ICCJ. Decizia nr. 3316/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3316/2014
Dosar nr. 2228/62/2012
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2014
Asupra recursului constată următoarele:
Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 20/S din 30 ianuarie 2014 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului M.D. formulată în contradictoriu cu această pârâtă. A admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor. A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 300 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit. A respins celelalte pretenţii ale reclamantului.
S-a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor este întemeiată deoarece pretenţiile cuprinse în cererea de chemare în judecată sunt formulate în contradictoriu cu Statul Român, iar faţă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în nume propriu, nu s-au formulat pretenţii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul M.D. a fost arestat la data de 12 octombrie 2011 şi încarcerat la Penitenciarul Gherla. A fost transferat apoi la Penitenciarele Bistriţa, Mărgineni, Codlea, Jilava, Iaşi pentru a fi prezent la termenele acordate de instanţele de judecată în cauzele în care acesta era implicat.
Reclamantul a susţinut că în urma controlului medical efectuat la data arestării a fost declarat sănătos şi în urma relelor tratamente şi a condiţiilor din penitenciar i s-au declanşat unele boli cronice, devenind inapt de muncă.
Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantului i s-a asigurat prezenta în faţa instanţelor judecătoreşti de câte ori a fost citat, i s-au asigurat materialele necesare formulării cererilor către instanţele naţionale şi către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi expedierea acestora şi, cu mici excepţii, i s-a acordat norma de hrană specifică persoanelor cu diabet.
A rezultat că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate în parte, reţinându-se că în situaţii izolate, cu ocazia transferurilor între diferite penitenciare, reclamantului nu i s-a asigurat regimul alimentar prescris şi că Penitenciarul Iaşi nu are autorizaţie sanitară de funcţionare, aceste situaţii la care a fost supus îndreptăţindu-l pe reclamant la primirea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 300 euro.
Celelalte pretenţii ale reclamantului nu au fost găsite întemeiate deoarece în cauză nu s-a dovedit încălcarea drepturilor menţionate.
Nu a fost constatată întemeiată nici cererea reclamantului privind acordarea unei pensii viagere în cuantum de 2.500 euro/lună.
Cu privire la această solicitare, instanţa a reţinut că la data arestării, reclamantul nu era perfect sănătos şi era obez. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a Statului Român, trebuia să existe o faptă ilicită a instituţiilor, un prejudiciu produs reclamantului şi o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, conform prevederilor art. 1357 C. civ.
Prejudiciul invocat de reclamant, deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la bază o faptă ilicită, deoarece obezitatea de care reclamantul suferea la intrarea în penitenciar şi starea de arest a acestuia nu se încadrează în această categorie.
Nu a existat legătură de cauzalitate nici între situaţiile izolate, cu ocazia transferurilor între diferite penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat regimul alimentar prescris şi faptul că Penitenciarul Iaşi nu are autorizaţie sanitară de funcţionare şi deteriorarea stării de sănătate a reclamantului, deoarece bolile de care suferă acesta s-au declanşat anterior punerii reclamantului în situaţii de nerespectare a drepturilor sale, astfel că nu a putut fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului Statul Român în sensul obligării acestuia la pensia viageră solicitată.
Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a admis apelurile declarate de reclamantul M.D. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că reclamantul a înţeles să formuleze prezenta acţiune pentru acordarea de daune materiale şi morale şi stabilirea unei pensii de întreţinere pe viaţă. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, pârâtul a înţeles să indice ca părţi procesual pasive Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor în nume propriu. Fata de aceste precizări, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a realizat o delimitare greşită a cadrului procesual. Astfel, câtă vreme reclamantul a precizat ca pretenţiile sale sunt îndreptate şi împotriva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în nume propriu, nu putea fi admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestei autorităţi pe motiv că împotriva acesteia nu s-au formulat pretenţii. Pe cale de consecinţă, dezlegarea dată de către prima instanţă acestei excepţii a fost constatată greşită şi a fost înlăturată.
În ceea ce priveşte calitatea procesual pasivă a Statului Român, curtea de apel a reţinut că în cauza de faţă nu se justifică legitimitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin prisma prevederilor H.G. nr. 34/2009, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte principalele atribuţii şi funcţii ale acestuia. Între acestea nu se regăseşte şi cea de autoritate de stat care să coordoneze activitatea penitenciarelor.
Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor prevede la art. 2 alin. (4) faptul că "Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică", deci care poate sta în nume propriu în faţa instanţei de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, activitatea acesteia se desfăşoară potrivit prevederilor constituţionale, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor şi a celorlalte acte normative aplicabile legislaţiei execuţional penale.
De asemenea, printre atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se regăseşte: organizarea activităţii şi relaţii publice, de îndrumare şi coordonare a activităţilor de primire, evidenţă şi soluţionare a petiţiilor şi reprezintă în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie interesele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi coordonează această activitate la nivelul unităţilor subordonate.
Din coroborarea acestor prevederi legale enunţate mai sus a reieşit faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are atribuţii cu privire la organizarea activităţii penitenciarelor şi nici nu reprezintă în instanţă aceste penitenciare.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român este întemeiată şi a fost admisă; faţă de aceasta dezlegare, problema reprezentării Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice sau prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau, aşa cum a reţinut prima instanţă, prin ambele instituţii, a fost constatată de prisos a fi soluţionată.
Având în vedere cele statuate, curtea a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., apelul fiind admis, hotărârea anulată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu delimitările actuale privind cadrul procesual în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. Faţă de această soluţie, apelul reclamantului ce a vizat fondul pricinii a urmat aceeaşi soartă, fiind admis şi cauza trimisă spre rejudecare în aceleaşi condiţii procesuale.
Cu prilejul rejudecării, curtea de apel a stabilit că vor fi avute în vedere şi puse în discuţie şi apărările Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în legătură cu calitatea procesual pasivă proprie din perspectiva invocării personalităţii juridice proprii a penitenciarelor din subordine.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor întemeiat pe pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că în mod greşit reclamantul a chemat-o în judecată, având în vedere că execută pedeapsa privativă de libertate la Penitenciarul Iaşi, care potrivit anexei la H.G. nr. 1849/2004, are personalitate juridică.
Au fost formulate totodată critici privitoare la fondul cauzei, în considerarea cărora s-a concluzionat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, având în vedere că prejudiciul invocat de reclamant, constând în deteriorarea stării de sănătate, nu a avut la bază o faptă ilicită a recurentei, deoarece obezitatea de care suferea partea la intrarea în penitenciar şi starea de arest a acestuia nu se încadrează în respectiva categorie.
Prin precizările depuse la poştă la 21 noiembrie 2014, recurenta-pârâtă a solicitat stabilirea corectă a calităţii părţilor din dosar, arătând că în mod corect tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, având în vedere că reclamantul a formulat pretenţii faţă de Statul Român şi nu faţă de administraţie în nume propriu, nejustificându-se legitimarea procesuală pasivă a Statului Român prin respectiva instituţie. A menţionat astfel că actele normative în materie reglementează faptul că Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi nu de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Se constată că precizările, prin care se completează motivele recursului, nu pot fi primite, având în vedere că au fost depuse la 21 noiembrie 2014, peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., calculat în raport de data comunicării deciziei pronunţate în apel, respectiv 9 septembrie 2014, iar prin acestea nu se invocă motive de ordine publică.
Recursul declarat în termen este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
În speţă însă, recurenta, deşi a precizat formal că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu a formulat nicio critică care să permită încadrarea în motivele prevăzute de textul de lege menţionat, nesusţinând în vreun fel nelegalitatea soluţiei din apel.
Se constată astfel că prin motivele de recurs s-a arătat că Penitenciarul Iaşi are personalitate juridică şi au fost formulate critici pe fondul cauzei din care ar rezulta că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a Statului Român prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, întrucât nu există nicio legătură de cauzalitate între situaţiile izolate, cu prilejul transferurilor între diferite penitenciare, când reclamantului nu i s-a asigurat în totalitate regimul alimentar prescris şi deteriorarea stării de sănătate a acestuia, deoarece bolile de care suferă s-au declanşat anterior arestării şi încarcerării sale.
Or, se observă că prin decizia atacată s-a dezlegat problema calităţii de parte a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, arătându-se că atâta vreme cât reclamantul a precizat că pretenţiile sale sunt îndreptate şi împotriva respectivei instituţii în nume propriu, nu putea fi admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestei autorităţi pe motiv că împotriva acesteia nu s-au formulat pretenţii.
Totodată, prin decizia pronunţată în apel s-a stabilit ca la rejudecare, să fie avute în vedere şi puse în discuţie şi apărările Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în legătură cu calitatea procesual pasivă proprie din perspectiva invocării personalităţii juridice proprii a penitenciarelor din subordine.
Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, se constată că prin singurele critici formulate cu respectarea termenului legal, respectiv la 15 septembrie 2014, recurenta nu a combătut în vreun fel argumentele instanţei de apel şi dezlegările în drept date pe baza acestora, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.
Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 405/Ap din 1 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3315/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3317/2014. Civil. Evacuare. Pretenţii. Recurs → |
|---|
