ICCJ. Decizia nr. 878/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 878/2014
Dosar nr. 14913/303/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 5 martie 2014
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 15 aprilie 2013, Dosar nr. 7121/271/2013, reclamanta SC L.S. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC A.S.I. SRL, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 276.289,81 lei actualizată în raport cu rata inflaţiei aplicabilă până la data plăţii efective, reprezentând debit iniţial 105.004,19 lei, contravaloarea următoarelor facturi: din 09 iunie 2011 în sumă de 1.221,58 lei; din 30 iunie 2011 în sumă de 5.860,74 lei; din 27 iulie 2011 în sumă de 71.487,55 lei; din 31 august 2011 în sumă de 5.965,39 lei; din 15 decembrie 2011 în sumă de 4.108.86 lei; din 27 decembrie 2011 în sumă de 4.042,90 lei; din 30 ianuarie 2012 în sumă de 4.090,02 lei; din 29 februarie 2012 în sumă de 4.099,44 lei; din 30 martie 2012 în sumă de 4.127,71 lei, penalităţi 133.251,52 lei, contravaloarea facturii din 26 martie 2013; debit rezultat din contractul de cesiune de creanţa din 24 februarie 2012 încheiat între SC L. KFT si SC L. SRL în sumă de 8.605 euro, 38.034,10 lei, cu cheltuieli de judecata.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1516 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 10150 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
În motivare, Judecătoria Oradea, secţia civilă, având în vedere prevederile art. 15. 5 din C.G.A. la contractul de colaborare din 16 februarie 2011 încheiat între părţi, precum şi prevederile art. 14 din C.G.A. la contractul de colaborare, cu referire la dispoziţiile art. 977, 983 C. civ., ţinând cont şi de succesiunea contractelor, a apreciat că intenţia părţilor trebuie interpretată, în sensul că părţile au stabilit competenţa convenţională a instanţei de la sediul pârâtului, conform art. 5 din vechiul C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 10 octombrie 2013, Dosar nr. 14913/303/2013.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a apreciat că, Judecătoria Oradea este competentă teritorial să soluţioneze cauza.
S-a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, în cauză, pârâta având sediul în sectorul 6 Bucureşti, aspect necontestat de către părţi.
S-a arătat că, potrivit art. 19 din vechiul C. proc. civ., valabil la data încheierii contractului în cauză, părţile pot conveni, prin înscris, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială.
Instanţa a constatat că, potrivit art. 3.4 din contractul de colaborare din 16 februarie 2011, părţile au stabilit ca toate neînţelegerile privind validitatea contractului sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de la sediul furnizorului, respectiv de la sediul societăţii reclamante, aflat în Oradea.
Ulterior, la data de 07 aprilie 2011, părţile au semnat „Condiţiile generale de afaceri" (filele 13-20), fiind stipulat la art. 1.4 al acestui înscris, că părţile au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A., reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor.
Potrivit art. 14.1, părţile au convenit că în cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare, conform legislaţiei în vigoare, instanţelor competente de la sediul furnizorului, societatea reclamantă, conform art. 5 C. proc. civ., domiciliul pârâtului.
Instanţa a arătat că, potrivit art. 978 C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se va interpreta în sensul ce poate avea un efect nu în acela ce nu ar putea produce vreun efect.
În acest context, dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenţia părţilor, în sensul că s-a stabilit competenţa teritorială potrivit legislaţiei în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ., ce stabileşte regula generală în materia competenţei teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect, având în vedere că, în lipsa acestei clauze, competenţa urma să se stabilească potrivit legislaţiei în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, instanţa a apreciat că părţile au înţeles să stabilească competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele aflate în raza teritorială a societăţii reclamante.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 10033 din 04 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe invocată de reclamantă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Oradea. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că la data de 16 februarie 2011 între părţile litigante s-a încheiat contractul de colaborare, fiind stipulat în mod expres la art. 3.4 din contract ca toate neînţelegerile privind validitatea contractului sau rezultate din interpretarea, executarea ori încetarea acestuia, să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de la sediul furnizorului (fila 12 din dosarul Judecătoriei Oradea).
La data de 7 aprilie 2011 părţile au încheiat „Condiţiile generale de afaceri" la contractul de colaborare anterior menţionat, convenind prin art. 1.4 al acestui înscris, că au încheiat contractul de colaborare, care, împreună cu C.G.A., reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor.
Este adevărat că potrivit art. 14.1 din Condiţiile generale de afaceri la contractul de colaborare, părţile au stabilit că, „în cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluţionare conform legislaţiei române în vigoare, instanţelor competente de la sediul furnizorului, conform art. 5 C. proc. civ." (fila 20 din dosarul Judecătoriei Oradea), dar este de necontestat că potrivit art. 978 C. civ. în vigoare la momentul încheierii contractului (art. 1268 alin. (3) din Noul C. civ.) „atunci când o clauză poate fi interpretată în două feluri, ea se va interpreta în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce nu ar putea produce vreun efect".
Prin urmare, dacă s-ar interpreta clauza prevăzută la art. 14.1 din convenţia părţilor, în sensul stabilirii competenţei teritoriale potrivit legislaţiei în vigoare, conform art. 5 C. proc. civ. care stabileşte regula generală în materia competenţei teritoriale, această clauză nu ar produce niciun efect, având în vedere că, şi în lipsa acestei clauze, competenţa s-ar fi stabilit potrivit legislaţiei române în vigoare, respectiv potrivit art. 5 C. proc. civ., instanţa de la sediul pârâtei.
Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că voinţa părţilor a fost aceea de a stabili competenţa de soluţionare a litigiilor de către instanţele aflate în raza teritorială de la sediul furnizorului (reclamantei), situat în Oradea, conform art. 3.4 din contractul de colaborare încheiat, cu referire la prevederile art. 14.1 din Condiţiile generale de afaceri la contractul de colaborare, anterior evocate.
În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Oradea ca instanţă de la sediul furnizorului, motiv pentru care, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC L.S. SRL în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 873/2014. Civil. Procedura insolvenţei –... | ICCJ. Decizia nr. 912/2014. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
