ICCJ. Decizia nr. 914/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 914/2014
Dosar nr. 10973/121/2011
Şedinţa publică de la 10 martie 2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 octombrie 2011 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, reclamantul G.C., în contradictoriu cu SC O.V.I.G. SA - Sucursala Galaţi, a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea asiguratorului SC O.V.I.G. SA - Sucursala Galaţi la plata despăgubirii în cuantum de 25.000 euro (în echivalent lei) ca urmare a producerii evenimentului asigurat, conform obligaţiei asumate prin încheierea contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1067 din 4 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă, ca nefondată excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi şi a fost respinsă acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA, ca nefondată.
În motivare, cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi, s-a arătat că această instanţă este competentă material să soluţioneze cauza în temeiul dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ., deoarece contractul s-a încheiat anterior intrării în vigoare a Noului C. civ.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că înscrisurile depuse la dosar confirmă susţinerile reclamantului din acţiune, referitor la încheierea contractului de asigurare facultativă a autovehiculului cu valabilitate 14 septembrie 2011, pentru avarii, reclamantul fiind de acord cu încheierea poliţei de asigurare în condiţiile expres prevăzute referitoare la raportul de inspecţie de risc pentru autovehicule, anvelope, de condiţiile de asigurare specificate, de nota de calcul şi de clauzele anexate şi declară că cele incluse în cererea chestionar sunt reale şi în conformitate cu informaţiile de care dispune, astfel încât este de acord cu încheierea poliţei de asigurare.
S-a constatat că cele reţinute de organul constatator cu prilejul întocmirii procesului - verbal de contravenţie din 28 ianuarie 2011 ora 03,40 în localitatea Ţăndărei, respectiv nota de constatare, nu confirmă cele învederate în acţiunea introductivă şi cele declarate cu ocazia întocmirii dosarului de daună unde s-a învederat o altă situaţie de fapt, respectiv aceea că autoturismul circulând pe DN 21 din sensul Bărăganul spre Ţăndărei, din faţă venea un autoturism cu faruri care l-au orbit şi care se deplasa pe mijlocul carosabilului, şoferul a încercat să se ferească, a tras cât mai pe dreapta carosabilului, moment în care a derapat şi a pierdut controlul autoturismului, accidentul fiind produs de G.D., fiul reclamantului, care se afla la volan. Înscrisul intitulat „autorizaţie de reparaţii” (fila 17 dosar) nu reprezintă prin el însuşi un act doveditor al avariilor suferite cu ocazia producerii evenimentului din data de 28 februarie 2011, nefiind coroborat cu nicio altă probă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul G.C. a declarat apel care, prin Decizia nr. 5/ A din 6 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a fost admis. A fost schimbată în tot, sentinţa apelată în sensul că a fost admisă acţiunea în despăgubiri civile formulată de reclamantul G.C., în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA şi în consecinţă a fost obligată pârâta SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 22.844,7 euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri civile şi suma de 8.756 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că la data de 13 septembrie 2010 reclamantul G.C., în calitate de asigurat, a încheiat cu pârâta SC O.V.I.G. SA - Sucursala Galaţi, în calitate de asigurător, contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru o perioadă de 12 luni, respectiv intervalul 15 septembrie 2010 - 14 septembrie 2011.
În anexa la asigurarea facultativă intitulată „Condiţiile specifice pentru avarii” era prevăzută acoperirea de către asigurător a riscului constând în „avarierea autovehiculelor provocată de ciocniri, lovituri, izbiri cu orice corpuri mobile sau imobile aflate în afara sau în interiorul autovehiculului asigurat, zgârieri, căderi ale autovehiculelor (căderi în apă, căderi în prăpastie, căderi din cauza ruperii podului, etc.) căderi pe autovehicule ale unor corpuri (copaci, blocuri de gheaţă sau zăpadă, bolovani, etc.) derapări şi răsturnări”.
Conform chitanţelor depuse la dosar reclamantul şi-a respectat obligaţia de plată a primelor de asigurare în modalitatea convenită cu asigurătorul, autovehiculul fiind asigurat pentru suma de 25.383 euro, din care asiguratul suportă o franciză de 10 % în caz de avarie totală.
Instanţa de apel a apreciat că producerea evenimentului asigurat şi cauzele acestuia sunt dovedite cu procesul - verbal de contravenţie din 28 februarie 2011 ora 0340 întocmit de Poliţia Ţăndărei, din conţinutul acestui proces - verbal de contravenţie rezultând că autoturismul aflat în trafic pe D.N. 21, în afara localităţii Ţăndărei, din direcţia Brăila - Ţăndărei nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, acesta fiind acoperit cu zăpadă şi s-a lovit de un pom aflat pe marginea drumului al sensului de mers.
Conform notei de constatare întocmită de SC O.V.I.G. SA la data de 2 martie 2011, autoturismul asigurat a suferit numeroase avarii menţionate în această notă de constatare.
Potrivit autorizaţiei de reparaţii din 28 februarie 2011 emisă de Poliţia Ţăndărei autoturismul este avariat în proporţie de 80 %.
S-a arătat că cele consemnate în nota de constatare întocmită de către asigurător privind avariile produse autoturismului asigurat se coroborează cu autorizaţia de reparaţii întocmită pe baza celor constatate la locul producerii accidentului de lucrătorii din cadrul Poliţiei Ţăndărei prin care s-a constatat avarierea în proporţie de 80 % a autoturismului.
Instanţa a constatat că intimatul - pârât, asiguratorul SC O.V.I.G. SA a refuzat plata despăgubirii invocând prevederile art. 8.2. din contract potrivit cu care SC.O.V.I G. SA este îndreptăţit să nu acorde despăgubiri în cazul în care: f) rezultatele obţinute în urma investigatiilor şi/sau expertizelor efectuate nu sunt concludente, denotă aspecte frauduloase contrazic declaraţiile referitoare la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat sau în legătură cu dauna etc.”
În comunicarea emisă la 05 mai 2011 de către SC O.V.I.G. SA către asiguratul reclamant G.C., acesta a fost informat că SC O.V.I.G. SA nu poate acorda despăgubirea în temeiul Raportului de Expertiză tehnică care concluzionează că accidentul nu se putea produce în împrejurările descrise de conducătorul auto.
S-a constatat că pe parcursul soluţionării cauzei asigurătorul nu a fost în măsură să prezinte raportul de expertiză întocmit şi care stă la baza deciziei refuzului de acordare a despăgubirilor şi nici nu a prezentat dovezi pe baza cărora să se poată stabili că accidentul s-a produs în alte împrejurări decât cele care rezultă din probele administrate.
Nu a putut fi primită susţinerea asigurătorului potrivit căreia conducătorul autoturismului a declarat că a fost orbit de farurile altei maşini şi că declaraţia acestuia nu concordă cu cele constatate de organele de poliţie prin procesul-verbal de constatare a contravenţiilor şi cu autorizaţia de reparaţii, întrucât atât cele consemnate în procesul -verbal de constatare întocmit de organele de poliţie, cât şi în autorizaţia de reparaţii, concordă cu declaraţiile conducătorului auto sub aspectul cauzelor producerii accidentului respectiv drumul acoperit cu zăpadă, derapare şi pierderea controlului maşinii.
Posibilitatea producerii accidentului în mod intenţionat, astfel cum asigurătorul a declarat că are suspiciuni, nu a putut fi acceptată de instanţă în absenţa unor dovezi concludente de natură să conducă la o concluzie clară în această privinţă, o atare ipoteză situându-se în sfera ilicitului penal, iar până la stabilirea vinovăţiei persoanei suspectate că ar fi comis o astfel de faptă, susţinerile asiguratorului au fost apreciate ca fiind lipsite de temei.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că reclamantul-asigurat a făcut dovada producerii riscului asigurat, iar asigurătorul trebuie să plătească dauna în condiţiile prevăzute în contract, dauna constând în paguba materială, consecinţa directă a evenimentului asigurat fiind totală în sensul prevederilor art. 1.18 din contract.
Prin urmare, cuantumul pagubei constă, conform art. 17.9.1 din contractul de asigurare în valoarea reală a bunului, inclusiv cheltuielile de transport sau de limitare a pagubei, la momentul producerii riscului asigurat din care se scade valoarea la aceeaşi dată a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica, fără a putea depăşi suma asigurată.
În raport de procesul - verbal din 15 martie 2011 încheiat între reclamant şi asigurator instanţa de apel a reţinut că reclamantul a predat asigurătorului cheile autoturismului avariat şi, implicit autoturismul. Împrejurarea că autoturismul avariat se află în posesia asiguratorului rezultă şi din adresa din 24 mai 2011 prin care reclamantul este invitat la atelierul auto SC G.P. SRL Galaţi „unde se află auto” în vederea efectuării unei expertize extrajudiciare, (expertiză care nu s-a mai realizat).
Instanţa de apel a adus în dezbaterea părţilor necesitatea efectuării unei expertize pentru a se stabili cuantumul pagubei prin prisma disp.art. 17.9.1. din contract.
Reclamantul a agreat propunerea instanţei însă a afirmat că nu cunoaşte unde a depozitat asigurătorul epava autoturismului iar asigurătorul, în pofida înscrisurilor depuse constând în proces - verbal din 15 martie 2011 şi adresa din 2 martie 2011 (fila 64 dosar apel) a declarat că bunul nu se află în posesia sa.
În aceste circumstanţe, instanţa a reţinut că apelantul-reclamant a făcut dovada predării epavei către asigurator şi în aceste condiţii asigurătorul poate valorifica piesele şi eventualele resturi ce se mai pot întrebuinţa.
Aşa fiind, ţinând seama de valoarea bunului asigurat la valoarea din contractul de asigurare, de suma asigurată şi de dauna totală produsă ca o consecinţă directă a producerii evenimentului asigurat precum şi de faptul că asiguratul a rămas propriul său asigurător pentru o franşiză de 10 % din valoarea bunului s-a reţinut că reclamantul-asigurat este îndreptăţit să primească o despăgubire în temeiul contractului de asigurare în sumă de 22.844,7 euro, în echivalent lei la data plăţii efective.
S-a apreciat că printr-o incorectă şi insuficientă analiză a materialului probator administrat în cauză instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală a cărei reformare se impune.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC O.V.I.G. SA a declarat recurs, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.,solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei,în sensul respingerii apelului, sau,în subsidiar,trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivare, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, arată recurenta, deşi instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe prevederile art. 1.18 şi 17.9.1 din condiţiile contractuale anexă la poliţa C.A.S.C.O., acestea nu au fost respectate.
În opinia recurentei, instanţa de apel nu a ţinut cont în evaluarea autoturismului şi a despăgubirilor de prevederile legale şi contractuale, respectiv de art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările conform căruia „despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat", prevedere preluată şi în Condiţiile generale contractuale la art. 17.8.
Totodată, susţine, că procesul - verbal din data de 15 martie 2011, depus în apel, se referea la predarea temporară a cheilor autoturismului pentru efectuarea unei constatări de un expert auto nu şi a autoturismului. Restituirea cheilor rezultă din adresa din 1 aprilie 2011 şi procesul - verbal de predare înregistrat la 10 august 2011.
Cât priveşte motivarea contradictorie, apreciază că în mod eronat instanţa de apel a motivat că apelantul a făcut dovada predării epavei către asigurător fiindcă acest fapt nu s-a realizat. Procesul - verbal din 15 martie 2011 se referea la predarea temporară a cheilor pentru constatare nu şi a autoturismului care s-a aflat la SC G.P. SRL pentru reparaţii.
O altă contradicţie a hotărârii, consideră recurenta, o reprezintă şi reţinerea instanţei de apel, în sensul că „asiguratorul trebuie să plătească dauna în condiţiile din contract”, în condiţiile în care a obligat asigurătorul la plata unei daune peste condiţiile contractuale, ceea ce, apreciază recurenta, constituie o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.
Sub un alt aspect, consideră că instanţa de apel nu a analizat cauza şi prin suspiciunile şi contradicţiile existente la dosarul de daună, în sensul că asiguratul a făcut declaraţii contradictorii la poliţie şi la inspectorii de daună, ceea ce conduce la respingerea despăgubirii.
Intimatul-reclamant G.C. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată următoarele:
La data de 28 februarie 2011,autoturismul proprietatea reclamantului,în timp ce circula pe D.N. 21,fiind condus de fiul reclamantului, G.D.,a derapat şi s-a lovit de un pom,aflat pe marginea drumului,deoarece şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum(carosabil acoperit de zăpadă),aşa cum s-a reţinut în procesul verbal, încheiat de organele de poliţie.
În raport de condiţiile producerii evenimentului rutier,coroborate cu menţiunile din poliţa de asigurare casco,cu valabilitate 15 septembrie 2010-14 septembrie 2011,încheiată de reclamant cu pârâta şi de probatoriile administrate,curtea de apel a constatat,în mod legal, că sunt îndeplinite condiţiile contractuale privind suportarea riscului asigurat de către asigurător şi a stabilit cuantumul despăgubirii în sumă de 22.844,7 euro,însă acest cuantum a fost stabilit în mod nelegal,deoarece:
Potrivit art. 17.9.1. din Condiţiile specifice pentru avarii, menţionate în anexa la contractul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, în caz de daună totală (cum a reţinut curtea de apel) prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea reală a bunului, inclusiv cheltuielile de transport sau de limitare a pagubei, la momentul producerii riscului asigurat din care se scade valoarea, la aceeaşi dată, a eventualelor resturi ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica, fără a putea depăşi suma asigurată.
Aşadar, din textul precitat rezultă că trebuie stabilit dacă în cauză este o daună totală a autoturismului sau o daună parţială, precum şi valoarea epavei, care trebuie scăzută din cuantumul despăgubirii.
În speţă, curtea de apel nu a stabilit în mod cert în posesia cui se află epava autoturismului (a reclamantului sau pârâtei) şi nici valoarea acesteia şi în consecinţă suma acordată cu titlu de despăgubire s-a stabilit în mod nelegal la cuantumul de 22.844,7 euro.
Din considerentele deciziei rezultă că „reclamantul a predat asigurătorului cheile autoturismului avariat şi implicit autoturismul”, însă la dosar nu se precizează acest lucru, din înscrisurile depuse rezultând faptul că reclamantul a predat asiguratorului doar cheile autoturismului (care i-au fost restituite după verificare)şi nicidecum autoturismul
Împrejurarea că prin adresa din 24 mai 2011 pârâta invită pe reclamant la atelierul unde se află autoturismul în vederea efectuării unei expertize extrajudiciare, nu înseamnă că autoturismul se află în posesia pârâtei, cum în mod nelegal a reţinut curtea de apel.
În raport de această adresă, curtea trebuie să dispună efectuarea unei expertize tehnice, ale cărei concluzii, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză să permită stabilirea faptul că autoturismul este avariat în proporţie stabilită în contractul de asigurare, pentru a se constata dauna totală în sensul că sunt îndeplinite dispoziţiile contractuale stipulate de art. 1.18 potrivit cărora repararea autoturismului depăşeşte 90 % din suma asigurată,deoarece în considerente curtea a reţinut că autoturismul este avariat în proporţie de 80%,coform autorizaţiei de reparaţii 28 februarie 2011,emisă de Poliţia Ţăndărei,deci o valoare mai mică decât cea din contract.
De asemenea, expertul trebuia să stabilească şi valoarea epavei, care urma să se scadă din asigurare, în cazul în care se dovedea cert că reclamantul se află în posesia epavei.
Potrivit art. 17.8 din contract, „despăgubirea acordată nu poate depăşi cuantumul pagubei, nici suma la care s-a încheiat asigurarea şi nici valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat”.
Astfel fiind, se constată că instanţa de apel a stabilit, în mod nelegal cuantumul despăgubirii, la suma de 22.844,7 euro întrucât în considerente se arată că această sumă s-a calculat „ţinând seama de valoarea bunului asigurat la valoarea din contractul de asigurare şi de dauna totală produsă ca o consecinţă directă a producerii evenimentului asigurat, precum şi de faptul că asiguratul a rămas propriul său asigurător, pentru o franşiză de 10 % din valoarea bunului”,însă valoarea trebuia stabilită în raport de valoarea autoturismului la data de 28 februarie 2011( potrivit dispoziţiilor contractuale precitate), când s-a produs riscul asigurat (coliziunea autoturismului), valoare care evident este diferită de cea stabilită cu ocazia încheierii contractului de asigurare şi anume 15 septembrie 2010, deci cu cinci luni anterioare coliziunii.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate şi în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să admită recursul, să caseze decizia şi să trimită cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, urmând ca în rejudecarea apelului să se stabilească, în esenţă, în posesia cui se află autoturismul, cuantumul sumei necesară pentru aducerea autoturismul la starea avută la data încheierii poliţei de asigurare şi stabilirea sumei cuvenită cu titlu de despăgubire, în raport de dispoziţiile contractuale referitoare la o daună totală sau parţială,valoarea epavei şi franşiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva Deciziei nr. 5/ A din 6 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 913/2014. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 915/2014. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
