ICCJ. Decizia nr. 872/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 872/2014
Dosar nr. 4461/325/2009**
Şedinţa publică din 14 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2161 din 13 februarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4461/325/2009, Judecătoria Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Timiş, în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperativă de Gradul II F. Timiş, având ca obiect rectificare CF şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia Uniunea Judeţeană a Societăţilor Cooperative C. Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş.
Judecătoria a reţinut că, aşa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit la data de 07 septembrie 2010 de SC M.C. SRL, numai unul dintre imobile, respectiv imobilul înscris în CF 77009 Timişoara, top a/1, b/2, b/2/1 avea o valoare de piaţă în septembrie 2010 de 908.887 RON.
Acţiunea a fost introdusă în data de 13 martie 2009, dată la care valoarea totală a imobilelor care fac obiectul prezentei cauze era cel puţin 908.887 RON, valoare faţă de care competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului.
Instanţa a reţinut argumentul pârâtei că excepţia ar fi neîntemeiată întrucât taxa de timbru s-a achitat la valoarea de 152.443 RON la valoarea indicată de reclamantă şi necontestată de pârâtă întrucât valoarea obiectului cererii este dată potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 de valoarea de evaluare. Instanţa nu este ţinută de valoarea indicată de părţi având posibilitatea ca în măsura în care valoarea se dovedeşte a fi derizorie să ia în calcul valoarea rezultată din expertiză.
Prin Sentinţa civilă nr. 2117 din 5 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4461/3252009**, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Timiş, în contradictoriu cu pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiş şi intervenienta Asociaţia Uniunea Judeţeană a Societăţilor Cooperatiste C. Timiş, în favoarea Judecătoriei Timişoara.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Judecătoria Timişoara şi a trimis cauza la Curtea de Apel Timişoara pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că incidenţa art. 112 alin. (1), pct. 3 C. proc. civ. şi faptul că reclamantul a precizat că valoarea imobilului este de 152443 RON.
Se consideră că, în măsura în care această valoare a fost contestată de către pârâtă, ori Judecătoria Timişoara ar fi considerat-o derizorie, această din urmă instanţă trebuia să dispună efectuarea unei expertize.
Ori, Judecătoria Timişoara a luat în considerare o expertiză care, în primul rând este extrajudiciară, iar, în al doilea rând, a stabilit valoarea imobilului în luna septembrie 2010, deşi în cauză interesează valoarea imobilului la data acţiunii, respectiv 13 martie 2009, între cele două date fiind o diferenţă de un an şi jumătate.
Întrucât valoarea imobilului nu s-a stabilit în condiţiile art. 2 alin. (3) din Legea 146/1997, respectiv art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministerul Justiţiei nr. 760/1999, s-a apreciat că acest criteriu în raport cu care se determină valoarea obiectului dedus judecăţii şi, corespunzător, competenţa materială, este "preţuirea" reclamantului, în acord cu prevederile art. 112 alin. (1), pct. 3 C. proc. civ.
Sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că cererea de chemare în judecată cuprinde printre elementele prevăzute de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. şi pe aceea referitoare la obiectul cererii şi valoarea lui după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Fiind o obligaţie ce revine reclamantului, determinarea valorii litigiului trebuie concretizată în cuprinsul cererii, aspect ce în cauză s-a materializat prin precizarea de acţiune.
Mai mult, dispoziţiile art. 181 C. proc. civ. prevăd că instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii, rămân competente chiar dacă ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timişoara, ca primă instanţă.
Împotriva Sentinţei nr. 4 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiş, invocându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Se consideră că sentinţa civilă recurată pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este nelegală, sub aspectul stabilirii de către instanţă a competenţei de soluţionare a cauzei, care ar aparţine Tribunalului Timiş, întrucât valoarea bunurilor (construcţii pretinse de reclamantă) depăşeşte valoarea (pragul) de 500.000 lei RON.
În opinia recurentei, hotărârea este dată cu interpretarea greşită a textului de lege, deoarece, dacă acţiunea principală are ca obiect constatarea sau anularea unui act asupra unui bun cu o valoare mai mare de 500.000 lei RON (5 miliarde lei vechi) competenţa materială a ambelor cereri (adică atât cât petitului principal cât şi a petitului accesoriu) revine Tribunalului.
Recurenta arătă că valoarea bunurilor pretinse de reclamantă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 4461/325/2009** este de 4.604.707,10 RON, neputând fi acceptată ideea ca valoarea acestor imobile ar fi mai mică sau egală cu suma de 500.000 lei (aproximativ 115.000 euro), chiar şi în condiţiile crizei economice, valoarea bunurilor fiind vădit superioară valorii-prag, având în vedere funcţionalităţile, poziţia acestora, gradul de ocupare şi de utilizare.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Recurenta-pârâtă Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiş invocă greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 22 în ceea ce priveşte stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei deduse judecăţii, de către Curtea de Apel Timişoara, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile de nelegalitate invocate nu se justifică, în mod corect Curtea de Apel Timişoara a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, ca primă instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 şi art. 18 C. proc. civ.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie rectificarea de carte funciară formulată de Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum Timiş, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia Uniunea Judeţeană a Societăţilor Cooperative C. Timiş.
În mod just Curtea de Apel Timişoara a considerat că obligaţia ce revine reclamantului, de determinare a valorii obiectului cererii a fost îndeplinită, fiind inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, şi materializată în acea precizare a acţiunii formulată de reclamant ulterior.
Instanţa trebuie să solicite reclamantului îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., respectiv precizarea obiectului cererii şi valoarea lui după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
În cazul în care această preţuire realizată de reclamant nu ar fi fost în concordanţă cu realitatea, instanţa putea pretinde de la acesta date suplimentare (de exemplu valoarea de impozitare a imobilului, suprafaţa terenului şi preţul pe metru pătrat în zona respectivă) sau putea dispune chiar efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a obiectului pricinii pentru verificarea acestei preţuiri iniţiale.
În cauză, Judecătoria Timişoara nu a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, ci a luat în considerare o expertiză extrajudiciară.
Pe de altă parte, instanţa sesizată iniţial rămâne învestită cu judecarea pricinii, conform art. 181 C. proc. civ., indiferent de motivul care a generat modificarea cuantumul obiectului.
Dispoziţiile art. 181 C. proc. civ. fac trimitere la criteriul valoric ce determină stabilirea competenţei materiale a instanţei şi au fost introduse prin O.U.G. nr. 138/2000 în scopul eliminării unor probleme de interpretare pe care le-a ridicat aplicarea în practică a acestui criteriu.
Ele stabilesc competenţa instanţei, învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului, de a judeca litigiul chiar dacă, ulterior sesizării sale, intervin modificări în ceea ce priveşte această valoare a obiectului litigiului. Prin urmare, norma procedurală este incidentă în cazul litigiilor evaluabile în bani cu privire la modificările survenite pe parcursul desfăşurării procesului şi numai în situaţia în care aceste modificări se referă la obiectul indicat în actul de învestire, respectiv în cererea de chemare în judecată. Textul are o valoare de principiu, deoarece confirmă regula potrivit căreia competenţa se fixează încă din momentul sesizării instanţei, cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile, individualizând instanţa.
În virtutea acestui text de lege, instanţa judecătorească învestită prin cererea de chemare în judecată îşi prelungeşte competenţa cu privire la soluţionarea litigiului al cărui obiect şi-a modificat valoarea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că o atare soluţie este justificată şi de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea prevederilor art. 181 C. proc. civ. fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de majorarea sau micşorarea cuantumului obiectului supus litigiului.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine sentinţa civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Societatea Cooperativă de gradul II F. Timiş împotriva Sentinţei nr. 4 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 871/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 880/2014. Civil → |
|---|
