ICCJ. Decizia nr. 986/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 986/2014
Dosar nr. 5392/86/2007*
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007 a fost admisă în parte acţiunea având ca obiect Legea nr. 10/2003, formulată de reclamanţii R.M.C., R.D.O. şi R.A.G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava, prin primar; a fost obligat pârâtul să emită dispoziţie la notificarea din 8 august 2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv, prin acordarea imobilului din municipiul Suceava; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Această sentinţă a rămas irevocabilă conform Deciziei nr. 7900 din 10 decembrie 2008 a Î.C.C J.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1285 din 22 octombrie 2007 au formulat cerere de lămurire dispozitiv reclamanţii, arătând că se impune a se preciza în ce constă imobilul din municipiul Suceava, acordat la schimb cu imobilul demolat, în prezent fiind în imposibilitate de a se intabula.
Reclamanţii au arătat că, potrivit Legii nr. 10/2001, prin imobile în sensul actului normativ se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării abuzive, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcţii.
Raportat la aceste dispoziţii legale, reclamanţii au arătat că imobilul în care au locuit în calitate de chiriaşi, acordat apoi la schimb, era compus din casă de locuit în suprafaţă de 4,18 ari şi grădină în suprafaţă de 2,47 ari, însumând în total 6,65 ari, conform planului de situaţie anexat în copie.
Prin încheierea din 13 decembrie 2012, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea de lămurire dispozitiv, reţinând că măsurile reparatorii stabilite prin Sentinţa civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007 au vizat doar construcţiile situate în str. M., nu şi terenul aferent acestora.
La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere faptul că reclamanţii nu au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul aferent, că prin contractul încheiat la data de 26 decembrie 1980 nu s-a înstrăinat şi terenul aferent construcţiei, care a trecut în proprietatea statului conform Legii nr. 58/1974 şi că, pentru construcţia din str. M., reclamanţii au primit în folosinţă şi nu în proprietate suprafaţa de 100 mp, prin Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981 a Consiliului Popular Suceava.
Prin Decizia nr. 5 din 5 martie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul petenţilor împotriva încheierii de şedinţă mai sus arătate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că împotriva Sentinţei civile nr. 1285 din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava a declarat apel doar instituţia pârâtă, dosarul ajungând la instanţa supremă în urma promovării recursului de către aceeaşi parte, fără ca reclamanţii să-şi manifeste nemulţumirea în legătură cu componenţa imobilului atribuit la schimb şi fără a se lua în discuţie, în vreun fel, problema terenului aferent construcţiei. Mai mult decât atât, în întâmpinarea formulată de reclamanţi la recursul declarat de Municipiul Suceava, aceştia afirmă că sunt "moştenitori ai proprietarului unei case cu anexe expropriate în anul 1984", rezultând că la momentul derulării litigiului au vizat doar construcţia din str. C., pe care au solicitat-o în schimbul casei expropriate. Această situaţie rezultă şi din actele dosarului de fond, respectiv, contractul de vânzare cumpărare din 26 decembrie 1980, prin care autorul reclamanţilor a cumpărat doar casa cu anexe din str. M., terenul aferent trecând în proprietatea statului, precum şi Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981 a Consiliului Popular Suceava, prin care i se atribuie în folosinţă autorului reclamanţilor suprafaţa de 100 mp, pe toată durata construcţiei, în schimbul unei taxe plătită anual.
Dat fiind faptul că, prin prisma actelor menţionate mai sus şi a criticilor exprimate de părţi în căile de atac, instanţa care a soluţionat cauza a avut în vedere doar imobilul casă, fără a se analiza problema terenului aferent şi a întinderii acestuia, este clar că dispozitivul sentinţei face referire doar la imobilul construcţie, împrejurare corect reţinută de instanţa de fond.
Instanţa de apel a mai constatat ca pe calea acestei proceduri nu se pot examina împrejurări care vizează fondul cauzei, soluţionat irevocabil prin hotărâre judecătorească, sens în care în mod corect tribunalul a constatat că doar imobilul casă a format obiectul analizei la fond.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii R.M.C., R.D.O. şi R.A.G..
În susţinerea recursului, reclamanţii au arătat că hotărârile anterioare sunt nelegale întrucât au ignorat atât precizările acestora tăcute chiar la solicitarea instanţei, cât şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat ca măsură compensatorie la schimb, imobilul situat în municipiul Suceava, pentru imobilul situat în aceeaşi localitate, str. M., expropriat şi demolat, imposibil de restituit în natură.
Recurenţii-reclamanţi au anexat acţiunii planurile de situaţie pentru cele două imobile, actele de expropriere, notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, răspunsurile la acestea prin care se face referire clară la casă şi teren.
Recurenţii-reclamanţi au arătat în mod constant că imobilul în discuţie a fost preluat cu terenul aferent de 880 mp, însă instanţa de apel a ignorat aceste susţineri şi probatoriile pe care ele se sprijină, şi anume: adresa din 17 aprilie 2011 prin care se specifică expres că reclamanţii au solicitat măsuri reparatorii pentru casă şi teren; planurile de situaţie depuse la dosar care atestă aceeaşi solicitare; decretul de expropriere din 28 aprilie 1984; procesul-verbal de evaluare şi adresa din 3 octombrie 1984; răspunsul la notificarea nr. x/2001 prin care se face referire la imobilul constând în casă şi teren; hotărâri judecătoreşti de trecere a terenului în proprietatea statului, hotărâri judecătoreşti ce au stat la baza contractelor de închiriere.
Prin memoriul depus la dosarul cauzei la data de 15 aprilie 2008 recurenţii-reclamanţi au arătat că în luna aprilie 1984 imobilul proprietatea acestora, cu teren aferent de 880 mp a fost demolat, aceştia fiind mutaţi într-o locuinţă fără utilităţi, fără anexe, fără gard, trecută la casare, situată în str. C. şi fiind obligaţi să investească sume importante de bani pentru a face imobilul locuibil.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă la Înalta Curte împotriva recursului formulat de Primăria municipiului Suceava, reclamanţii au arătat că în anul 1984 imobilul proprietatea acestora cu teren aferent de 880 mp a fost preluată abuziv.
Deşi instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu au declarat apel împotriva Sentinţei nr. 1285 din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Suceava, având în vedere soluţia cuprinsă în dispozitivul acestei hotărâri, de admitere a acţiunii şi obligare a pârâtului Municipiul Suceava să emită dispoziţie la notificarea din 8 august 2001, reclamanţii nu aveau niciun interes să declare vreo cale de atac, prin imobil aceştia înţelegând teren şi construcţii conform art. 6 din Legea nr. 10/2001 dar şi a dispoziţiilor art. 463 C. civ.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Dispozitivul reprezintă partea cea mai importantă a unei hotărâri, pentru că el este pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac, astfel încât trebuie să conţină elemente clare privind modalitatea de rezolvare a cererilor părţilor, întinderea drepturilor recunoscute şi identificarea acestora prin diferiţi parametri, pentru a putea fi adus la îndeplinire pe calea executării.
Potrivit art. 2811alin. (1) C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".
Prin motivele de recurs formulate, petenţii critică hotărârile anterioare arătând că acestea au ignorat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu au luat în considerare probele administrate în cauză referitor la componenţa imobilului atribuit la schimb şi nu au luat în discuţie, în vreun fel, problema terenului aferent construcţiei.
Petenţii învederează astfel pe calea prezentului recurs al cărui obiect îl reprezintă modalitatea de soluţionare a cererii de lămurire dispozitiv, aspecte privind dezlegarea în fond a pretenţiilor deduse judecăţii, despre care arată că au fost greşit rezolvate, solicitând casarea hotărârilor pronunţate.
Înalta Curte constată că prin Sentinţa civilă nr. 1285 din 22 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5392/86/2007, în raport de care s-a formulat cererea de lămurire dispozitiv, pârâtul Municipiul Suceava, prin primar a fost obligat să emită dispoziţie la notificarea din 8 august 2001, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri, respectiv, la acordarea imobilului din municipiul Suceava, judeţul Suceava.
Sentinţa sus-menţionată a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 7900 din 10 decembrie 2008 a instanţei supreme, astfel încât cele statuate în considerentele şi dispozitivul acesteia au intrat în puterea lucrului judecat; inclusiv aspectele privind componenţa imobilului atribuit la schimb şi a terenului aferent construcţiei, care nu au făcut obiect al vreunei critici de nelegalitate.
Se constată în acest sens că, pe de o parte, dispozitivul a cărui lămurire se solicită nu conţine elemente contradictorii sau echivoce, care să impună clarificări sau interpretări, iar pe de altă parte, că motivele de fapt sau de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate nu intră sub incidenţa procedurii prevăzute de art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Identificarea şi componenţa imobilului în litigiu, întinderea şi regimul juridic al terenului aferent construcţiei reprezintă probleme de fond ale cauzei, ce nu pot fi dezbătute decât în cadrul căilor de atac reglementate de lege, în cazul în care acestea au fost exercitate şi dacă au avut ca obiect atare critici, iar nu în cadrul unei cereri de lămurire dispozitiv.
Aceasta întrucât nu se poate proceda, prin intermediul instituţiei juridice reglementate de dispoziţiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., la o reanalizare sau reevaluare a chestiunilor deduse judecăţii în cadrul dezbaterii pe fond a cauzei, sens în care în mod corect instanţele anterioare au respins cererea de lămurire dispozitiv.
De asemenea, nu pot forma obiect al unei astfel de cereri nemulţumiri legate de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ori de omisiune a aplicării unor norme juridice, critici ce se circumscriu exclusiv atributelor instanţei de recurs.
În acest context, criticile recurenţilor-reclamanţi se îndreaptă, în realitate, împotriva sentinţei obiect al cererii de lămurire dispozitiv, iar nu punctual, împotriva hotărârii instanţei de apel prin care s-a menţinut soluţia de respingere a respectivei cereri.
Or, în considerentele acestei sentinţe irevocabile se reţine că autorul reclamanţilor, R.C., a dobândit prin cumpărare, în anul 1980, imobilul casă de locuit şi anexe situat în str. M.; că terenul aferent acestor construcţii a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974; că prin Decizia nr. 34 din 31 ianuarie 1981 emisă de Consiliul Popular al municipiului Suceava i s-a atribuit în folosinţă numitului R.C. suprafaţa de 100 mp teren aferent imobilului situat la adresa anterior menţionată, pe durata existenţei construcţiei respective.
Rezultă că instanţele ce au instrumentat pe fond cauza au avut în vedere doar imobilul casă, sens în care dispozitivul a cărui lămurire se cere este conform celor statuate prin sentinţa a cărui componentă o constituie, fiind în concordanţă cu aspectele deduse judecăţii în acel cadru procesual, situaţie faţă de care nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii R.M.C., R.D.O., R.A.G. împotriva Deciziei nr. 5 din 5 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 987/2014. Civil → |
|---|
