ICCJ. Decizia nr. 810/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 810/2014

Dosar nr. 3733/119/2011

Şedinţa publică din 12 martie 2014

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14 octombrie 2011, înregistrată la Tribunalul Covasna, reclamanţii SC M.T.S. SA şi Acţionarii M.T.S. SA, prin administrator special Asociaţie pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A., reprezentat prin Preşedintele Consiliului Director R.B.L., au promovat în contradictoriu cu pârâţii SC S.K. SRL, BNP P.I., B.R. - Filiala Covasna, Ş.L., Ş.U., SC R. SA, SC S.I. SRL, A.V.A.S., D.G.F.P. Covasna, SC T. SRL, SC P.G. SRL, Primăria Târgu Secuiesc, E.E., B.D., F. Italia şi Casa de insolvenţă Transilvania S.P.R.L. acţiune având ca obiect revendicare imobiliară, rectificare tabulară, îmbogăţire fără justă cauză şi răspundere delictuală, solicitând în principal ca instanţa de judecată să dispună reîntoarcerea în patrimoniul SC M.T.S. SA, a imobilelor înstrăinate de persoanele condamnate în baza Sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 3146/2005 al Judecătoriei Câmpina.

Prin precizări de acţiune realizate la data de 6 martie 2013 şi respectiv la 3 aprilie 2013, reclamanţii au arătat că pârât în cauză este doar SC S.K. SRL, iar obiectul acţiunii este revendicare imobiliară, fiind limitat numai la revendicarea imobilelor dobândite de societatea pârâtă prin achiziţii realizate din valorificarea fructelor exploatării patrimoniului SC M.T.S. SA, uzurpat prin infracţiunea constată prin sentinţă penală.

Prin Sentinţa civilă nr. 1948 din 10 iunie 2013, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a anulat ca netimbrată acţiunea civilă formulată de reclamanţi.

Instanţa a apreciat că, faţă de obiectul acţiunii promovate, respectiv revendicare, precum şi faţă de valoarea obiectului litigiului, precizată la 150.000 lei, se impune timbrarea cererii cu taxa de timbru în cuantum de 4611 RON, calculată conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data formulării acţiunii şi timbru judiciar de 5 RON, reclamanţii fiind citaţi cu menţiunea de a achita taxa de timbru.

A reţinut instanţa de judecată că, în urma respingerii cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru prin încheiere din data de 3 iunie 2013, reclamanţii nu au achitat taxa de timbru în cuantumul ce le-a fost comunicat anterior, iar reprezentantul reclamanţilor a arătat că nu va îndeplini această obligaţie.

Având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările anterioare, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, precum şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1996 şi reţinând faptul că nu a fost îndeplinită obligaţia de plată a taxei de timbru ce le-a fost comunicată, instanţa de fond a admis excepţia netimbrării invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Acţionarii SC M.T.S. SA, prin Asociaţie pentru Salvarea Patrimoniului SC M.T.S. SA, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluţionării acţiunii pe fond, motivând că acţiunea a fost formulată ca urmare a rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, iar în speţă sunt incidente prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 în sensul cărora sunt scutite de la plata taxei de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea.

Prin Decizia civilă nr. 76/Ap din data de 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţiile netimbrării şi tardivităţii apelului, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei B.R. SA, precum şi excepţiile nulităţii apelului urmare a nemotivării şi lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA şi a respins ca nefondat apelul declarat.

A reţinut instanţa că apelanţii-pârâţi au achitat taxa de timbru datorată pentru judecarea apelului, acesta fiind declarat în termen şi este motivat, reclamanta prezentând motivele pentru care a apreciat că cererea sa este scutită de plata taxei de timbru.

În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi, respectiv, lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata B.R., instanţa de apel a reţinut faptul că sunt neîntemeiate deoarece, în temeiul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., persoanele care au avut calitatea de părţi la soluţionarea cauzei în fond păstrează această calitate şi în apel.

În privinţa lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA, pe motivul că SC M.T.S. SA a fost radiată din registrul comerţului, instanţa de apel a reţinut că apelul a fost declarat de asociaţie ca reprezentant al acţionarilor acestei societăţi, iar nu ca reprezentant al SC M.T.S. SA, iar calitatea de reprezentant al foştilor acţionari nu a fost contestată. De asemenea, nu a fost invocată problema calităţii procesuale active a acţionarilor ce, fiind o excepţie de fond, nici nu poate fi analizată în cadrul apelului declarat împotriva unei sentinţe de anulare a acţiunii ca netimbrată.

Pe fondul criticilor, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu au aplicabilitate dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, deoarece acţiunea promovată de reclamanţi, revendicare îndreptată împotriva actualului proprietar al imobilului, terţ dobânditor ce nu a avut nicio legătură cu procesul penal, nu are caracterul unei acţiuni în despăgubiri civile decurgând din procesul penal.

De altfel, prin Sentinţa penală nr. 232 din 30 martie 2006 a fost soluţionată latura civilă, dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunilor, în sensul reîntoarcerii în patrimoniul SC M.T.S. SA Târgu Secuiesc a tuturor activelor înstrăinate în mod fraudulos de inculpat, numitul E.E.

La data de 14 octombrie 2013, reclamanţii prin Asociaţia pentru salvarea patrimoniului M.T.S. SA, prin Preşedintele Consiliului Director R.B.L. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel pe care au apreciat-o ca netemeinică şi nelegală.

În motivele de recurs s-a precizat că obiectul juridic al acţiunii promovate împotriva SC S.K. SRL îl reprezintă revendicarea imobilului dobândit de pârâtă pe baza fructelor exploatării patrimoniului societăţii M.T.S. SA de inculpaţii cauzei penale, iar în temeiul dreptului de accesiune imobiliară, reglementat de art. 482 C. civ., raportat la art. 485 teza a II-a C. proc. civ., acţionarii societăţii au dreptul la fructele rezultate din exploatarea imobilului posedat nevalabil, urmare a infracţiunii săvârşite.

S-a invocat faptul că legislaţia taxelor de timbru face distincţie între acţiunea civilă de drept comun, în care litigiul este de natură pur civilă şi acţiunea civilă ce reprezintă latura civilă a acţiunii penale sau derivând din aceasta, în care prejudiciul suferit de partea vătămata prin uzurparea bunurilor sale de către dobânditorii subsecvenţi este consecinţa infracţiunii săvârşite.

S-a motivat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, precum şi ale art. 24 lit. o) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, potrivit cărora sunt scutite de plata taxei de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiune civilă separată, reluate prin noua reglementare a art. 29 lit. 1) din O.U.G.nr. 80/2013.

De asemenea, s-a invocat aplicabilitatea prevederilor art. 14 alin. (4) C. pen. potrivit cărora "se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care este lipsită partea civilă", precum şi prevederile art. 20 alin. (3) C. proc. pen., ce prevăd că "persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii în prima instanţă.

Prin motivele de recurs, s-a mai susţinut că reglementările legale indicate apără proprietarul unui bun împotriva dobânditorului subsecvent profitor de pe urma unei infracţiuni, care, în principiu nu poate şi nu trebuie să participe în procesul penal, pentru prejudiciile suplimentare prilejuite părţii vătămate după momentul pronunţării hotărârii penale, cât şi pentru fructele produse de bunul posedat fără titlu valabil.

Intimaţii au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi au invocat excepţii, după cum urmează:

Intimatele SC S.K. SRL, B.R. şi SC S.K. SRL au invocat excepţia tardivităţii recursului motivând că a fost depăşit termenul de recurs de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ.

Intimata Primăria Târgu Secuiesc a invocat excepţia nemotivării cererii de recurs susţinând faptul că motivele recursului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) şi 489 alin. (2) noul C. proc. civ.

Intimatele SC S.K. SRL, SC P.G. SRL, SC S.I. SRL (în prezent URB B. SRL) şi Biroul Notarului Public P.I. au invocat lipsa capacităţii de folosinţă a SC M.T.S. SA şi, pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului Societăţii SC M.T.S. SA, motivat de faptul că prin sentinţa din data de 6 februarie 2013 a Tribunalului Cluj - comercial s-a închis procedura falimentului debitoarei SC M.T.S. SA şi a fost dispusă radierea din registrul comerţului. Intimata SC S.K. SRL a motivat că nu mai există nici acţionariatul SC M.T.S. SA, iar în cadrul procedurii de insolvenţă nu operează o transmitere a bunurilor către foştii acţionari, iar Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului Societăţii SC M.T.S. SA nu mai poate formula acţiuni, nici în numele societăţii radiate, nici în numele acţionarilor acesteia. S-a mai invocat că Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA nu a făcut dovada că ar fi reprezentant legal sau convenţional.

Intimata Primăria Târgu Secuiesc a mai susţinut că lipsa calităţii procesuale active a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului Societăţii SC M.T.S. SA rezultă din faptul că prin Sentinţa civilă nr. 755 din 22 februarie 2012 a Tribunalului Covasna s-a dispus intrarea în faliment a SC M.T.S. SA, iar calitatea procesuală activă în promovarea unei acţiuni în pretenţii are numai administratorul judiciar, iar nu administratorul special.

Intimatele B.R., SC P.G. SRL şi Biroul Notarului Public P.I. au invocat faptul că, faţă de precizarea depusă de reclamantă, prin care a arătat că înţelege să se judece doar cu pârâta SC S.K. SRL, nu au calitatea calitate procesuală pasivă în cauză nici intimatele şi nici F. Italia.

Analizând cu prioritate excepţiile invocate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa excepţiei tardivităţii recursului, Înalta Curte urmează să constate caracterul neîntemeiat al acesteia întrucât, pe de o parte, intimatele nu au indicat motivul pentru care cererea de recurs este tardivă. Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că recursul a fost promovat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., hotărârea fiind comunicată la data de 26 septembrie 2013, iar recursul declarat la data de 11 octombrie 2013.

Înalta Curte reţine faptul că motivele de recurs invocate sunt susceptibile a fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicabile în cauză în raport de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012, motiv pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., constată că este nefondată excepţia nemotivării recursului.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului SC M.T.S. SA, Înalta Curte urmează, de asemenea, să constate caracterul neîntemeiat, motivat de faptul că asociaţia nu a introdus acţiunea în nume propriu, ci în numele altei persoane, motiv pentru care nu pot fi analizate în persoana sa condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.

Astfel, se reţine că recursul a fost declarat de Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului SC M.T.S. SA, în numele acţionarilor societăţii radiate, iar nu în numele SC M.T.S. SA, fiind nefondată şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a asociaţiei pentru SC M.T.S. SA, motivată de radierea SC M.T.S. SA.

În privinţa lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru Salvarea Patrimoniului SC M.T.S. SA în numele Acţionarilor societăţii dizolvate SC M.T.S. SA, Înalta Curte reţine faptul că nici în faţa instanţei de apel şi nici în recurs nu a fost invocată lipsa calităţii procesuale active a acţionarilor societăţii dizolvate SC M.T.S. SA, considerent pentru care nu este fondată nici excepţia lipsei calităţii de reprezentant a asociaţiei pentru motivele invocate prin întâmpinări.

Înalta Curte urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi B.R., Biroul Notarului Public P.I., SC P.G. SRL şi F. Italia deoarece instanţa de apel a soluţionat apelul în contradictoriu cu respectivele părţi, analizând inclusiv excepţiile invocate de acestea.

Înalta Curte mai constată că soluţia instanţei de apel în privinţa excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al Acţionarilor societăţii dizolvate SC M.T.S. SA şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.R. nu a fost atacată cu recurs de intimate, motiv pentru care dezlegarea dată asupra respectivelor excepţii a intrat în puterea lucrului judecat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru sunt scutite de timbru cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea.

De asemenea, potrivit art 24 lit. o) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 "cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiune civilă separată, introdusă la instanţa civilă potrivit dispoziţiilor art. 19 şi 20 C. proc. pen. sau ca urmare a amnistiei intervenite în cursul procesului penal.

Înalta Curte constată că textele menţionate introduc o normă de excepţie, de strictă interpretare, de la regula generală a timbrării cererilor depuse la instanţa de judecată pentru situaţia cauzelor penale şi a acţiunilor civile care derivă din acestea, ce au ca obiect daune morale şi materiale, indiferent dacă acestea din urmă sunt promovate alături de acţiunea penală sau separat, în condiţiile permise de legea penală.

Se reţine că, în speţă, recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că acţiunea civilă promovată derivă din infracţiunile ce au fost stabilite şi pedepsite prin Sentinţa penală nr. 282 din data de 30 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Câmpina, prin care s-a constatat săvârşirea unor infracţiuni de folosire cu rea-credinţă a bunurilor societăţii, fals şi evaziune fiscală ce au afectat patrimoniul SC M.T.S. SA.

Înalta Curte constată că acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă, promovată ca acţiune în revendicare imobiliară, nu are drept cauză pierderea posesiei de către proprietar în favoarea neproprietarului urmare a infracţiunii săvârşite, ci are ca justificare pretinsa îmbogăţire fără justă cauză realizată de un terţ subdobânditor în legătură cu exploatarea patrimoniului societăţii comerciale.

Pe de o parte, Înalta Curte reţine că nu este vorba despre o acţiune în despăgubiri materiale sau morale, ci de o acţiune în revendicare care nu se subsumează categoriilor de acţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 ce se referă limitativ la despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din acestea.

Pe de altă parte, imobilul asupra căruia s-a îndreptat acţiunea în revendicare nu a făcut obiect al contractelor de vânzare-cumpărare ce au fost anulate în procesul penal, recurenta însăşi precizând faptul că este vorba de un imobil "obţinut din valorificarea fructelor imobilului înstrăinat fraudulos".

De altfel, sub aspectul laturii civile, a fost soluţionată acţiunea civilă derivată din infracţiune, respectiv au fost anulate înscrisurile falsificate, între acestea contractul de vânzare-cumpărare prin care a fost înstrăinată o parte din patrimoniul SC M.T.S. SA şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul revenirii în patrimoniul societăţii a tuturor activelor înstrăinate în mod fraudulos de inculpat.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că acţiunea civilă, astfel cum a fost promovată, nu are ca obiect despăgubirile civile pentru daune materiale şi morale decurgând din cauza penală, în sensul prevederilor legale citate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 15 lit. o) C. proc. civ., motiv pentru care urmează să respingă recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC M.T.S. SA (prin administrator special Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA) şi de Acţionarii SC M.T.S. SA (prin administrator special Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA) împotriva Deciziei nr. 76/Ap din 18 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 810/2014. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs