ICCJ. Decizia nr. 982/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 982/2014

Dosar nr. 17376/318/2013

Şedinţa din camera de consiliu din 25 martie 2014

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 17376/318/2013, reclamantul R.C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.E.M., stabilirea provizorie a domiciliului minorei R.A. la adresa la care locuieşte împreună cu tatălui său din Târgu Jiu, jud. Gorj, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 17158/318/2013, având ca obiect divorţ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 918, art. 919 şi art. 998 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 8553 din 29 noiembrie 2013, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului iar potrivit dispoziţiilor art. 997 din acelaşi act normativ, cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, legiuitorul reglementând un caz de competenţă exclusivă.

Cum din cererea de chemare în judecată şi din actul de stare civilă al pârâtei reiese că aceasta domiciliază în comuna Grădiştea, judeţul Vâlcea, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Bălceşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bălceşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 57 din 10 februarie 2014, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Reghin şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 114 din Noul C. proc. civ., care stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, respectiv a instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, faţă de împrejurarea că minorul locuieşte împreună cu tatăl său în Târgu Jiu, jud. Gorj, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei Târgu Jiu.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul R.C.C., în calitate tată al minorei R.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.E.M., stabilirea reşedinţei fiicei sale la adresa de domiciliu din Târgu Jiu, jud. Gorj, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 17158/318/2013 având ca obiect divorţ, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 918, art. 919 şi art. 998 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit art. 25 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 11 noiembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă şi a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, rezultă că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil "în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic".

De asemenea, art. 496 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că: "în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani".

Art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă arată că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil "În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte statornic".

În speţă, instanţa reţine că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, părinţii nu mai locuiesc împreună, fiind în curs de soluţionare dosarul de divorţ dintre aceştia. De asemenea, constată că minorei nu i s-a stabilit prin hotărâre judecătorească domiciliu la unul dintre părinţi, aceasta locuind, în fapt, în chip statornic, la tatăl său, la adresa din Târgu Jiu, jud. Gorj.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ. şi C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă care constituie o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din aceleaşi act normativ care reglementează o competenţă teritorială generală.

În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi în raport de textele legale evocate, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite - minora R.A., se află la tatăl său, în Târgu Jiu, jud. Gorj, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect stabilire domiciliu minor formulată de reclamantul R.C.C., cu domiciliu în Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâta R.E.M., domiciliată în comuna Grădiştea, judeţul Vâlcea, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de GGC - CL

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 982/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond