ICCJ. Decizia nr. 92/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 92 /2014
Dosar nr. 2188/90/2011
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2011, C.C., în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea şi Municipiul Râmnicu-Vâlcea, prin Primar, a contestat hotărârea nr. 21/2010 emisă de pârâţi, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru garajul expropriat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că din patrimoniul său a fost expropriat un garaj, pentru care s-a stabilit o sumă cu titlu de despăgubiri, care nu asigură repararea integrală a prejudiciului şi a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 8.370 euro, cu titlul de justă despăgubire.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi urm. din Legea nr. 198/2004, art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă de 15.560 RON, pentru garajul expropriat.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu recurs.
A fost respinsă cererea de plată a lipsei de folosinţă a garajului, iar faţă de Consiliul Local Râmnicu-Vâlcea şi faţă de Primarul Municipiului, acţiunea a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de fond a reţinut că valoarea reală a despăgubirilor este de 15.560 RON, potrivit valorii de circulaţie determinată prin raportul de expertiză tehnică, efectuat potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceasta fiind justă pentru a acoperi prejudiciul în raport de valoarea propusă de către intimat.
Cu privire la prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a garajului, Tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sensul dovedirii unei pagube certe.
Împotriva acestei sentinţe Municipiul Râmnicu-Vâlcea a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 15 mai 2012.
Prin decizia civilă nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 650 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat apelantul la plata către contestatoare a sumei de 13.100 RON, în loc de 15.560 RON şi a menţinut în rest sentinţa.
Hotărârea pronunţată a fost dată cu recurs.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, ca situaţie de fapt, că pentru construirea unui pod peste râul O., Municipiul Râmnicu Vâlcea a expropriat din patrimoniul intimatei un garaj pentru care s-au propus despăgubiri în sumă de 1.664 euro.
Instanţa de fond a majorat valoarea despăgubirilor la suma de 15.560 RON, ţinând cont de evaluarea efectuată de experţi după metoda valorii de înlocuire.
Curtea de apel a dispus efectuarea un raport de expertiză tehnică, potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică.
Determinarea cuantumului despăgubirilor la suma de 13.100 RON s-a făcut în raport de preţul în care se vând în mod obişnuit garaje în Municipiul Râmnicu-Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză şi de prejudiciul cauzat proprietarului, în raport de dovezile administrate.
Împotriva acestei decizii pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea a declarat recurs.
În motivare, pârâtul a criticat decizia curţii de apel pentru greşita aplicare a art. 27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa nu a stabilit corect cuantumul despăgubirilor.
A învederat că, odată cu garajul reclamantei, au mai fost expropriate alte 27 de garaje, identice cu acesta, iar cuantumul despăgubirilor s-a situat la o sumă mai mică. Aceasta deoarece la valoarea de la care s-a pornit calculul despăgubirilor au fost adăugaţi coeficienţi nereali, valabili pentru garaje supraterane sau subterane, situate în blocuri de locuinţe, cu finisaje complete, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2011 şi a avut ca obiect contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 17 decembrie 2010 emisă de comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Despăgubirea contestată a fost stabilită de expropriator la suma de 1.664 euro, iar despăgubirea solicitată de reclamanţi a fost de 8.370 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 650 din data de 3 aprilie 2012 Tribunalul Vâlcea a obligat pe pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea la plata de despăgubiri în sumă de 15.560 RON către reclamantă, pentru garajul expropriat.
Prin decizia civilă nr. 74 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 650 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.100 RON, în loc de 15.560 RON şi a menţinut în rest sentinţa.
Sub aspectul determinării, în cauză, a posibilităţii exercitării căilor de atac de reformare, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată are un obiect patrimonial evaluabil în bani, iar prin raportare la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea se situează sub limita de 100.000 RON.
Din perspectiva Legii nr. 33/1994, Înalta Curte reţine că la art. 23 acest act normativ prevede că hotărârile pronunţate ca urmare a soluţionării cererilor de expropriere sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, nu există în această lege dispoziţii derogatorii de la prevederile C. proc. civ., sub aspectul regimului juridic al căilor de atac.
În speţă, curtea de apel a judecat ca instanţa de apel, în compunerea de doi judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului, şi nu ca instanţă de recurs, în compunerea de trei judecători, aşa cum se impunea în lumina dispoziţiilor legale, ceea ce determină incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de care recursul va fi admis, iar decizia curţii de apel casată cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, ca instanţă de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că a fost încălcat principiul legalităţii căilor de atac şi că în mod greşit curtea de apel s-a considerat învestită cu o cerere de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza Curţii de Apel Piteşti pentru soluţionare, ca instanţă de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Râmnicu-Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 74 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecata recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 919/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 920/2014. Civil. Recalculare pensie. Revizuire... → |
|---|
