ICCJ. Decizia nr. 585/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 585/2014
Dosar nr. 2683/90/2011
Şedinţa publică din 19 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin încheierea din data de 13 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13141/63/2007, s-a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta Comuna Rast, prin Primar, în contradictoriu cu pârâţii G.M., I. (E.) I., T.F., C.O., T.O.C., R. (M.) I., B.L., I.M., I.E., B.A., B.A., T.I., P.F., I. (I.) E., B. (I.) F., R.V., V.A., B.A.C., P.D. şi E.I. şi a cererii reconvenţionale formulată de pârâta-reclamantă S.M. şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 10 aprilie 2009.
Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3317/63/2009.
Prin încheierea din 27 mai 2011, această instanţă a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Vâlcea, reţinând că prin încheierea nr. 3985 din 12 mai 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 789/1/2011, a fost admisă cererea de strămutare formulată de pârâta-reclamantă S.M. şi s-a dispus strămutarea Dosarului nr. 3317/63/2009 la Tribunalul Vâlcea, cu păstrarea actelor de procedură.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2683/90/2011.
Cu privire la obiectul dedus judecăţii în acest dosar, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată având caracter principal, reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar, a chemat în judecată pe pârâţii menţionaţi mai sus, solicitând să se dispună exproprierea unei suprafeţe totale de 35,85 ha teren aflat în proprietatea acestora şi stabilirea despăgubirilor ce se cuvine fiecăruia dintre ei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că pentru înlăturarea efectelor distructive ale inundaţiilor care au avut loc în primăvara anului 2006, după consultarea locuitorilor comunei, Consiliul Local Rast a hotărât strămutarea localităţii Rast pe un alt amplasament care să îndeplinească condiţiile naturale de siguranţă la inundaţii.
În acest scop, reclamanta a cumpărat suprafaţa de 233,69 ha. şi a făcut oferte de cumpărare către pârâţi, care în final au refuzat să vândă. Urmare acestui refuz, reclamanta a recurs la procedura exproprierii, parcurgând etapele prevăzute de Legea nr. 33/1994.
Prin cererea reconvenţională depusă la data de 16 august 2007, pârâta-reclamantă S.M. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Comuna Rast la plata sumei de 3500 lei cu titlu de despăgubiri, constând în contravaloarea culturii de grâu distruse în anul 2006 de pe terenul său, a cheltuielilor de arat şi semănat, precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în anul 2007.
În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a susţinut că este proprietara unui teren în suprafaţă de 1,22 ha. situat pe raza Comunei Rast, pe care s-a dispus strămutarea noii localităţi. Pe acest teren, reclamanta-pârâtă a edificat fără acordul său case de locuit pentru persoane sinistrate, fără a se realiza procedura exproprierii şi fără a se acorda o prealabilă şi dreaptă despăgubire.
Prin întâmpinările depuse, pârâţii au contestat iniţial atât necesitatea exproprierii, cât şi procedura pretins a fi fost realizată de către reclamantă în acest scop; ei au arătat că pe terenurile deţinute în proprietatea lor, a căror expropriere se solicită, au început lucrările de edificare a drumurilor şi construcţiilor.
Pârâţii au solicitat ca stabilirea despăgubirilor ce li se cuvin să se facă în funcţie de valoarea reală a terenurilor şi de încadrarea acestora în categoria de terenuri intravilane care dispun de toate facilităţile; de asemenea, au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul ce le-a fost cauzat prin distrugerea culturilor şi lipsa de folosinţă a terenurilor.
Pe parcursul judecăţii, toţi pârâţii au declarat că sunt de acord cu exproprierea, solicitând stabilirea despăgubirilor în funcţie de toate criteriile prevăzute de Legea nr. 33/1994 şi de cele menţionate în întâmpinări şi în concluziile orale şi scrise depuse cu ocazia dezbaterilor asupra cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis cererea principală, cu completările şi precizările ulterioare, formulată de reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar Iulian Silişteanu, şi cererea reconvenţională, a disjuns exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor situate pe raza comunei Rast, judeţul Dolj, astfel cum au fost identificate de expertul tehnic T.A. prin raportul de expertiză, completat ulterior; a fost obligată reclamanta să plătească fiecărui pârât sumele înscrise în tabelul cuprins în raportul de expertiză întocmit de expertul H.D. (filele 341, 342) şi sumele înscrise în coloana finală („lipsă de folosinţă”) din tabelul de la fila 142, cu titlu de despăgubiri civile compuse din valoarea terenurilor şi valoarea lipsei de folosinţă, aşa cum sunt menţionate în următorul tabel:
Nume şi prenume
Valoare teren
Valoare lipsă folosinţă
G.M.
91.700 lei
2.280 lei
R.V.
217.329 lei
5.760 lei
I.I.
180.649 lei
4.785 lei
T.F.
6.419 lei
170 lei
C.O.
99.036 lei
2.625 lei
T.O.C.
114.625 lei
2.550 lei
B.L.
132.965 lei
2.960 lei
I.M.
34.846 lei
925 lei
I.E.
I.C.
87.115 lei
2.310 lei
B.A.
90.783 lei
2.020 lei
B.A.
111.874 lei
2.490 lei
T.I.+
T.G.
193.093 lei
T.I. - 5.940 lei
P.F.
108.206 lei
2.625 lei
B.A.C.
70.412 lei
5.370 lei
P.G.D.
133.882 lei
2.980 lei
E.I.
B.M.
58.221 lei
1.920 lei
I.E.
99.953 lei
2.650 lei
R.I.
131.037 lei
3.885 lei
B.F.
24.832 lei
1.315 lei
V.A.
140.301 lei
3.121 lei
S.M.
111.874 lei
2.965 lei
De asemenea, reclamantă a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată pârâţilor I.E. - 700 lei, I.I. şi I.M. - 250 lei, E.I. şi B.M. - 700 lei, P.D. - 700 lei, B.C. – 1.150 lei, R.V. - 1.500 lei, B.F. - 700 lei, P.F. - 1.000 lei, T.I. - 1.150 lei, B.A. - 650 lei, B.A. - 700 lei, B.L. - 1.000 lei, R.I. - 850 lei, T.O.C. - 700 lei, C.O. - 700 lei, G.M. - 700 lei şi S.M. - 6.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta Comuna Rast, prin Primar, a solicitat să se dispună exproprierea terenurilor aparţinând pârâţilor menţionaţi în cererea de chemare în judecată şi stabilirea despăgubirilor care se cuvin fiecăruia dintre aceştia; la dosar au fost depuse titlurile de proprietate şi actele de stare civilă în dovedirea calităţii de proprietar a fiecărui pârât.
În cursul judecăţii, în faţa Tribunalului Dolj, au fost introduşi în cauză şi pârâţii I.C. şi B.M., faţă de împrejurarea că potrivit titlurilor de proprietate aflate la dosar, aceştia au calitatea de coproprietari ai unor terenuri a căror expropriere a fost solicitată.
Prin Hotărârea nr. 10 din 1 mai 2006 a Consiliului Local Rast s-a aprobat strămutarea Comunei Rast în tarlalele „V.B.” şi „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006 a fost aprobat Planul Urbanistic General al localităţii Rast, pe noua vatră de sat.
La data de 8 august 2006, reclamanta a solicitat Consiliului Judeţean Dolj să declare, ca fiind de utilitate publică, lucrările necesare stabilirii noului amplasament al Comunei Rast, faţă de Hotărârea nr. 10/2006 şi de faptul că proprietarii terenurilor din cele două tarlale nu mai sunt de acord cu înstrăinarea acestora.
Prin Hotărârea nr. 142 din 14 august 2006, Consiliul Judeţean Dolj a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării de strămutare a Comunei Rast, calitatea de expropriator revenind Comunei Rast, prin consiliul local.
A mai reţinut tribunalul că aspectele referitoare la identificarea terenurilor şi la stabilirea despăgubirilor ce se cuvin fiecărui pârât în raport de criteriile prevăzute expres de art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 au format obiectul unor expertize tehnice judiciare.
Astfel, în cursul judecăţii în faţa Tribunalului Dolj a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie formată din trei experţi, respectiv G.M., D.D. şi I.M.G. Cu privire la concluziile acestei expertize, reclamanta a formulat obiecţiuni vizând greşita încadrare a terenurilor în categoria intravilan şi la valoarea acestora. Cu ocazia discutării acestor obiecţiuni, instanţa a respins obiecţiunea referitoare la categoria terenurilor.
Ulterior, în şedinţa publică din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei noi expertize de către comisia de experţi stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Vâlcea, ca efect al strămutării, în şedinţa publică din 30 iunie 2011 această instanţă a păstrat dispoziţia de refacere a expertizei, dispunând întocmirea unei expertize în specialitatea topografie, în scopul identificării terenurilor aparţinând pârâţilor, supuse exproprierii şi a unei expertize în specialitatea „evaluarea proprietăţii imobiliare”.
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul topograf T.A. au fost identificate terenurile supuse exproprierii, care aparţin pârâţilor. Cu privire la categoria de folosinţă a acestora, expertul a concluzionat că majoritatea terenurilor sunt situate în intravilan, astfel cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006.
Concluziile experţilor desemnaţi pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâţilor au fost consemnate în expertizele întocmite de experţii H.D., D.N. şi M.F., cu completările ulterioare.
Părţile au avut poziţii procesuale divergente cu privire la categoria terenurilor, respectiv dacă acestea au categoria de folosinţă „intravilan” sau „extravilan”, cu consecinţe pe planul evaluării terenurilor.
Faţă de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar în specialitatea topografie T.A., întemeiate pe aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006, de susţinerea reprezentantului acesteia, consemnată în încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2010, potrivit căreia în prezent terenurile sunt situate în intravilan, precum şi de situaţia actuală a terenurilor care sunt ocupate în mare parte de construcţii şi utilităţi, aspect necontestat, tribunalul a apreciat că valoarea reală a terenurilor pârâţilor trebuie să se raporteze la natura acestora de terenuri intravilane.
Tribunalul a reţinut că numai în această situaţie se respectă principiul acordării unei drepte despăgubiri consacrat de art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi că valoarea reală a terenurilor trebuie să corespundă sumei la care se pot vinde acele terenuri la momentul întocmirii expertizei, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În opinia primei instanţe, împrejurarea că anumite construcţii sau utilităţi au fost edificate de către reclamantă pe terenurile supuse exproprierii, determinând astfel schimbarea naturii terenurilor în raport de cea înscrisă în titlurile de proprietate nu este de natură să atragă altă concluzie decât cea reţinută anterior, întrucât legea stabileşte exact momentul la care trebuie determinată valoarea de vânzare a terenurilor.
Reţinând că, până la finalul judecăţii în primă instanţă, toţi pârâţii au fost de acord cu exproprierea, poziţie procesuală exprimată prin cererea de la fila 92 din volumul II al dosarului Tribunalului Dolj, prin concluziile scrise şi orale formulate la mai multe termene de judecată, inclusiv cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei, prin solicitarea de stabilire a despăgubirilor, tribunalul, în temeiul art. 4 şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 republicată, a dispus exproprierea terenurilor astfel cum au fost identificate de expertul T.A., prin raportul de expertiză de la filele 263-272, completat ulterior.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, tribunalul a reţinut că valorile terenurilor înscrise în tabelul din raportul de expertiză depus în final de către expertul H.D. corespund valorilor terenurilor determinate potrivit art. 26 alin. (2) din lege şi că alături de acestea, reclamanta datorează şi lipsa de folosinţă a acestor terenuri, astfel cum a fost stabilită prin expertiza iniţială întocmită de acelaşi expert (fila 142), potrivit art. 26 din lege.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către fiecare pârât, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanţelor depuse la dosar.
Petenţii B.L., P.G.D. şi B.A.C. au formulat cereri de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţate de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/201.
În motivarea cererii, petenţii B.L. şi P.G.D. au arătat că în dispozitivul hotărârii s-a menţionat în mod greşit „B.L.” şi „P.D.”, în loc de „B.L.” şi P.G.D.”.
Petentul B.A.C. a susţinut că instanţa a omis să calculeze despăgubirile pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2,21 ha., după efectuarea completărilor la raportul de expertiză, despăgubirile fiind calculate pentru 1 ha., în loc de 2,21 ha.
Prin încheierea pronunţată la data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Vâlcea a admis cererile formulate de petenţii B.L., P.G.D. şi B.A.C. şi a dispus îndreptarea erorilor materiale cuprinse în sentinţa civilă nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 2683/90/2011, cu privire la despăgubirile datorate petentului B.A.C., în sensul că în loc de 70.412 lei s-a trecut suma totală de 181.369 lei, compusă din 180.649 lei ( 1,97 ha x 9,17 lei/mp) şi 720 lei.
S-a dispus îndreptarea erorilor materiale din încheierile premergătoare din Dosarul nr. 2683/90/2011 şi din sentinţa nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 cu privire la ceilalţi doi petenţi, în sensul că s-a menţionat „B.L.”, în loc de „B.L.” şi „P.G.D.”, în loc de „P.D.”, potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar.
Cu privire la cererea formulată de petentul B.C., tribunalul a reţinut că prin raportul de expertiză depus la filele 341 - 342, au fost calculate despăgubirile datorate pentru terenul în suprafaţă de 1 ha., compus din 0,76 ha. teren intravilan (pentru care s-a reţinut o despăgubire de 9,17 lei/mp.) şi 0,24 ha. teren extravilan ( pentru care s-a reţinut despăgubirea de 0,30 lei/mp).
În cursul judecăţii s-a dispus completarea raportului de expertiză în specialitatea topografie-cadastru în sensul identificării terenului supus exproprierii care aparţine acestei părţi, determinându-se suprafaţa de 1,97 ha. intravilan şi 0,24 ha. extravilan. Aceasta este şi suprafaţa pentru care s-a dispus exproprierea prin sentinţa a cărei îndreptare se solicită.
Cu toate acestea, prin sentinţă s-au acordat despăgubiri petentului pentru suprafaţa iniţial identificată, adică fără suprafaţa de 1,21 ha., teren intravilan.
Tribunalul a apreciat că, prin modul de calcul al despăgubirilor pentru terenul expropriat de la petent reţinute prin sentinţă, s-a produs o omisiune în ceea ce priveşte calculul despăgubirilor şi pentru suprafaţa ulterior identificată şi că această omisiune se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ.
Prin apelul comun înregistrat la 18 şi respectiv 21 ianuarie 2013, apelanţii-pârâţi G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E. şi I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., E.I., B.M., I.E., R.I. şi B.F. au solicitat, în temeiul art. 282 C. proc. civ., modificarea sentinţei civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în sensul obligării reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor stabilite în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 33/1994.
Apelantul-pârât T.I., în afara cerinţei formulate în comun cu ceilalţi pârâţi, a solicitat prin cererea de apel înregistrată la aceeaşi dată, 18 ianuarie 2013, modificarea hotărârii atacate, în sensul excluderii fratelui său, T.C., din dispozitivul hotărârii, deoarece între aceştia a intervenit în anul 2007 un partaj în urma căruia i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 737 din 25 iunie 2007 pronunţată de Judecătoria Băileşti, ataşată în copie la dosar.
Apelantul-pârât B.A.C., în afara cerinţei formulate în comun cu ceilalţi pârâţi, prin apelul făcut separat în nume propriu şi înregistrat la 18 ianuarie 2013, a solicitat modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul de a fi despăgubit pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată din patrimoniul său, cu motivarea că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că suprafaţa ce i-a fost expropriată este de 2,21 ha. şi din eroare i-au fost calculate despăgubiri numai pentru 1 ha., însă a renunţat la susţinerea acestei critici apel urmare admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale prin încheierea din 23 ianuarie 2013.
Apelanţii-pârâţi E.I. şi B.M., în afara cerinţei formulate în comun cu ceilalţi pârâţi, au solicitat, prin apelul separat înregistrat la 18 şi respectiv 21 ianuarie 2013, modificarea sentinţei atacate şi dispunerea la plata despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de teren din patrimoniul acestora.
Prin decizia civilă nr. 93 din 29 mai 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelurile formulate de apelanta - reclamantă Comuna Rast, prin Primar Iulian Silişteanu, şi de apelanţii - pârâţi G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E., I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., R.I., B.F., E.I., B.M. şi I.E., împotriva sentinţei civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2683/90/2011, în contradictoriu cu intimatele S.M. şi V.A.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Apelanta - reclamantă a criticat, în principal, legalitatea şi temeinicia sentinţei sub aspectul cuantumului despăgubirilor, susţinând că sunt exagerate în raport cu oferta unităţii administrativ-teritoriale şi stabilite cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Susţinerile apelantei în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât tribunalul a dat eficienţă doar raportului de expertiză întocmit şi completat ulterior de expertul H.D., au fost apreciate nefondate.
A arătat instanţa de apel că tribunalul a analizat toate probele administrate în cauză şi a dispus exproprierea terenurilor aflate în proprietatea pârâţilor şi plata despăgubirilor civile cuvenite fiecărui proprietar, compusă din valoarea terenurilor şi valoarea lipsei de folosinţă a acestora, având în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii lucrării.
Cu referire la criticile apelantei-reclamante, care a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 25 din legea sus-menţionată întrucât instanţa de fond a permis celor trei experţi numiţi în cauză să lucreze individual, iar nu în comisie, s-a reţinut că, prin încheierea din 18 februarie 2011, Tribunalul Dolj a dispus efectuarea unei expertize de către comisia de experţi stabilită potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 iar, ca efect al strămutării cauzei la Tribunalul Vâlcea, a fost păstrată dispoziţia instanţei de refacere a expertizei de către comisia de experţi.
Întrucât între concluziile experţilor desemnaţi pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pârâţilor au existat unele divergenţe referitoare la metoda folosită pentru evaluarea terenurilor, prima instanţă a dispus convocarea celor trei experţi, iar potrivit procesului-verbal încheiat de către aceştia, s-a convenit cu privire la unul dintre criterii, urmând ca refacerea raportului să se realizeze după depunerea expertizei topografice de către expertul T.A., care a avut ca obiect identificarea terenurilor aparţinând pârâţilor, supuse exproprierii.
Faptul că cei trei experţi au depus ulterior punctele de vedere cu privire la aspectele rămase în divergenţă, separat, nu duce la concluzia că aceştia nu au lucrat în comisie, ci se datorează faptului că aceştia nu au putut să se sincronizeze, locuind în judeţe diferite.
Cu referire la criticile apelantei-reclamante privitoare la categoria de folosinţă a terenurilor expropriate (aceasta susţinând că sunt terenuri extravilane), curtea de apel a apreciat că sunt nefondate şi că prima instanţă a aplicat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în raport nu numai de actele de proprietate ale părţilor, dar şi de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în special raportul de expertiză întocmit de expert T.A., expert care a identificat terenurile supuse exproprierii şi a concluzionat că acestea sunt situate în intravilan, aşa cum rezultă prin aplicarea Planului Urbanistic General aprobat în anul 2006.
S-a arătat că este adevărat că la data la care s-a hotărât strămutarea Comunei Rast şi exproprierea terenurilor deţinute de pârâţi, categoria de folosinţă a acestora, conform titlurilor de proprietate, era aceea de teren extravilan, însă la momentul efectuării expertizei şi al pronunţării sentinţei, categoria de folosinţă a acestor terenuri este „intravilan”.
Conform Planului Urbanistic General, înregistrat în format digital la O.C.P.I. Dolj, introdus în baza de date grafice şi transmis Consiliului Judeţean Dolj la 23 februarie 2012, expertul T.A. a constat care este linia ce separă zona de intravilan de cea de extravilan; în plus, acest raport de expertiză nu a fost contestat de către apelanta-reclamantă iar în şedinţa publică din 13 septembrie 2010, reprezentantului Comunei Rast, a declarat că „în prezent terenurile sunt intravilane”.
Pe baza acestor argumente, instanţa de apel a concluzionat că tribunalul a apreciat în mod corect că terenurile supuse exproprierii au, la momentul exproprierii, categoria de folosinţă “intravilan”, categorie determinată în raport de probele administrate şi în funcţie de starea actuală a acestora, conform dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar nu în raport de situaţia terenurilor la nivelul anului 2006, anterior adoptării deciziei de strămutare a Comunei Rast.
S-a arătat, de asemenea, că întrucât transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a avut loc în ceea ce priveşte proprietăţile pârâţilor, acest lucru urmând a se realiza numai după ce instanţa dispune exproprierea, în mod corect instanţa de fond a omologat raportul de expertiză efectuat de expert H.D., însuşit de expertul desemnat de părţi D.N. şi, în parte, de expertul propus de reclamanta-apelantă, M.F.
Faptul că expertul desemnat de către reclamantă nu a fost de acord cu valoarea pe metru pătrat a terenurilor calculate de ceilalţi doi experţi, nu înseamnă că expertiza însuşită de instanţă s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, cei trei experţi efectuând lucrările cu respectarea acestor dispoziţii.
Referitor la lipsa de folosinţă a terenurilor supuse exproprierii, s-a constatat că a fost corect evaluată de către expert, nefiind justificate susţinerile apelantei în sensul că, sub acest aspect, pârâţii nu ar fi administrat nicio probă.
Astfel, din expertiza topografică rezultă că pe terenurile supuse exproprierii se află case de locuit ocupate de persoanele afectate de calamităţi, cu toate dotările socio-urbane, pentru care apelanta-reclamantă a emis titluri de proprietate beneficiarilor, aceştia din urmă fiind obligaţi să-şi înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra locuinţei, cu titlu provizoriu.
În această situaţie, intimaţii-pârâţi au fost în imposibilitate să mai folosească terenurile supuse exproprierii, astfel că în mod corect au fost acordate şi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor în litigiu, astfel cum au fost determinate prin raportul de expertiză.
Criticile apelantei-reclamante privitoare la cererea reconvenţională au fost înlăturate de instanţa de apel care a reţinut că nu se poate susţine că cererea pârâtei-reclamante S.M. a avut acelaşi obiect cu cererea principală de vreme ce a existat acordul de voinţă al părţilor numai în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate, nu şi cu privire la cuantumul despăgubirii, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, a fost găsită nefondată critica formulată de apelanta-reclamantă privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat (aceasta susţinând că nu s-a aflat în culpă procesuală), reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, sunt suportate de expropriator.
S-a mai reţinut că prima instanţă a diminuat onorariul de apărător solicitat de intimata S.M. de la 12.000 lei la 6000 lei, însă, în raport de complexitatea cauzei şi de munca depusă de avocat, precum şi de multiplele deplasări la cele două tribunale, nu se impune o diminuare suplimentară a onorariului de avocat.
Cu referire la apelul formulat de apelanţii-pârâţi G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E. şi I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.A.C., P.G.D., E.I., B.M., I.E., R.I. şi B.F., instanţa de apel a constatat că acesta nu cuprinde motive de netemeinicie sau nelegalitate a sentinţei, apelanţii-pârâţi solicitând obligarea reclamantei, în calitate de expropriator, la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Instanţa de apel constată că acest termen este prevăzut de art. 30 din Legea nr. 33/1994 iar nemenţionarea sa în sentinţa apelată nu împiedică punerea în executare a hotărârii, astfel că nu se impune schimbarea soluţiei.
Şi apelul formulat de apelantul-pârât T.I., prin care a solicitat, în afara cerinţei formulate în comun cu ceilalţi pârâţi, modificarea sentinţei în sensul ca fratele său T.C. să fie scos din cauză, a fost găsit nefondat.
A apreciat instanţa de apel că existenţa unei hotărâri de partaj între apelant şi fratele său T.C. (sentinţa civilă nr. 737 din 25 iunie 2007), prin care i-a fost atribuit numai acestuia terenul expropriat, nu conduce la schimbarea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că acţiunea principală, completată şi precizată, a fost admisă numai în contradictoriu cu T.I., astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelanţii-pârâţi E.I. şi B.M., curtea de apel a reţinut că aceştia au susţinut că le-au fost expropriate suprafeţele de teren situate în T12 şi P33, de 0,63 ha. intravilan şi 0,15 ha. extravilan, rezultând un total de 0,78 ha., deşi din copia titlului de proprietate rezultă că parcela este în suprafaţă de 0,79 ha.
Aceşti apelanţi au solicitat să se dispună exproprierea pentru întreaga suprafaţă de teren de 0,79 ha., respectiv şi pentru diferenţa de 100 m.p.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit dispozitivului sentinţei apelate, de la cei doi apelanţi s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a tarlalei 12, parcela 33, care cuprinde suprafaţă intravilan 0,63 ha. şi suprafaţă extravilan 0,15 ha., terenuri care au fost identificate de expertul tehnic T.A., prin raportul de expertiză de la filele 263-272 completat ulterior.
Acest expert a identificat terenul pe baza titlului de proprietate în raport de suprafaţă şi vecinătăţi şi a constatat că, deşi titlul prevede 0,79 ha, în fapt suprafaţa de teren este de 0,78 ha., aspect care nu a fost contestat de către aceşti apelanţi cu ocazia punerii în discuţie a raportului de expertiză. Pe de altă parte, o cerere de expropriere a diferenţei de 100 m.p., nu a fost formulată în faţa primei instanţe, astfel că nu poate fi formulată direct în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Comuna Rast, reprezentată prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost completată şi precizată şi respingerea cererii reconvenţionale.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 11 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, că instanţa, interpretând greşit actele deduse judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora, precum şi că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probatoriului.
Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel cu referire la categoria de folosinţă a terenurilor expropriate, susţinând că în mod greşit acestea au fost considerate ca fiind situate în intravilan, cu consecinţa nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la evaluarea cuantumului prejudiciului suferit de intimaţi.
Astfel, s-a arătat că actele de proprietate exhibate de intimaţii-pârâţi fac dovada dreptului de proprietate al acestora asupra terenurilor vizate de expropriere, stabilind categoria de folosinţă de teren agricol extravilan la momentul pronunţării sentinţei nr. 1709 din 15 noiembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea.
De asemenea, documentaţia întocmită de recurenta-reclamantă în procedura prealabila prevăzută de Legea nr. 33/1994, republicată, în vederea declarării exproprierii, vizează terenuri agricole având categoria de folosinţă de teren agricol extravilan.
A susţinut recurenta-reclamantă că Planul de Urbanism General (PUG) al viitoarei unităţi administrativ teritoriale Rast - Sat Rastul Nou avizat la data de 28 iunie 2006 sub nr. 44 de Consiliul Judeţean Dolj şi Referatul nr. 8701 din 16 august 2006 al Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, care confirmă legalitatea Hotărâre C.L nr. 17/2006, nu sunt acte cu putere juridică de a schimba categoria de folosinţă a terenurilor agricole vizate de expropriere, astfel încât să permită expertului în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie T.A. să concluzioneze asupra categoriei de folosinţă a terenurilor vizate de expropriere ca fiind intravilane, iar instanţei de fond să acorde o despăgubire pentru exproprierea de terenuri intravilane având categoria de folosinţă „curţi-construcţii”.
Adresele nr. 7078 din 20 iunie 2012, nr. 8597 din 05 iunie 2012 şi nr. 3053 din 18 iunie 2012, titlurile de proprietate, procesele-verbale de punere în posesie întocmite de comisia locală, dovada înscrierii în Registrul agricol în care este menţionată categoria de folosinţă a terenurilor şi fişa corpului de proprietate (înscrisuri aflate în dosarul primei instanţe), fac pe deplin dovada faptului că, la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1709/2012 a Tribunalului Vâlcea, terenurile vizate de expropriere aveau categoria de folosinţă de terenuri agricole situate în extravilan.
În consecinţă, despăgubirea cuvenită intimaţilor-pârâţi pentru expropriere nu a fost calculată în conformitate cu dispoziţiilor art. 27 din Legea nr 33/1994 republicată, fiind mai mare chiar decât cea solicitată de intimaţi prin întâmpinările formulate la propunerile de expropriere din procedura prealabilă.
A mai arătat recurenta-reclamantă că din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, rezultă intenţia legiuitorului de a se recurge la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru determinarea preţului de piaţă al terenurilor vizate de expropriere, fără însă a conferi acestui mijloc de dovadă o forţă probantă superioară celorlalte, precum proba cu înscrisuri administrată în cauză.
Cu referire la interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin (2) din Legea nr. 33/1994, republicată, s-a arătat că sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” impune luarea în considerare a tuturor probatoriilor pertinente administrate de către părţile litigante şi semnifică preţul cel mai probabil cu care se vinde dreptul de proprietate asupra unor astfel de terenuri, după ce acestea au fost expuse într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unei constrângeri exagerate.
În speţă, estimarea valorii terenurilor prin aplicarea metodei comparaţiilor relative s-a făcut prin raportul de expertiză tehnica judiciară întocmit în cauză în baza unor date şi informaţii primite din partea intimaţilor-pârâţi, privitoare la tranzacţii efectuate şi oferte din afara unităţii administrativ-teritoriale vizate de expropriere, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, republicată.
În opinia recurentei-reclamante, preţul final de 9,17 lei/mp pentru categoria de teren vizat de expropriere este unul excesiv şi nereal, aspect reliefat şi de sentinţe civile privitoare la constatarea valabilităţii convenţiilor de vânzare-cumpărare de terenuri agricole extravilane, situate în aceeaşi tarla cu cele vizate de expropriere, în care unii dintre vânzători sunt chiar părţi din prezenta cauză.
A mai arătat recurenta că despăgubirea acordată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu se compune din valoarea reală a terenurilor vizate de expropriere şi din prejudiciul cauzat proprietarilor sau altor persoane îndreptăţite, întrucât la calcularea cuantumului despăgubirilor, nu s-a ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ-teritorială Comuna Rast, la data întocmirii raportului de expertiză; de asemenea, nu au fost corect determinate daunele efectiv produse intimaţilor-pârâţi.
Pe de altă parte, valoarea de despăgubire la care a ajuns expertul tehnic nu era, prin ea însăşi, obligatorie pentru instanţa de judecată. Aceasta avea obligaţia să compare despăgubirea propusă de expert cu oferta expropriatorului şi cu cererile de despăgubire formulate de intimaţii-pârâţi, fiind suverană în stabilirea valorii despăgubirii.
Recurenta-reclamantă a expus critici şi cu privire la metodele utilizate de experţi, susţinând că metoda comparaţiilor relative şi metoda comparaţiei prin bonitate, respectiv metoda privind reconcilierea rezultatelor şi cea pentru capitalizarea rentei funciare avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză tehnică judiciară, nu se regăsesc printre metodele prevăzute expres şi neechivoc de Legea nr. 33/1994 - republicată, şi anume preţul cu care se vând în mod obişnuit, în U.A.T. Rast, terenuri similare celor ce urmează a fi expropriate, fapt pentru care instanţa de apel era obligată să dea eficienţă contractelor de vânzare depuse la dosar.
Cu referire la faptul că pe terenurile suspuse exproprierii se află case de locuit, ocupate de persoanele afectate de revărsarea fluviului Dunărea în anul 2006, case deţinute în baza unor procese-verbale de punere în posesie emise în baza O.U.G. nr. 68/2006 (care nu constituie titlu de proprietate), recurenta a arătat că este consecinţa stării de necesitate de la acea dată care a impus ridicarea în regim de urgenţă a unor construcţii tip, cu toate dotările socio-urbane. Aceasta a susţinut că a considera că edificarea locuinţelor trebuia efectuată după definitivarea procedurilor de expropriere prevăzute de lege, înseamnă a nesocoti dreptul natural al persoanelor sinistrate.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Intimaţii-pârâţi H.C., P.M.A., E.A.M., moştenitorii pârâtului E.I., G.M., R.V., I.I., T.F., C.O., T.O.C., B.L., I.M., I.E., I.C., B.A., B.A., T.I., P.F., B.C., P.G.D., B.M., I.E., R.I., B.F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Instanţa a luat act de transmisiunea, pe cale succesorală, a calităţii procesuale în ceea ce îl priveşte pe pârâtul E.I., decedat la data de 16 martie 2013, către succesorii H.C., P.M.A. şi E.A.M., conform Certificatului de moştenitor din 11 aprilie 2013 emis de B.N.P. Asociaţi „L.”.
Intimata - pârâtă - reclamantă S.M. nu a depus întâmpinare dar, prin concluziile scrise şi orale, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata-pârâtă V.A., legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu a învederat instanţei apărările sale.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori când aceasta cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii; recurenta-reclamantă a invocat existenţa unor considerente care nu au legătură cu soluţia dată de instanţa de apel, deci străine de natura pricinii.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi considerentele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Judecătorul are obligaţia de a motiva soluţia dată fiecărui capăt de cerere, fără a fi nevoit să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia atacată cu recurs cuprinde argumentele de fapt şi de drept în temeiul cărora Curtea de Apel Piteşti a respins apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1709 din 15 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, nefiind identificate în concret considerente care să privească o altă cauză decât cea dedusă judecăţii.
În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.
De asemenea, nu este incident în speţă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care sancţionează încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864, conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante; prin ipoteză, acest motiv de recurs presupune existenţa unui act juridic încheiat între părţi, ce necesită operaţiuni de calificare juridică sau de interpretare a clauzelor acestuia.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că decizia atacată se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt, care decurge din interpretarea eronată a probatoriului, Înalta Curte reţine că acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel că în prezent legalitatea unei hotărâri judecătoreşti atacate cu recurs în condiţiile art. 304 C. proc. civ. nu mai poate fi examinată prin prisma unor asemenea critici.
În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe baza situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Comuna Rast, reprezentată prin Primar, a solicitat, în temeiul art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a suprafeţei de 35,85 ha teren în vederea strămutării localităţii pe un alt amplasament, urmând a se înfiinţa unitatea administrativ-teritorială Rastul Nou.
Prin Hotărârea nr. 10 din 01 mai 2006 a Consiliului Local a Comunei Rast, s-a aprobat strămutarea acestei localităţi în tarlaua „V.B.” şi „C.P.”, iar prin Hotărârea nr. 142 din 14 august 2006 a Consiliului Judeţean Dolj, s-a declarat utilitatea publică de interes local a acestei lucrări de strămutare.
În vederea realizării propriu-zise a operaţiunii de strămutare a localităţii, Consiliul Local al Comunei Rast a aprobat, prin Hotărârea nr. 17 din 28 iunie 2006, Planul Urbanistic General al localităţii Rast, judeţul Dolj, pe noua vatră de sat.
Aprobarea acestui plan urbanistic s-a făcut în scopul determinării suprafeţei de teren necesare noii unităţii administrative şi estimării costurilor despăgubirilor şi a lucrărilor de amenajare a infrastructurii edilitar-gospodăreşti şi a dotărilor socio-culturale.
Aşa cum rezultă din titlurile de proprietate aflate la filele 236-256 din volumul 2 al Dosarului nr. 3317/63/2009 al Tribunalului Dolj, terenurile a căror expropriere s-a solicitat erau, la data declanşării procedurii de expropriere, terenuri agricole situate în extravilan.
În condiţiile particulare ale speţei, reprezentate de împrejurarea că edificarea unor construcţii cu destinaţia de locuinţe dar şi pentru funcţionarea unor instituţii precum şcoală, biserică, etc. s-a făcut, în considerarea caracterului urgent determinat de distrugerile provocate de inundaţii şi de necesitatea preîntâmpinării unor evenimente similare, înainte de finalizarea procedurii de expropriere, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă reţinerea de către experţi a categoriei de folosinţă a terenurilor prin raportare la situaţia existentă în fapt la momentul întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, expertul judiciar T.A. a procedat la aplicarea în teren a planului urbanistic general aprobat de reclamantă în anul 2006 şi a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, că terenurile supuse exproprierii sunt situate în intravilan.
Înalta Curte apreciază că o asemenea concluzie contravine dispoziţiilor art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 şi 26 alin. (1) din acest act normativ, exproprierea imobilelor se poate dispune numai cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, despăgubire care se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994, stipulează că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”
Sub un prim aspect, instanţa reţine că intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura înlocuirea în patrimoniul persoanei expropriate a valorii bunului de a cărui proprietate a fost lipsit.
Noţiunile de „dreaptă despăgubire” şi „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, nu pot fi interpretate decât în sensul că intimaţii din cauză sunt îndreptăţiţi la obţinerea valorii de înlocuire a terenurilor de care au fost efectiv lipsiţi, respectiv terenuri agricole situate în extravilan.
Desigur că valoarea acestora trebuie să se determine prin raportare la preţuri cu care se vând, în mod obişnuit, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeaşi unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Din perspectiva dispoziţiilor legale sus-menţionate împrejurarea că, în fapt, terenurile deţinute de intimaţi au fost ocupate de construcţii, chiar întabulate cu titlu provizoriu, nu poate conduce la acordarea unor despăgubiri echivalente preţului cu care s-ar putea vinde în prezent terenurile supuse exproprierii, întrucât lucrările edificate pe acestea sunt în exclusivitate consecinţele demarării procedurii de expropriere, neputând profita intimaţilor-pârâţi.
Sub un alt aspect, instanţa reţine că intimaţilor li s-au acordat despăgubiri şi pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, constând în contravaloarea culturilor agricole de care au fost lipsiţi în perioada 2006-2011 (din înscrisul aflat la fila 150 din dosarul Tribunalului Vâlcea, rezultând că terenurile ce fac obiectul cererii de expropriere erau cultivate în anul 2006 cu grâu, orz, floarea soarelui şi porumb).
În condiţiile în care intimaţilor-pârâţi li s-au acordat, pe de o parte, despăgubiri constând în preţul cu care se vând terenuri intravilane (categorie de folosinţă pe care terenurile în litigiu nu o aveau la momentul exproprierii în fapt), iar pe de altă parte, despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor agricole extravilane, au fost încălcate dispoziţiile art. 26 din Legea 33/1994 şi aceasta deoarece nu pot fi acordate concomitent atât despăgubiri care includ schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor şi cât şi despăgubiri pentru nerealizarea beneficiilor care ar fi rezultat din utilizarea aceloraşi terenuri potrivit destinaţiei anterioare.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că, în speţă, schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor nu este rezultatul demersurilor intimaţilor-pârâţi ci un efect decurgând în mod necesar din procedura exproprierii terenurilor pentru strămutarea unei localităţi, astfel că stabilirea categoriei de folosinţă actuale a terenurilor nu reprezintă un criteriu de evaluare a terenurilor, justa despăgubire urmând să se determine, în condiţiile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu menţiunea că prin sintagma “imobile de acelaşi fel” instanţa de rejudecare va avea în vedere, cu prilejul administrării probei cu expertiză judiciară, aşa cum s-a arătat deja, terenuri agricole situate în extravilan, în aceeaşi unitate-administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Pe cale de consecinţă, nu se mai impune examinarea criticilor privind stabilirea regimului juridic al terenurilor supuse exproprierii cu referire la categoria de folosinţă actuală a acestora.
Înalta Curte subliniază că în speţă se constată că terenurile supuse procedurii de expropriere au fost în fapt indisponibilizate de expropriator înainte ca instanţa de judecată să dispună exproprierea şi fără a se proceda, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 33/1994, la punerea de îndată în posesie a acestuia.
Dar, în drept, consecinţa acestei stări de fapt nu constă în acordarea de despăgubiri la valori superioare celor la care intimaţii sunt îndreptăţiţi conform legii, ci în compensarea prejudiciului suferit prin lipsirea acestora de atributul folosinţei, respectiv în indemnizarea acestora cu contravaloarea lipsei de folosinţă de la data ocupării terenurilor, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus exproprierea; această dezlegare priveşte în egală măsură şi cererea reconvenţională.
Înalta Curte reţine astfel că, din perspectiva acestor critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este fondat, astfel că va fi admis, cu consecinţa casării şi trimiterii spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, pentru administrarea probatoriului în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite intimaţilor, în raport de dezlegările obligatorii cuprinse în prezenta decizie.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a 2-a din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că întrucât acestea sunt cuprinse în capitolul IV al legii, care reglementează procedura judiciară de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană expropriată cu prilejul formulării contestaţiei împotriva hotărârii comisiei constituite potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, iar nu în procedura administrativă prealabilă.
Cu referire la forţa probatorie a probei constând în expertiză judiciară, Înalta Curte constată că potrivit at. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, administrarea probei cu expertiză judiciară este obligatorie în această procedură, fără a se consacra astfel o forţă juridică superioară acestei probe.
Astfel, art. 27 alin. (1) din actul normativ menţionat prevede că instanţa va compara raportul de expertiză întocmit de comisia constituită conform dispoziţiilor art. 25, cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi.
În consecinţă, Legea nr. 33/1994, care instituie obligativitatea administrării probei cu expertiză judiciară, nu înlătură dreptul de apreciere al instanţei în materia interpretării probelor şi nu exclude administrarea altor probe (în special probe cu înscrisuri).
În ceea ce priveşte metodele care pot fi utilizate de experţii desemnaţi, Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 33/1994 conţine dispoziţii imperative referitoare la elementele de determinare în concret a despăgubirilor, iar nu la metodele ce vor fi utilizate de experţi.
Din economia acestui text de lege rezultă că experţii trebuie să se raporteze la preţuri de tranzacţionare la data întocmirii raportului de expertiză, pentru imobile de acelaşi fel (în speţă terenuri agricole extravilane), situate în aceeaşi unitate administrative-teritorială.
Faţă de soluţia de admitere a recursului, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că se nu se mai impune examinarea celorlalte critici de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Rast, reprezentată prin Primar, împotriva deciziei nr. 93 din 29 mai 2013 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 583/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 587/2014. Civil → |
|---|
