ICCJ. Decizia nr. 3147/2014. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3147/2014
Dosar nr. 2481/121/2010*
Şedinţa publică din 21 octombrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2481/121/2010 pe rolul Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurilor de anulare a dreptului la pensie al tatălui său, C.l., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, actualizate cu rata inflaţiei, reprezentând deposedarea de pensie a tatălui său, C.l., contravaloarea construcţiilor preluate de stat în mod abuziv şi ilegal, situate în sat B., comuna Bereşti Meria, precum şi plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru traumele fizice şi psihice suferite de tatăl său în perioada 06 martie 1945-26 decembrie 1966.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că măsurile arbitrare luate împotriva tatălui său au avut caracter politic, cu consecinţa privării acestuia timp de 10 ani şi 4 luni de elementarul drept la pensie, după o carieră militară de peste 33 de ani.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1614 din 03 septembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 221/2009 priveşte condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
La art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 legiuitorul defineşte condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Legiuitorul a calificat o serie de condamnări ca fiind de drept condamnări cu caracter politic [cele enumerate la art. 1 alin. (2)], însă prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 4 s-a prevăzut posibilitatea calificării la cerere, de către instanţele de judecată, şi a altor condamnări, drept condamnări cu caracter politic, dacă sunt întrunite cerinţele art. 1 alin. (3) din lege.
Pe de altă parte, la art. 3 din lege sunt prevăzute măsurile administrative calificate de legiuitor ca fiind cu caracter politic, respectiv acele măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. La art. 4 alin. (2) se prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
S-a apreciat că din interpretarea acestei norme rezultă că se poate constata caracterul politic şi al altor măsuri administrative, în afara dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unităţi şi colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, luate de organele fostei miliţii sau securităţi, condiţia esenţială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârşit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Având în vedere aceste dispoziţii legale Tribunalul a reţinut că cererea reclamantului privind constatarea caracterului politic al măsurii de anulare a dreptului la pensie al tatălui său apare ca fiind inadmisibilă prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Cum reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reţinut că şi cererea acestuia privind obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit, formulată în temeiul Legii nr. 221/2009, este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul C.A. criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, acesta a susţinut că măsura dispusă împotriva tatălui său face parte din categoria acelora la care se referă textul art. 3 din Legea nr. 221/2009 şi, prin urmare, fiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, cererea sa de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin aceasta este justificată.
Prin decizia civilă nr. 65/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.A.
Instanţa de apel a constatat că în mod legal instanţa de fond a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii este inadmisibilă, situaţia invocată de reclamant neîncadrându-se în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 221/2009 în care se poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri.
Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 5 din actul normativ mai sus menţionat orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative şi repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Art. 1 şi art. 3 din acelaşi act normativ definesc noţiunile de „condamnare cu caracter politic", respectiv, de „măsură administrativă cu caracter politic".
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această data şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Instanţa de apel a redat faptele prevăzute în articolele C. pen. şi ale legilor speciale pentru care condamnările dispuse constituie de drept condamnări cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de apel a reţinut şi dispoziţiile din art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu privire la actele normative pe care ar trebui să fie întemeiate măsurile luate de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu pentru a constitui măsuri administrative cu caracter politic.
Raportându-se la cele două texte legale invocate, Curtea a constatat că situaţia autorului reclamantei, căruia i-a fost anulat dreptul la pensie, nu se circumscrie nici uneia dintre cele două noţiuni.
Instanţa de apel a concluzionat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantului de obligare a statului român la plata de despăgubiri pentru suferinţele cauzate tatălui său ca urmare a anulării dreptului la pensie nu poate fi admisă în raport de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, acţiunea fiind, deci, inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 3236 din 11 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
A casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
S-a reţinut în motivarea deciziei că, în speţa dedusă judecăţii deşi s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse faţă de tatăl reclamantului cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că era moşier, instanţa de apel nu a examinat fondul cererii în perspectiva acestui temei de drept rezumându-se la simpla redare a conţinutului disp. art. 5 alin. (1) şi (3) de lege.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi la 19 octombrie 2012.
La termenul din 16 ianuarie 2013 apelantul a precizat că nu deţine un proces-verbal de confiscare a bunurilor de către stat de la părinţii săi, dar solicită să se ia act că în afară de dreptul la pensia militară mai cere despăgubiri pentru casă şi dependinţe, depunând un înscris de la Arhivele Naţionale din care rezultă că au fost expropriate de la numitul C.I., Casa cu dependinţe, anexă cu 6 încăperi şi coşar pentru porumb.
Prin decizia civilă nr. 30/A din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de recurentul C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1614 din 03 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
În motivarea acestei decizii, analizând probele administrate în cauză în dovedirea caracterului politic al măsurii administrative luate faţă de tatăl reclamantului aşa cum se indică prin decizia Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel a reţinut că măsura a fost luată potrivit Hotărârii Consiliului de Miniştrii al RPR nr. 1619 din 5 noiembrie 1959 care în art. 1 lit. g) prevede că pierd dreptul la pensie pentru întreaga perioadă de muncă salariată avută până la 23 august 1944, foştii moşieri şi proprietari de întreprinderi industriale, bancare, de asigurări, miniere de transporturi şi cinematografice, naţionalizate, precum şi foştii mari comercianţi.
S-a reţinut faptul că se poate constata caracterul politic şi a altor măsuri administrative potrivit disp. art. 4 alin. (2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, condiţia esenţială fiind ca persoanele supuse unei astfel de măsuri să fi săvârşit fapte prin care să fi urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracţiunii săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive.
Curtea de Apel a arătat că în art. 3 din lege se prevede că prin măsuri administrative abuzive se înţelege acele măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi, ori de alte organe, ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate în art. 2 alin. (1) din ordonanţă în baza cărora s-a dispus:
- a) privarea de libertate în locuri de deţinere sau pentru efectuarea de cercetări;
- b) internarea în spitale de psihiatrie;
- c) strămutarea într-o altă localitate;
- d) deportarea în străinătate după 23 august 1944 din motive politice.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că privarea de pensie a tatălui reclamantului ca urmare a calităţii sale de moşier nu constituie o măsură administrativă abuzivă din categoria celor care fac obiectul disp. art. 4 alin. (2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, iar soluţia instanţei de fond de respingere a cererii ca inadmisibilă este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat şi casarea hotărârilor pronunţate cu consecinţa admiterii acţiunii.
Recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel, prin soluţia pronunţată nu a făcut altceva decât să reia, în esenţă, motivarea din aceeaşi cale de atac, din primul ciclu procesual, încălcând dispoziţiile deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În opinia sa, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, pot să se adreseze instanţei de judecată, în condiţiile Legii nr. 221/2009 şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3. În continuare se arată că prevederile art. 1 alin. (3) din lege se aplică în mod corespunzător, această dispoziţie legală referindu-se la trei categorii de persoane.
Se arată că raportarea la prevederle art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 este numai pentru prima categoria de persoane, respectiv, cei condamnaţi in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru infracţiuni săvârşite din motive politice.
Recurentul susţine că a formulat prezenta acţiune în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care se referă la măsuri administrative cu caracter politic, altele decât cele prevăzute la art. 3 din aceeaşi lege, iar cu actele pe care Ie-a depus la dosarul cauzei consideră că a făcut pe deplin dovada ca măsura anularii dreptului la pensie al tatălui său o perioada de peste 10 ani a avut un vădit caracter politic.
Pentru motivele arătate, recurentul consideră că în mod greşit primele două instanţe au reţinut că reclamantul nu se încadrează în niciuna din prevederile Legii nr. 221/2009 şi au respins acţiunea formulată de acesta ca inadmisibilă.
Măsurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din lege, în care sunt enumerate şi actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora şi alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres-cu condiţia de a se constata caracterul politic al acestora de către instanţă.
Examinând decizia recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Analizând critica decurgând din cazul de recurs descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la nerespectarea deciziei de casare, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Prin decizia nr. 3236 din 11 mai 2012, Înalta Curte a reţinut că în speţa dedusă judecăţii, deşi s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. şi art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse faţă de tatăl reclamantului, cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că era moşier, instanţa de apel nu a examinat fondul cererii din perspectiva acestui temei de drept, rezumându-se la simpla redare a conţinutului dispoziţiilor art. 5, art. 1 şi art. 3 din lege.
S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru stabilirea situaţiei de fapt pe baza ansamblului probator existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative luate faţă de tatăl reclamantului, în considerarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
S-a statuat că numai după ce se va face o astfel de examinare se vor putea face consideraţii privind dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri morale, respectiv materiale pentru bunurile confiscate (în considerarea art. 5 din lege, ce poate constitui în continuare temei juridic pentru despăgubiri materiale), cu privire la care nu s-a procedat, în speţa dedusă judecăţii, la cercetare judecătorească.
În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pe care de altfel instanţa de apel Ie-a menţionat în cuprinsul deciziei atacate, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, hotărârea instanţei de recurs este obligatorie atât sub aspectul modului în care aceasta a rezolvat problema de drept în speţă, cât şi asupra necesităţii de a se administra anumite probe, instanţa de trimitere trebuind să reia judecata procesului, făcând abstracţie de hotărârea care a fost desfiinţată prin casare sau modificare şi ţinând seama de indicaţiile date de instanţa de recurs, în legătură cu cele două aspecte menţionate.
Instanţa de trimitere este deci obligată să respecte hotărârea instanţei de recurs. În sensul acestor dispoziţii, reflectând organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti şi urmărind asigurarea omogenităţii soluţiilor de interpretare a unora şi aceloraşi norme juridice, dacă instanţa de trimitere rămâne suverană în stabilirea stării de fapt, ea trebuie totuşi să se conformeze dezlegărilor date de către instanţa de recurs problemelor de drept pe care le implică soluţionarea acelui litigiu. Neconformarea faţă de dezlegarea dată problemei de drept de către instanţa de recurs atrage casarea hotărârii pronunţate în asemenea condiţii, pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Totodată, instanţa de trimitere este obligată să se conformeze şi îndrumărilor date de instanţa de control judiciar cât priveşte administrarea unor probe şi examinarea unor apărări, pentru corecta stabilire a situaţiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări sunt de esenţa atribuţiilor ce revin instanţei de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanţa de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluţionare a litigiului.
În acest sens, sunt şi reţinerile cuprinse în motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 332/2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
În cazul în speţă însă, încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de trimitere a ignorat dispoziţiile deciziei de casare.
Astfel, curtea de apel nu a înţeles a se conforma îndrumărilor date prin această decizie care a statuat necesitatea stabilirii situaţiei de fapt pe baza probatoriului existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative, în considerarea art. 4 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 permite instanţei de judecată să constate caracterul politic al unei măsuri administrative, pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 3, dacă sunt întrunite condiţiile art. 1 alin. (3) din lege.
Or, potrivit acestui din urmă text, constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.
Rezultă că, numai faptele penale săvârşite într-unui din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 permit instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării.
Astfel, scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 sunt:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Se observă însă că instanţa de apel, neconformându-se dispoziţiilor deciziei de casare nu a analizat probatoriul şi s-a raportat în aprecierea asupra caracterului politic al măsurii administrative luate faţă de tatăl reclamantului la dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, la care Legea nr. 221/2009 nu face trimitere.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte constatând fondate criticile dezvoltate de recurent în baza ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ. raportate la art. 315 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru ca instanţa de trimitere să se conformeze dispoziţiilor deciziei de casare nr. 3236 din 11 mai 2012.
PEMTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 30/A din 10 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2014. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 3150/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
