ICCJ. Decizia nr. 980/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 980/2014
Dosar nr. 1976/116/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 martie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
La data de 28 august 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, cererea de revizuire formulată de T.M. în contradictoriu cu intimaţii T.F. şi T.M.L., revizuenta solicitând - în temeiul art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. - desfiinţarea Deciziei nr. 91 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă şi admiterea cererii, în sensul omologării variantei nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză efectuat de către expertul C.V.
În motivarea cererii sale de revizuire, precizată la Dosarul nr. 1976/116/2013 al Tribunalului Călăraşi, ca fiind formulată împotriva deciziei sus-menţionate, revizuenta a arătat că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 ,,revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel (…) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
În acest sens, revizuenta a solicitat a se clarifica ambiguitatea atribuită de instanţele învestite cu soluţionarea cererii de ieşire din indiviziune, prin raportare la Adeverinţa nr. 4801 din 19 noiembrie 2012 emisă de Primăria comunei Săruleşti, care atestă împrejurarea că terenul ce a format obiectul ieşirii din indiviziune se afla în intravilanul comunei Săruleşti şi care oferă, fără temei, conţinutul unor elemente fundamentale pentru divizarea greşită a celor 9.000 mp.
S-a susţinut de către revizuentă că terenul a avut şi are, în realitate, destinaţia unui teren arabil (nefiind scos din circuitul agricol), neputându-se reţine la momentul judecării cauzei, posibilitatea edificării unor construcţii, ci doar certitudinea că pe respectivul teren nu pot fi edificate construcţii, învederându-se că Adeverinţa nr. 3048 din 23 august 2013 emisă de Consiliul Local al comunei Călăraşi demonstrează cele statuate de Tribunalul Călăraşi, în sensul că terenul are destinaţie agricolă şi, s-a precizat că aceste înscrisuri prezintă, în mod vădit, un caracter de noutate, fiind emise ulterior momentului judecăţii, niciuna dintre părţi neputându-le prezenta în faţa instanţei.
Referitor la cazul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 din acelaşi cod - invocat prin cerere - potrivit căruia ,,revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel (.) se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut”, revizuenta a menţionat că, raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul E.A., prin omologarea variantei 1 propusă, a atribuit intimaţilor, în detrimentul revizuentei, un teren mai valoros decât cel al revizuentei, deşi aceasta din urmă a cumpărat un teren de 1,5 ori mai mare decât cel al intimaţilor, atribuindu-le definitiv, mai mult decât aceştia au solicitat.
Prin Decizia nr. 162/A din 24 octombrie 2013, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, din oficiu, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a se dezînvesti, tribunalul a reţinut, în esenţă, că hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire - astfel cum a rămas irevocabilă - este Decizia civilă nr. 1002 din 3 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aceasta din urmă fiind instanţa competentă a soluţiona pricina, în temeiul prevederilor art. 323 alin. (1) din acelaşi cod, în raport de care ,,cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”.
Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 6 noiembrie 2013, în Dosarul nr. 1976/116/2013 (2082/2013).
Prin Decizia civilă nr. 8/A din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, la rându-i, s-a declarat necompetentă a soluţiona cererea de revizuire, astfel că, a admis excepţia de necompetenţă materială şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuenta T.M. în contradictoriu cu intimaţii T.F. şi T.M.L., în favoarea Tribunalului Călăraşi.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a se dezînvesti, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut în considerentele Deciziei nr. 8/A din 14 ianuarie 2014 că, fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. de la 1865, cererea de revizuire este de competenţa instanţei care a pronunţat decizia atacată prin calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, această instanţă fiind Tribunalul Călăraşi, care a pronunţat Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012, a cărei revizuire se cere.
Învestită a pronunţa regulatorul de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă va stabili în favoarea Tribunalului Călăraşi competenţa de soluţionare a cererii de revizuire pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 ,,cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere”, dat fiind specificul acestei căi de atac.
Astfel, fiind reglementată ca o cale extraordinară de atac de retractare, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire revine instanţei care a pronunţat decizia atacată, desigur cu excepţia prevăzută de alin. (2) al art. 323 din acelaşi cod.
În speţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire, care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. de la 1865, ce are ca obiect Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi, hotărâre prin care au fost respinse apelurile declarate de pârâta T.M. (revizuentă) şi de reclamanţii T.F. şi T.M.L. (intimaţi în prezenta cerere de revizuire) împotriva Sentinţei civile nr. 742 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară şi rămasă definitivă în instanţa de apel.
Interpretarea potrivit căreia, numai instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este competentă să soluţioneze cererea de revizuire (în speţă Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 323 alin. (1) din cod, decurge din natura juridică a revizuirii, care a fost reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac de retractare, aparţinând, din punct de vedere al competenţei, aceleiaşi instanţe care a pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere.
O altă interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la competenţa de soluţionare a cererii de revizuire ar contraveni dispoziţiilor imperative statuate prin prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, de la care părţile nu pot deroga.
Aşadar, cum hotărârea atacată este Decizia nr. 91 din 11 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, conform precizării făcută de revizuenta T.M. la data de 24 octombrie 2013 şi nu Decizia nr. 1002 din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie - cum, din eroare, a apreciat Tribunalul Călăraşi - Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Călăraşi competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. din 1865.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2014. Civil. Hotarâre care sa tina loc de... | ICCJ. Decizia nr. 981/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
