ICCJ. Decizia nr. 2825/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2825/2014
Dosar nr. 2112/1/2014
Şedinţa publică din 22 octombrie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 5243/87/2012, la data de 06 noiembrie 2012, reclamantul Ş.P. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Teleorman, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună revizuirea Deciziei de pensie nr. 82861 din 17 septembrie 2010, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu anul 01 februarie 2009, precum şi obligarea pârâtei la acordarea diferenţei între punctajul mediu anual stabilit conform art 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi la plata diferenţelor drepturilor de pensie cu respectarea termenului de prescripţie, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 23 ianuarie 2013, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului, fiind obligată pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite prin Decizia nr. 82861 din 17 septembrie 2010, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 01 februarie 2009 şi prin acordarea diferenţei dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 şi cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011, şi la plata către reclamant a diferenţelor drepturilor de pensie rezultate în urma revizuirii; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 2391/R din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta C.J.P. Teleorman împotriva sentinţei civile nr. 240 din 23 ianuarie 2013, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5243/87/2012, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
La data de 27 mai 2014 (data poştei), revizuientul Ş.P. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2391/R din 14 noiembrie 2013 a. Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5243/87/2012.
Invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.pr.civ., revizuientul a susţinut că decizia menţionată este potrivnică aitor decizii aie Curţii de Apei Bucureşti, prin care s-au menţinut hotărârile tribunalelor prin care s-au acordat punctajele suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 100/2008 şi de art 169 din Legea nr. 263/2010 şi a indicat în acest sens Decizia nr. 42 din 11 februarie 2014 Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. 2627/87/2013.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie sub nr. 2t 12/1/2014, fiind fixat termen pentru soluţionare la 22 octombrie 2014.
La termenul din 22 octombrie 2014, Înalta Curte a invocat excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire.
Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de caracterul său absolut şi peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardiv formulată, pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de Ia comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), termenul se va socoti de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
În speţă, revizuientul, invocând art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a formulat cererea de revizuire a Deciziei nr. 2391/R din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 27 mai 2014 (data poştei aflată pe plicul existent la fila 24 din dosarul înaltei Curţi), mult după împlinirea termenului de o lună, prevăzut de art. art. 324 alin. (1) pct 1 C. proc. civ., pronunţării deciziei a cărei revizuire o cere fiind data de 14 noiembrie 2013.
Susţinerile apărătorului revizuientului Ş.P., în cadrul dezbaterilor orale^ cu privire la excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în sensul că acesta nu a fost prezent Ia termenul când cauza a fost soluţionată prin decizia împotriva căreia a formulat cererea de revizuire şi că nu a ştiut că decizia nu-i va fi comunicată - prin care se tinde la o repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire - nu se circumscriu unor împrejurări mai presus de voinţa revizuienîuluî, care sa-i fi împiedicat să formuleze cererea de revizuire în termenul defipt de lege.
Înalta Curte, având în vedere temeiurile expuse, va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire, soluţie în raport de care nu se mai impune examinarea excepţiei inadmisibil ităţii cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuientul Ş.P. împotriva Deciziei nr. 2391/R din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de munca şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5243/87/2012.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2824/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2826/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|