ICCJ. Decizia nr. 881/2014. Civil

Decizii civile ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 881/2014

Dosar nr. 8275/95/2010

Şedinţa publică din 17 martie 2014

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Gorj la 01 iulie 2010 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 8275/95/2010, reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E. Rovinari SA (devenită pe parcursul soluţionării cauzei, SC C.E. Oltenia SA) solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate că aceasta a încălcat şi încalcă drepturile lor de proprietate industrială asupra invenţiei denumită "cupă poligonală pentru excavator" protejată prin brevetul de invenţie din 30 decembrie 2005, să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând eficienţa economică realizată prin utilizarea neautorizată a dinţilor cupă excavator 1400(II) desen E14-328.05/M, în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, părţi componente ale invenţiei sus-menţionate, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data datorării până la data plăţii şi plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC C.E. Rovinari SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat să fie respins ca inadmisibil primul capăt de cerere, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., pentru exercitarea acţiunii în constatare, este necesară îndeplinirea anumitor condiţii, ce nu se verifică în speţă.

Cu privire la capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri reprezentând eficienţa economică, pârâta a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, dat fiind faptul că nu mai au calitatea de titulari ai brevetului în urma contractului de cesiune către SC U. Rovinari.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că nu datorează niciun fel de despăgubiri către reclamanţi, întrucât în carierele sale miniere pe perioada revendicată nu s-au folosit tipurile de dinţi menţionaţi, echiparea cupelor de excavator fiind făcută cu dinţi clasici, iar la cupele GX rigidizate şi cupele modernizate K., au fost folosiţi dinţi modernizaţi.

Prin Sentinţa civilă nr. 182 din data de 25 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt autorii invenţiei Dinţi cupă excavator 1400 ( II) desen E 14 -32805/M, conform brevetul de invenţie din 30 decembrie 2005.

Anterior contractului de cesiune, înregistrat la OSIM sub numărul 135611 din 13 mai 2009, titularul brevetului de invenţie a fost SC U. Rovinari.

În conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea acesteia faţă de terţi are loc de la momentul publicării în BOPI a cesiunii.

Prima instanţă a constatat din adeverinţa din 29 iulie 2009 emisă de OSIM că cesiunea a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009 şi, drept urmare, anterior acestei date, reclamanţii nu erau titularii brevetului invocat, eventualele despăgubiri putând fi solicitate doar pentru perioada ulterioară acestei operaţiuni.

S-a mai reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei de către titularul de brevet şi pe dreptul la reparaţie patrimonială pentru încălcarea dreptului exclusiv de exploatare.

Art. 32 din Legea nr. 64/1991 prevede că, prin eliberarea brevetului de invenţie se asigură titularului un drept exclusiv de exploatare a invenţiei, drept care este opozabil erga omnes şi poate fi transmis şi altor persoane.

Prerogativele conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1991 trebuie analizate în raport de limitele impuse de art. 34 şi de dispoziţiile art. 45 din aceeaşi lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea transmiterii faţă de terţi, precum şi în raport de sancţiunea decăderii prevăzută de art. 43.

În speţa dedusă judecăţii, pentru brevetul nr. 120350 s-a dispus decăderea din drepturi a titularului de brevet pentru neplata taxelor legale de menţinere în vigoare; astfel, U. Rovinari SA a fost decăzută din drepturile conferite de brevetul din 30 decembrie 2005 începând cu data de 23 decembrie 2003, decăderea fiind totală şi având ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet.

Legea nr. 64/1991 prevede posibilitatea revalidării brevetului, revalidare care a intervenit şi în privinţa brevetului din 30 decembrie 2005 şi care a fost publicată în BOPI nr. 3 din 30 martie 2009 - Secţiunea invenţii conform Hotărârii nr. 2/14 din 24 februarie 2009.

Totodată, tribunalul a mai constatat că în intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului, invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a se reţine că s-a încălcat dreptul instituit de art. 32 din Legea nr. 64/1991.

În cauză, s-a apreciat că folosirea de către pârâtă a invenţiei ce face obiectul brevetului din 30 decembrie 2005 în perioada pentru care a fost formulată cererea - cuprinsă între 01 iulie 2007 şi 30 martie 2009 (data publicării revalidării), nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv la exploatare, întrucât în acest interval de timp, invenţia nu a fost protejată juridic.

Tribunalul a constatat chiar că reclamanţii au devenit titulari ai brevetului din 30 decembrie 2005, ca urmare a contractului de cesiune încheiat cu U. Rovinari SA, cesiune care a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009, astfel că dreptul exclusiv de exploatare poate fi invocat de aceştia împotriva pârâtei numai după această dată, conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, potrivit cu care transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în BOPI a menţiunii transmiterii, înregistrate la OSIM.

Pentru intervalul de timp rămas, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, s-a constatat că pârâta a dobândit un drept de folosinţă ulterioară, personal şi gratuit, astfel că folosirea unei părţi din invenţie în această perioadă nu constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare al titularului de brevet şi nu dă dreptul la reparaţia patrimonială solicitată de reclamanţi.

Aceasta întrucât, potrivit art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991 "nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33 folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz, invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia, ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".

Reglementarea posesiunii ulterioare operează în favoarea terţilor, permiţând exploatarea unei invenţii, care într-o anumită perioadă, se găseşte în domeniul public.

Titularul brevetului de invenţie datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie, iar neachitarea acestora atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.

În cazul decăderii titularului de brevet, acesta poate solicita OSIM revalidarea brevetului de invenţie, cererea făcându-se în termen de 6 luni de la data publicării decăderii, sub condiţia plăţii taxelor datorate, însă, în perioada cuprinsă între data decăderii şi data revalidării brevetului, invenţia se află în domeniul public.

Terţul care foloseşte cu bună-credinţă sau a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei beneficiază de un drept de posesiune ulterioară şi personală, din considerente de echitate, terţul putând folosi în continuare invenţia, în limita existentă la momentul publicării menţiunilor de revalidare, folosirea fiind personală, astfel încât dreptul nu poate fi transmis decât cu patrimoniul afectat exploatării.

Pentru a putea beneficia de dreptul de posesiune ulterioară şi personală, se cer a fi întrunite câteva condiţii, şi anume: folosirea cu bună-credinţă sau luarea de măsuri, efective şi serioase, de folosire a invenţiei de către terţul interesat, invenţia să fie folosită în intervalul dintre decăderea titularului din drepturi şi publicarea revalidării.

Dacă sunt întrunite condiţiile menţionate, terţul poate continua şi după revalidarea brevetului folosirea invenţiei începută anterior revalidării brevetului, toate activităţile terţului, deşi efectuate fără acordul titularului de brevet, neconstituind contrafacere şi nedând dreptul titularului de brevet de a cere despăgubiri; exploatarea invenţiei însă, trebuie să aibă acelaşi volum cu cel existent la data revalidării, iar folosirea să fie personală.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că pârâta SC C.E. Oltenia SA, fostă SC C.E. Rovinari SA, potrivit raportului şi completărilor la raportul de expertiză, în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, deci anterior revalidării, cât şi după revalidare, a folosit invenţia din 30 decembrie 2005.

În ceea ce priveşte volumul la care a fost folosită invenţia, s-a reţinut, de asemenea, din expertiza efectuată în cauză, că pe toată perioada solicitată, invenţia a fost folosită în acelaşi volum, respectiv un singur excavator, nefiind dovedită o extindere a folosirii acesteia după momentul revalidării, în sensul aplicării dinţilor de cupă pe mai multe utilaje.

În atare situaţie, tribunalul a apreciat că sunt întrunite toate condiţiile impuse de art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991, situaţie în care s-a apreciat că pârâta a dobândit un drept de folosinţă gratuită asupra acestei componente a invenţiei şi, prin urmare, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri de la pârâtă, chiar dacă aceasta a folosit partea din invenţie fără acordul lor, cât timp nu se dovedeşte o extindere a folosirii invenţiei pe mai multe utilaje, faţă de perioada în care invenţia nu a mai fost protejată din vina titularilor de brevet.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii care au adus sentinţei critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 42 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, apelul reclamanţilor a fost admis, sentinţa atacată a fost schimbată, astfel că, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a sumei de 1.231,50 RON, reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorilor pentru perioada 1 august 2009 - 30 iunie 2010, actualizată până la 31 decembrie 2010, precum şi la 1400,60 RON cheltuieli de judecată în favoarea fiecărui reclamant.

În vederea soluţionării apelului, curtea de apel a încuviinţat suplimentarea probatoriului administrat la prima instanţă cu efectuarea unui expertize contabile ale cărei obiective au fost stabilite prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2012; raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 19 ianuarie 2013, iar la obiecţiunile formulate de părţi şi încuviinţate de instanţă, expertul a răspuns prin completările la raport depuse la 19 februarie 2013, 08 aprilie 2013, 26 aprilie 2013, 16 mai 2013 şi, respectiv 21 mai 2013.

Analizând sentinţa apelată, referitor la primul motiv de apel, instanţa a apreciat că reţinerea de către tribunal a aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 nu echivalează cu o pronunţare pe ceea ce nu s-a cerut, întrucât extra petita are în vedere situaţia în care instanţa se pronunţă asupra unui capăt de cerere cu care nu a fost învestită, iar nu asupra unei apărări ce nu a fost invocată prin întâmpinare; în plus, în raport de temeiul de drept invocat de reclamanţi, tribunalul trebuia să verifice dacă pârâta a efectuat vreunul dintre actele care să constituie o încălcare a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei, iar o analiză în acest sens, nu se putea realiza decât prin prisma dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată, care enumeră actele ce aduc atingere dreptului prevăzut la alin. (1) al acestui articol, dar şi prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) lit. a) - g) din lege prin care legiuitorul a stabilit limitativ situaţiile de excepţie ce nu constituie astfel de încălcări.

În ce priveşte însă cel de-al doilea motiv de apel, instanţa de apel a apreciat că tribunalul a respins acţiunea reclamanţilor de acordare a despăgubirilor pe perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Astfel, s-a constatat că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile. art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, invocând încălcarea de către pârâtă a dreptului exclusiv al titularului brevetului de invenţie de a exploata invenţia pe întreaga sa durată.

Verificând dacă există sau nu o încălcare a acestui drept, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010 incidenţa dispoziţiilor. art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Instanţa de apel însă a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul invocat, nefiind vorba nici de folosirea cu bună-credinţă a invenţiei de către pârâtă în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului şi nici de luarea de către aceasta a măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei în perioada menţionată.

În acest sens, s-a reţinut că reclamanţii sunt autorii invenţiei "cupă poligonală pentru excavator" şi aveau, la data promovării acţiunii, calitatea de titulari ai brevetului de invenţie din 31 decembrie 2005, în baza contractului de cesiune încheiat cu SC U. Rovinari SA, înregistrat la OSIM sub nr. 13569 din 13 mai 2009 şi publicat în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009.

În perioada 28 martie 2008 - 30 martie 2009, în care titular al brevetului era SC U. Rovinari SA, brevetul a fost decăzut din protecţie, aşa cum rezultă din Hotărârea nr. 2 din 14 din 24 februarie 2009 a Comisiei de Examinare din cadrul OSIM; ca atare, pentru această perioadă se impune a se verifica cerinţele impuse de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, republicată.

În acest context, s-a apreciat că nu se poate reţine că în acest interval pârâta a luat măsuri efective şi serioase de folosire a invenţiei, în condiţiile în care din actele dosarului reiese că aceasta a implementat invenţia care face obiectul protecţiei prin brevetul din 31 decembrie 2005 anterior acestei perioade, încă dinainte de data depozitului brevetului la OSIM (în anul 2001), relevantă în acest sens, fiind adresa din 22 noiembrie 2011 a SNLO Târgu Jiu, în care se menţionează că societatea utiliza cupele cu fixarea dinţilor în casetă înainte de data depozitului invenţiei din 2001.

Faţă această împrejurare, nu se poate reţine nici că folosirea de către pârâtă a invenţiei în acest interval de timp ar fi fost cu bună-credinţă, mai ales în condiţiile în care aceasta avea cunoştinţă de persoana titularului de brevet, anterior decăderii acestuia din protecţie şi nu a făcut niciun fel de demersuri pentru încheierea unui contract de cesiune sau de licenţă în baza căruia să-i fie transmise drepturile ce decurg din brevet. De altfel, lipsa bunei-credinţe în folosirea invenţiei pe perioada 28 martie 2008 - 30 martie 2009 poate fi desprinsă inclusiv din litigiile anterioare, unele dintre acestea fiind declanşate chiar în intervalul menţionat şi decurgând din încălcarea dreptului prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată, pentru aceeaşi invenţie (Dosarele nr. 6064/95/2007 al Tribunalului Gorj, nr. 6358/95/2007, nr. 6195/95/2007 ale Tribunalului Gorj).

Drept urmare, instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, astfel că, în aceste limite acţiunea a fost considerată întemeiată.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că se impune a fi înlăturată apărarea invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă în apel, în sensul că nu utilizează la excavatoarele sale dinţii de cupă protejaţi prin brevetul din 31 decembrie 2005. Această apărare este contrazisă, în primul rând, de expertiza tehnică efectuată la prima instanţă, care, pe baza desenelor şi documentelor puse la dispoziţie de ambele părţi şi înregistrate la OSIM, a concluzionat că pârâta a folosit invenţia "cupă poligonală pentru excavator" în toată perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010. Pe de altă parte, în toate litigiile anterioare privind valorificarea drepturilor de autor decurgând din invenţia protejată de brevetul din 31 decembrie 2005, indiferent dacă acestea au fost soluţionate în sensul admiterii sau respingerii acţiunii reclamanţilor, s-a reţinut că pârâta a utilizat, în mod îndreptăţit ori nu, dinţii cupă excavator 1400 (II) desen E14-328.05/M, astfel încât, calitatea pârâtei de utilizator al acestei invenţii constituie o problemă deja dezlegată de instanţele de judecată, în condiţiile în care se invocă o continuitate faţă de situaţia din perioadele de referinţă avute în vedere de litigiile anterioare.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat că acţiunea reclamanţilor este întemeiată, pentru intervalul 01 august 2009 - 30 iunie 2010 aceştia fiind îndreptăţiţi, în calitate de titulari ai brevetului de invenţie, la acordarea de despăgubiri, ca urmare a încălcării de către pârâtă a dreptului prevăzut la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, în lipsa prevederii unor criterii de determinare a acestora în cuprinsul dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 64/1991, republicată, curtea de apel s-a raportat la eficienţa economică înregistrată de pârâtă prin aplicarea invenţiei în perioada menţionată, astfel cum a fost calculată de expertul desemnat în apel, pe baza obiectivelor propuse de părţi şi încuviinţate de instanţă. Sub acest aspect, s-a avut în vedere că ambele părţi aveau posibilitatea de a propune în cadrul obiectivelor expertizei criterii de determinare a eficienţei economice, că numai apelanţii reclamanţi au înţeles să formuleze obiective în acest sens, iar expertul a răspuns acestor obiective la punctul 4 din suplimentul la raportul de expertiză depus la data de 19 februarie 2013; pe de altă parte, apelanţii au formulat în termen obiecţiuni numai cu privire la modalitatea de actualizare a sumelor rezultate din calcul, iar nu şi cu privire la criteriile de determinare a eficienţei economice utilizate de expert.

Drept urmare, s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi, conform concluziilor raportului de expertiză şi suplimentului la acesta, la despăgubiri totale de 12.315 RON, câte 1231,50 RON pentru fiecare reclamant, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data de 31 decembrie 2010.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, instanţa de apel l-a găsit nefondat, prima instanţă reţinând, în mod corect, că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 iulie 2009.

Astfel, s-a apreciat că apelanţii consideră în mod eronat că, în ceea ce priveşte această perioadă, prima instanţă ar fi reţinut lipsa calităţii lor procesuale active, în condiţiile în care tribunalul s-a pronunţat în sensul respingerii acestei excepţii invocate de pârâtă prin întâmpinare, prin încheierea de şedinţă din 03 decembrie 2010.

Prima instanţă s-a pronunţat, aşadar, pe fond asupra cererii reclamanţilor, examinând temeinicia acesteia prin prisma textelor de lege invocate, în principal art. 32 din Legea nr. 64/1991, procedând şi la o interpretare sistematică a acestui articol în corelaţie cu art. 43 şi art. 45 alin. (3) din lege, dat fiind că în cauză se puneau şi problemele de drept legate de efectele decăderii din drepturile decurgând din brevet, ca şi de efectele transmiterii prin cesiune a acestor drepturi.

Aşa cum prevede expres art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, normă pe care reclamanţii şi-au întemeiat prezenta acţiune, dreptul exclusiv la exploatarea invenţiei este recunoscut titularului brevetului de invenţie, iar în conformitate cu art. 59 alin. (3) din lege, despăgubirile se acordă pentru încălcarea dreptului conferit de art. 32 alin. (1), ceea ce înseamnă că cel îndreptăţit la aceste despăgubiri este, de asemenea, titularul brevetului de invenţie.

Curtea de apel a apreciat că până la încheierea contractului de cesiune cu SC U. Rovinari SA şi până la înregistrarea acestuia în BOPI cu efect de opozabilitate faţă de terţi - 30 iulie 2009, reclamanţii nu au avut calitatea de titulari ai brevetului de invenţie, ci cedentul SC U. Rovinari SA, astfel încât, în mod temeinic a reţinut tribunalul că dreptul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 64/1991 nu poate fi invocat de către reclamanţi anterior datei de 30 iulie 2009.

Sub acest aspect, trebuie avute în vedere şi efectele transmiterii drepturilor ce decurg din brevet prin cesiune, art. 45 alin. (3) din lege dispunând că, faţă de terţi, transmiterea produce efecte numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM, condiţii în care pârâta, terţ faţă de contractul de cesiune încheiat între SC U. Rovinari SA şi reclamanţi, nu poate datora despăgubiri pentru încălcarea dreptului prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, republicată, anterior datei de 30 iulie 2009, decât faţă de titularul exclusiv al acestui drept şi al brevetului de invenţie la acea dată, în speţă, cedentul SC U. Rovinari SA.

De asemenea, cu atât mai puţin reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor anterior datei de 30 martie 2009, data republicării revalidării brevetului de invenţie în BOPI, având în vedere că, în această perioadă nu numai că nu erau titularii brevetului de invenţie, dar drepturile decurgând din acest brevet erau şi decăzute din protecţia conferită de lege, în conformitate cu art. 43 alin. (3), ca urmare a neachitării de către titular a taxelor de protecţie aferente.

Efectul decăderii, ca sancţiune aplicabilă titularului pentru neplata obligaţiilor fiscale, este unul total, iar în perioada dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului, invenţia aparţine domeniului public, astfel că titularul brevetului nu poate uza împotriva terţilor care utilizează invenţia în acest interval de timp de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă nu ar fi operat decăderea.

Decăderea din drepturile conferite de brevet este similară situaţiei în care invenţia nu a fost încă brevetată şi dreptul de exploatare exclusivă a invenţiei nu se bucură de protecţia conferită de un brevet de invenţie, din acest punct de vedere putând fi aplicate prin analogie dispoziţiile art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991, republicată, potrivit cărora: "Încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1) de către terţi după publicarea cererii de brevet de invenţie atrage pentru persoanele vinovate obligaţia de despăgubire potrivit dreptului comun, titlul pentru plata despăgubirilor fiind executoriu după eliberarea brevetului." Similar, nu poate fi angajată răspunderea terţilor pentru eventuala încălcare a drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1) din lege, decât după ce acestea au revenit sub imperiul protecţiei brevetului prin publicarea revalidării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în speţă la 30 martie 2009.

Prin urmare, s-a apreciat că prima instanţă în mod corect a respins cererea reclamanţilor de acordare a despăgubirilor pe perioada 01 iulie 2007 - 30 martie 2009, pentru considerentul că, în acest interval de timp, a operat decăderea din drepturi a titularului de brevet şi în continuare, motivat de faptul că până la data de 30 iulie 2009 reclamanţii nu aveau calitatea de titulari ai brevetului cu efect opozabil faţă de terţi.

S-a mai constatat că prin cel de-al treilea motiv de apel, reclamanţii nici nu invocă, sub acest aspect, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale de către prima instanţă, ci se limitează a invoca Decizia nr. 3228 din 25 mai 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 6064/95/2007, decizie care, în opinia apelanţilor, a statuat cu caracter irevocabil, asupra îndreptăţirii lor la acordarea despăgubirilor şi pe perioada anterioară datei de 30 iulie 2009.

Însă, prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în limitele criticilor invocate în recurs, numai asupra existenţei calităţii procesuale active a reclamanţilor în formularea unei acţiuni în despăgubiri întemeiată pe art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată (calitate procesuală recunoscută şi în litigiul de faţă), iar nu asupra îndreptăţirii lor de a obţine despăgubiri de la pârâtă pe acest temei. Pe de altă parte, în cadrul respectivului litigiu, nu s-a pus în discuţie problema efectelor decăderii din drepturile conferite de brevet, aspect antamat în prezenta cauză şi pe care instanţa a motivat respingerea cererii în despăgubiri pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 martie 2009.

În privinţa aspectelor dezlegate în litigiile anterioare derulate între părţi, nu pot fi ignorate nici soluţiile irevocabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarele nr. 6358/95/2007 şi 6195/95/2007 ale Tribunalului Gorj, în care instanţele de fond au respins acţiunile reclamanţilor întemeiate pe art. 32 din Legea nr. 64/1991, republicată cu privire la aceeaşi invenţie, soluţii menţinute în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În consecinţă, instanţa de apel a admis apelul reclamanţilor în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., sens a dispus schimbarea sentinţei atacate, astfel că, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, pârâta fiind obligată către fiecare dintre aceştia la plata sumei de 1.231,50 RON, pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, reprezentând drepturi băneşti cuvenite acestora, potrivit art. 59 din Legea nr. 64/1991, actualizate până la 31 decembrie 2010.

În baza art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea intimatei pârâte la plata către apelanţii reclamanţi a sumei de 14.006 RON, cheltuieli de judecată la prima instanţă şi în apel, reprezentând onorarii experţi şi onorariu avocat; nu au fost luate în considerare cheltuielile de transport evidenţiate de apelanţi în nota depusă la termenul de judecată din 11 iunie 2013, având în vedere, pe de o parte, faptul că ele nu sunt dovedite cu bonuri fiscale, bilete de călătorie, facturi sau altele documente de acest gen şi, pe de altă parte, faptul că onorariul convenit cu avocatul este menit să acopere şi cheltuielile de transport ale acestuia în vederea acordării asistenţei sau reprezentării juridice pentru care a fost angajat.

În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere munca îndeplinită de avocat, în principal, faptul că reclamanţii au avut în litigiul de faţă o poziţie procesuală comună, ceea ce a presupus formularea aceloraşi cereri şi îndeplinirea aceloraşi acte procesuale pentru acordarea asistentei juridice; drept urmare, cuantumul cheltuielilor de judecată a fost stabilit la 14.006 RON (câte 1400,60 RON pentru fiecare reclamant), fiind compus din 4.006 RON - onorariile experţilor desemnaţi la prima instanţă şi în apel şi 10.000 de RON - onorariu total al avocatului, redus de la 2.400 de RON la 1.000 de RON pentru fiecare reclamant, conform chitanţelor ataşate.

În termen legal, împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanţii cât şi pârâta.

1. Recurenţii reclamanţi, prin memoriul de recurs, s-au prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

După prezentarea întregului istoric al cauzei, în esenţă, în dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au susţinut cele ce urmează.

S-a învederat de către recurenţi că dreptul lor la plata despăgubirilor de către pârâtă, ca urmare a utilizării invenţiei ai cărei titulari sunt, se justifică pentru întreaga perioadă invocată în acţiune, respectiv 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, iar nu numai pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, cum nelegal a stabilit instanţa de apel.

Astfel, data depozitului pentru obţinerea brevetului de invenţie este 19 decembrie 2001, iar în intervalul 19 decembrie 2001 - 25 decembrie 2003 (perioadă în care brevetul era protejat) pârâta a implementat invenţia recurenţilor la toate subunităţile sale, dovada constituind-o adresa din 22 noiembrie 2011 emisă de CNLO SA Târgu Jiu către expertul contabil A.V. (anexa 4 la obiecţiunile reclamanţilor depuse pentru termenul din 05 februarie 2013), dar şi facturile emise de titularul de brevet SC U. Rovinari SA către Exploatarea Minieră Mehedinţi şi bazele de aprovizionare tehnice ale Sucursalei Berbeşti, Sucursalei Rovinari, Sucursalei Motru, ce aparţineau Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia SA, ce fac dovada livrării unor uriaşe cantităţi de dinţi pentru cupă, intitulaţi: 1400 II; 1400 tip II; 1400 M II, aparţinând invenţiei ai căror titulari de brevet sunt recurenţii.

Existenţa acestor livrări de dinţi pentru cupă (ce fac obiectul invenţiei) atestă faptul că între fostul titular al brevetului de invenţie RO 120350BI (SC U. Rovinari SA) şi fosta CNL Oltenia SA a existat un contract economic pentru utilizarea dinţilor pentru cupă ce erau protejaţi în perioada respectivă, astfel că, societăţile componente ale actualei pârâte au utilizat invenţia recurenţilor înainte şi după decăderea din protecţie în temeiul (unui) sau unor contracte; prin urmare, aceasta nu avea calitatea de terţ în legătură cu utilizarea invenţiei, ci de parte în contractele de achiziţionare şi folosire dinţi pentru cupă aparţinând brevetului RO 120350 BI; în consecinţă, în acest context, este lipsită de relevanţă decăderea din protecţie a brevetului de invenţie, întrucât intimata a utilizat invenţia în temeiul unor contracte încheiate cu titularul de brevet; ca atare, răspunderea pârâtei trebuie reţinută în temeiul art. 969 C. civ.

Pe de altă parte, dacă fostul titular de brevet, SC U. Rovinari SA era îndreptăţit la despăgubiri pentru utilizarea de către pârâtă a invenţiei şi după decăderea din protecţie a brevetului de invenţie, iar între recurenţi (inventatori) şi U. Rovinari SA exista un contract de cesiune a invenţiei din 24 septembrie 2003 (anexa 1 la obiecţiunile reclamanţilor din 05 februarie 2013) prin care titularul de brevet datora acestora 50% din eficienţa obţinută prin valorificarea invenţiei, în mod evident, în opinia recurenţilor, în calitatea acestora de inventatori, sunt îndreptăţiţi la despăgubiri şi pentru perioada 01 iulie 2007 - 30 iulie 2009; în consecinţă, recurenţii învederează că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în cuantum de 72.637,46 RON pentru fiecare dintre ei, ceea ce constituie solicitarea lor principală din cererea de recurs, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză.

În subsidiar, recurenţii arată că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel şi-a însuşit răspunsul expertizei la punctul 4 din suplimentul la raportul de expertiză, depus la data de 19 februarie 2013, în conformitate cu care eficienţa economică înregistrată în perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010 de către pârâtă a fost de 55.538,50 RON, sumă care, actualizată cu inflaţia până la 31 decembrie 2012, reprezintă 63.156 RON, însă nu a împărţit această eficienţă în mod egal între reclamanţi, aşa cum s-a solicitat prin obiectivul nr. 4 al expertizei, situaţie în care fiecărui reclamant îi reveneau despăgubiri în cuantum de 6.315,60 RON (actualizate cu inflaţia la 31 decembrie 2012), iar nu doar de 1.231,50 RON cât li s-a acordat în apel.

Pentru stabilirea eficienţei economice pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, instanţa de apel şi-a însuşit varianta aplicării de către expert a formulei 6000 +E x 10% (E însemnând efectele economice), prevăzută de art. 91 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 547/2008 (Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991), rezultând suma de 12.315 RON datorată recurenţilor reclamanţi, deci, 1.231,50 RON fiecăruia.

Această dezlegare cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor este nelegală, susţin recurenţii, fiind dată cu neobservarea cererii de chemare în judecată prin care au solicitat despăgubiri pentru folosirea ilegală a invenţiei RO 120350 B1 (deci, nu drepturi de autor), dar şi cu aplicarea greşită a legii, întrucât art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii 64/1991 privind brevetele de invenţie (aprobat prin H.G. nr. 547/2008) prevede modalitatea de calcul a drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor salariaţi în cazul când brevetul aparţine unităţii, conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991.

Drept urmare, această formulă nu se aplică inventatorilor titulari de brevet - "Cupa poligonală pentru excavator", întrucât aceştia nu au calitatea de salariaţi ai societăţii pârâte.

Într-o altă critică, recurenţii susţin că prin cererea dedusă judecăţii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru utilizarea invenţiei lor în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010, însă instanţa de apel le-a acordat drepturi băneşti, iar nu despăgubiri, şi doar pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010.

Or, în condiţiile în care s-a dispus obligarea pârâtei la plata de drepturi băneşti, iar nu despăgubiri, astfel cum au solicitat, chiar pentru perioada în care instanţa a considerat cererea întemeiată, instanţa de apel le-a acorda recurenţilor reclamanţi ceea ce nu au cerut, decizia fiind criticabilă, pentru aceste motive, pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, deşi reclamanţii au solicitat acordarea sumei cu titlu de despăgubiri să fie actualizată cu coeficientul de inflaţie până la data la care suma le va fi achitată, practica judecătorească fiind unitară în acest sens, instanţa de apel a acordat această actualizare până la data de 31 decembrie 2010; şi această critică a fost încadrată de către recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., recurenţii susţin că prin decizia recurată nu le-au fost acordate dobânzile legale pentru despăgubirile care li se cuveneau de la data introducerii cererii de chemare în judecată (01 iulie 2010) până la data plăţii, deşi acestea au fost solicitate prin acţiune, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 C. civ.

Recurenţii formulează şi critici privind cenzurarea de instanţa de apel a cheltuielilor de judecată, cu referire la cheltuielile de transport, precum şi diurna de deplasare, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii nu pot micşora cheltuielile pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

În acest sens, trebuie observat că recurenţii au făcut dovada deplasării apărătorului lor la Curtea de Apel Craiova cu ordinele de deplasare confirmate de instanţa de apel, anexate la nota de cheltuieli; în cuprinsul acestor înscrisuri, s-a făcut menţiunea (necontestată de nicio parte din proces) că deplasarea la instanţă a avut loc cu autoturismul cabinetului avocaţial. Totodată, la aceste ordine de deplasare nu trebuie anexate alte dovezi privind distanţa Târgu Jiu - Craiova dus-întors, faptul că autoturismul consumă carburanţi, că normele fiscale permit decontarea cheltuielilor pentru carburanţi în limita a 7 litri/100 Km parcurşi, ori că preţul mediu al motorinei este de 5,70 RON/litru, precum şi că achiziţionarea combustibilului se efectuează de la staţiile P., deoarece aceste aspecte sunt de notorietate.

Pe de altă parte, la nota de cheltuieli s-au anexat 6 ordine de deplasare din care rezultă că, pe lângă cheltuielile de transport este inclusă şi diurna de deplasare de 100 RON/zi, în total, de 600 RON, diurnă prevăzută în dispoziţiile legale şi care nu a fost reţinută de instanţa de apel drept componentă a cheltuielilor de judecată, dar nici nu s-a motivat neluarea ei în considerare, ceea ce echivalează cu o necercetate şi o nepronunţare a instanţei, cu privire la acest aspect.

În legătură cu cheltuielile de transport, s-a reţinut nelegal de către instanţa de apel că onorariul convenit cu avocatul este menit să acopere şi cheltuielile de transport ale acestuia, în vederea acordării asistenţei sau reprezentării juridice pentru care a fost angajat; or, o astfel de motivare contrazice dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora: (1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul ta onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, fiind evident că norma citată face distincţie între onorariu, pe de o parte, şi cheltuielile făcute în interesul clientului, care se contabilizează separat.

De asemenea, referitor la acelaşi considerent al instanţei de apel, recurenţii susţin că au fost nesocotite şi dispoziţiile art. 3 pct. 3.2 din contractul de asistenţă juridică, prevăzut în anexa la statutul profesiei de avocat, potrivit căruia: "Cheltuielile aferente activităţii sus-menţionate vor fi suportate de client, separat de plata onorariului", dar şi ale art. 132 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

Aceste critici au fost încadrate de către recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În sfârşit, într-o ultimă critică, recurenţii invocă şi reducerea nelegală de instanţa de apel a cheltuielile pentru apărare, aplicându-se în mod greşit dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, nu se poate proceda la reducerea onorariului pentru fiecare dintre aceştia, de la 2.400 RON la 1.000 RON, în aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere munca îndeplinită de avocat şi reţinându-se că nu se justifică onorariul achitat efectiv, deoarece, în litigiul de faţă, reclamanţii au avut o poziţie procesuală comună, ceea ce, în aprecierea instanţei a presupus formularea aceloraşi cereri şi îndeplinirea aceloraşi acte procesuale pentru acordarea asistenţei juridice.

Soluţia adoptată şi această motivare sunt vădit nelegale, întrucât nu se poate proceda la reducerea onorariul apărătorului pentru acest motiv al poziţiei procesuale comune deoarece, indiferent de natura litigiului, avocatul nu poate apăra decât părţile care au o poziţie procesuală comună, această condiţie fiind impusă de dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora: "Avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe (...)"

Raportarea onorariului la munca îndeplinită de avocat este legală şi corectă în această speţă, în care valoarea pricinii este modică, însă în aprecierea muncii îndeplinite de avocat trebuia să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat conform cărora onorariile se stabilesc în raport de durata cazului, timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit, dificultatea cazului, împrejurarea că acceptarea mandatului dat de client îl împiedică să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, colaborarea cu experţii sau alţi specialişti impusă de natura, obiectul complexitatea şi dificultatea cazului, criterii pe care recurenţii le individualizează şi justifică în raport de datele concrete ale speţei.

Prin reducerea nelegală a cheltuielilor de judecată (în special a celor pentru apărare), hotărârea instanţei de apel este lipsită de sens şi contrară scopului pentru care s-a pronunţat, respectiv acela ca recurenţii să fie despăgubiţi pentru utilizarea ilegală a invenţiei lor, întrucât admiterea acţiunii trebuia să se reflecte într-o situaţie financiară pozitivă pentru recurenţi, în sensul că pe lângă cheltuieli de judecată pe care le-au făcut (şi care trebuiau recuperate) să se observe şi o creştere a proprietăţii lor faţă de cea avută înainte de promovarea acestui proces, cu valoarea despăgubirilor acordate; or, prin soluţia pronunţată, dimpotrivă, a operat o diminuare a patrimoniului lor, în condiţiile în care cererea a fost admisă, fie şi în parte.

În dovedirea recursului, recurenţii au învederat că înţeleg să se folosească de probele administrate la instanţele de fond şi apel - facturi le emise de titulara de brevet SC U. Rovinari SA, în perioada 2001 - 2003 (perioada de protecţie a brevetului de invenţie) care fac dovada implementării invenţiei la societatea pârâtă anterior decăderii din protecţie a brevetului de invenţie, dar şi dovada existenţei unui contract între titularul de brevet şi societatea pârâtă (anexele 1 - 56 la recurs) şi facturile emise în 2004 de titularul de brevet către pârâtă care fac dovada continuării utilizării invenţiei de către aceasta şi după decăderea din protecţie a brevetului de invenţie în temeiul contractului şi pentru livrările din perioada 2001 - 2003, facturi ce vor fi depuse până la primul termen de judecată la instanţa de recurs.

2. Recurenta pârâtă SC C.E. Oltenia SA, prin recursul său, s-a prevalat de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de apel a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, considerând că în cauză nu este vorba nici despre o folosire cu bună-credinţă a invenţiei de către recurenta pârâtă în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, şi nici de luarea de către acesta a măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei în perioada menţionată.

Recurenta consideră că instanţa nu numai că a aplicat greşit prevederile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (art. 304 pct. 9 teza a II-a), dar a şi interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8).

Astfel, dreptul conferit de art. 32 din Legea nr. 64/1991, normă pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, trebuia analizat şi în raport de art. 34 şi art. 45 din aceeaşi lege, care reglementează transmiterea drepturilor decurgând din brevet şi opozabilitatea transmiterii faţă de terţi, precum şi în raport de sancţiunea decăderii prevăzută de art. 43 din acelaşi act normativ.

În intervalul dintre decăderea din drepturi şi revalidarea brevetului invenţia aparţine domeniului public, nu este protejată juridic, astfel că terţii o pot folosi fără a datora despăgubiri titularului de brevet. Mai mult decât atât, în aceea perioadă, titularul brevetului U. Rovinari era decăzut din drepturi, iar autorii invenţiei nu aveau niciun drept prevăzut de lege pentru solicitarea drepturilor de autor.

În acest sens, s-a depus la dosarul cauzei practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul în care operează decăderea asupra brevetelor de invenţie precum şi a efectelor pe care aceasta le produce în concordanţă cu prevederile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, anume Decizia nr. 6560 din 03 decembrie 2010, Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010, Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Se învederează de către recurentă că pentru perioada ulterioară revalidării, 30 iulie 2009 - 30 iunie 2010, în mod corect prim instanţă a reţinut că nu datorează despăgubiri nici în cazul în care invenţia s-ar utiliza parţial, aşa cum a rezultat din expertiza efectuată la tribunal, deoarece C.E. Rovinari SA a dobândit un drept de folosinţă a invenţiei personal şi gratuit, folosind o parte din invenţie, în limita existentă la momentul publicării menţiunilor de revalidare.

În opinia recurentei, buna-credinţă în utilizarea invenţiei poate rezulta din două aspecte: practica judiciară şi modalitatea de achiziţionare a dinţilor de cupă, anume direct de la producători, prin licitaţie publică; astfel, la dosarul cauzei s-a depus practică judiciară, deoarece între părţi au mai existat litigii având drept obiect drepturi de autor, litigii ce s-au soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în principiu, pe lipsa calităţii procesuale a reclamanţilor.

Ulterior, pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, deşi reclamanţii au obţinut revalidarea brevetului, recurenta pârâtă consideră că buna sa credinţă se prezumă deoarece dinţii de cupă erau deja achiziţionaţi, achiziţie plasată ulterior acestei date, de SC C.E. Rovinari prin licitaţie publică, direct de la producători, iar în clauzele contractuale au fost stipulate următoarele: "Furnizorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legătură cu produsele achiziţionate."

În consecinţă, recurenta consideră că în cauză nu operează prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, nici pentru perioada 01 august 2009 - 30 iunie 2010, dat fiind faptul că la cumpărarea dinţilor de cupă a primit asigurări privind legalitatea fabricării şi comercializării dinţilor de cupă şi chiar de faptul că producătorul deţine o documentaţie proprie pentru executarea acestor produse.

Recurenta mai învederează că pe rolul Tribunalului Harghita, se află înregistrat Dosarul nr. 8903/95/2010 care are drept obiect brevetul de invenţie nr. 120350 şi drepturi de autor, dosar suspendat în prezent, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 2 din 14 din 24 februarie 2009 emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) privind revalidarea brevetului de intenţie nr. 120350 cu dată de depozit 19 decembrie 2001, de către Curtea de Apel Târgu Mureş, excepţie formulată de pârâta SC M. CF SA, societate producătoare a dinţilor de cupă utilizaţi de recurentă în procesul de producţie.

Mai mult decât atât, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei, cu ocazia judecării apelului, Hotărârea nr. 22308 din 30 ianuarie 2012, a Comisiei de Examinare Desene şi modele din cadrul OSIM, care, la solicitarea SC M. CF SA, Piteşti, a stabilit că "modelul pentru desenul dinţi de excavator, sunt noi şi au caracter individual", faţă de alte desene şi modele existente în fondul documentar din cadrul OSIM, ceea ce, în opinia recurentei, înseamnă că dintele executat şi livrat de SC M. CF SA, nu este acelaşi cu cel din brevetul de invenţie RO120350B1/2005.

Deşi a solicitat instanţei de apel să constate că invenţia aşa cum este protejată prin brevetul de invenţie RO120350B1/2005 nu este utilizată de recurenta C.E. Oltenia - Sucursala Divizia Minieră Târgu Jiu care achiziţionează dinţii de excavator direct de la producători, inclusiv de la SC M. CF Piteşti, după o documentaţie de execuţie proprie, aşa cum rezultă din probele depuse la dosarul cauzei (contractele de vânzare-cumpărare a dinţilor), instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte.

Recurenţii reclamanţi au anexat motivelor de recurs facturile fiscale la care s-a referit în cuprinsul memoriului de recurs, emise în perioada martie 2001 - septembrie 2003de către SC U. Rovinari sa către diverse Exploatări Miniere de livrare a unor cantităţi de dinţi cupă excavator; la termenul de dezbatere asupra recursului, Înalta Curte a solicitat recurenţilor reclamanţi să precizeze dacă sunt în măsură a depune la dosar contractele economice invocate prin memoriul de recurs ca fiind încheiate între SC U. Rovinari SA şi CNLO, răspunsul fiind în sensul inexistenţei unui asemenea contract, ci doar anexate motivelor de recurs, care fac dovada unor asemenea raporturi contractuale.

De asemenea, recurenţii reclamanţi au formulat şi întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat; la rândul său, şi recurenta pârâtă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului reclamanţilor.

Analizând criticile formulate prin motivele de recurs ale ambelor părţi, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursul pârâtei, iar recursul reclamanţilor urmează a fi respins ca nefondat, pentru cele ce urmează.

Prealabil, este necesar a se preciza că ordinea de analiză a criticilor formulate de părţi este impusă de raţionamentul ce va fi expus în demonstrarea soluţiei adoptate în cauză, iar nu de modalitatea în care titularii căii de atac le-au susţinut.

Astfel, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată a privit cererea reclamanţilor de acordare de despăgubiri reprezentând eficienţa economică realizată de pârâtă în perioada 01 iulie 2007 - 30 iunie 2010 prin utilizarea dinţilor cupă excavator 1400(II) desen E14-328.05/M, părţi componente ale invenţiei "Cupă poligonală pentru excavator", ce face obiectul Brevetului nr. 120350, exploatare realizată fără consimţământul reclamanţilor, ca autori ai invenţiei şi, totodată, titulari ai brevetului menţionat.

Pentru dezlegarea pricinii, implicit şi a criticilor formulate prin motivele de recurs, este necesar a se verifica situaţia juridică a brevetului de invenţie pe care recurenţii reclamanţi şi-au întemeiat pretenţia dedusă judecăţii, de la data acordării lui până la momentul limită al perioadei pentru care reclamanţii au pretins despăgubirile în cauza de faţă.

Astfel, se constată că acordarea brevetului nr. 120350B1 a fost publicată în BOPI nr. 12/2005, cu începere de la 19 decembrie 2001 (data depozitului), titularul acestuia fiind SC U. Rovinari SA, în timp ce recurenţii reclamanţi au fost menţionaţi în calitate de autori ai invenţiei denumite "Cupă poligonală pentru excavator".

Titularul a fost decăzut din drepturile decurgând din brevet la data de 23 decembrie 2003, pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare, această sancţiune fiind însă publicată în BOPI nr. 3 din 28 martie 2008, conform înscrisului de la dosar primă instanţă.

Ulterior însă, prin Hotărârea Comisiei de examinare OSIM nr. 2/12 din 24 februarie 2009 a fost admisă cererea de revalidare a brevetului, dispunându-se înscrierea revalidării în Registrul Naţional al brevetelor, precum şi publicarea menţiunii revalidării în BOPI nr. 3 din 30 martie 2009.

După revalidare, între SC U. Rovinari SA (titulară a brevetului) şi reclamanţi (inventatori) a intervenit un contract de cesiune al drepturilor conferite de brevetul de invenţie nr. 120350, în baza căruia reclamanţii au dobândit calitatea de titulari ai brevetului; cererea de înscriere a cesiunii a fost înregistrată la OSIM la data de 13 mai 2009, iar cesiunea a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009.

Reţinând în mod corect această succesiune de date, instanţa de apel a considerat însă, contrar celor reţinute de tribunal, că efectele decăderii titularului din drepturile conferite de brevet au operat în perioada 28 martie 2008 (data publicării sancţiunii în BOPI) - 30 martie 2009 (data publicării revalidării), interval în care invenţia s-ar fi aflat în domeniul public.

Cum corect susţine recurenta pârâtă, Înalta Curte apreciază însă că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991 în ce priveşte data la care operează sancţiunea decăderii, texte care prevăd: "(2) Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.

(3) Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet."

Deşi Legea nr. 64/1991 nu prevede în mod expres momentul de la care operează decăderea titularului din drepturile conferite de brevet pentru neplata anuităţilor, atare moment se determină din interpretarea coroborată a dispoziţiilor actului normativ.

Astfel, aplicarea acestei sancţiuni este generată de neplata taxelor anuale de menţinere în vigoare a brevetului, astfel că nu se poate considera că data de la care aceasta îşi produce efectele este cea a publicării ei, întrucât o atare interpretare ar avea ca efect menţinerea în vigoare a brevetului între momentul scadenţei anuităţilor şi cel al publicării sancţiunii, ceea ce ar constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din lege, în condiţiile în care sancţiunea este concepută de legiuitor împotriva titularului nediligent, dezinteresat de menţinerea protecţiei juridice conferite de brevet.

Pe de altă parte, legea prevede posibilitatea pentru titular de a solicita revalidarea brevetului în condiţiile art. 37 din Legea nr. 64/1991, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii.

Reglementarea acestui termen pentru solicitarea revalidării brevetului, care curge de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală nu are semnificaţia validităţii brevetului până la data publicării, ci doar aceea a stabilirii unui termen neechivoc, sub aspectul duratei şi al modului de calcul, în cadrul căruia titularul să formuleze cerea de revalidate.

Totodată, art. 34 lit. f) din lege prevede că în cazul în care se dispune revalidarea brevetului, folosirea de către terţi a invenţiei, în intervalul de timp dintre decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet şi revalidarea brevetului, nu constituie o încălcare a drepturilor patrimoniale ale titularului brevetului, în acest interval considerându-se că invenţia este în domeniul public, întrucât nu beneficiază de protecţie juridică, astfel încât terţii o pot exploata în mod liber.

Dacă însă s-ar considera că efectele decăderii s-ar produce de la data publicării, aplicarea acestei dispoziţii legale în favoarea terţilor ar fi în mod nejustificat întârziată, limitată sau chiar anihilată, pentru că ar însemna subordonarea ei unei proceduri administrative derulate de OSIM.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că încetarea valabilităţii brevetului intervine chiar la data scadenţei anuităţilor legal datorate şi neachitate, iar nu la data publicării decăderii, cum nelegal a stabilit instanţa de apel, conform unei practici constante a Înaltei Curţi în acelaşi sens (Decizia civilă nr. 6560 din 03 decembrie 2010, Decizia nr. 6561 din 03 decembrie 2010, Decizia nr. 6562 din 03 decembrie 2010 etc., invocate de pârâtă prin memoriul de recurs).

În aplicarea celor anterior stabilite, rezultă că în cauză decăderea titularului SC U. Rovinari SA a intervenit la 23 decembrie 2003, iar nu la data de 28 martie 2008, ea producându-şi efectele până la data publicării revalidării, anume 30 martie 2009.

Astfel cum deja s-a arătat, ulterior publicării revalidării între titularul brevetului SC U. Rovinari SA şi inventatori (reclamanţii cauzei) a intervenit contractul de cesiune, aceştia din urmă dobândind calitatea de titulari de brevet; cesiunea a fost publicată în BOPI nr. 7 din 30 iulie 2009.

Înalta Curte constată că, în ce priveşte data de la care se produc efectele acestei cesiuni faţă de terţi, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, raportându-se la momentul publicării cesiunii în BOPI, iar nu la data încheierii contractului de cesiune.

Norma menţionată dispune în sensul că: "Transmiterea produce efecte faţă de terţi numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM."

Drept urmare, înseamnă că reclamanţii, în calitate de titulari de brevet, ar putea pretinde despăgubiri, de la terţul care exploatează invenţia, doar pentru perioada ulterioară publicării dobândirii calităţii de titular de brevet prin cesiune, nu şi pentru cea anterioară, în numele autorului lor cu titlu particular, SC U. Rovinari SA.

În consecinţă, urmează a fi respinse ca nefondate susţinerile contrare ale recurenţilor reclamanţi, nefiind întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de cele anterior dezlegate, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi nu sunt îndreptăţiţi să solicite despăgubiri pentru pretinsa încălcare a drepturilor lor decurgând din brevet pentru perioada 1 iulie 2007 - 30 iulie 2009.

Cum cererea de chemare în judecată este formulată pentru intervalul 1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, rămâne de analizat dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire pretenţiile aferente perioadei 31 iulie 2009 - 30 iunie 2010 (sau 1 august 2009 - 30 iunie 2010, în termenii deciziei), în legătură cu care recurenta pârâtă invocă nelegala înlăturare a dispoziţiilor art. 34 lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Textul menţionat prevede astfel: "Nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 şi 33: (...) folosirea cu bună-credinţă sau luarea măsurilor efective şi serioase de folosire a invenţiei de către terţi în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului. În acest caz invenţia poate fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, şi dreptul la folosire nu poate fi transmis decât cu patrimoniul persoanei care utilizează invenţia ori cu o fracţiune din patrimoniul care este afectat exploatării invenţiei".

Contrar celor susţinute de recurenta pârâtă, pe baza expertizei specialitatea construcţii maşini efectuate la prima instanţă, coroborată cu expertiza contabilă efectuată în apel, dar şi cu înscrisul de la dosar tribunal, ambele instanţe de fond au reţinut împrejurarea că în toată perioada reclamată (1 iulie 2007 - 30 iunie 2010, deci, implicit în cea analizată la acest moment, 31 iulie 2009 - 30 iunie 2010) pârâta a folosit invenţia (componenta ei referitoare la dinţii de cupă) la cariera minieră Tismana, pentru un singur excavator.

În plus, pentru stabilirea acestei concluzii, instanţa de apel s-a bazat şi pe puterea lucrului judecat ce decurge din litigiile anterioare privind valorificarea drepturilor inventatorilor decurgând din invenţia protejată prin brevetul din 31 decembrie 2005, indiferent dacă acestea au fost soluţionate în sensul admiterii sau al respingerii pretenţiilor reclamanţilor, litigii în care s-a reţinut, de asemenea, că pârâta a exploatat, în mod îndreptăţit sau nu, dinţii cupă excavator 1400 (II), desen E14-328.05/M; ca atare, această chestiune, pentru cauza de faţă era intrată în puterea lucrului judecat, cu atât mai mult cu cât se invocă o continuitate faţă de situaţia din perioadele de referinţă avute în vedere în litigiile anterioare.

În analiza incidenţei art. 34 lit. f) din legea brevetelor, instanţa de apel a reţinut însă că pârâta a fost de rea-credinţă în intervalul plasat între decădere (reţinută greşit ca începând din 28 martie 2008, în loc de 23 decembrie 2003) şi publicarea revalidării (30 martie 2009), înlăturând incidenţa acestei norme, motiv pentru care cererea reclamanţilor a fost admisă în parte, astfel că s-a dispus obligarea pârâtei la plata de despăgubiri către reclamanţi pentru intervalul 1 august 2009 - 30 iunie 2010.

Pentru a statua în acest sens, s-a reţinut că în intervalul 28 martie 2008 - 30 martie 2009 pârâta avea cunoştinţă de persoana titularului de brevet, întrucât din actele dosarului reiese că aceasta a implementat invenţia protejată prin brevetul nr. 120350B1, chiar anterior datei depozitului brevetului (anul 2001), cu atât mai mult anterior decăderii, şi nu a întreprins niciun fel de demers pentru încheierea unui contract de cesiune sau de licenţă în baza căruia să îi fie transmise în mod legal drepturile de exploatare a brevetului; în consecinţă, s-a apreciat că nu în acest interval de timp pârâta a luat măsuri efective şi serioase în vederea exploatării invenţiei.

Împrejurările anterior menţionate au fost considerate relevante şi concludente şi în pentru calificarea atitudinii subiective a pârâtei în intervalul ulterior, 1 august 2009 - 30 iunie 2010, astfel că, s-a conchis în sensul relei sale credinţe, cu consecinţa înlăturării incidenţei art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.

Înalta Curte apreciază că, în contextul normei în discuţie, pentru a beneficia de dreptul de folosinţă ulterioară, cu titlu personal şi gratuit, se impune cerinţa bunei-credinţe în intervalul cuprins între decădere şi publicarea revalidării, iar nu pentru perioada anterioară astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel şi cum susţin recurenţii reclamanţi în raport de titularul anterior al brevetului SC U. SA, iar nu faţă de ei; astfel, se constată că instanţa, în considerentele deciziei analizează atitudinea subiectivă a pârâtei în perioada 28 martie 2008 (data producerii efectelor decăderii de la publicare, în aprecierea instanţei anterioare) - 30 martie 2009 (data publicării revalidării), pentru ca apoi să concluzioneze (probabil, aplicând argumentul a fortiori) în sensul relei-credinţe a pârâtei şi în perioada 1 august 2008 - 30 iunie 2010.

Buna-credinţă presupune convingerea terţului că prin actele sale de exploatare a invenţiei nu aduce atingere vreunui drept patrimonial decurgând dintr-un brevet de invenţie.

Această convingere este perfect justificată în cauză întrucât invenţia în discuţie nu a beneficiat de protecţie juridică, având în vedere efectele decăderii, astfel că invenţia putea fi exploatată în mod liber de către terţi, deci şi de către recurenta pârâtă.

Se constată, totodată, că legiuitorul nu condiţionează dreptul de folosire în continuare a invenţiei de menţinerea atitudinii de bună-credinţă a terţului după revalidarea brevetului, ceea ce nici nu ar fi posibil date fiind măsurile de publicitate prevăzute de lege (art. 37), moment după care terţul a cunoscut sau ar fi putut cunoaşte în mod rezonabil situaţia juridică a brevetului, în sensul că beneficiază de protecţie ca urmare a revalidării prin simpla consultare a registrelor publice.

Aşadar, buna-credinţă încetează chiar la momentul publicării menţiunii de revalidare a brevetului, însă, potrivit celor arătate, este suficientă reţinerea acesteia în intervalul dintre decădere şi revalidare, pentru a se reţine incidenţa art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, şi inexistenţa încălcării drepturilor decurgând din brevet atât în perioada dintre decădere şi revalidare, dar şi ulterioară revalidării, cât timp invenţia este folosită în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării; în cauză, nu s-a făcut dovada dovada contrară, anume a extinderii folosirii dinţilor de cupă la mai mult decât un excavator, la Exploatarea Minieră Tismana, reclamanţii nefiind preocupaţi, din perspectiva probatoriului administrat, de clarificarea de către instanţă a sintagmei "volum al folosirii invenţiei" în intervalul ce interesează în cauză (decădere - revalidare); dimpotrivă, prin expertiza contabilă administrată în faza apelului, s-a urmărit în special de determinarea eficienţei economice realizate de pârâtă prin utilizarea obiectului invenţiei, criteriu legal de care s-au prevalat în formularea pretenţiilor.

Prin urmare, se reţine că, după publicarea cesiunii, operaţiune plasată în mod evident ulterior revalidării brevetului (31 iulie 2009 - 30 iunie 2010), întrucât acesta este momentul de la care reclamanţii aveau îndreptăţirea de a formula pretenţii, pârâta, prin folosirea cu bună-credinţă a invenţiei în perioada dintre decădere şi revalidare, beneficiază de dreptul de a folosi invenţia în continuare, fără ca această utilizare să reprezinte o încălcare a drepturilor titularilor de brevet, motiv pentru care se priveşte a fi fondat şi motivul de recurs pe aspectul întrunirii condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, invocat de recurenta pârâtă.

Înalta Curte constată că deşi recurenta pârâtă s-a prevalează de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru a se demonstra data de la care au operat efectele decăderii, aceste critici nu sunt susceptibile de încadrare în această ipoteză de nelegalitate, ele fiind deja analizate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere cele dezlegate anterior, care conduc la concluzia caracterul nefondat al apelului reclamanţilor (sens în care decizia instanţei de apel va fi modificată), Înalta Curte constată că celelalte critici ale recurenţilor-pârâţi nu mai au obiect.

Se au în vedere criticile referitoare la: criteriul eficienţei economice utilizat de reclamanţi în cuantificarea pretenţiilor lor şi, corelativ, greşita aplicare de instanţa de apel a dispoziţiilor art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (aprobat prin H.G. nr. 547/2008) criteriu propriu cuantificării drepturilor băneşti cuvenite inventatorilor salariaţi în cazul brevetul aparţine unităţii; limitarea momentului până la care li s-a acordat actualizarea sumei (data pronunţării sentinţei, iar nu până la achitarea efectivă a sumei); neacordarea şi a dobânzii legale pentru acelaşi interval; măsurile dispuse de instanţa de apel asupra cererii accesorii privind acordarea cheltuielilor de judecată, în condiţiile admiterii apelului lor, pârâta fiind parte căzută în pretenţii pentru etapa procesuală a apelului, or, la acest moment, dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., faţă de soluţia dispusă prin decizia de faţă, nu mai operează în favoarea reclamanţilor.

Conform celor ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor şi va fi admis recursul pârâtei; astfel, decizia recurată se va modifica în tot, în sensul că, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamanţilor va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. împotriva Deciziei nr. 42 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de pârâta Societatea C.E. Oltenia SA, împotriva aceleiaşi decizii.

Modifică în tot decizia recurată, în sensul că:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N., M.A. împotriva Sentinţei civile nr. 182 din 25 iunie 2012 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 880/2014. Civil  ICCJ. Decizia nr. 894/2014. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 881/2014. Civil