ICCJ. Decizia nr. 2758/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2758/2014
Dosar nr. 2912/2/2014
Şedinţa publică din 16 octombrie 2014
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22 octombrie 2012, în Dosar de insolvenţă nr. 44142/3/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul K.L. a chemat în judecată pe pârâta SC M.&K.C. SRL prin lichidator judiciar R.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
1. să se constate că este proprietar, în baza convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la 10 septembrie 2009, asupra apartamentului x din clădirea P., compus din trei camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 92 mp şi terasă de 55 mp (147 mp suprafaţă construită);
2. să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de înscris autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul sus-menţionat;
3. să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea completatoare formulată la data de 16 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat şi înscrierea în CF Braşov, pe numele său, a dreptului de proprietate asupra apartamentului x din clădirea P., municipiul Braşov.
Prin încheierea de la 29 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 44142/3/2009, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul K.L., fiind constituit Dosarul nr. 44393/3/2012.
Prin încheierea de la 10 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti şi a dispus înaintarea cauzei către Secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a apreciat că soluţionarea pricinii nu este de competenţa judecătorului sindic, cererea nefiind de natura celor prevăzute de Legea nr. 85/2006.
A reţinut instanţa că cererea nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 931 din lege pentru a atrage competenţa funcţională a judecătorului sindic şi că, raportat la dispoziţiile art. 11 alin. (1) din lege, acţiunea excede vădit competenţei acestuia, care presupune coordonarea şi supravegherea procedurii colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
Întrucât acţiunea având ca obiect executarea unor antecontracte de vânzare-cumpărare nu valorifică o contestaţie sau obiecţiuni prevăzute de lege s-a apreciat că este de competenţa specială a instanţei de drept comun.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. 44393/3/2012*.
Prin Sentinţa civilă nr. 6020 din 7 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere obiectul cererii deduse judecăţii - pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi Decizia în interesul legii nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, în determinarea competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial.
Datorită faptului că evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară, acţiunea fiind asimilată acţiunilor patrimoniale, a căror competenţă de soluţionare se determină prin raportare la valoarea obiectului cererii, în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât valoarea litigiului este de 312.720 lei, deci mai mică de 500 000 lei, s-a reţinut competenţa de soluţionare a judecătoriei şi, raportat la art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva unei persoane de drept privat se face la instanţa de la sediul principal, a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
A avut în vedere instanţa şi incidenţa dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. 56657/301/2013.
Prin Sentinţa civilă nr. 2178 din 18 februarie 2014, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei; a declinat competenţa de judecată a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă; în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ. a constatat intervenit conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 1591 C. proc. civ. coroborat cu art. 134 C. proc. civ., ca ulterior primei zile de înfăţişare - 21 ianuarie 2013 - instanţa întâi sesizată cu soluţionarea cererii nu mai era îndreptăţită a pune în discuţie competenţa, fie şi funcţională de soluţionare a cauzei.
A apreciat instanţa că şi pentru cazul în care excepţia de necompetenţă poartă asupra competenţei funcţionale, creaţie doctrinară, asimilată noţiunii de competenţă în general, devin incidente dispoziţiile art. 1591 C. proc. civ., excepţia neputând fi invocată oricând în cursul procesului.
De asemenea, în definirea primei zile de înfăţişare, conform art. 134 C. proc. civ., s-a apreciat că în cursul procesului, în primă instanţă, poate fi reţinută din punct de vedere procesual o primă zi de înfăţişare unică, în faţa instanţei iniţial sesizate.
Raportat la aceste argumente, instanţa a opinat că măsura declinării competenţei, ulterior scoaterii dosarului de pe rolul secţiei a VII-a civilă şi înaintării spre competentă soluţionare către secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti, a fost dispusă cu nerespectarea art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti devenise competentă material să soluţioneze acţiunea.
Cu privire la competenţa materială de soluţionare a cauzei, s-a reţinut că acesta revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în considerarea dispoziţiilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 6 alin. (1) şi art. 931 din Legea nr. 85/2006, apreciindu-se că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul, chiar dacă nu s-a prevalat expres de dispoziţiile incidente, contestă activitatea lichidatorului judiciar care refuză încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi a înţeles să sesizeze instanţa învestită cu soluţionarea procedurii insolvenţei.
Învestită cu pronunţarea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată, cu privire la competenţa căreia instanţa este ţinută a se pronunţa, vizează constatarea dreptului de proprietate, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 2009, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de înscris autentic de vânzare-cumpărare, temeiul de drept fiind art. 1295 C. civ., art. 969 C. civ., art. 948 şi urm. C. civ., art. 5 alin. (2) Titlul X - Legea nr. 247/2005 (abrogat prin art. 230 lit. a) Legea nr. 71/2011).
În cauză este în discuţie şi incidenţa dispoziţiilor art. 93 Legea nr. 85/2006, potrivit cărora obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărator; preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului; bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.
Din motivarea cererii de chemare în judecată a rezultat că reclamantul se regăseşte în prima ipoteză, în care preţul a fost achitat şi bunul se află deja în posesia acestuia.
Cu privire la natura excepţiei de necompetenţă funcţională şi la incidenţa dispoziţiilor art. 1591 C. proc. civ., se constată că atât jurisprudenţa (Decizia nr. 15/2007 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), cât şi doctrina au definit împărţirea pe secţii, prin raportare la specializările diferite reglementate de lege, ca o chestiune de organizare a instanţei, în privinţa căreia operează principiile repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii instanţei.
Denumirea generică de "competenţă funcţională" nu este, în sine, suficientă pentru a asimila o problemă legată de greşita repartizare sau înregistrare a cererii, pe rolul uneia dintre secţiile aceleiaşi instanţe, competenţei de soluţionare, ca aptitudine recunoscută unei instanţe judecătoreşti de a judeca o anumită pricină.
Competenţa funcţională a fost definită ca un incident legat de compunerea şi constituirea instanţei şi nu ca o chestiune legată de competenţa de soluţionare cauzei.
Prin urmare, greşita înregistrare a cererii pe rolul altei secţii a aceleiaşi instanţe decât cea specializată în anumite materii, chiar şi în temeiul legii, constituie o problemă organizatorică, fără ca excepţiei să i se poată opune dispoziţiile art. 1591 C. proc. civ.
Rezultă că pentru încheierea de la 10 iunie 2013, pronunţată de către judecătorul sindic, secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti, în Dosar nr. 44393/3/2012, este irelevant, raportat la art. 1591 C. proc. civ., faptul că s-a dispus asupra competenţei funcţionale ulterior primei zile de înfăţişare, prin măsura dispusă fiind soluţionat un incident asimilat compunerii şi constituirii instanţei şi nu privind competenţa acesteia.
Cât priveşte excepţia de necompetenţă materială de soluţionare a pricinii, invocată la 7 octombrie 2013, soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 6020 din 7 octombrie 2013 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. ulterior transpunerii cauzei pe rolul secţiei competente funcţional, chiar şi în lipsa unei dispoziţii similare celei prevăzute de art. 160 C. proc. civ., s-a apreciat că actele îndeplinite de instanţa necompetentă funcţional sunt nule cu excepţia dovezilor administrate, în măsura în care instanţa competentă nu dispune refacerea lor, astfel că nu se poate reţine în nici un caz existenţa unei "prime zile de înfăţişare unice".
Instanţa sesizată prin încheierea de dezînvestire este îndreptăţită şi obligată să îşi cenzureze propria competenţă în condiţiile prevăzute de art. 1591 C. proc. civ.
Cu privire la competenţa funcţională şi materială de soluţionare a pricinii, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 931 Legea nr. 85/2006.
Din interpretarea dispoziţiilor menţionate, coroborat cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, reţinând faptul că legiuitorul limitează competenţa judecătorului sindic la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, se constată că cererea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare nu poate fi valorificată în procedura insolvenţei, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu s-a prevalat de dispoziţiile speciale.
Reclamanta nu a apelat la procedura prevăzută de art. 931 din Legea nr. 85/2006, nu a sesizat administratorul judiciar cu cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, pentru ca refuzul acestuia să fie supus controlului de legalitate al judecătorului sindic.
Pe de altă parte, instanţa, fie şi în temeiul rolului activ, este ţinută a respecta principiul disponibilităţii, nefiindu-i îngăduit a schimba temeiul de drept al cererii precizat cu claritate şi fără echivoc.
În cauză, faţă de valoarea obiectului cererii, 312.720 lei, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. 1865, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată - 22 octombrie 2012, precum şi la dispoziţiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ. 1865, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru următoarele motive:
În mod nelegal, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind competenţa instanţei de insolvenţă în soluţionarea cererii.
Argumentele care pledează pentru competenţa instanţei de insolvenţă derivă din aplicarea corectă a Legii nr. 85/2006, precum şi din situaţia de fapt care a determinat promovarea acţiunii.
Potrivit art. 11 alin. (2) din lege, atribuţiunile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar, precum şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei şi realizării scopului legii care, potrivit art. 2 din lege, constă în "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă".
Apartamentul în litigiu face parte din averea debitorului, iar valoarea bănească de înlocuire a intrat în patrimoniul acestui debitor, odată cu primirea preţului acestuia. Convenţia de vânzare materializată prin antecontract a fost încheiată cu reprezentanţii de la acea dată ai debitorului şi ea îşi produce efecte continuu, fiind opozabilă administratorului, lichidatorului şi oricăror persoane care ar avea atribuţiuni de conducere.
După deschiderea procedurii, administratorul şi apoi lichidatorul judiciar aveau obligaţia să recunoască efectele convenţiei, conform art. 931 din Legea nr. 85/2006.
Promovarea prezentei acţiuni este consecinţa neîndeplinirii acestei obligaţii. Atitudinea administratorului bazată pe o verificare sumară a situaţiei a fost deosebit de subiectivă întrucât în multe situaţii similare a executat antecontractele, încheiind contracte de vânzare-cumpărare.
Temeiul juridic al acţiunii este constituit din dispoziţiile dreptului comun în materie, întrucât convenţia încheiată a creat efectele reglementate de codul civil.
Intrarea în insolvenţă a societăţii debitoare atrage însă o competenţă specială a judecătorului sindic, întrucât "din momentul deschiderii procedurii insolvenţei, întreaga avere este afectată scopului urmărit de procedură, validitatea actelor verificându-se implicit prin exercitarea atribuţiei judecătorului sindic de a controla activitatea administratorului".
Argumentele curţii de apel referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 931 din Legea nr. 85/2006, justificate de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat administratorul judiciar cu cerere de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, pentru ca refuzul acestuia să fie supus controlului de legalitate al judecătorului sindic, sunt greşite.
Aşa cum s-a motivat în acţiune, reclamantul a fost obligat să apeleze la acest gen de acţiune după ce a constatat că administratorul judiciar a refuzat să-i încheie contractul de vânzare-cumpărare.
În Dosarul de insolvenţă nr. 44142/3/2009 există nu numai cererea prin care solicita ca administratorul judiciar să-i încheie contractul, dar şi notificarea din data de 9 august 2011, prin care solicita administratorului să întreprindă "toate măsurile necesare pentru perfectarea de urgenţă a contractului de vânzare-cumpărare şi ridicarea ipotecii".
Mai mult, reclamantul a formulat chiar şi o plângere penală prin care reclama refuzul administratorului de a-i încheia contractul. În această plângere făcea referire la o altă notificare a sa din data de 20 iulie 2011, prin care cerea ca administratorul să stabilească o dată şi un notar în vederea perfectării contractului.
Este adevărat că instanţa curţii de apel nu a avut la dispoziţie aceste înscrisuri, dar situaţia de fapt rezulta din dosarul supus regulatorului de competenţă.
De îndată ce administratorul judiciar nu a respectat legea, este nevoie de intervenţia judecătorului sindic şi nu a altui judecător pentru a proteja drepturile tuturor persoanelor care au fost afectate de deschiderea acestei proceduri.
Pe de altă parte, în situaţia când bunul litigios ar fi fost vândut (cum s-a întâmplat într-o altă situaţie similară), cererea de anulare este evident că nu poate fi judecată de nimeni altcineva decât de judecătorul sindic, care în acest fel îşi exercită controlul asupra activităţii lichidatorului.
De altfel, poziţia lichidatorului cu privire la competenţa de soluţionare a cererii de natura celei în litigiu a fost consecventă în sensul soluţionării litigiului de către completul de insolvenţă al tribunalului.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat să se constatate calitatea sa de proprietar, în baza convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată la data de 10 septembrie 2009 cu pârâta, asupra apartamentului x din clădirea P. şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de înscris autentic de vânzare-cumpărare pentru acest imobil, invocând refuzul lichidatorului judiciar al pârâtei de a încheia contractul.
Raportat la aceste limite ale învestirii instanţei, în determinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei trebuie avute în vedere dispoziţiile art 2 pct. 4 C. proc. civ., art. 6 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), art. 931 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, art. 2 pct. 4 C. proc. civ. prevede că tribunalul judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa sa, iar art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei statuează că: "Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului comercial, în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului sau al tribunalului comercial a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege."
Conform art. 931 din Legea nr. 85/2006, "Obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă:
- preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător;
- preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;
- bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare."
De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006, "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt judecarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei. Atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin organele acestora."
Or, prin prezenta acţiune, reclamantul contestă tocmai activitatea lichidatorului judiciar care refuză încheierea contractului de vânzare-cumpărare, după cum s-a invocat expres în motivarea acţiunii (Dosar 44393/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă), iar potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are ca atribuţii exercitarea controlului judecătoresc asupra activităţii lichidatorului judiciar, criticile în acest sens fiind fondate.
Este adevărat că reclamantul nu a invocat expres dispoziţiile art. 931 din Legea nr. 85/2006, dar în cuprinsul acţiunii a făcut analiza acestora, justificându-şi demersul judiciar iniţiat prin aceea că bunul a fost predat, preţul a fost achitat, iar lichidatorul judiciar al promitentei-vânzătoare refuză să-i încheie contractul de vânzare-cumpărare, deci exact pe condiţiile prevăzute de art. 931 din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, acţiunea dedusă judecăţii nu este una de drept comun, ci este supusă procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006. De altfel, reclamantul a depus prezenta acţiune în cadrul Dosarului de insolvenţă nr. 44142/3/2009, urmărind, aşadar, ca aceasta să-i fie soluţionată pe calea procedurii speciale.
Faptul că reclamantul nu a invocat expres dispoziţiile art. 931 din Legea nr. 85/2006 nu înseamnă ca aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, cum greşit a apreciat curtea de apel, ignorând că motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată se grefează tocmai pe condiţiile art. 931 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât acţiunea reclamantului se circumscrie dispoziţiilor art. 931 din Legea nr. 85/2006, prin ea contestându-se activitatea lichidatorului judiciar care refuză executarea obligaţiilor rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, iar exercitarea controlului judecătoresc asupra activităţii lichidatorului judiciar intră în competenţa judecătorului sindic, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006, raportat la aceste dispoziţii legale, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă - judecătorul sindic.
Având în vedere considerentele prezentate, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale sus-menţionate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă - judecătorul sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul K.L. împotriva Sentinţei nr. 23 din 5 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Modifică sentinţa civilă în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă - judecătorul sindic.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2757/2014. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 2759/2014. Civil → |
|---|
