ICCJ. Decizia nr. 1204/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1204/2015
Dosar nr. 9194/111/2011
Şedinţa publică din 8 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, formulată de reclamantul G.G. în contradictoriu cu pârâta A.I. Oradea, s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor să îi plătească, în solidar, despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul material şi moral cauzat reclamantului.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – art. 1000 şi urm. C. civ.
Primul ciclu procesual în cauză a fost finalizat prin decizia nr. 562 din 18 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosar nr. 9194/111/2011* s-au admis recursurile declarate de reclamantul G.G. şi de pârâta A.I. Oradea împotriva deciziei nr. 42/ A din data de 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Neanalizarea motivelor de apel care ţin de temeinicia hotărârii echivalează cu nestabilirea deplină a împrejurărilor de fapt, ceea ce atrage imposibilitatea verificării aplicării corecte a legii, conform art. 314 C. proc. civ., şi, în consecinţă, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtă, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a analizat motivul de apel, reluat în recurs, prin care această parte a susţinut inexistenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu (una dintre condiţiile necesare cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală), astfel încât a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de apel nu a analizat critica formulată de către acelaşi pârât, susţinută de asemenea în recurs, referitor la aprecierea de către prima instanţă ca întemeiată a cererii de acordare a daunelor morale prin reţinerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic tară să se raporteze la faptul că reclamantul nu îşi achitase datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite, situaţie care se circumscrie de asemenea prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite din considerentele menţionate anterior, această constatare atrage casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, conform art. 314 C. proc. civ.
Înalta Curte a arătat că urmează a fi menţinută partea din hotărârea recurată privind soluţia primei instanţe de respingere pentru lipsa calităţii procesuale pasive a cererii de chemare în judecată formulată împotriva R.B., care au intrat în puterea lucrului judecat.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 552/ A din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul formulat de pârâta A.I. Oradea, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în întregime acţiunea, fiind păstrate restul dispoziţiilor sentinţei apelate şi a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.G. împotriva aceleaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în fapt, C.L. Oradea – A.I. Oradea a demarat procedura de executare silită împotriva reclamantului în dosarul execuţional nr. 57432/2007, transformat ulterior în dosarul de executare nr. 60180/2008, în vederea recuperării unui debit în cuantum de 63215,65 lei reprezentând debit şi majorări de întârziere pentru neplata la termenul scadent a facturilor în sumă totală de 23.769, 62 emise în scopul încasării chiriei pentru folosinţa suprafeţei de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3305 din 22 mai 2000 pentru anii 2005-2006, la care s-au adăugat majorările de întârziere şi cheltuielile de executare silită, respectiv pentru neplata facturii fiscale XFN nr. 5677134 în sumă de 2.788,99 lei emisă în scopul încasării chiriei pentru folosinţa suprafeţei de teren în temeiul contractului de închiriere nr. 3309/2001 la care s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor fiscale.
A.I. Oradea a solicitat O.T.P. B.R. SA, B.C.R., B.R., R.B. SA precum şi altor bănci poprirea sumelor datorate de către acestea reclamantului G.G., până la concurenta sumei de 115.684,74 lei. Pârâtele B.R. SA, O.T.P. B.R. au procedat la înfiinţarea popririi asupra conturilor deţinute de reclamant la aceste bănci.
Împotriva executării silite prin poprire reclamantul a formulat contestaţie la executare care a fost admisă prin sentinţa nr. 8689 din 27 iulie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, însă, prin decizia nr. 283/2010, Tribunalul Bihor a modificat sentinţa nr. 8689/2010, în sensul că a admis contestaţia la executare în parte şi a anulat parţial formele de executare silită până la concurenţa sumei de 4.917,8342 lei, reţinând că recurenta-intimată a tăcut dovada existenţei unui titlu executoriu, pentru creanţele bugetare rezultate din contractul de închiriere nr. 3309/2001.
Instanţa de apel a reţinut că nu există raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins, astfel nefiind întrunite toate condiţiile cumulative pentru a interveni răspunderea civilă delictuală.
Prin decizia nr. 283/R/COM/2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 8058/271/2008 , s-a statuat în sensul legalităţii şi temeiniciei executării silite, derulate în dosarul nr. 57432/2007, transformat ulterior în dosarul nr. 60180/2008, până la concurenţa sumei de 4917,83 lei, sumă pentru care s-a făcut dovada existenţei unui titlu executoriu, respectiv decizia nr. 71/C/2005 a Curţii de Apel Oradea.
În urma popririi instituite asupra conturilor apelantului-reclamant, au fost virate în conturile A.I. Oradea: 147,64 lei cu O.P. nr. 16 din 27 august 2008, emis de O.T.P. B. şi 4.339,91 lei cu O.P. nr. 8 din 26 septembrie 2008, emis de O.T.P. B., rămânând astfel de recuperat, potrivit celor dispuse prin decizia nr. 283/R/COM/2010, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 8058/271/2008, suma de 430,28 lei.
Extrasul de cont depus la dosarul cauzei de O.T.P. B.R., dosar apel rejudecare, relevă pentru perioada 01 ianuarie 2008 - 01 august 2014 un rulaj al creditului, în valoare totală de 4500,83 lei, sumă inferioară celei până la concurenţa căreia s-au menţinut ca legale măsurile de executare silită (4917,83 lei).
De asemenea, potrivit adresei nr. 104 din 11 ianuarie 2012, a R. B. SA, depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012 (dosarul nr. 9194/111/2011* al Tribunalului Bihor), intimatul reclamant nu a deţinut nici un cont la respectiva societate bancară.
Totodată, potrivit adresei nr. 258 din 08 februarie 2012, depusă la dosarul cauzei de B.R. SA (dosarul nr. 9194/111/2011* al Tribunalului Bihor), „pe toată perioada popririi, în conturile reclamantului nu au existat sume de bani disponibile”, iar „creditoarei M. Oradea – A.I. Oradea nu i-a fost virată nicio sumă de bani”.
Inexistenta unor disponibilităţi băneşti suficiente pentru satisfacerea integrală a creanţei, pentru care apelanta-pârâtă deţine titlu executoriu, au fost dovedite cu înscrisurile administrate în rejudecare.
Drept urmare, în condiţiile în care prin poprire nu s-au încasat sume nedatorate (deci a căror valoare totală să depăşească suma până la concurenţa căreia s-au menţinut ca legale formele de executare silită) ci, dimpotrivă, prin poprirea instituită nu s-a recuperat în totalitate nici debitul datorat în temeiul deciziei nr. 71/C/2005-A, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 4179/C/2004A, este evident că nu există raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins, criticile formulate de apelanta pârâtă în acest sens fiind întemeiate.
În consecinţă, este eronată reţinerea de către instanţa de fond ca fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale prin reţinerea prejudicierii onoarei reclamantului prin crearea impresiei că ar fi rău platnic, câtă vreme acesta nu şi-a achitat datoriile cu privire la care s-a stabilit legalitatea executării silite.
Mai mult, neplata ratelor scadente datorate în temeiul contractelor de credit încheiate de apelantul-reclamant G. G. cu societăţile bancare intimate, respectiv cele datorate în baza contactului de leasing încheiat cu SC T.L. I.F.N. SA., nu poate conduce în mod automat, în lipsa unor dovezi certe privind legătura de la cauză la efect, la concluzia că neplata acestora s-ar datora apelantei pârâte A.I. Oradea.
Deoarece nu s-a dovedit faptul că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana apelantei-pârâte A.I. Oradea, nu se mai impun a fi analizate criticile apelantului G.G. vizând respingerea pretenţiilor referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contract de locaţiune staţii distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti.
În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea faţă de pârâţii O.T.P. B. SA şi B.R. câtă vreme aceste instituţii au obligaţia legală, în calitate de terţ poprit, de a proceda la plată către organul de executare fiscală, în contul indicat de acesta, neexistând nici o prevedere legală care să stabilească obligaţia terţului poprit de a verifica legalitatea creanţelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administraţiei publice, terţul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplineşte condiţiile legale.
În ceea ce priveşte cererea apelantului-reclamant de obligare a pârâtelor de rândul 2, 3 şi 4 să procedeze la radierea sa din C.R.B., este de observat că potrivit art. 294 alin. (l) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi or, atâta timp cât în fond apelantul nu a formulat un capăt de cerere în acest sens, o astfel de solicitare formulată de reclamant în apel apare ca fiind inadmisibilă.
Criticile formulate de apelantul-reclamant referitoare la R.B. nu au fost analizate, deoarece în primul ciclu procesual s-a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii a formulat şi motivat recurs, în termenul legal, reclamantul-apelant G.G., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că judecătoarea P.C. avea obligaţia să se abţină de la soluţionarea acestui doar, deoarece a fost prezentă atunci când soţul său l-a ameninţat pe recurent. Această judecătoare a convins-o şi pe doamna judecător T.F. să dea soluţia pronunţată.
Hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală deoarece acordă o atenţie sporită numai apelului declarat de pârâta A.I. Oradea, iar apelul reclamantului nu a fost deloc analizat, fiind incident motivul de recurs menţionat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacată şi rejudecarea apelului.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin decizia de casare nr. 562/2012, instanţa de recurs a obligat instanţa de apel ca să analizeze motivele de apel referitoare la dobânzile din contractul de leasing, contractul de locaţiune staţii distribuţie a carburanţilor încheiat cu SC M.R. SA şi antecontractul de închiriere încheiat cu SC V. SRL Bucureşti, de natură a afecta stabilirea exactă a prejudiciului material, cât şi motivele de apel aferente pârâţilor O.T.P. B. SA şi B.R.
Întrucât poprirea asupra conturilor recurentului a fost înfiinţată până la concurenţa sumei de 115.684,74 lei, iar ulterior până la concurenţa sumei de 63.215,65 lei, orice sumă de bani care ar fi intrat în cont, ar fi fost dirijată către creditoare, poprire care s-a demonstrat ulterior că a fost nelegală.
Recurentul nu este rău platnic pentru că nu îşi putea plăti ratele la bancă, de vreme ce exista un proces pe rol, iar ratele s-ar fi redirecţionat către creditoare.
Instanţa de apel nu a analizat fluctuaţia contului curent al reclamantului anterior înfiinţării popririi, iar neachitarea sumei de 430 de lei către creditoare şi nealimentarea contului corespunzător cu această sumă, nu este în măsură de a-1 cataloga pe reclamant drept rău platnic. Suma de 430 de lei era prescrisă, aspect care îl îndreptăţea pe reclamant să refuze achitarea ei.
Instanţa de apel nu a analizat culpa băncilor pârâte O.T.P. B. SA şi B.R. privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire.
În Noul cod civil sunt definite băncile ca fiind profesionişti, care trebuiau şi puteau să distingă dacă actele înaintate de creditoare se încadrează ori nu în prevederile legale referitoare la poprire.
În motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se încadrează argumentele contradictorii ale instanţei de apel care a reţinut că, din sumele de bani existente în conturile recurentului s-a virat către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei pentru ca ulterior, instanţa de apel să menţioneze că, în conturile bancare ale susnumitului nu au existat sume de bani disponibile.
Analizând recursul declarat, în raport de criticile menţionate, înalta Curte constată următoarele:
Incompatibilitatea unuia dintre judecătorii din compunerea completului de judecată din apel este reglementată de instituţia recuzării sau a abţinerii şi nu poate fi cenzurată pe calea recursului, decât în ipoteza respingerii cererii de recuzare, potrivit art. 34 C. proc. civ.
Recurentul nu invocă decât faptul că unul dintre membrii completului de judecată avea obligaţia de a se abţine, tară a menţiona că s-ar fi făcut o astfel de cerere sau o cerere de recuzare. Chiar în situaţia în care s-ar fi formulat o cerere de abţinere, indiferent de soluţia care s-ar fi dat unei astfel de cereri, nu era deschisă nici o cale de atac împotriva acestei soluţii. Cu atât mai mult, invocarea direct în recurs a acestui caz de incompatibilitate este inadmisibilă.
Ca atare, cazul de incompatibilitate invocat de recurent nu se poate analiza pe calea recursului.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază pe faptul că apelul reclamantului nu a fost deloc analizat.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat ambele apeluri, însă a expus în motivare numai argumentele relevante pentru soluţionarea cauzei, precizând expres că, în absenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtei A.I. Oradea, în condiţiile art. 998 – art. 999 C. civ., întrucât aceasta presupune întrunirea cumulativă a celor patru condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi a vinovăţiei autorului prejudiciului.
Instanţa de apel a precizat în motivare că nu va mai analiza celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale din moment ce nu a fost îndeplinită una dintre acestea, cea a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, ceea ce face inutilă analizarea celorlalte, datorită caracterului cumulativ al acestor condiţii.
Acest motiv de recurs se află în strânsă legătură cu motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care recurentul susţine că, încălcând art. 315 C. proc. civ., instanţa nu a analizat motivele sale de apel privind stabilirea exactă a prejudiciului prin calcularea dobânzii aferentă contractului de leasing, prin luarea în considerare a contractului de locaţiune a staţiilor de distribuţie a carburanţilor şi a antecontractului de închiriere, cât şi a motivelor de apel privind neverificarea de către terţii popriţi a legalităţii creanţelor cu privire la care s-a instituit poprirea.
Se observă că instanţa de apel, considerând că nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, nu a trecut la analiza aspectelor legate de existenţa şi întinderea prejudiciului, în raport de dobânda aferentă contractului de leasing, a contractului de locaţiune a staţiilor de distribuţie a carburanţilor sau a antecontractului de închiriere.
De altfel, neanalizarea acestui aspect a fost motivată de caracterul cumulativ al condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel încât nu se poate considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în contextul în care singurul motiv pe care soluţia s-a sprijinit a fost cel legat de lipsa legăturii de cauzalitate.
În consecinţă, absenţa motivării celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale nu constituie o nemotivare a hotărârii în accepţiunea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurentul susţine, în cadrul aceluiaşi motiv de recurs, că instanţa de apel a făcut o motivarea contradictorie, deoarece a reţinut că din sumele de bani existente în conturile recurentului s-a virat către creditoare suma de 4.500,83 lei, rămânând un rest de plată de 430,28 lei, pentru ca ulterior să menţioneze că în conturile bancare ale recurentului nu au existat sume de bani disponibile.
Acest argument nu este unul contradictoriu, ci clar, prin intermediul său instanţa de apel arătând că, ulterior plăţii sumei de 4.500,83 lei, prin contul său deschis la O.T.P. B., în conturile debitorului nu a mai existat rulaj, fapt care nu a permis plata diferenţei de 430,28 lei datorate pârâtei-creditoare sau a ratelor către alţi creditori şi care dovedeşte că debitorul a fost rău platnic. Lipsa rulajului a determinat imposibilitatea determinării solvabilităţii debitorului pentru a-şi plăti ratele şi către ceilalţi creditori.
Nici critica de nemotivare a culpei băncilor pârâte O.T.P. B. SA şi B.R., privind instituirea popririi prin prisma prevederilor legale în materie de poprire, nu este fondată, deoarece instanţa de apel a arătat că nu există nici o prevedere legală care să stabilească obligaţia terţului poprit de a verifica legalitatea creanţelor fiscale stabilite printr-un titlu executoriu emis de o autoritate a administraţiei publice, terţul poprit neputând refuza instituirea unei popriri atâta timp cât aceasta îndeplineşte condiţiile legale.
Prevederile Noului Cod civil nu sunt incidente în cauză, deoarece acţiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, iar calitatea de profesionişti a băncilor nu le atribuie acestora drepturi dincolo de prevederile legale. Numai instanţa de judecată are competenţa de a verifica legalitatea titlului executoriu, iar punerea în executare a acestui titlu este singura atribuţie legală care revine băncilor, în calitate de terţi popriţi.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la greşita reţinere a inexistenţei legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, prin aprecierea că a recurentul a fost rău platnic în condiţiile în care s-a dovedit, prin admiterea contestaţiei la executare, că suma pentru care s-a instituit poprirea era abuzivă, iar diferenţa pe care o mai avea de achitat Administraţiei Imobiliare Oradea, de 430 lei, era prescrisă. Acest fapt, cât şi redirecţionarea automată a oricărei sume de bani cu care ar fi alimentat conturile pentru acoperirea unei debit abuziv au reprezentat motivul pentru care recurentul nu a alimentat conturile.
Înalta Curte constată că nu se poate reţine greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, deoarece aceasta a avut în vedere nu întreaga sumă de 115 684,74 lei, până la concurenţa căreia pârâta-creditoare A.I. Oradea a solicitat înfiinţarea popririi, ci suma de 4917,8 lei pe care reclamantul o datora acestei creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 71/2005 a Curţii de Apel Oradea, astfel cum s-a decis în urma soluţionării contestaţiei la executare, prin decizia civilă nr. 283/2010 a Tribunalului Bihor. Prin urmare, nu prezintă relevanţă caracterul abuziv al debitului pentru care s-a instituit poprirea.
O eventuală prescripţie a dreptului de a solicita diferenţa de 430 lei, precum şi contestarea debitului pentru care s-a înfiinţat poprirea, puteau fi invocate pe cale de acţiune sau de excepţie în cadrul unor proceduri judiciare, însă nu justifică refuzul pârâtului de a-şi alimenta conturile şi nu dovedesc existenţa fondurilor băneşti necesare în acest sens.
De vreme ce reclamantul nu a făcut dovada că nu datora suma de 430 lei sau că a achitat această sumă, cât şi că avea disponibilităţi băneşti pentru a-şi plăti celelalte credite, în mod corect instanţa de apel a reţinut insolvabilitatea debitorului, manifestată prin neplata integrală a creanţei de 4917, 83 lei şi, legat de aceasta, lipsa legăturii de cauzalitate dintre poprirea dispusă de A.I. Oradea şi neachitarea celorlalte credite pe care debitorul le contractase.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciată că motivele de recurs invocate nu sunt incidente în cauză, ceea ce va determina respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea art. 312 alin. (l) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul G. G. împotriva deciziei nr. 552/ A din 18 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1322/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1206/2015. Civil → |
|---|
