ICCJ. Decizia nr. 766/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 766/2014
Dosar nr. 4882/3/2011
Şedinţa publică din 6 martie 2014
Prin contestaţia formulată de C.G., T.E., M.L., C.D., C.I. şi C.D., în contradictoriu cu A.V.A.S., înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 29 septembrie 2004, s~a solicitat anularea Deciziei nr. 64 din 7 septembrie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea din 25 iulie 2001, care a avut ca obiect solicitarea de restituire în natură a fabricii de cherestea Vicovu de Jos sau acordarea despăgubirilor în echivalent.
Prin sentinţa nr. 1027 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia.
Prin Decizia nr. 1315 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 septembrie 2005, a fost respins, ca nefondat, apefui declarat de apelanţii C.D., C.G., T.E., M.L., C.I. şi C.S. împotriva sentinţei nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin Decizia nr. 2871 din 17 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva Deciziei nr. 1315 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 13 septembrie 2005, pe care a casat-o, a admis apelul reclamanţilor şi a desfiinţat sentinţa nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 509 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanţii C.G.D., T.E., M.L., C.I. şi C.S. împotriva sentinţei nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul ca s-a admis contestaţia, s-a anulat decizia contestată, iar pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de acordare a măsurilor reparatorii, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 5475 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 21 octombrie 2010 a fost admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 509 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre soluţionare, în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 1447 din 10 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanţii C.G.D., T.E., M.L., C.S. şi C.I., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. şi a anulat Decizia nr. 64/2004 eliberată de pârâtă, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri, prin echivalent, în favoarea reclamanţilor pentru imobilul compus din construcţie şi teren, situat în comuna Vicovu de Jos, judeţul Suceava, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin Decizia nr. 420/R din. 25 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclarnanţi C.S., C.G.D., C.I., M.L. şi T.E. împotriva sentinţei nr. 1447 din 10 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă A.V.A.S., s-a modificat, în parte, sentinţa, în sensul că s-a înlăturat obligarea recurentei A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor.
Împotriva acestei decizii irevocabile au declarat recurs reclamantele T.E. şi C.R., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
În motivare, au arătat ca sunt moştenitoarele defunctului C.G. proprietarul fabricii de cherestea Vîcovu de Jos, care a fost naţionalizată de statul român, în perioada comunistă, la data de 11 iunie 1948.
Apariţia Legii nr. 165/2013 a deschis calea restituirii în natură a imobilului, cu atât mai mult cu cât acesta există şi în prezent, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac exercitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând recursul în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurîsdicţională.
În speţă, recurenţii au formulat recurs împotriva Deciziei irevocabile nr. 420/R din 25 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care nu mai poate fi supusă reformării tot pe calea recursului, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., mai sus invocate.
Astfel, obiectul cauzei deduse judecăţii constă în contestaţia formulată împotriva deciziei nr, 64 din 7 septembrie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S., prin care a fost respinsă notificarea formulată de recurenţi în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Actul normativ menţionat a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
Prin art. 12 din această lege s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apeiului, hotărârea de primă instanţă rămânând supusă doar recursului.
Dispoziţiile tranzitorii ale art. 26 din Legea nr. 202/2010 stipulează că prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a acesteia.
Prevederile textului legal citat îşi găsesc aplicabilitatea în pricina de faţă, întrucât, deşi Tribunalul Bucureşti, secţia I civilă, a pronunţat sentinţa nr. 1027 din 24 noiembrie 2004 anterior apariţiei actului normativ indicat mai sus, aceasta a fost desfiinţată prin Decizia nr. 2871 din 17 martie 2006 a instanţei supreme.
În raport de împrejurarea mai sus menţionată, precum şi de dispoziţiile art. 311 C. proc. civ. potrivit cărora „hotărârea casată nu are nieio putere", prima hotărâre dată în cauză este sentinţa nr. 1447 din 10 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată ulterior adoptării Legii nr. 202/2010.
Aşa după cum s-a arătat deja, litigiul a fost soluţionat printr-o hotărâre irevocabilă, care urmează regimul reglementat de prevederile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., în care se stipulează că au acest caracter hotărârile date în recurs, indiferent de soluţia pronunţată şi chiar dacă au soluţionat fondul pricinii.
Faţă de acest aspect, coroborat cu împrejurarea că împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu pot fi exercitate decât căile de atac prevăzute de lege în mod imperativ, potrivit principiului unicităţii căii de atac, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta T.E., decedată şi continuat de moştenitorii acesteia B.R., C.E., M.L., C.P.G., C.M. şi C.A. şi B.R. în nume propriu, împotriva Deciziei nr. 420/R din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 768/2014. Civil → |
|---|
