ICCJ. Decizia nr. 993/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 993/2014
Dosar nr. 5372/1/2013
Şedinţa publică din 26 martie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2013 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. 5372/1/2013 petentul M.C. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., anularea Deciziei civile nr. 4690 din 10 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosar nr. 32403/3/2011, ca fiind contradictorie cu Decizia civilă nr. 5725 din 25 octombrie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosar nr. 45113/3/2011.
În motivare, revizuentul a arătat că Dosarul nr. 45113/3/2011 în care s-a pronunţat Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a avut ca obiect contestaţie Decizie de sancţionare nr. 235 din 9 mai 2011, emisă de pârâta B.G.S.G. SA. Prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanţă, a admis acţiunea şi a anulat decizia de sancţionare mai sus arătată.
Anterior emiterii deciziei de sancţionare însă, pârâta a emis Decizia nr. 182 din 11 aprilie 2011, de suspendare a contractului de muncă din 16 martie 2007 pe perioada cercetării disciplinare. Această decizie de suspendare emisă de către pârâtă a fost contestată de către reclamant în Dosarul nr. 32403/3/2011, în care s-a pronunţat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, prin care s-a admis recursul pârâtei împotriva hotărârii de primă instanţă, în sensul că acţiunea reclamantului (revizuentul din prezentul litigiu) având ca obiect contestaţie decizie de suspendare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Contradictorialitatea dintre cele două decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti constă în aceea că, deşi prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a fost anulată Decizia de sancţionare nr. 235 din 9 mai 2011 emisă de pârâtă, prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a aceleiaşi instanţe s-a menţinut Decizia de suspendare nr. 182 din 11 aprilie 2011 a contractului de muncă contestată de reclamant.
Cum decizia de suspendare a contractului individual de muncă (menţinută prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti) a precedat decizia de sancţionare a reclamantului (anulată prin Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti), rezultă că motivele ce au determinat suspendarea activităţii sunt lovite de nulitate, inpunându-se repunerea în situaţia anterioară.
Revizuentul mai arată că cele două cauze formează un tot unitar, întrucât litigiul s-a derulat între aceleaşi părţi şi au legătură directă între obiectele lor, fiind vorba de anularea unei decizii de sancţionare disciplinară ce ar fi trebuit să aibă drept consecinţă şi anularea actelor subsecvente, respectiv, anularea deciziei de suspendare a contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare prealabile ce a condus la sancţionarea disciplinară.
Revizuentul a mai învederat că instanţa de fond în mod corect a anulat decizia de suspendare a contractului individual de muncă, ca urmare a caracterului ilegal, netemeinic şi abuziv al acesteia, întrucât această decizie a fost dată pentru perioada 12 aprilie 2011 - 9 mai 2011, însă, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 20 aprilie 2011, cercetarea disciplinară a fost finalizată la data de 20 aprilie 2011, sens în care interzicerea accesului reclamantului la locul de muncă prin prelungirea suspendării după această dată nu are nicio bază legală.
Mai arată că decizia de suspendare a fost dată arbitrar şi discreţionar, nefiind motivată, iar în prezent, ca urmare a anulării deciziei de sancţionare, ar fi trebuit anulată.
Prin precizările depuse la data de 7 ianuarie 2014, revizuentul a arătat că, deşi în Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2011 se reţine, ca dată de finalizare a cercetării disciplinare prealabile, data de 20 aprilie 2011, prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 se reţine că cercetarea prealabilă s-a încheiat, prin decizia de sancţionare, la data de 9 mai 2011, considerentele celor două hotărâri fiind, astfel, în mod evident, contradictorii.
Mai arată că ambele hotărâri au fost pronunţate de aceeaşi instanţă de recurs, de aceiaşi judecători, fiind administrate aceleaşi probatorii şi că, faţă de stabilirea datei finalizării cercetării disciplinare, (singurul element determinant la care s-a raportat atât instanţa de fond, cât şi cea de recurs pentru stabilirea legalităţii suspendării ca bază a pronunţărilor emise), Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 contrazice Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012, decizie irevocabilă şi având caracter de referinţă pentru Dosarul dependent nr. 32403/3/2011 privind suspendarea contractului de muncă.
Revizuirea este nefondată, pentru următoarele argumente:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte grave pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.
Motivele de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiţii specifice.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă "dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Trebuie precizat şi faptul că revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. are ca scop protejarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti, atât sub aspect negativ - pentru situaţia în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate, se rezolvă în sens contrar litigiul soluţionat printr-o hotărâre anterioară - cât şi sub aspect pozitiv - pentru situaţia în care prin cel de-al doilea litigiu, aflat în legătură eu cel dintâi, sunt valorificate în sens contrar ori sunt nesocotite aspecte dezlegate deja în prima judecată purtată între părţi şi intrate în puterea lucrului judecat.
Înalta Curte apreciază că cerinţele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât deşi în cele două cauze, despre care revizuentul arată că s-au pronunţat hotărâri potrivnice, au figurat aceleaşi părţi, obiectul acestora, dar şi cauza cererilor sunt diferite. Astfel, Dosarul nr. 451.13/3/2011 în care s-a pronunţat Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a avut ca obiect contestaţia formulată de M.C. împotriva Deciziei de sancţionare nr. 235 din 9 mai 2011, care a fost anulată prin hotărârea anterior menţionată. Dosarul nr. 32403/3/2011, în care s-a pronunţat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, a avut ca obiect contestaţia împotriva Deciziei nr. 182 din 11 aprilie 2011 prin care s-a dispus suspendarea contractului de muncă al reclamantului, care a fost menţinută prin hotărârea indicată.
Aşadar, o primă observaţie care se impune a fi făcută în legătură cu cele două hotărâri judecătoreşti, al căror caracter contradictoriu a fost invocat prin cererea de revizuire, este că, în mod cert, dată fiind diferenţa de obiect şi de cauză existente între acestea, nu poate fi concepută teza încălcării autorităţii de lucru judecat, sub aspect negativ, a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 prin Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013, o astfel de ipoteză corespunzând doar situaţiei în care acelaşi proces este soluţionat de două ori în mod diferit, hotărârile astfel pronunţate fiind potrivnice.
Înalta Curte apreciază însă că decizia a cărei anulare s-a cerut nu încalcă nici sub aspect pozitiv autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012, în privinţa acelor dezlegări date de instanţa ce a pronunţat-o şi care au condus spre soluţia de respingere a cererii de anulare a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al revizuentului, pe perioada cercetării sale disciplinare, contrar susţinerilor acestuia.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 5725 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a (civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale) a dispus anularea Deciziei nr. 239 din 9 mai 2011 de sancţionare disciplinară a revizuentului întrucât a stabilit că nu se poate reţine în sarcina acestuia comiterea abaterii disciplinare imputate.
Aceeaşi instanţă însă, a arătat prin Decizia civilă nr. 4690 din 10 octombrie 2013 - ce a soluţionat contestaţia la dispoziţia de suspendare a contractului individual de muncă al revizuientului pe durata cercetării sale disciplinare - că din împrejurarea anulării deciziei de sancţionare disciplinară nu se poate deduce şi o cauză de anulare a deciziei angajatorului de suspendare a contractului de muncă al angajatului, pe perioada cercetării sale disciplinare.
Această concluzie se deduce în mod clar şi indubitabil din acele considerente ale Deciziei nr. 4690 din 10 octombrie 2013 care analizează şi explică rolul şi natura dreptului consacrat prin dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) C. muncii, instanţa de recurs menţionând în mod repetat că, în raport de conţinutul reglementării, dreptul angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă al angajatului pe durata cercetării sale disciplinare, apare ca fiind un drept subiectiv şi exclusiv, al cărui exerciţiu este lăsat la latitudinea şi aprecierea angajatorului, în limitele legale stabilite, fiind însă independent de justificarea sa pe baza unor criterii obiective (după cum apreciase prima instanţă).
Aceeaşi instanţă de recurs a mai reţinut că, în cauza dedusă judecăţii ei, acest drept a fost exercitat în limitele legii - aşadar, pe o perioadă ce nu a depăşit durata de 30 de zile - astfel că opţiunea angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară a revizuentului, căruia i-a suspendat contractul individual de muncă pe perioada acestei cercetări, nu justifică în sine măsura anulării deciziei de suspendare, chiar şi în ipoteza - regăsită în cauză - în care decizia de sancţionare disciplinară a fost anulată ca nelegală.
Dimpotrivă, reţinând puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ce stabilise irevocabil caracterul nelegal ai decizie de sancţionare, pe care o şi anulase din acest motiv, instanţa de recurs ce a pronunţat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a explicat că drepturile revizuentului pe durata suspendării contractului individual de muncă i se cuvin acestuia în temeiul art. 52 alin. (2) C. muncii, aşadar independent de soarta deciziei de suspendare şi nu ca accesoriu la cererea de chemare în judecată vizând anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
Înalta Curte apreciază că, faţă de această raportare pe care instanţa ce a pronunţat Decizia nr. 4690 din 10 octombrie 2013 o face la Decizia nr. 5725 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, se poate spune că, dimpotrivă, hotărârea a cărei anulare se cere pe calea revizuirii, a valorificat deplin aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat a precedentei hotărâri, iar nu că l-ar fi nesocotit, încălcându-l. De asemenea, decizia în cauză a explicat consecinţele legale care se pot deduce din împrejurarea anulării deciziei de sancţionare disciplinară, consecinţe legale care, se înţelege, nu presupun în mod automat şi anularea deciziei de suspendare, această soluţie putându-se dispune doar dacă se constată exercitarea dreptului subiectiv şi exclusiv al angajatorului în afara prescripţiilor legale, situaţie neregăsită însă în speţă, pentru considerentele arătate de instanţa de recurs.
Nejustificată este şi susţinerea revizuentului privitoare la contradicţiile existente între considerentele celor două hotărâri judecătoreşti cu referire la determinarea datei finalizării cercetării disciplinare, în opinia sa, element singular şi hotărâtor în analiza legalităţii deciziei de suspendare.
Faptul că la pagina 13, paragraful penultim al Decizie civile nr. 5725 din 25 octombrie 2012 se vorbeşte despre procesul-verbal din 20 aprilie 2011 ca fiind întocmit cu ocazia finalizării cercetării disciplinare, nu contravine sub niciun aspect considerentelor Deciziei civile nr. 4690 din 10 octombrie 2013 care reţine că decizia de suspendare a contractului individual de muncă cuprinde menţiunea că aceasta operează pentru intervalul de timp în care are loc cercetarea disciplinară, observându-se totodată că "la finalizarea cercetării şi aplicării unei sancţiuni disciplinare s-a dispus şi încetarea suspendării contractului individual de muncă al intimatului-reclamant". Aceasta întrucât întocmirea propriu-zisă a procesului-verbal de finalizare a investigaţiei faptei imputate salariatului nu se suprapune cu momentul finalizării cercetării disciplinare, care este marcat de momentul emiterii - de către conducătorul instituţiei - a deciziei de sancţionare, acesta fiind cel care califică fapta drept abatere disciplinară (atunci când sunt întrunite condiţiile legale ale existenţei acesteia) şi o sancţionează în consecinţă. Prin urmare, emiterea deciziei de sancţionare nu se situează în afara perioadei de cercetare disciplinată, ci constituie chiar actul juridic ce finalizează cercetarea disciplinară.
Or, instanţa ce a pronunţat decizia a cărei revizuire s-a solicitat, a arătat în considerentele hotărârii sale că, luând în calcul întreg intervalul de timp cuprins între 11 aprilie 2011 şi 9 mai 2011, cât a operat suspendarea, măsura dispusă de angajator respectă "condiţiile legii" privitoare la durata acesteia, care nu poate fi mai mare de o lună de zile.
În raport de argumentele prezentate anterior, instanţa apreciază că cererea de revizuire este nefondată şi o va respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de M.C. împotriva Deciziei nr. 4690 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2014.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 992/2014. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 995/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
