ICCJ. Decizia nr. 2823/2014. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2823/2014

Dosar nr. 2342/1/2014

Şedinţa publică din 22 octombrie 2014

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, la data de 13 decembrie 2013, pârâta SC S.E.O. SRL Timişoara a declarat apei împotriva sentinţei civile nr. 911 din 10 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Prin Încheierea de şedinţă din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 5547/30/2009*, instanţa a recalificat calea de atac incidenţă în cauză ca fiind recursul, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi a amânat judecata cauzei la data de 27 mai 2014 pentru constituirea legală a completului de recurs.

La termenul din 27 mai 2014, apărătorul pârâtei SC S.E.O. SRL Timişoara a invocat excepţia privind greşita recalificare a căii de atac, precizând că, la termenul din 23 aprilie 2014, completul de apel, în mod eronat a recalificat calea de atac din apel în recurs.

Prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a Il-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 5547/30/2009*, instanţa a respins, ca nefondată, excepţia privind greşita recalificare a căii de atac din apel în recurs şi a menţinut calea de atac dată prin încheierea din 23 aprilie 2014.

Împotriva încheierii de şedinţă din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a declarat recurs pârâta SC S.E.O. SRL, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, la termenul din 22 octombrie 2014, a invocat; din oficiu, excepţia înadmisibilităţii recursului a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţie pe care o va admite şi va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute delege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile date iară drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător".

Potrivit art. 282 C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate tace apel sau recurs decât odată cu fondul, în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

În speţă, recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care instanţa, învestită cu soluţionarea unei căi de atac exercitată ca apel şi recalificată ca recurs, a respins, ca nefondată, excepţia privind greşita recalificare a căii de atac din apel în recurs şi a menţinut calea de atac dată prin încheierea din 23 aprilie 2014.

Potrivit codului de procedură civilă, toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanţa (art. 268 alin. (2) C. proc. civ.) sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (art. 268 alin. (3) C. proc. civ.).

Consecinţa practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost făcut şi împotriva încheierilor premergătoare (art. 299 C. proc. civ.).

Prin urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală şi vor fi supuse recursului numai odată cu aceasta.

În consecinţă, recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat calea de atac nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecăţii .

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC S.E.O. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC S.E.O. SRL împotriva Încheierii din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 5547/30/2009*.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2823/2014. Civil