ICCJ. Decizia nr. 915/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 915/2014
Dosar nr. 530/118/2012
Şedinţa publică de la 10 martie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 530/118/2012 pe rolul Tribunalului Constanţa, astfel cum a fost precizată, reclamanta CN A.P.M.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele F.N.S.P. Constanţa şi C.S.P. Constanţa în principal constatarea nulităţii absolute a Protocolului din 2001 pentru lipsa consimţământului său la încheierea acestui act, iar în subsidiar constatarea încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunţării unilaterale conform art. 1573 C. civ. Drept consecinţă a admiterii capătului principal sau capătului subsidiar de cerere, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei A.S.P. Constanţa (fila 17 din cererea introductivă).
Prin sentinţa civilă nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost respinsă excepţia necompetentei funcţionale a secţiei a II a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C. SA. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtele F.N.S.P. Constanţa şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele F.N.S.P. Constanţa şi C.S.P. Constanţa.
În motivarea hotărârii, prima instanţă, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a ll-a civilă, invocată de reclamanta CN A.P.M.C. SA, a reţinut, în esenţă, că raportul juridic dedus judecăţii este de natură contractuală fundamentat pe existenţa Protocolului din 2001 încheiat între reclamanta CN A.P.M.C. SA şi pârâta F.N.S.P. Constanţa, raport juridic legat între un profesionist şi un alt subiect de drept.
Având în vedere că toate drepturile şi obligaţiile izvorând din Protocolul încheiat în cauză sunt în strânsă legătură cu patrimoniul unui profesionist, s-a apreciat că litigiul este de competenţa Secţiei a ll-a civilă, care are în compunere complete specializate în litigii cu profesionişti, conform Hotărârii C.S.M. nr. 750/2011, emisă în aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, sens în care excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a ll-a civilă, a Tribunalului Constanţa, a fost respinsă.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului principal şi subsidiar de cerere pentru lipsa concilierii prealabile conform art. 7201 C. proc. civ. s-a reţinut că în cauză, Protocolul din 2001 are un conţinut evaluabil pecuniar raportat la dispoziţiile prevăzute de pct. 2, 3 enunţate anterior, astfel că devin incidente prevederile art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997. Pe cale de consecinţă, cererea principală de constatare a nulităţii absolute a Protocolului din 2001 şi cea subsidiară de constatare a încetării raporturilor locative izvorâte din Protocol, ca urmare a denunţării unilaterale sunt evaluabile în bani.
Prima instanţa a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, reclamantul este obligat în prealabil să încerce concilierea directă potrivit modalităţilor şi în termenele prevăzute în text, din conţinutul acesteia rezultând caracterul imperativ al concilierii.
S-a reţinut că realizarea concilierii directe cu cealaltă parte trebuie să fie efectivă, ceea ce presupune atât trimiterea convocării şi confirmarea de primire de cealaltă parte, cât şi comunicarea pretenţiilor şi ataşarea dovezilor pe care se sprijină, cu respectarea dispoziţiilor alin. (2) şi alin. (5) ale art. 7201 C. proc. civ.
Din înscrisurile depuse de reclamantă s-a apreciat că nu rezultă îndeplinirea acestor formalităţi, motiv pentru care instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtele F.N.S.P. Constanţa şi C.S.P. Constanţa şi, dat fiind caracterul de accesorialitate a capătului de cerere privind evacuarea pârâtei A.S.P. Constanţa, a respins ca inadmisibilă acţiunea astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta CN A.P.M.C. SA a declarat apel, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că instanţa de fond a soluţionat în mod incorect şi nelegal excepţia inadmisibilităţii.
Prin Decizia civilă nr. 186 din 19 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefundat apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar având în vedere şi considerentele Deciziei nr. 32/09 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile şi comerciale, a reţinut, în esenţă, că în mod corect prima instanţă a apreciat că obiectul cererii deduse judecăţii este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 şi 3 asupra cărora părţile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitate absolută se solicită a se constata.
Prin urmare, în condiţiile în care reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., s-a apreciat că în mod legal s-a dispus respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
În termen legal, împotriva hotărârii instanţei de apel, reclamanta CN A.P.M.C. SA a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că procedura concilierii directe, întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nu era obligatorie în prezenta speţă.
Apreciază că în cadrul procedurii este mai puţin importantă calitatea de comercianţi a părţilor, cu atât mai mult cu cât practica judiciară este majoritară în a susţine că, atunci când capătul de cerere principal este neevaluabil în bani, reclamantul nu este obligat să facă dovada încercării de conciliere.
În acest context, arată că primul capăt de cerere al acţiunii introductive vizează constatarea nulităţii absolute a Protocolului din 14 august 2001, capăt neevaluabil în bani.
Totodată, susţine recurenta, în considerarea calităţii de comercianţi a părţilor trebuie reţinut faptul că reclamanta este o societate de stat, al cărei scop principal este desfăşurarea unei activităţi de interes naţional, în timp ce intimatele sunt persoane juridice fără scop lucrativ, înfiinţate de angajaţi ai recurentei şi desfăşurându-şi activitatea în beneficiul intereselor acestora din urmă.
Arată că Protocolul încheiat la data de 14 august 2001 are caracterul unui contract de comodat, deci a unui contract unilateral, dezinteresat, efectuat de recurentă în beneficiul intimatelor.
Prin urmare, dreptul locativ pe care pârâtele îl invocă rezultă dintr-o convenţie (Protocolul din 14 august 2001) ale cărei efecte erau suspendate prin Actul adiţional încheiat la data de 30 ianuarie 2007, această suspendare producându-şi efectele şi în prezent.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:
Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a caracterului patrimonial/nepatrimonial al litigiului, întrucât s-a reţinut în mod corect că obiectul cererii deduse judecăţii este evaluabil în bani, având în vedere pct. 2 şi 3 asupra cărora părţile au convenit prin încheierea Protocolului a cărui nulitatea absolută se solicită a se constata, raportat la considerentele Deciziei nr. 32 din 09 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii privind evaluarea în bani a unor litigii civile şi comerciale, ţinând cont de precizarea reclamantei cu privire la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că înţelege să evalueze obiectul acţiunii la suma de 515.000 lei, în raport de care, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a timbra la valoare, obligaţie pe care aceasta a înţeles să şi-o îndeplinească (fila 89 dosar de fond).
Problema de drept o reprezintă, în cauză, aplicarea corectă a prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
Faţă de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 7201 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispoziţiilor acestuia, cât mai apropiată de voinţa legiuitorului.
În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că scopul art. 7201C. proc. civ. este de a simplifica şi degreva judecăţile cu obiect pretenţii băneşti, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curţii Constituţionale care a reţinut că art. 7201 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.
Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară mai complexă şi mai lentă şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti.
Potrivit art. 720 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Convocarea la conciliere nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluţionare a unei dispute legale pe cale amiabilă, tot aşa, excepţia nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalităţi, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului şi de o eventuală vătămare produsă prin inexistenţa acestei posibilităţi.
Or, posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată şi până la data invocării excepţiei în discuţie.
În considerarea principiilor certitudinii, al siguranţei juridice ce impune respectarea practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se reţine şi faptul că aceasta a decis în sensul că, nerespectarea unora dintre prevederile art. 7201C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea procedurii prealabile decât în condiţiile probării vătămării.
În speţă, referitor strict la o pretinsă vătămare, pârâtele nu au dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.
În considerarea atitudinii reclamantei, care, faţă de apărările formulate pe fondul cauzei de către pârâte, nu a renunţat la acţiune, rezultând că părţile se situează pe poziţii ireconciliabile, Înalta Curte apreciază că soluţionarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu este posibilă.
De altfel, reprezentanta reclamantei la termenul din 14 martie 2012 a solicitat amânarea judecării cauzei arătând că există posibilitatea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, solicitare asupra căreia reprezentata pârâtelor nu s-a opus (fila 91 dosar fond), însă, soluţionarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu a fost posibilă.
Pârâtele nu invocă excepţia lipsei concilierii directe pentru a contracara acţiunea reclamantei, în sensul că ar înţelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.
Scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părţi, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea achiesării la pretenţiile reclamantei în condiţiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluţionării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecăţii.
În aceste condiţii, opunerea unei excepţii vizând lipsa concilierii directe, întemeiată pe dispoziţiile art. 7201C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acţionarea în instanţă, constituie un abuz procesual.
Textul legal menţionat nu poate fi aplicat rigid, efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este o cerinţă imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancţiune în acest sens, iar acţiunea nefiind în toate cazurile sancţionată cu respingerea cererii de chemare în judecată.
Nu există în speţă nicio raţiune rezonabilă pentru a se reţine că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părţile şi-au făcut deja cunoscute pretenţiile una alteia, şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procesului.
A admite în sens contrar, înseamnă a abandona litigiul, a forţa părţile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecinţe însă pe terenul asigurării echităţii procedurii şi a respectării termenului rezonabil de soluţionare a pricinilor.
Aşa fiind, în speţă, apărarea întemeiată pe nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201C. proc. civ. este formală şi are drept scop unic paralizarea dreptului de creanţă al reclamantei prin prescripţie, ambele instanţe apreciind în mod greşit că acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
Soluţia instanţelor de fond este extrem de drastică pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în situaţiile anterior descrise şi nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar, instanţele dând o interpretare excesiv de rigidă prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
De altfel, soluţia dată asupra acţiunii este nelegală şi din perspectiva faptului că neîndeplinirea procedurii prealabile instituită de art. 7201 C. proc. civ. nu este respingerea cererii că inadmisibilă, deoarece cerinţa impusă de art. 7201 C. proc. civ. nu este o condiţie de admisibilitate, care să ţină de întrunirea sau nu a cerinţelor pe care trebuie să le cumuleze conţinutul cererii introductive, ca atare, fiind un fine de neprimire, primirea cererii se face sub rezerva complinirii lipsurilor în condiţiile art. 114 cu referire la art. 7201alin. (5) C. proc. civ.
Cum procedura prealabilă instituită de art. 7201 are ca obiect o eventuală rezolvare amiabilă a litigiului, neavând un caracter jurisdicţional, în speţă nici soluţia respingerii ca prematură a cererii nu este oportună, acesta deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, odată primită cererea şi exprimată poziţia de nerecunoaştere a pretenţiilor de către pârâte, scopul reglementării art. 7201 C. proc. civ., de soluţionare cu celeritate a cauzei şi de degrevare a volumului de activitate al instanţei este evident că nu mai poate fi realizat prin trimiterea părţilor să-şi rezolve amiabil litigiul.
În consecinţă, pentru toate considerentele reţinute, în raport de circumstanţele concrete ale speţei de faţă, având în vedere că litigiul a fost soluţionat pe excepţie fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C SA împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA împotriva Deciziei civile nr. 186 din 19 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanta CN A.P.M.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 2622 din 10 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa. Anulează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 968/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
