ICCJ. Decizia nr. 3313/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3313/2014
Dosar nr. 1330/119/2008*
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2006, B.D. a formulat, în Dosarul de faliment nr. 2/S/2005 al Tribunalului Teleorman, strămutat la Tribunalul Covasna, intervenţie în interes propriu, prin care, în contradictoriu cu pârâţii SC A.B., SC J.R. SRL şi N.T., a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 2003 şi anularea actelor subsecvente, constatarea preluării abuzive a imobilului conac cu terenul aferent şi obligarea primei pârâte a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul cu teren în suprafaţă de 6,09 ha.
Urmare declinării competenţei soluţionării cauzei de către Tribunalul Covasna, prin Sentinţa civilă nr. 1298 din 19 septembrie 2008, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 38 din 23 februarie 2011 a respins excepţiile invocate de pârâta SC A.B. SA privind tardivitatea acţiunii formulate de reclamantul B.D., lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, lipsei de interes a acţiunii şi a inadmisibilităţii acesteia. A admis în parte acţiunea. A dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 2004 încheiat între SC A.B. SA şi SC J.R. SRL prin lichidator judiciar R.I.S. SPRL. A respins capătul de cerere privind anularea actelor subsecvente, respectiv a contractului nr. 2477 din 6 iunie 2005. A dispus restituirea de către pârâtă către reclamant a imobilului construcţie (conac) şi teren aferent de 1,28 ha, situat în comuna Dobroteşti, judeţul Teleorman, imobil ce a reprezentat sediul pârâtei, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia nr. 1233 din 11 octombrie 2011 a admis recursul declarat de pârâta SC A.B. SA împotriva sentinţei tribunalului, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Teleorman.
Anterior, pronunţării deciziei, prin încheierea din 21 iunie 2011, curtea de apel a calificat calea de atac ca fiind recurs, în raport de data pronunţării hotărârii de primă instanţă, de temeiul juridic al acţiunii, guvernat de art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi de prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010.
Rejudecând după casare, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 459 din 23 iulie 2012 a admis în parte acţiunea. A constatat preluarea abuzivă a imobilului conac în suprafaţă construită de 379,60 mp şi a terenului aferent de 1,28 ha, imobil situat în comuna Beuca, judeţul Teleorman. A constatat că reclamantul B.D. are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv şi a dispus acordarea de despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A respins, ca nefondate, capetele de cerere privind anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 11/2004 încheiat între SC A.B. şi SC J.R. SRL, anularea actelor subsecvente şi revendicare de la pârâta SC A.B. a imobilului compus din conac şi teren aferent de 6,09 ha. A respins acţiunea împotriva pârâtei SC J.R. SRL pentru lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 72 A din 2 aprilie 2013 a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei SC A.B. SA şi, în consecinţă, a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată împotriva respectivei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală. A menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea acţiunii precizate faţă de ceilalţi pârâţi.
A reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 8 noiembrie 2001, Agenţia Domeniilor Statului a vândut Asociaţiei salariaţilor "A." Zâmbreasca un număr de 367.565 acţiuni, în sumă totala de 9.189.125 mii lei, reprezentând 98,44% din valoarea capitalului social subscris al Societăţii Comerciale A.B. Drăcşenei SA.
Notificarea formulată de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001 a fost adresată Primăriei comunei Dobroteşti la 15 ianuarie 2001, deci ulterior datei la care a avut loc privatizarea SC A.B. Drăcşenei SA.
Pornind de la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a constatat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 8 noiembrie 2001, imobilul în litigiu nu era "notificat" în sensul Legii nr. 10/2001, notificarea cu privire la acest imobil fiind formulată ulterior.
Totodată, la momentul notificării, SC A.B. Drăcşenei SA era privatizată, 98,44% din acţiuni fiind deţinute de Asociaţia salariaţilor "A." Zâmbreasca.
Având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a constatat ca fiind evident că prin vânzarea a 98,44% din acţiuni către Asociaţia salariaţilor "A." Zâmbreasca, SC A.B. Drăcşenei SA nu mai intră în sfera de reglementare a alin. (1) din articol, întrucât statul nu era acţionar sau asociat majoritar la respectiva societate.
Din adresa din 7 februarie 2013 emisă de SIF Oltenia, a rezultat că restul de 1,56% din acţiunile la SC A.B. Drăcşenei SA erau la momentul privatizării la FPP Oltenia, devenit ulterior SIF Oltenia.
S-a reţinut astfel că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care presupun ca statul să fie, în continuare, acţionar sau asociat minoritar, situaţie ce nu s-a regăsit în cauză.
Dimpotrivă, s-a constatat că în speţă îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001 şi, prin urmare, curtea de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit că reclamantul nu poate beneficia de restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării, întrucât acesta se afla la data notificării în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate.
Totodată, curtea de apel a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A.B. Drăcşenei şi SC J.R. SRL, acest contract fiind încheiat în condiţiile în care vânzătoarea era o societate comerciala integral privatizată anterior formulării notificării de către reclamant, astfel că imobilul în litigiu nu era indisponibilizat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, iar societatea vânzătoare putea dispune liber de bunul respectiv.
S-a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocate de apelant, privesc contractele de înstrăinare încheiate de entităţile care, potrivit Legii nr. 10/2001, ar fi avut obligaţia restituirii în natură şi care au fost încheiate ulterior momentului la care imobilul respectiv a fost "notificat".
Or, în prezenta cauză, condiţiile pentru incidenţa art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt întrunite nici în privinţa vânzătorului, nici în privinţa statutului imobilului de a fi fost "notificat" la momentul încheierii privatizării.
De altfel, s-a reţinut că nici apelantul nici nu a invocat nulitatea contractului de privatizare, ci doar a contractului de înstrăinare încheiat între societatea privatizată SC A.B. Drăcşenei SA şi SC J.R. SRL. Or, pentru ipoteza imobilelor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, Legea nr. 10/2001 prevede o procedură distinctă în care nu sunt implicate societăţile privatizate respective, ci instituţia publică implicată în privatizare, iar persoanele îndreptăţite au vocaţia doar la măsuri compensatorii, iar nu la restituirea în natură a bunului respectiv.
Cum contractul menţionat nu este lovit de nulitate, nu sunt lovite de nulitate nici contractele de înstrăinare subsecvente, aspect corect reţinut de prima instanţă.
În consecinţă, curtea de apel a constatat că motivele de apel sunt nefondate.
Cât priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei SC A.B. Drăcşenei SA, invocată ca motiv de ordine publică, curtea de apel a reţinut că este fondată.
Astfel, din certificatul constatator din 17 decembrie 2012 eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman a rezultat că SC A.B. Drăcşenei SA a fost radiată la 12 iulie 2012, anterior pronunţării sentinţei apelate, motiv pentru care curtea a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei menţionate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.D., circumscris motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii, în sensul admiterii integrale a apelului şi, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.
A criticat decizia pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel reţinând eronat că acestea nu sunt aplicabile, întrucât SC A.B. era privatizată la data notificării. Or, legea condiţionează ca respectivele imobile să fie deţinute de o societate comercială la care statul este acţionar/asociat majoritar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nu la data notificării. A mai criticat decizia şi pentru aplicarea greşită a art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, arătând că la data înstrăinării, SC A.B. era notificată cu privire la imobilul revendicat, vânzarea fiind lovită astfel de nulitate absolută.
Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., aspectul referitor la compunerea completului de judecată în apel, respectiv regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea de primă instanţă şi, în consecinţă, soluţionarea căii de atac corespunzătoare de instanţa anterioară, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a calificat calea de atac exercitată ca fiind recurs, în raport de data pronunţării hotărârii de primă instanţă, respectiv 23 februarie 2011, de temeiul juridic al acţiunii, guvernat de art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi de prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010.
În acest context, se constată că potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Or, în speţă, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la 23 februarie 2011, ulterior intrării în vigoare la Legii nr. 202/2010, motiv pentru care, prin încheierea sus-menţionată, calea de atac exercitată împotriva sentinţei tribunalului a fost calificată de către curtea de apel ca fiind recurs.
Ca atare, şi în rejudecare, împotriva hotărârii de primă instanţă putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competenţa instanţei imediat superioare tribunalului.
În aceste condiţii, prin decizia atacată, curtea de apel trebuia să califice, în raport de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., calea de atac exercitată ca fiind recurs.
Procedând la judecata cauzei în apel, curtea a nesocotit normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
În consecinţă, constatând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, se reţine, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanţei invocarea din oficiu a motivelor de ordine publică, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 din Cod.
Prin urmare, în temeiul acestui text de lege coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va casa decizia atacată şi se va trimite dosarul curţii de apel pentru judecarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva Deciziei nr. 72 A din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată şi trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea cauzei ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3314/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
