ICCJ. Decizia nr. 93/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 93/2014
Dosar nr. 74512/3/2011
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2011 pe rolul Tribunahdui Bucureşti reclamanţii B.M., I.G. şi I.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, obligarea pârâtei la plata de daune morale (7.166.000 RON, 7.166.000 RON, 718.000 RON şi 30.000 RON), la penalităţi de întârziere precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 23 iulie 2011 numitul I.A. a fost găsit decedat pe raza localităţii V., judeţul Călăraşi, în urma unui accident rutier.
Conform procesului-verbal încheiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi s-a concluzionat că este vorba despre autori necunoscuţi.
Reclamanţii s-au adresat pârâtei Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, care funcţionează în baza Directivei Consiliului Comunităţilor Europene nr. 84/5/CEE, încercând, în prealabil, soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi ale normei C.S.A. din 17 mai 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1582 din 1 7 septembrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.G., I.I. şi B.M. împotriva pârâtei Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 200.000 RON reprezentând daune morale către reclamantul I.G.; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 150.000 RON către reclamanta I.I. (din care 30.000 RON daune materiale); a obligat pe pârâtă la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale către reclamanta B.M.
Prin accesaşi sentinţă a fost obligată pârâta şi la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, instanţa a reţinut că numitul I.A. a decedat într-un accident rutier, iar cel care a provocat accidentul nu a fost cunoscut până în prezent, rămânând necunoscut.
Reţinând incidenţa art 61 din Legea nr. 136/1995 şi a art. 25 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, instanţa a constatat că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are sarcina de a despăgubi persoanele păgubite în accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.
Motivele de apel formulate de reclamanţi s-au referit la cuantumul prea mic al sumelor de bani reprezentând daune morale, în raport de suferinţele psihice la care au fost supuse rudele victimei.
Motivele de apel formulate de pârâtă s-au referit la cuantumul prea mare al daunelor morale, arătând că instanţa nu a explicat în hotărârea criticată care ar fi criteriile folosite pentru stabilirea acestor sume. A mai precizat pârâta şi că în jurisprudenţa comunitară sumele care se acordă cu titlul de daune morale sunt mult mai mici.
O a doua critică a pârâtei s-a referit la penalizările şi cheltuielile de judecată la care instanţa a obligat-o, deşi ar fi încercat să soluţioneze dosarul pe cale amiabilă. Din culpa reclamanţilor, care nu au transmis, iniţial, suficiente date şi care s-au grăbit să convoace pârâta direct la conciliere acest litigiu nu a putut fi soluţionat pe cale amiabilă.
Pârâta a mai criticat şi stabilirea circumstanţelor accidentului, care, în opinia sa, au fost superficial cercetate.
La data de 23 ianuarie 2013 pârâta a depus precizări ale motivelor de apel, prin care a criticat cuantumul daunelor morale, în raport de ordinul nr. 5/2010 şi de practica judecătorească în materie,
Prin decizia civilă nr. 110A din 22 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a apreciat că cererile de apel vizează exclusiv sumele privind acoperirea unor daune morale.
Faţă de dispoziţiile legale care permit stabilirea unor daune morale pentru prejudiciul creat prin pierderea unei persoane, curtea de apel a apreciat că singurul criteriu obiectiv de stabilire a unor daune morale pentru decesul unei persoane în urma unui accident rutier este cei decelat prin crearea continuă a practicii judiciare, în sensul că, stabilirea unei sume medii pentru cazuri similare s-ar afla atât sub protecţia principiului egalităţii părţilor în faţa legii, cât şi sub protecţia principiului non-discriminării şi, de asemenea, ar reprezenta un parametru echitabil şi echidistant care, deşi creat prin unirea unor multiple elemente subiective similare, s-ar afla în cea mai mare măsură într-o zonă incontestabilă.
Curtea de apel a avut în vedere situaţia de fapt şi hotărârile judecătoreşti depuse la dosar, reprezentând practica judiciară în materia analizată, şi a reţinut că despăgubirile morale acordate de instanţe, în cazuri similare şi pentru acelaşi tip de prejudicii se situează între 100.000 RON şi 500.000 RON, astfel că sumele stabilite de instanţa de fond în această speţă reprezintă media practicii judiciare în materia prejudiciilor morale datorate pentru urmaşii victimelor accidentelor rutiere.
Împotriva acestei decizii pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a formulat recurs în termenul legal.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a invocat că în mod greşit curtea de apel a înlăturat ghidul de soluţionare a daunelor morale, care este rezultatul a 2339 de hotărâri judecătoreşti pronunţate în speţe similare de către curţile de apel naţionale şi a ţinut cont de hotărârile judecătoreşti depuse de reclamanţi.
Curtea de apel a ignorat toate susţinerile apelantei pârâte, în sensul că nu a avut în vedere circumstanţele producerii accidentului, dinamica şi gradul de culpă al defunctului, care se afla la 38 m de trecerea de pietoni.
În plus, curtea de apel nu a stabilit nici relaţiile pe care le-ar fi avut, la momentul producerii accidentului, defonctul cu reclamanţii. Aşadar, a acordat daune morale reclamantei I.I., care este sora defunctului, fără a se încadra în noţiunea de familie, aşa cum o defineşte art. 86 alin. (1) C. proc. civ.
Printr-un alt motiv de recurs, pârâta a invocat că instanţa de apel nu a răspuns criticilor privind obligarea sa la plata de penalizări şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus toate diligenţele pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, dar reclamanţii nu au depus suficiente documente în susţinerea cererii de despăgubire.
Deşi pârâta a stabilit o ofertă pentru reclamanţi, aceasta nu le-a fost înaintată, datorită politicii casei de avocatură care le reprezintă interesele.
În recurs, la data de 16 ianuarie 2014, intimaţii reclamanţi prin avocat au invocat excepţia nulităţii recursului, motivat de faptul că nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., fiind doar critici de netemeinicie, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termen legal, recurenta pârâtă a arătat, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de către instanţa de apel.
Deşi cererea de recurs motivată nu cuprinde o încadrare în drept a criticilor formulate, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, şi tind la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea criticilor în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Drept consecinţă, va fi respinsă, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului.
Analizând recursul din perspectiva criticilor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte porneşte de Ia premisa că dispoziţiile acestui caz de modificare a hotărârii trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 295 C. proc. civ., este nelegală nepronunţarea instanţei de apel asupra unora din criticile formulate prin motivele de apel.
Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că prin motivele de apel formulate de părţi au fost aduse mai multe critici sentinţei atacate. Acestea s-au referit la cuantumul daunelor morale acordate, prea mici în opinia apelanţilor reclamanţi şi prea mari în opinia apelantei pârâte, precum şi Ia obligarea nejustificată a apelantei pârâte la plata penalizărilor şi a cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care a depus toate diligenţele pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.
Instanţa de apel s-a limitat să analizeze legalitatea şi temeinicia sentinţei numai prin raportare la cuantumul despăgubirilor, reţinând în considerentele deciziei ca fiind relevantă, în acest sens, doar jurisprudenţa instanţelor naţionale. Curtea de apel a ignorat susţinerile apelantei pârâte, reducând la un singur criteriu toate motivele referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral invocat de reclamanţi.
Astfel, instanţa de apel nu a indicat care au fost drepturile nepatrimoniale, vătămările produse reclamanţilor, probele care au susţinut gravitatea prejudiciului suferit, rezumându-se să se raporteze Ia plafonul legislativ, mai exact la o valoare medie stabilită de jurisprudenţa instanţelor naţionale.
În aceste condiţii, instanţa s-a pronunţat asupra motivelor de apel formulate de reclamanţi şi, doar, asupra unor critici din motivele de apel formulate de pârâtă, fără a le analiza şi pe cele referitoare la plata penalizărilor şi a cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
S-a pronunţat, astfel, o soluţie dată cu nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., adică fără a se arăta care sunt considerentele pentru care instanţa a apreciat că se impune menţinerea sentinţei apelate, în sensul celor mai sus-menţionate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că nemotivarea hotărârii apelate împiedică exercitarea controlului de legalitate, recursul va fi admis şi hotărârea atacată va fi casată cu trimitere spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de pârâta Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 110A din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 926/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 931/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
