ICCJ. Decizia nr. 541/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 541/2014
Dosar nr. 76939/3/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Competenţa materială funcţională a fostelor secţii comerciale ale instanţelor judecătoreşti era reglementată prin dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile Codicelui de comerţ din 1887.
Dispoziţiile legale menţionate au fost abrogate prin prevederile art. 219 pct. 1 şi ale art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011.
În atare condiţii, în lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011, 1 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secţii comerciale ale instanţelor judecătoreşti, calificate a fi litigii comerciale în aplicarea fostului Codice de comerţ, au fost recalificate ca fiind litigii civile.
Din punctul de vedere al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeaşi dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secţii comerciale ale tuturor instanţelor judecătoreşti „ca secţii civile ori, după caz, unificarea acestora cu secţiile civile".
Reorganizarea a vizat şi secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile art. 224 alin. (1) din lege statuând în sensul că „Secţia civilă şi de proprietate intelectuală şi secţia comercială ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reorganizează ca secţia I civilă şi secţia a II-a civilă".
Normele de organizare judecătorească au prevăzut că secţiile civile judecă litigiile civile indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor (art. 35 alin. (2), art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 71/2011 şi ale Legii nr. 76/ 2012).
Aceleaşi norme de drept au statuat, totodată, cu privire la posibilitatea înfiinţării în cadrul secţiilor civile, în raport de numărul şi natura cauzelor civile înregistrate, de complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii în considerarea doar a obiectului sau naturii acestora, nu şi în considerarea calităţii părţilor litigante.
În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate. Colegiul de conducere al ICCJ, prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea celor două secţii civile ale instanţei, în competenţa cărora intră, ca regulă, judecata tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent de stadiul procesual, fond sau recurs.
Prin aceeaşi hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Colegiul de conducere al ICCJ a hotărât înfiinţarea în cadrul celor două secţii civile a unor complete specializate cu privire la anumite categorii de litigii, în considerarea obiectului acestora, înregistrate începând cu data de 1 octombrie 2011, respectiv, procentul de repartizare aleatorie a litigiilor de competenţa comună a ambelor secţii (de 50% - 50%).
În acelaşi scop a fost emisă şi Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, prin care s-au modificat parţial competenţele completelor specializate ale ambelor secţii şi, respectiv, procentul de repartizare aleatorie, anume, la 60% pentru secţia I civilă şi 40% pentru secţia a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2012, în continuare.
Or, potrivit menţiunilor anexei nr. 1 a Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curţi nr. 10 din 22 septembrie 2011 mai sus menţionată, litigiile având ca obiect pretenţii (ID 4620) sunt în competenţa completelor specializate de la nivelul secţiei a II-a civilă.
Aşa fiind, dosarul cauzei urmează a fi scos de pe rolul secţiei I civile şi trimis, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva Deciziei nr. 173 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi o trimite, spre competentă soluţionare, secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 498/2014. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 610/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|