ICCJ. Decizia nr. 588/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 588/2014
Dosar nr. 25884/3/2012
Şedinţa publică din 19 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 729 din 01 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.A.A.; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de I.A. şi I.G. în contradictoriu cu pârâta A.A.A.; a fost admisă în parte cererea reclamantelor şi au fost obligate pârâtele SC A.R.A.V.I.G. SA şi SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenţia Ploieşti să plătească cu titlu de despăgubiri morale reclamantei I.A. suma de 15.000 lei, iar reclamantei I.G. suma de 20.000 lei, fiind respinsă cererea de despăgubiri materiale.
Tribunalul a constatat că la 07 februarie 2012, I.A. şi I.G. au solicitat obligarea pârâtelor SC A.R.A.V.I.G. SA şi SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenţia Ploieşti la plata sumei de 8.000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 6.000.000 lei reprezentând despăgubiri morale datorate pentru prejudiciul cauzat reclamantelor de A.A.A.
Reclamantele au arătat că la data de 03 februarie 2009, A.A.A. a produs un accident de circulaţi cu autoturismul cu nr. x, aparţinând SC A.T. SRL, în urma căruia a decedat I.L., copilul lui I.A. şi soţul lui I.G. În dosarul penal în care a fost condamnată pârâta A.A.A. pentru ucidere din culpă nu s-au constituit părţi civile, iar în urma accidentului au fost prejudiciate material, care au constat în cheltuieli cu înmormântarea şi toate ritualurile religioase şi au suferit daune morale prin pierderea copilului respectiv a soţului.
La 02 aprilie 2012, pârâta A.A.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia existenţei autorităţii de lucru judecat iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată deoarece potrivit sentinţei penale nr. 383 din 01 martie 2011, reclamanta nu s-a constituit parte civilă deoarece pârâta îi achitase toate cheltuielile legate de accident şi în faţa instanţei penale a declarat că nu are pretenţii şi nu se constituie parte civilă astfel că prin încheierea din 16 noiembrie 2010 a fost scoasă din cauză. Reclamanta nu mai poate să ceară daune pe calea civilă iar pe fond pretenţiile reclamantelor sunt nejustificate deoarece pârâta a acoperit toate cheltuielile şi daunele suferite de reclamante, banii fiind daţi cu chitanţă, cât şi fără, şi a ajutat permanent pe reclamante.
Pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de acordare a daunelor materiale ca nefondată deoarece potrivit chitanţelor depuse în dosarul de urmărire penală şi în copie la prezentul dosar, reclamantele au primit de la pârâta A.A.A. sume de bani ce totalizează 12.700 lei prin care a fost acoperit prejudiciul material produs prin accident astfel că la 21 martie 2009 reclamanta I.G. a declarat că nu are pretenţii civile morale sau materiale împotriva conducătoarei auto, iar la instanţa penală prin încheierea din 16 noiembrie 2010 a fost menţionată declaraţia aceleaşi reclamante care a susţinut că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmării penale şi că nu are pretenţii civile faţă de inculpata A.A.A.
Tribunalul a constatat că la 03 februarie 2009 pârâta A.A.A. în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare X a produs un accident de circulaţie în urma căruia a decedat I.L., în vârstă de 33 ani, ce a lăsat în urmă pe I.G., soţie şi pe I.A. şi I.I., părinţi, acesta din urmă decedând ulterior la 30 ianuarie 2011, iar pentru fapta arătată pârâta A.A.A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 383 din 01 martie 2011 a Judecătoriei Ploieşti, rămasă definitivă prin nerecurare.
Tribunalul a reţinut că pârâta A.A.A. a plătit familiei celui decedat, cu titlu de despăgubiri morale şi materiale, suma de 13.700 lei, aşa cum rezultă din chitanţele ataşate la dosar, sume pe care reclamanta I.A. le-a recunoscut la interogatoriu iar reclamanta I.G. a recunoscut că a primit suma de 8.100 lei.
Societatea ce deţinea autoturismul implicat de pârâta A.A.A. în accident era asigurată la SC A.R.A.V.I.G. SA unde sub nr. 4657 din 18 martie 2009 a fost înregistrată cererea reclamantelor, împreună cu I.I., prin care au solicitat despăgubiri morale al cărui cuantum cumulat este de 55.000 lei.
Potrivit declaraţiilor martorilor N.I. şi C.D. reclamantele au trăit o puternică suferinţă psihică prin pierderea neaşteptată a persoanei apropiate.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.A.A. tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece aceasta este autoarea faptei care a produs prejudiciile ce fac obiectul cererii reclamantelor.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că cererea formulată faţă de această pârâtă este neîntemeiată deoarece potrivit art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul este ţinut să despăgubească terţele persoane păgubite prin accidente de vehicule în care a fost implicat asiguratul.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale s-a reţinut că reclamantele au suferit un prejudiciu material de 3.243 lei, dovedit cu chitanţele de plată ataşate la dosar iar pentru restul până la suma de 8.000 lei, prejudiciul a fost dovedit cu martori şi prezumţii căci defunctului i-au fost efectuate obiceiurile religioase ulterioare înmormântării; că prejudiciul material de 8.000 lei a fost stins prin plăţile efectuate benevol de pârâta A.A.A. care a achitat familiei decedatului suma de 13.700 lei, acoperind astfel în întregime paguba materială pretinsă.
Cu privire la prejudiciul moral s-a reţinut că pentru reclamanta I.G., având în vedere calitatea sa de soţie a defunctului şi a relaţiei afective între ei este justă o despăgubire în sumă de 20.000 lei iar pentru I.A., mama defunctului ce a gospodărit cu el şi se afla în întreţinerea acestuia, este justă suma de 15.000 lei, având în vedere şi relaţiile economice şi sociale prezente.
La stabilirea daunelor morale instanţa a avut în vedere şi faptul că reclamantele au solicitat asigurătorului iniţial suma de 55.000 lei şi este nejustificată majorarea acestui prejudiciu ulterior la 6.000.000 lei, precum şi faptul că autoarea faptei ilicite a acordat reclamantelor suma de 13.700 lei despăgubiri din care scăzând prejudiciul material de 8.000 lei rezultă un rest de 5.700 lei destinat acoperirii prejudiciului moral.
În concluzie, tribunalul a reţinut că în temeiul art. 49-50 SC A.R.A.V.I.G. SA şi SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenţia Ploieşti sunt ţinute să plătească sumele arătate în calitate de asigurătoare pentru prejudiciul produs de pârâta A.A.A. fără ca aceasta din urmă să fie obligată la plata sumelor arătate având în vedere că ea beneficiază de asigurarea de răspundere civilă a autovehiculului implicat în accident.
Cu privire la reclamanta I.G. tribunalul a mai reţinut că lipsa pretenţiei acesteia faţă de pârâta A.A.A. în dosarul penal nu are semnificaţia renunţării la orice despăgubire cu atât mai mult cu cât aceasta a formulat imediat după accident cererea de despăgubiri la societatea de asigurare.
La 12 aprilie 2013, I.A. şi I.G. au declarat apel solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, să fie admise pretenţiile privind despăgubirile materiale şi majorate pretenţiile privind despăgubirile morale, pentru următoarele considerente:
1. Greşit, prima instanţă a respins cererea de despăgubiri materiale.
Ajutorul acordat de pârâta A.A.A. a acoperit doar cheltuielile efectuate de reclamante cu înmormântarea victimei şi cu pomenile ţinute potrivit obiceiurilor creştineşti, însă, la dosarul cauzei au fost depuse dovezi privind creditele defunctului ce nu pot fi achitate de apelante după decesul acestuia, şi prin urmare sumele rămase neachitate vor fi puse în sarcina moştenitorilor, respectiv a reclamantelor, aceeaşi situaţie fiind şi cea privind cheltuielile abonamentului telefonului defunctului pentru care furnizorul serviciului de telefonie a emis somaţie de plată.
2. Greşit, prima instanţă a acordat reclamantelor cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral sume al căror cuantum nu acoperă întregul prejudiciu.
Prima instanţă a pornit de la o premiză greşită atunci când a hotărât cuantumul prejudiciului, luând ca reper sumele solicitate de reclamante prin cererea adresată pârâtelor.
În realitate, sumele solicitate de reclamante prin cererea adresată pârâtelor au fost considerate suficiente în condiţia în care erau achitate la epoca respectivă. Având în vedere că pârâtele au refuzat să dea curs cererii, deşi au trecut 3 ani de la deces, au solicitat un cuantum mai mare al despăgubirilor, acesta reprezentând adevăratul prejudiciu suferit, luând în considerare şi suferinţa suportată de acestea pe toată perioada, de la data decesului lui I.L.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de I.G., prima instanţă nu a avut în vedere toate criteriile de evaluare a prejudiciului arătat, respectiv suferinţa cauzată de pierderea soţului, schimbarea statului social, de efortul suplimentar depus de aceasta în gospodărie pentru a suplini lipsa soţului.
Potrivit depoziţiilor martorilor, reclamanta a suferit din cauza morţii soţului, precum şi datorită obligaţiilor născute din contractele încheiate de soţul decedat, pe care în noile condiţii nu le mai poate achita.
Apelanta a mai invocat motive privind daunele morale ce au caracter abstract, fiind extrase din literatura medicală.
Cu privire la prejudiciul suferit de I.A., s-a susţinut că, potrivit documentelor ataşate la dosar, aceasta, în calitate de mamă a victimei, a fost marcată profund, decesul fiului provocându-i traume psihice.
La 28 iunie 2013, pârâta A.A.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
S-a arătat că prima instanţa a reţinut corect acoperirea prejudiciului material de pârâta A.A.A., iar cu privire la daunele morale, instanţa de fond s-a raportat corect la cererea formulată de reclamante către societatea de asigurare, imediat după producerea accidentului, precum şi la faptul că o mare parte din prejudiciul moral a fost acoperit alături de prejudiciul material prin plăţile făcute de aceeaşi pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 223 din 28 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de apelantele I.A. şi I.G., împotriva Sentinţei civile nr. 729 din 1 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 25884/3/2012, în contradictoriu cu intimaţii SC A.R.A.V.I.G. SA, SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenţia Ploieşti şi A.A.A.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat SC A.R.A.V.I.G. SA şi SC A.R.A.V.I.G. SA - Agenţia Ploieşti la plata sumei de 100.000 lei fiecăreia dintre apelante, cu titlu de daune morale.
S-au menţinut restul dispoziţiilor.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prima critică nu este fondată.
Critica vizează faptul că instanţa nu a acordat despăgubirile pentru prejudiciul suferit de apelante ca urmare a imposibilităţii acestora de a achita ratele la contractele încheiate de defunct.
Cu privire la aceasta critică, se observă, mai întâi, că în cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 8.000 lei, reprezentând cheltuielile de înmormântare şi cele cu pomenirile efectuate „precum şi alte cheltuieli” fără însă a le identifica.
În al doilea rând, apelantele au recunoscut, atât în timpul procesului cât şi prin cererea de apel, faptul că prejudiciul material, reprezentând cheltuielile de înmormântare şi obiceiurile creştineşti au însumat 8.000 lei şi această sumă a fost plătită de pârâta A.A.A.
Prejudiciul solicitat, de 8.000 lei, a fost acoperit iar dauna invocată în apel, respectiv plata ratelor la contractele încheiate de defunct cu terţele persoane şi abonamentul telefonic, reprezintă o cerere nouă formulată direct în apel, pretenţiile arătate nefiind invocate în cererea de chemare în judecată şi depăşesc suma de 8.000 lei pretinsă în acţiunea introductivă. Anexarea la dosar a unei note de plată emisă de SC R.B. SA în legătură cu cardul de cumpărături (fila 75), nu poate avea valoare de cerere de investire a instanţei. În plus, nu exista nicio legătură de cauzalitate între restanţele la plată a unor cheltuieli făcute de defunct cu fapta ilicită ce a provocat decesul acestei persoane.
2. Este fondată cea de a doua critică.
Tribunalul a apreciat cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamante prin raportarea la suma de 55.000 lei pretinsă de acestea în cererea de despăgubiri adresată direct pârâtelor, societăţi de asigurare, sub motiv că reclamantele au putut să evalueze daunele morale în cuantumul arătat şi este inexplicabilă majorarea pretenţiilor prin cererea de chemare în judecată la suma de 6.000.000 lei, la 3 ani de la decesul victimei, şi că restul de 5700 lei, rămas după deducerea prejudiciului material de 8.000 lei (13.700 - 8.000), reprezintă acoperirea în parte a prejudiciului de pârâta A.A.A.
Limitarea cuantumului prejudiciului moral pe considerentul că reclamantele au solicitat imediat după decesul victimei suma de 55.000 lei nu are nici un suport legal. O persoană se poate înşela sau poate să-şi reducă voluntar pretenţiile într-un anumit context. Atâta timp cât nu a fost făcută plata, reclamantele pot să-şi majoreze pretenţiile. Singurul criteriu de acordare a despăgubirilor este întinderea prejudiciului.
Având în vedere dificultăţile ridicate de evaluarea prejudiciului moral, se va lua în considerare, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului: gradul de rudenie al reclamantelor cu defunctul, relaţiile lor de afecţiune cu aceeaşi persoană, suferinţele pricinuite de decesul arătat, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din actele medicale. Vor fi avute în vedere, de asemenea: situaţia economică şi socială a reclamantelor şi nivelul lor de studii.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de I.G.
Aceasta este soţia defunctului, este tânără, fiind născută în 1987 şi se căsătorise cu defunctul în urmă cu 4-5 ani în raport cu data decesului. Prin natura lucrurilor dar şi din depoziţia martorei N.I. rezultă că reclamanta era legată afectiv de defunctul soţ, cu care se înţelegea bine, motiv pentru care după moartea acestuia reclamanta a suferit o depresie, solicitând salvarea din două în două săptămâni.
Prin natura lucrurilor, decesul soţului a curmat proiectele de viaţă pe care soţii şi le făcuseră la început de căsătorie.
Reclamanta a locuit în zona rurală, are studii medii şi nu are un loc de muncă, iar prin aceasta se relevă situaţia socială şi economică a acesteia.
Având în vedere criteriile arătate mai sus, precum şi principiul că daunele acordate nu trebuie să schimbe felul de viaţă socială şi economică al reclamantei, prejudiciul moral acordat de prima instanţă, în sumă de 20.000 lei, este nesemnificativ.
Pentru atenuarea suferinţelor psihice ale reclamantei, acordarea unei sume de 100.000 lei este suficientă. Confortul şi satisfacţia morală dobândite de reclamantă prin obţinerea sumei arătate o va ajuta ca în timp să fie atenuate suferinţele arătate.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de I.A.
Reclamanta este mama defunctului, acesta fiind singurul copil. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului C.D., precum şi din scrisoarea medicală, decesul arătat i-a provocat grave suferinţe, diagnosticul medicului fiind: „tulburare afectivă fond psiho-organic cronic deteriorativ mixt (somatic şi vascular) episod depresiv sever”.
De altfel, legat de această suferinţă, se constată că la scurt timp după decesul fiului în urma accidentului a decedat şi tatăl defunctului, I.I. (fila 15), respectiv soţul reclamantei, iar decesul din urmă este, cel puţin în mintea reclamantei, legat de decesul fiului lor.
Victima accidentului fiind singurul copil şi ca urmare a decesului soţului, în prezent reclamanta nu mai are rude apropiate, deznădejdea sa fiind astfel agravată.
În fine, reclamanta trăia în mediu rural, era casnică şi nu avea studii.
Având în vedere criteriile arătate, suma de 15.000 lei, acordată de prima instanţă cu titlu de prejudiciu moral, este derizorie şi, pentru atenuarea suferinţelor arătate şi ca o satisfacţie morală, acordarea unei despăgubiri în cuantum de 100.000 lei o va ajuta pe reclamantă să îşi creeze un confort material care să atenueze suferinţele pierderii fiului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC A.R.A.V. I.G. SA, prin Sucursala Ploieşti, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că în raport de data producerii accidentului, cuantumul despăgubirilor trebuia calculat potrivit Ordinului nr. 20/7 noiembrie 2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei naţionale.
S-a arătat că în dosarul penal, reclamanta I.G. nu s-a constituit ca parte civilă împotriva făptuitoarei, respectiv pârâta A.A.A., consemnându-se primirea sumei de 12.700 lei.
Recurenta a criticat decizia sub aspectul cuantumului sumelor acordate cu titlu de daune morale, arătând că sumele acordate sunt situate la nivelul maxim al grilei stabilite prin Ordinul C.S.A.
Că, deşi instanţa a arătat care sunt criteriile care urmează a fi avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor a făcut o greşită aplicare a acestora raportat la situaţia de fapt, concretă, a fiecărei reclamante, sumele acordate constituind de fapt o îmbogăţire fără justă cauză.
Recursul nu este fondat.
Prealabil, se constată că deşi recurenta a indicat ca motive de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate în mod formal, cererea de recurs necuprinzând dezvoltări în raport de dispoziţiile invocate.
Critica privind greşita interpretare şi aplicare a legii, în stabilirea daunelor morale şi cuantificarea sumelor acordate cu acest titlu este nefondată.
Se constată că instanţa a indicat criteriile legale, prin raportare la Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi jurisprudenţiale incidente în cauză şi a motivat raportat la situaţia obiectivă şi subiectivă a fiecărei reclamante, sumele necesare a acoperi prejudiciul moral, arătând şi în ce au constat acesta pentru fiecare reclamantă în parte.
Recurenta nu a indicat care criterii legale au fost interpretate şi aplicate greşit, iar aprecierea instanţei asupra cuantumului despăgubirilor fiind făcută conform criteriilor legale, nu mai poate face obiect de analiză în recurs.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a recurentei pârâte, va fi obligată la plat cheltuielilor de judecată către intimatele reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA - prin Sucursala Ploieşti împotriva deciziei nr. 223 din 28 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă SC A.R.A.V.I.G. SA la plata către intimatele-reclamante I.A. şi I.G. a sumei de 2.592 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 587/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 589/2014. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
