ICCJ. Decizia nr. 926/2014. Civil. Strămutare. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 926/2014

Dosar nr. 212/1/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 19 martie 2014

Asupra neîndeplinirii obligaţiei de timbrare constată următoarele.

Până la termenul din data de 19 martie 2014 petentul nu a făcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru de 100 lei, deşi necesitatea îndeplinirii acestei obligaţii i-a fost adusă la cunoştinţă prin rezoluţia din 20 ianuarie 2014.

Potrivit dispoziţiilor art 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se achită anticipat. Nerespectarea acestor cerinţe este sancţionată de lege prin anularea acţiunii sau cererii, conform art. 197 noul C. proc. civ., nefiind exceptate de la acest regim juridic nici cererile de strămutare.

Având în vedere că în cauza de faţă obligaţiile legale privind timbrarea nu au fost integral îndeplinite, cererea de strămutare urmează a fi anulată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petentul Sindicatul R.C. Piatra Olt, prin care solicită strămutarea cauzei ce fonnează obiectul Dosarului nr. 2237/104/2013 al Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat de GGC - NN

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 926/2014. Civil. Strămutare. Fond