200 mp, în sensul constatării nulităţii absolute a dreptului de proprietate dobândit de pârâta B.N.R. prin efectul H.G. nr. 308/1991 şi reîntabulării dreptului de proprietate al Statului Român, prin Municipiul Timişoara.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta SC S. SRL a închiriat de la pârâta B.N.R. - S. Regională T. spaţiul în suprafaţă de 202 mp, situat în Timişoara, prin două contracte de închiriere, spaţiul fiind situat la parterul imobilului, separat de cel bancar.
În drept, a invocat art. 34 şi 36 din Legea nr. 7/1996 şi H.G. nr. 308/1991.
Prin precizarea depusă la dosar pentru termenul din 18 octombrie 2012, reclamantul a arătat că solicită rectificarea CF xx, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestor spaţii cu altă destinaţie.
A solicitat, de asemenea, să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal din 14 iulie 1959, prin care s-a predat şi preluat suprafaţa de 857,47 mp din imobilul situat în Timişoara şi a adresei din 25 februarie 1992, în care s-a menţionat doar suprafaţa construită de 859,47 mp, fără teren.
Ca temei de drept al acţiunii, a invocat, alături de art. 34 şi 36 din Legea nr. 7/1996, şi art. 480 C. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 23211 din 15 noiembrie 2012 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
Printr-o nouă precizare de acţiune (dosarul Tribunalului Timiş), reclamantul a arătat că cere rectificarea CF Timişoara.
Pârâta SC S. SRL a formulat şi cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului Municipiul Timişoara, prin Primar, şi a solicitat admiterea acţiunii reclamantului.
În motivarea cererii, a arătat că pârâta B.N.R. s-a înscris ca proprietară asupra imobilului în litigiu prin fraudă la lege, întrucât nu a avut niciodată terenul în proprietate, ci doar în folosinţă.
În drept, a invocat art. 49 şi urm. C. proc. civ.
Cererea de intervenţie a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 4 noiembrie 2013.
Pentru termenul din 23 septembrie 2013, reclamantul a depus la dosar note de şedinţă, prin care a declarat că renunţă la judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL.
Prin Sentinţa civilă nr. 2575 din 11 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 16828/325/2012, Tribunalul Timiş a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Timişoara, prin Primar, împotriva pârâtei B.N.R..
A respins cererea de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului, formulată de intervenienta SC S. SRL.
A luat act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii împotriva pârâtei SC S. SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că asupra imobilului înscris în CF xx Timişoara (provenită din conversia pe hârtie a CF xx Timişoara), constând în spaţii cu altă destinaţie în suprafaţă de 116,35 mp, situate la parterul imobilului din Timişoara, este proprietar tabular pârâta B.N.R. - S. T., conform Sentinţei civile nr. 6674 din 13 aprilie 1998, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 21204/1997.
Prin această sentinţă s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Consiliul Local Timişoara în contradictoriu cu pârâta B.N.R. şi s-a dispus radierea pârâtei din CF Timişoara şi reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
Totodată, instanţa a constatat că pârâta B.N.R. a dobândit un drept de proprietate asupra spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situate în imobilul din T., înscris în CF Timişoara.
Ulterior imobilul a fost dezmembrat, lotul I, respectiv imobilul cu nr. top. ... fiind transcris în CF Timişoara, în proprietatea Statului Român, iar lotul II, respectiv imobilul cu nr. top. ..., care face obiectul prezentului litigiu, a fost transcris în CF Timişoara, în proprietatea B.N.R. - S. T.
Imobilul cu nr. top. ..., aşa cum rezultă din extrasul CF Timişoara, a fost ulterior divizat în apartamente, formându-se două loturi, respectiv lotul 2A, care s-a transcris în CF Timişoara, în favoarea SC "P.D." SRL Bucureşti şi lotul 2B, care a fost reînscris în CF Timişoara, în favoarea B.N.R. - S. T.
Reclamantul, deşi a menţionat ca temei de drept art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea cărţii funciare, acesta nu invocă niciuna dintre situaţiile prevăzute de acest text legal, ci contestă dreptul de proprietate al pârâtei B.N.R. - S. T., asupra imobilul cu nr. top. ..., constând în spaţii cu altă destinaţie; atât timp cât dreptul de proprietate al B.N.R. - S. T. asupra acestui imobil a fost consfinţit prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, respectiv prin Sentinţa civilă nr. 6674 din 13 aprilie 1998, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 21204/1997, aspectele invocate de reclamant în sensul dobândirii "în mod eronat" a dreptului de proprietate de către pârâtă nu mai pot face obiectul dezbaterii în cadrul prezentului litigiu, intrând în puterea lucrului judecat, în sensul că, în relaţia dintre părţi, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un litigiu, nu mai poate fi contrazis într-un litigiu ulterior, neexistând posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora.
Referitor la constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal din data de 14 iulie 1959, privind predarea către Banca de Stat din Timişoara a suprafeţei de 859,47 mp din imobilul situat în Timişoara, şi a adresei din 25 februarie 1992, prin care B.N.R. - S. Judeţului T., a solicitat notariatului de Stat Timişoara întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, instanţa a constatat că cererea este neîntemeiată, atât timp cât reclamantul nu a invocat şi nici nu a dovedit încălcarea vreunei norme juridice imperative de ordine publică, care să atragă sancţiunea nulităţii absolute.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2575 din 11 noiembrie 2013 a Tribunalului Timiş a declarat apel în termenul legal reclamantul Municipiul Timişoara, prin Primar.
În motivarea apelului, a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 6674 din 13 aprilie 1998 a Judecătoriei Timişoara nu s-a stabilit dreptul de proprietate al pârâtei B.N.R. - S. Regională T. asupra spaţiului în discuţie, ci restabilirea dreptului de proprietate al Statului Român, prin Consiliul Local Timişoara, asupra spaţiilor cu destinaţia de locuinţă.
Reclamantul a arătat că ceea ce contestă este întabularea pârâtei B.N.R. - S. Regională T. asupra întregului imobil în baza H.G. nr. 308 din 25 aprilie 1991 privind folosirea de către societăţile bancare a spaţiilor locative care au fost construite sau adaptate în scopul comerţului de bancă.
Reclamantul a susţinut că prin Încheierea nr. 5418 din 17 martie 1992 a OCPI s-a întabulat dreptul de proprietate al B.N.R. - S. Regională T. în baza H.G. nr. 308/1991, fără să se facă dovada cumpărării, deci în mod eronat.
Tot în mod eronat s-a reţinut însă că dreptul de proprietate al pârâtei B.N.R. a fost consfinţit prin hotărâre judecătorească, respectiv Sentinţa civilă (irevocabilă) nr. 6674 din 13 aprilie 1998 a Judecătoriei Timişoara.
Pe de altă parte, a arătat că spaţiul în litigiu nu a fost niciodată folosit ca spaţiu bancar, fiind o unitate locativă de sine stătătoare, care în prezent este închiriată pârâtei/intervenientei SC S. SRL.
A mai arătat că procesul-verbal din 14 iulie 1959, prin care s-a predat şi preluat o suprafaţă de 859,47 mp din imobil, nu reprezintă un titlu de proprietate pentru pârâtă, cu atât mai mult cu cât spaţiul respectiv nu a fost niciodată destinat activităţii bancare, iar prin Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Populare România nr. 906 din 18 mai 1956 i-a fost dat doar în folosinţă.
Prin urmare, a arătat reclamantul, neexistând acte justificative, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei B.N.R. nu corespunde adevărului.
Pârâta B.N.R. - S. Regională T. a formulat întâmpinare, prin care a invocat în primul rând, în baza art. 11 din Legea nr. 146/1997, excepţia nulităţii apelului pentru netimbrare, întrucât reclamantul apelant Municipiul Timişoara, prin Primar, nu a achitat taxa judiciară de timbru de 50% din taxa achitată la prima instanţă.
Pe fond, a arătat că nu este nici indicată şi nici dovedită vreuna din situaţiile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 53A din 16 aprilie 2014 a respins apelul reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut, contrar susţinerilor reclamantului, că pârâta B.N.R. - S. Regională T. are un titlu valabil asupra imobilului în discuţie.
Aşa cum a rezultat din CF Timişoara, dreptul de proprietate al pârâtei B.N.R. - S. T. asupra spaţiilor cu altă destinaţie a fost întabulat în această carte funciară încă din anul 1992 în baza H.G. nr. 308/1991.
Ulterior, acest drept de proprietate a fost confirmat şi pe calea justiţiei în urma unei acţiuni iniţiate de Consiliul Local Timişoara împotriva pârâtei B.N.R., finalizată prin Sentinţa civilă nr. 6674 din 13 aprilie 1998, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 21024/1997, sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi în parte cererea reconvenţională a pârâtei, s-a dispus radierea pârâtei din CF Timişoara şi reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor cu destinaţia de locuinţă.
De asemenea, s-a constatat că pârâta B.N.R. a dobândit un drept de proprietate asupra spaţiilor cu altă destinaţie din imobilul înscris în CF Timişoara.
Prin urmare, prin această hotărâre judecătorească s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, dar numai asupra staţiilor cu destinaţia de locuinţă din imobilul în discuţie, însă în acelaşi timp s-a stabilit şi dreptul de proprietate al pârâtei B.N.R. asupra spaţiilor cu altă destinaţie din acelaşi imobil.
Ulterior, tot pe cale judecătorească (Sentinţa civilă nr. 5853 din 1 mai 2000 a Judecătoriei Timişoara în Dosarul nr. 8556/1997) s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului din CF Timişoara, ţinându-se seama de ceea ce s-a dispus prin hotărârea anterioară, deschizându-se două cărţi funciare individuale noi.
În consecinţă, Curtea a statuat că pârâta B.N.R. - S. Regională T. deţine un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, respectiv asupra tuturor spaţiilor cu altă destinaţie, înscrise în CF, titlu care nu a fost desfiinţat, iar cererea reclamantului de rectificare a cărţii funciare nu este întemeiată, întrucât nu a intervenit niciuna din situaţiile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Timişoara, prin primar.
A susţinut că Sentinţa civilă nr. 6674 din 13 aprilie 1998 a Judecătoriei Timişoara nu a stabilit dreptul de proprietate al BNR - S. T. asupra spaţiului în discuţie, ci a restabilit dreptul de proprietate al Statului Român asupra spaţiilor cu destinaţia de locuinţă.
A solicitat, atât în primă instanţă cât şi în apel, administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară topografică, prin care să se identifice în mod clar imobilul şi să se identifice diferenţele dintre intabularea iniţială de CF şi situaţia actuală a imobilului, să se identifice amplasamentul spaţiului supus litigiului, însă instanţele au respins această cerere. Consideră recurentul că se impune transmitere a cauzei spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să administreze această probă.
Recurentul contestă întabularea dreptului de proprietate asupra întregului imobil de către BNR - S.T. în baza Hotărârii Guvernului României nr. 308 din 25 aprilie 1991 privind folosirea de către societăţile bancare a spaţiilor locative care au fost construite sau adaptate în scopul comerţului de bancă.
Susţine că instanţele de fond au făcut o interpretare greşită a probatoriului administrat, întrucât dreptul de proprietate al BNR nu a fost consfinţit prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, ci s-a întabulat eronat în baza Hotărârii Guvernului României nr. 308/1991.
SC S. SRL a închiriat de la pârâta BNR - S.T. suprafaţa de 202 mp situat în Timişoara, prin două contracte de închiriere, spaţiul fiind situat la parterul imobilului, separat de cel bancar, aspect recunoscut de BNR. Procesul-verbal din 14 iulie 1959 prin care s-a predat şi preluat o suprafaţă de 859,47 mp din imobilul în litigiu nu reprezintă un titlul de proprietate şi nici nu poate fi considerat astfel potrivit art. 7 din Constituţia României.
Spaţiul deţinut de pârâta SC S. SRL nu a fost inclus niciodată în spaţiul destinat activităţii bancare, iar spaţiul cu destinaţie comercială reprezintă în fapt o unitate locativă distinctă, neavând niciun fel de incinte sau intrări comune cu spaţiile cu destinaţie bancară.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond pentru administrarea probei cu expertiză tehnică, în lipsa căreia nu se putea instanţa pronunţa pe fondul cauzei.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă BNR - S.T. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului în baza dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c), raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând această excepţie cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incidentă având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În speţa de faţă, recurentul reia în memoriul de recurs aceleaşi argumente pe care le-a dezvoltat şi în cererea de apel, critici ce au fost analizate de Curte cu ocazia soluţionării căii de atac a apelului.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Recurentul a ignorat, însă, faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, preluând motivele de apel, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze, astfel, critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.
Or, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel.
În calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Recurentul a criticat şi faptul că instanţa de apel nu i-a încuviinţat administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară.
Această critică nu poate fi însă circumscrisă sferei motivelor de recurs astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., întrucât, cât priveşte relevanţa solicitării de noi probe în apel, faţă de actuala structură a recursului, care nu mai permite reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, inclusiv din perspectiva celor care ar fi fost utile soluţionării cauzei.
Motivul de casare care permitea analiza, în recurs, a situaţiei de fapt faţă de dovezile administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pe de altă parte, examinarea utilităţii şi a concludenţei unor probe în soluţionarea cauzei reprezintă atributul exclusiv al instanţei învestite cu cererea de probatoriu, iar măsurile dispuse de instanţă în legătură cu această cerere nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs faţă de cele menţionate în precedent, în legătură cu abrogarea, la data pronunţării deciziei recurate, a motivului de recurs ce oferea posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii în raport de probele administrate.
Pe cale de consecinţă, reţinând că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. şi nici nu există motive care să poată fi examinate şi din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea căii de atac exercitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul Municipiul Timişoara prin primar împotriva Deciziei nr. 53/A din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2753/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2758/2014. Civil → |
|---|
