ICCJ. Decizia nr. 906/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 906/2014
Dosar nr. 70022/3/2011
Şedinţa publică din 19 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 01 noiembrie 2011, sub nr. 70022/3/2011, reclamanta T.A.Y.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 921.715 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 2.304.286 lei, pentru care a obţinut, în temeiul Legii nr. 247/2005, titlul de conversie - Decizia nr. 1141 din 20 august 2010, şi suma de 1.382.571 lei, reprezentând valoarea acţiunilor primite; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 7925 din 23 martie 2010, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, i s-a emis titlu de despăgubire, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pentru suma de 2.804.286 lei.
Pentru suma de 500.000 lei a fost emis titlu de plată, iar pentru suma de 2.304.286 lei, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis Decizia nr. 1141 din 20 august 2010, reprezentând titlu de conversie; conversia sumei de 2.304.286 lei s-a făcut la paritatea de 1 leu/acţiune, fiindu-i atribuit un număr de 2.304.286 acţiuni, care ar trebui să valoreze 2.304.286 lei.
În opinia reclamantei, valoarea nominală a unei acţiuni a fost stabilită în mod arbitrar la 1 leu. Astfel, acesteia i s-a eliberat titlul de conversie în intervalul de timp de la înfiinţarea Fondului Proprietatea şi până la listare (25 ianuarie 2011), la valoarea nominală de 1 leu.
După listarea la Bursa de Valori Mobiliare, procedura de despăgubire a fost suspendată până la începutul lunii mai 2011; după aceasta dată conversia titlurilor s-a făcut la preţul mediu de tranzacţionare din ultimele 60 de şedinţe şi nu la valoarea nominală de 1 leu.
Reclamanta a învederat că, la data listării, valoarea unei acţiuni a fost de 0,60 lei şi nu de 1 leu, astfel cum în mod convenţional şi nerealist a stabilit pârâtul, astfel încât, în realitate, a primit acţiuni în valoare de 1.382.571 lei, mai puţin cu 921.715 lei decât suma pentru care s-a emis titlul de conversie.
A mai precizat reclamanta că s-a creat astfel o inechitate, pe de o parte, prin faptul că a primit în compensare acţiuni totalizând o valoare mai mică decât cuantumul despăgubirilor la care are dreptul, iar pe de altă parte, între cei cărora li s-au eliberat titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea până în luna ianuarie 2011 şi cei care le-au primit după listarea Fondului Proprietatea. Astfel, cei care au primit titluri de conversie înainte de listarea Fondul Proprietatea la bursă au primit titluri de conversie cu valoarea acţiunii de 1 leu, iar ceilalţi cu valori în funcţie de evoluţia acţiunii la bursă.
Reclamanta a susţinut că această discriminare vădită între cele două categorii de foşti proprietari naţionalizaţi ori urmaşii acestora este interzisă atât de Constituţie, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a arătat, de asemenea, că, din interpretarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că termenul de "compensare" presupune o echivalenţă valorică totală între valoarea despăgubirii la care persoana are dreptul şi ceea ce i se oferă, întrucât legile speciale de restituire a proprietăţilor au un caracter reparatoriu, ceea ce presupune suprimarea integrală a nedreptăţii prin despăgubirea integrală.
Aşadar, principiul care guvernează restituirea proprietăţilor preluate abuziv de stat, este acela al realităţii şi efectivităţii despăgubirii, aceasta tinzând să acopere întreg prejudiciul cauzat.
Faţă de dispoziţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, s-a arătat că întinderea cuantumului despăgubirilor este stabilită prin titlul de despăgubire, iar acţiunile la Fondul Proprietatea, conform titlului de conversie, îşi au originea în titluri de despăgubire, reprezentând, la nivel teoretic, echivalentul valoric al acestora.
Conform legii, titlurile de despăgubire au regim de creanţă garantată asupra statului român, iar orice creanţă se stinge doar la momentul plăţii integrale. Or, acordarea unui număr de acţiuni a căror valoare este inferioară celei la care reclamanta ar fi avut dreptul, astfel cum s-a constatat, la prima listare, echivalează cu neplata integrală a creanţei statului.
Reclamanta a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Faimblat contra României), potrivit căreia executarea deciziei administrative privind restituirea prin echivalent se face în toate cazurile prin procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 şi, deci, prin intermediul Fondului Proprietatea, însă Curtea a stabilit, în deciziile sale, în mod constant, faptul că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005.
În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, titlul de conversie - Decizia nr. 1141 din 20 august 2010 şi Decizia nr. 7925 din 23 martie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Totodată, pârâtul a invocat Decizia nr. 27/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului Român la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, precum şi la inadmisibilitatea acţiunilor în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această Convenţie.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, faţă de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, pârâtul susţinând că, prin emiterea titlului de conversie, instituţiile statului şi-au îndeplinit atribuţiile conferite de lege, orice solicitare intervenită după listarea acţiunilor la bursă, referitoare la cursul sau valoarea acţiunilor, fiind inadmisibilă, deoarece excede competenţelor conferite de lege Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În acest context, pârâtul a invocat prevederile art. 187 alin. (3) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introduse prin O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora, începând cu data de 25 ianuarie 2011, acţiunile Fondului Proprietatea fost admise la tranzacţionare în cadrul Bursei de Valori Bucureşti la o valoare medie ponderată a acţiunilor în ultimele şedinţe de tranzacţionare.
În consecinţă, începând cu această dată, acţiunile Fondului Proprietatea se tranzacţionează pe piaţa reglementată, preţul acestora fiind stabilit de raportul cerere-ofertă din ziua de tranzacţionare.
Ulterior listării la Bursa de Valori, valoarea nominală a acţiunilor la Fondul Proprietatea a fost variabilă, ceea ce este caracteristic unor acţiuni listate la bursă.
S-a mai arătat că, în măsura în care reclamanta dorea emiterea acţiunilor la valoarea ce urma să fie stabilită după tranzacţionarea la Bursa de Valori a Fondului Proprietatea, aceasta putea depune cererea de opţiune la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, după data listării la bursă a Fondului Proprietatea, conform algoritmului privind conversia titlului de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea, stabilit prin O.U.G. nr. 81/2007.
Astfel, prin depunerea cererii de opţiune anterior datei listării la bursă a Fondului Proprietatea, reclamanta a acceptat în mod tacit ca acţiunile să-i fie emise la valoarea nominală de 1 leu/acţiune şi, în consecinţă, aceasta nu poate invoca propria culpă pentru a obţine despăgubiri de la Statul Român sau de la instituţiile statului.
S-a mai arătat că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea acordării diferenţei dintre valoarea nominală de 1 leu şi valoarea stabilită ulterior listării la Bursa de Valori la Fondul Proprietatea.
Prin încheierea de la termenul din 09 aprilie 2012, Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
La solicitarea Tribunalului, reclamanta a depus la dosar adresa din 18 mai 2012 emisă de Bursa de Valori Bucureşti S.A. şi înscrisuri emise de Depozitarul Central, reprezentând dovada acţiunilor deţinute de reclamantă la momentul listării la bursă.
Prin Sentinţa civilă nr. 1879 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta T.A.Y.M., prin mandatar T.B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, reţinând următoarele:
Prin Decizia nr. 7925 din 23 martie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei T.A.Y.M., în cuantum de 2.804.286 lei, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 25980/cc din 31 august 2006, având în vedere Dispoziţia nr. 5908 din 29 mai 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, prin care a fost soluţionat dosarul întocmit în baza notificării nr. 4136/2001, formulată de reclamantă.
Ca urmare a opţiunii exprimate de reclamantă, pentru suma de 500.000 lei a fost emis titlul de plată, iar pentru suma de 2.304.286 lei a fost emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor titlul de conversie, respectiv Decizia nr. 1141 din 20 august 2010, reprezentând un număr total de 2.304.286 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune.
Astfel cum rezultă din adresa din 18 mai 2012 emisă de Bursa de Valori Bucureşti S.A., la momentul listării la bursă a acţiunilor SC F.P. SA Bucureşti (25 ianuarie 2011), preţul mediu al acţiunilor a fost de 0,641 lei/acţiune.
Prin cererea de chemare în judecată pendinte, reclamanta a susţinut că este îndreptăţită la plata sumei de 921.715 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 2.304.286 lei, pentru care s-a obţinut titlul de conversie şi suma de 1.382.571 lei, care reprezintă valoarea acţiunilor primite.
A apreciat prima instanţă că, în cauză, Statul Român, prin instituţiile sale, a respectat prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că acţiunile Fondului Proprietatea au fost listate la bursă la o valoare nominală inferioară celei preconizate la momentul emiterii titlului de conversie (1 leu/acţiune) nu poate fi imputată pârâtului.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege."
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată."
În ceea ce priveşte valoarea nominală de 1 leu/acţiune, s-a constatat că aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea, astfel încât, în speţă, pentru suma de 2.304.286 lei, ca urmare a opţiunii reclamantei, acesteia i-a fost eliberat titlul de conversie, prin emiterea unui număr de 2.304.286 acţiuni, după cum se menţionează în adeverinţele eliberate de Depozitarul Central.
În opinia tribunalului, reclamanta avea posibilitatea de a-şi exprima opţiunea, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, ulterior momentului tranzacţionării la bursa de valori a acţiunilor Fondului Proprietatea, când, potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007, conversia se realiza în funcţie de preţul mediu ponderat de tranzacţionare a acţiunilor, aferent primelor 60 de şedinţe de tranzacţionare.
Nu se poate susţine că s-a creat o discriminare între persoanele aflate în situaţia reclamantei şi persoanele cărora li s-au eliberat titluri de conversie ulterior listării acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, întrucât modalitatea de conversie este prevăzută de lege, iar o dispoziţie legală nu poate fi considerată discriminatorie.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a contestat Decizia nr. 1141 din 20 august 2010 la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu toate că avea la dispoziţie această cale de atac, în situaţia în care era nemulţumită de numărul de acţiuni menţionate în titlul de conversie. În această situaţie, nu mai pot fi analizate în prezent susţinerile referitoare la modalitatea de stabilire a valorii nominale de 1 leu/acţiune, fiind inadmisibile criticile sub acest aspect.
Pe de altă parte, cotaţia acţiunilor la bursă variază în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, astfel încât, chiar dacă la momentul listării acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, valoarea acestora a fost inferioară celei de 1 leu/acţiune, această împrejurare nu este imputabilă Statului Român, care nu avea posibilitatea să anticipeze evoluţia valorii acţiunilor la bursă.
În plus, prejudiciul invocat de reclamantă nu este cert, atât timp cât aceasta nu a vândut acţiunile la valoarea de 0,60 lei/acţiune, aflându-se şi în prezent în posesia lor. În această situaţie, chiar dacă reclamanta nu a avut posibilitatea de a încasa suma de 2.304.286 lei la data listării acţiunilor la bursă (motiv pentru care a decis să nu vândă acţiunile), în funcţie de evoluţia viitoare a valorii acţiunilor Fondului Proprietatea, aceasta va putea să le tranzacţioneze, existând posibilitatea ca, în viitor, valoarea acţiunilor să se majoreze.
Astfel, pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi obligat la plata către reclamantă a diferenţei dintre valoarea nominală a acţiunilor la momentul emiterii titlului de conversie şi valoarea rezultată în urma listării la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea, având în vedere că nu se poate cunoaşte, la acest moment, care va fi valoarea acţiunilor deţinute de reclamantă în viitor, respectiv la data la care aceasta va decide să le vândă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta-reclamantă T.A.Y.M. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 1879 din 22 octombrie 2012 iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata sumei de 921.715 lei.
Prin Decizia civilă nr. 243A din 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul, ca nefondat, reţinând următoarele:
Legea nr. 10/2001 a stabilit, ca principiu, restituirea în natură a imobilelor naţionalizate, stabilind că, acolo unde nu este posibilă, restituirea în natură să fie înlocuită cu restituirea prin echivalent, respectiv persoanele îndreptăţite (foştii proprietari sau moştenitorii acestora) să fie despăgubite.
Despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării acestor despăgubiri, a fost înfiinţat Fondul "Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiţii financiare. Fondul este o societate comercială pe acţiuni, aşa cum rezultă din art. 6, la care titularii dreptului la despăgubire devin acţionari, prin conversia "titlurilor de despăgubire" în acţiuni emise de Fond.
Titlurile de despăgubire nu pot fi valorificate altfel decât prin conversie în acţiuni (vânzarea sau cumpărarea lor înainte de conversia lor în acţiuni emise de fond, precum şi orice alte tranzacţii cu acestea, fiind interzise), de unde rezultă că titularii sunt obligaţi să devină acţionari la Fond.
Prin acest mecanism, în care Statul Român nu mai joacă niciun rol, foştii proprietari suportă riscul diminuării valorii despăgubirii după cum pot avea şansa unui câştig suplimentar valorii de despăgubire. Calitatea de acţionar într-o societate comercială, calitate dobândită fie ca fondator al societăţii, fie ca cesionar ulterior de acţiuni, presupune asocierea la risc cu ceilalţi acţionari.
A apreciat instanţa de apel că formula propusă de apelanta-reclamantă în sensul ca, cel puţin la momentul primei listări la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea, partea din patrimoniul acesteia (reprezentat de valoarea acţiunilor) ar fi trebuit să fie egală cu valoarea acordată prin titlul de conversie nu este fondată întrucât valoarea prestaţiilor se apreciază la momentul în care debitorul a primit titlul de conversie, Statul Român nefiind răspunzător de evoluţia acţiunilor la bursă.
De asemenea, nu a fost reţinută existenţa unei discriminări între persoanele care au primit titluri de conversie şi nici între persoanele care au obţinut despăgubiri în natură şi cele care au obţinut o despăgubire prin compensare arătându-se că, în principiu, Curtea Europeană a admis posibilitatea statelor membre de a alege mecanisme speciale, proprii pentru stabilirea despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă T.A.Y.M., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală deoarece, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că prin mecanismul instituit de lege, Statul Român nu mai joacă niciun rol, iar foştii proprietari suportă riscul diminuării valorii acţiunilor, după cum aceştia pot avea un câştig suplimentar, respectiv că valoarea prestaţiilor Statului Român se apreciază la data la care debitorul a primit titlul de conversie, acesta nefiind răspunzător de evoluţia acţiunilor la bursă.
A arătat recurenta-reclamantă că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, nu a solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri care ar consta în diferenţa negativă pe care ar fi înregistrat-o evoluţia acţiunilor pe piaţa bursieră; de asemenea, nu a solicitat despăgubiri care s-ar plasa în timp înainte de cotarea pe piaţa bursieră a acţiunilor primite.
Ceea ce a solicitat prin acţiune este cuantumul valorii totale a despăgubirilor acordate prin titlul de conversie, faţă de cotarea unei acţiuni la valoarea nominală de 1 leu, valoare arbitrală şi nereală, ceea cea făcut ca, în fapt, cuantumul despăgubirii primite în baza titlului de despăgubire primit în baza legilor de restituire să fie inferior celui la care era îndreptăţită.
A arătat recurenta-reclamantă că în acest sens instanţa de apel a schimbat înţelesul actului juridic dedus judecăţii, motivând hotărârea din apel prin considerente care reprezintă o aplicare greşită a legii.
Printr-o altă critică, s-a arătat că prima instanţă a stabilit, pe baza probatoriile administrate că, la prima listare la bursa acţiunilor, care reprezintă momentul real de verificare a valorii unei acţiuni, a existat o diferenţă de la 1 leu/acţiune la 0,641 lei/acţiune; s-a apreciat însă că această diferenţă nu este imputabilă Statului Român deoarece, în opinia tribunalului, valoarea nominală de 1 leu pentru o acţiune a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea.
Or, este evidentă contradicţia argumentelor cuprinse în sentinţă şi respectiv în decizia instanţei de apel.
Astfel, este adevărat că, ulterior listării la bursă a acţiunilor, revine titularului acţiunilor orice responsabilitate cu privire la modul de valorificare a acţiunilor, care va suporta riscul ori câştigul ce ar decurge din evoluţia pieţei bursiere.
Însă, aspectul dedus judecăţii este acela de a se stabili: a) că valoarea nominală a acţiunilor primite prin titlul de conversie este inferioară sumei datorate conform titlului de despăgubiri şi b) că valoarea nominală a unei acţiuni este valoarea primei listări la bursă, iar nu cea de 1 leu/acţiune, stabilită în mod arbitrar.
A susţinut recurenta-reclamantă că a formulat cererea de chemare în judecată pornind tocmai de la discriminarea care s-a creat între persoanele care au primit titluri de conversie după listarea la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea, în sensul că, în timp titlurile de conversie anterior listării de bursă au fost stabilite în funcţie de o valoare arbitrară pentru o acţiune, în vreme ce, ulterior, titlurile de conversie au fost emise în raport de valoarea reală a acţiunilor. De asemenea, s-a creat inechitate şi între persoanele care au obţinut despăgubiri în natură şi cele care au obţinut o despăgubire prin compensare, în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001.
Această inechitate constă în faptul că cei ce au primit acţiuni la Fondul Proprietatea, în baza aceloraşi titluri de despăgubire, însă ulterior listării Fondului, le-au primit în funcţie de media lor de tranzacţionare, iar nu la valoarea nominală standard de 1 leu. Or, această discriminare vădită între cele două categorii de foşti proprietari naţionalizaţi ori urmaşii acestora, este interzisă atât de Constituţie, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, aceste acţiuni la Fondul Proprietatea îşi au originea în titluri de despăgubire cu regim de creanţe garantate asupra statului român, iar orice creanţă se stinge la momentul plăţii integrale, nu parţiale, fiind nerelevantă în speţă, opţiunea privind valorificarea acţiunilor ulterior emiterii titlului de conversie şi aceasta deoarece însăşi opţiunea pentru titlurile de conversie a fost una legală, impusă, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea să îşi exprime o altă opţiune.
În opinia recurentei-reclamante, a considera de plano că o prevedere legală nu poate constitui o dispoziţie discriminatorie, echivalează cu însăşi nesoluţionarea fondului.
Modalitatea în care s-a realizat conversia reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora titlurile de despăgubire încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
Dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc posibilitatea despăgubirii prin echivalent, utilizează termenul de "compensare" ceea ce presupune o echivalenţă valorică totală între valoarea despăgubirii la care persoana are dreptul şi ceea ce i se oferă. Or, în speţă, această echivalenţă valorică nu a fost realizată.
Recurenta-reclamantă a precizat că nu contestă procedura de acordare a despăgubirilor, ci reclamă faptul că despăgubirea nu a fost efectivă; astfel, s-a realizat o despăgubire parţială, patrimoniul său fiind diminuat, concomitent cu o îmbogăţirea fără just temei a statului.
Aceasta a arătat că prin decizia pronunţată în cauza Faimblat contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că executarea deciziei administrative privind restituirea prin echivalent se face în toate cazurile, prin procedura prevăzută la Legea nr. 247/2005 şi, deci, prin intermediul Fondului Proprietatea şi că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă.
A concluzionat recurenta-reclamantă că deşi ulterior listării la bursă a acţiunilor, succesul tranzacţiilor acţiunilor este apanajul exclusiv al deţinătorului, la momentul primei listări la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea, valoarea acţiunilor trebuia să fie egală cu valoarea acordată prin titlul de conversie şi că, de esenţa acţiunii, este a se stabili dacă recurenta-reclamantă a primit în realitate cu titlu de despăgubire efectivă, urmare emiterii titlului de conversie, o valoare patrimonială determinată de întinderea titlului de despăgubire. Este adevărat că Statul Român nu poate anticipa evoluţia acţiunilor la bursă însă acesta avea obligaţia, potrivit legii, să acorde o despăgubire reală şi efectivă, prin determinarea corectă a valorii nominale a unei acţiuni şi să realizeze corecţiile necesare.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul-pârât, legal citat nu a depus întâmpinare, la cererea de recurs.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel că va fi respins pentru considerentele ce succed.
Deşi recurenta-reclamantă a arătat că îşi întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat critici care să poate fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; criticile care privesc greşita calificare a obiectului cererii de chemare în judecată nu se încadrează în această ipoteză.
De asemenea, pretinsele contradicţii între considerentele sentinţei pronunţate de tribunal şi considerentele deciziei recurate nu pun în discuţie motivul de recurs prevăzut de 304 pct. 7 C. proc. civ., care sancţionează existenţa unor contradicţii în cuprinsul hotărârii deciziei atacate cu recurs.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005 şi cele ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Aceasta a arătat, în esenţă, că nu contestă procedura de acordare a măsurilor reparatorii (ceea ce, faţă de dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, impunea formularea în termenul prevăzut de lege a contestaţiei la instanţa de contencios administrativ), ci reclamă faptul că măsurile reparatorii acordate nu au fost efective, ci parţiale, existând o îmbogăţire fără justă cauză a statului în defavoarea patrimoniului său.
Dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurenta-reclamantă, prevăd că: "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită."
După cum se poate observa, noţiunea de "compensare" utilizată în dispoziţiile legale enunţate definesc o categorie de măsuri reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În speţă, recurenta-reclamantă nu a beneficiat de o asemena măsură reparatorie, din actele de la dosar rezultând că i s-au acordat despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În consecinţă, nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante că decizia recurată este nelegală din perspectiva modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Nu se poate concluziona că această prevedere legală "presupune o echivalenţă valorică totală între valoarea despăgubirii la care o persoană are dreptul şi ceea ce i se oferă", aşa cum susţine recurenta-reclamantă, cu consecinţe asupra legalităţii deciziei recurate.
Deşi nu se poate contesta că scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a fi despăgubite, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru împotriva României), art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenţiei. Dacă Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii.
Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii au loc în condiţiile impuse de Legea nr. 10/2001 şi de Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii care se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Recurenta-reclamantă nu a contestat cuantumul despăgubirilor în condiţiile sus-menţionate; în prezentul demers judiciar aceasta nu poate critica modalitatea în care la momentul efectuării conversiei despăgubirilor în acţiuni, o acţiune a fost evaluată la valoarea nominală de 1 leu.
Conform dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, invocate de recurentă: "titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea" şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanţie sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepţia dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepţia transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (AOPC) şi nu intră sub incidenţa Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia."
Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu celelalte prevederi ale acestui act normativ şi nu pot fi interpretate în sensul arătat de recurentă.
Astfel, recurenta-reclamantă, invocând dispoziţii cu caracter general în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de Statul Român în regimul politic anterior, solicită, în fapt, să i se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale şi să se instituie, pe cale jurisprudenţială, un mecanism de despăgubire în alte condiţii şi în altă procedură decât cele instituite de legea specială.
În concret, aceasta nu a indicat nicio dispoziţie legală care instituia obligativitatea ca la momentul primei listări la bursă, acţiunile Fondului Proprietatea să aibă valoarea de 1 leu.
În condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire (23 martie 2010): "Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea", Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă avea în mod obiectiv posibilitatea de a-şi valorifica titlul ulterior listării la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea.
În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între diversele categorii de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii, Înalta Curte reţine că, principiul nediscriminării, ca formă modernă a principiului egalităţii în faţă legii presupune egalitatea de tratament persoanelor aflate în situaţii similare.
Recurenta-reclamantă pretinde că este discriminată atât în raport cu cei care au primit măsuri reparatorii în natură, cât şi în raport cu cei care au optat pentru conversie ulterior listării la bursă a acţiunilor Fondului Proprietatea.
Examinarea în concret a existenţei unei situaţii discriminatorii nu se poate face în lipsa unor elemente care să permită identificarea situaţiilor similare şi încălcarea principiului egalităţii în faţa legii.
Recurenta-reclamantă a susţinut că înseşi dispoziţiile legale sunt discriminatorii, de vreme ce nu a avut în realitate un drept de opţiune cu privire la momentul efectuării conversiei.
Această susţinere nu este fondată având în vedere că în forma existentă la data obţinerii titlului de despăgubire, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, menţiona în mod expres modalitatea în care urma să se calculeze valoarea unei acţiuni, ulterior listării la bursă.
Prin instituirea dispoziţiei conform căreia titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care nu expiră însă mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea, s-a dat posibilitate posesorilor de asemenea titluri, între care se regăseşte şi recurenta, să opteze pentru conversie ulterior listării acţiunilor la bursă.
Cu referire la discriminarea la care a fost supusă ca urmare a împrejurării că nu a obţinut plata integrală a creanţei garantate asupra statului, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă este deţinătoarea acţiunilor astfel că nu se poate specula cu privire la cuantumul sumei de bani pe care aceasta o va încasa efectiv, dacă va decide să vândă acţiunile, iar pe de altă parte, aceasta ignoră dispoziţiile legii speciale existente în materia restituirii în echivalent a bunurilor care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.A.Y.M. împotriva Deciziei nr. 243A din 3 septembrie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 894/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 907/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
