ICCJ. Decizia nr. 1322/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1322/2015
Dosar nr. 30276/3/2011
Şedinţa publică din 19 mai 2015
A supra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 347/ A din data de 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC I.T.L. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1728 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M . şi a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 26 aprilie 2011, reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.T.L. SRL, în temeiul art. 109 şi următoarele C. proc. civ. şi art. 998 – art. 999 C. civ., coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu modificările şi completările ulterioare, normele de aplicare a legii, inclusiv cu deciziile de colector, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1. obligarea pârâtei la plata remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea de postul de televiziune I.T.L. a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, începând cu 22 mai 2008 şi până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
2. obligarea pârâtei la plata remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea de postul de televiziune I.T.L. a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, începând cu perioada 22 mai 2008 şi până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă;
3. obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate în raport de metodologiile emise conform Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
4. obligarea pârâtei să pună la dispoziţia C.R.E.D.I.D.A.M., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) de la data obţinerii deciziei de autorizare (22 mai 2008) şi până în prezent, sub sancţiunea daunelor cominatorii pe zi de întârziere;
5. obligarea pârâtei să încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M. autorizaţiile/licenţele neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, cu obligarea acesteia şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că pârâta avea obligaţia legală să solicite, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în schimbul achitării unei remuneraţii echitabile, eliberarea autorizaţiilor/licenţelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M., necesare pentru desfăşurarea activităţii de radiodifuzare a fonogramelor, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual.
Pentru postul de televiziune I.T.L., autorizat de C.N.A. prin decizia de autorizare nr. 1464.0 din 22 mai 2008, SC I.T.L. SRL avea obligaţia de a achita remuneraţiile datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual.
Din structura serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de reprezentanţii pârâtei la C.N.A. rezultă că pârâta radiodifuzează pe postul propriu de televiziuni programe şi emisiuni care cuprind atât fonograme cât şi prestaţii artistice din domeniul audiovizual, astfel: filme în procent de 15,12 %; programe de divertisment şi alte tipuri de programe în procent de 31,44 % şi programe educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %.
La data de 08 octombrie 2009 pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să pună la dispoziţia reclamantului rapoartele financiare şi ponderea de utilizare a repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual pentru perioada menţionată în prezenta cerere de chemare în judecată, precum şi listele complete cu fonogramele utilizate în serviciile de programe şi cu prestaţiile artistice transmise în emisiuni. Pe lângă notificarea menţionată, corespondenţa pe care reclamantului a avut-o cu societatea pârâtă a fost vastă.
Cu toate acestea, până în prezent pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale născute în sarcina sa începând cu data de 22 mai 2008, data obţinerii deciziei de autorizare din partea C.N.A., fiind necesară introducerea prezentei acţiuni.
Cererea de la pct. 4 reflectă o obligaţie imperativă legală prevăzută atât de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, iar cea de la pct. 5 este susţinută de dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1728 din 01 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea şi a obligat pârâta:
- la plata către reclamantă a sumelor de 1435,61 lei (incluzând TVA), remuneraţie pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 1722,74 lei (incluzând TVA), remuneraţie pentru radiodifuzarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010, 904,37 lei penalităţi de întârziere, din care 534,87 lei penalităţi pentru remuneraţiile datorate pentru fonograme şi 369,50 lei penalităţi de întârziere datorate pentru audiovizual;
- să pună la dispoziţia reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) şi lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni (pentru prestaţiile artistice din domeniul audiovizual) aferente perioadei 22 mai 2008 – 31 decembrie 2010;
- să încheie cu reclamanta autorizaţiile/licenţe neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual;
- la plata către reclamantă a sumei de 3044 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pârâta, ce deţine postul de televiziune I.T.L., avea obligaţia legală să declare baza de calcul şi să achite remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi către reclamant, pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum a rezultat din structura serviciului de programe declarată pe proprie răspundere de reprezentanţii pârâtei la C.N.A., pârâta difuzează pe postul propriu de televiziune programe şi emisiuni care cuprind atât fonograme cât şi prestaţii artistice din domeniul audiovizual astfel: programe de divertisment şi alte tipuri de programe în procent de 31,44 % şi programe educative, culturale, religioase în procent de 0.78 %, astfel încât tribunalul a înlăturat apărările pârâtei privind lipsa oricărei difuzări de fonograme, ca neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate susţinerile pârâtei privind procentul foarte mic în care se difuzează fonograme în cadrul programelor de televiziune, atât timp cât C.N.A., organul competent să aplice sancţiunile prevăzute la Capitolul 7 – Contravenţii şi sancţiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, nu a aplicat pârâtei nicio sancțiune pentru nerespectarea structurii serviciului de programe.
Pârâta a fost notificată prin executor judecătoresc să pună la dispoziţia reclamantului rapoartele financiare şi ponderea de utilizare a fonogramelor şi a repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual pentru perioada menţionată în cererea de chemare în judecată şi listele complete cu fonogramele utilizate în serviciile de programe şi cu prestaţiile artistice transmise în emisiuni, aceasta notificare fiind urmată de o amplă corespondenţă purtată între părţi, prin care acesteia i s-a solicitat să-şi respecte obligaţiile legale impuse de legea dreptului de autor pentru activitatea de radiodifuzare, însă aceasta a refuzat a se conforma acestor solicitări.
Având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligațiile menționate, tribunalul a admis cererea, având în vedere dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 8/1996, precum şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.044 lei, cheltuieli de judecată.
În analiza apelului declarat de pârâta SC I.T.L. SRL împotriva sentinţei primei instanţe, Curtea a reţinut următoarele:
1. Apelanta-pârâtă susţine netemeinicia sentinţei apelate, pe motivul că prima instanţă a reţinut în mod greşit calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, făcând o greşită interpretare a probelor administrate în cauză, critica fiind întemeiată.
Potrivit art. 151 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin radiodifuzare se înţelege „a) emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepţionării de către public; b) transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public”.
Potrivit dispoziţiilor art. 1065 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă, al cărei cuantum se stabileşte prin metodologii.
Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de către organismele de televiziune (M. Of. nr. 386/6.05.2005), în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 104/2005, prevede obligaţia organismelor de televiziune de a plăti o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi executanţi, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor prin radiodifuzare (pct. 1). Baza de calcul este constituită din veniturile obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor (pct. 4).
De asemenea, potrivit H.G. nr. 119/2002 (M. Of. nr. 135/20 februarie 2002, pentru aprobarea tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi a metodologiilor privind utilizarea repertorului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, organismele de televiziune sunt obligate să obţină din partea organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi autorizaţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru emiterea, transmiterea sau retransmiterea repertorului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi.
Reclamanta trebuia să dovedească faptul că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora artiştii interpreţi sau executanţi aveau dreptul la remuneraţia pretinsă la primul capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv că aceasta a emis, transmis sau retransmis un repertoriu de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, pentru utilizarea căruia artiştii interpreţi sau executanţi aveau dreptul la remuneraţia pretinsă la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
Reclamantei îi aparţinea sarcina probei, iar nu pârâtei, deoarece dreptul organismelor abilitate să solicite remuneraţia, în numele titularilor drepturilor conexe dreptului de autor, se naşte, conform legii, doar în situaţia în care reclamantul face dovada existenţei situaţiei-premisă, aceea că pârâtul a difuzat fonograme (indiferent de formă) şi că a utilizat un repertoriu protejat.
Pentru a face dovada că pârâta a radiodifuzat fonograme pentru utilizarea cărora artiştii interpreţi sau executanţi ar avea dreptul la remuneraţia pretinsă la primul capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat Anexa 6 la licenţa audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 eliberată la data de 22 mai 2008, cu privire la care se constată că poartă menţiunea „Aprobat la data de 17 martie 2009”, fiind deci ulterior datei de la care se solicită achitarea remuneraţiei, în plus, acesta nu poartă nicio semnătură şi ştampilă.
Reclamanta a depus la dosar adresa nr. 4385 din 19 martie 2012 emisă de C.N.A., din care rezultă că postul de televiziune I.T.L. funcţionează în baza deciziei de autorizare audiovizuală nr. 1464.0-1 din 22 mai 2008, eliberată la data de 10 iunie 2010, însă, simplul fapt că pârâta deţine autorizaţie audiovizuală din data de 22 mai 2008 nu face dovada că a şi difuzat fonograme, că a utilizat un repertoriu protejat de prestaţii artistice şi nici ponderea utilizării acestora, în lipsa coroborării acestei adrese cu alte probe.
Anexa 12 la Licenţa audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006 eliberată la data de 3 mai 2011, în sprijinul afirmaţiei conform căreia pârâta radiodifuzează fonograme şi prestaţii artistice din domeniul audiovizual în procent de 20 % a fost înlăturată ca nefiind utilă şi concludentă pentru dezlegarea pricinii de faţă, deoarece priveşte modificarea structurii serviciului de programe al pârâtei după data de 3 mai 2011, vizând astfel o perioadă ce este ulterioară datei de înregistrare a dosarului pe rolul tribunalului (respectiv 26 aprilie 2011).
Prin urmare, prin probele administrate în cauză reclamanta nu a reuşit să demonstreze că, între data de 22 mai 2008 şi până la data precizată în cererea de chemare în judecată, pârâta a radiodifuzat fonograme, pentru utilizarea cărora artiştii interpreţi sau executanţi aveau dreptul la remuneraţia pretinsă la primul capăt al acţiunii.
De asemenea, pentru a face dovada că pârâta a emis, transmis sau retransmis un repertoriu de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, pentru utilizarea căruia artiştii interpreţi sau executanţi ar avea dreptul la remuneraţia pretinsă la cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat „Extras pe suport de hârtie din repertoriul artiştilor interpreţi care au declarat că au apărut la I.T.L. în repetate rânduri”, care nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat şi nici asumat sub semnătură de niciunul dintre artiştii interpreţi enumeraţi în aceste tabele.
Curtea a constatat astfel că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta are calitatea de utilizator în sensul art. 151 din Legea nr. 8/1996, înlăturând şi apărarea formulată de intimata-reclamantă în sensul că apelanta-pârâtă are obligaţia legală de a solicita de la C.R.E.D.I.D.A.M. eliberarea autorizaţiei/licenţei neexclusive şi de a-i comunica lista completă a fonogramelor precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, cu motivarea că dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) şi h) din aceeași lege, prevăd în mod expres că titularul unor asemenea obligaţii nu poate fi decât utilizatorul, calitate care nu a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
2. Este fondată, faţă de cele reţinute, şi critica privind faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în completarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, şi pe dispoziţiile de drept comun care reglementează răspunderea civilă delictuală, iar dintre elementele ce se cer a fi întrunite în mod cumulativ pentru angajarea acestui tip de răspundere civilă, reclamanta nu a făcut dovada săvârşirii faptei ilicite de către pârâtă.
3. Sunt întemeiate şi criticile potrivit cărora instanţa de fond a dispus efectuarea expertizei specialitatea contabilitate, deşi nu erau depuse la dosar datele necesare pentru ca expertul să îndeplinească obiectivul stabilit pentru întocmirea acesteia.
Prin cererile înregistrate la dosarul de fond la datele de 22 octombrie 2012 şi 26 noiembrie 2012, expertul desemnat de instanţă a solicitat să-i fie puse la dispoziţie documentele necesare pentru efectuarea raportului de expertiză, respectiv veniturile brute lunare rezultate din activitatea de radiodifuzare, lista tuturor prestaţiilor transmise în emisiuni în perioada precizată în cererea de chemare în judecată, veniturile brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor.
La solicitarea instanţei de judecată, M.F.P., A.F.P.M. Iaşi a comunicat la dosar toate bilanţurile contabile depuse de pârâtă în perioada 2008-2010.
În baza acestor înscrisuri expertul desemnat a efectuat raportul de expertiză nr. 1016 din 24 mai, prin care a ţinut să precizeze că, deşi Metodologiile privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi prevăd faptul că baza de calcul este constituită din veniturile obţinute de utilizatori din activitatea de radiodifuzare corespunzătoare ponderii utilizării fonogramelor, după o anumită formulă de calcul, s-a avut în vedere la întocmirea raportului ca bază de calcul o medie lunară rezultată din împărţirea veniturilor anuale la 12 luni.
Este neîntemeiată apărarea intimatei-reclamante conform căreia pârâta este în culpă pentru că nu a depus la dosar documentele contabile din care să rezulte veniturile realizate din activitatea de radiodifuziune, contul care trebuia luat în consideraţie, ponderea de utilizare şi play-listele, deoarece pe tot parcursul judecăţii pârâta s-a apărat în sensul că nu realizează venituri din activitatea de radiodifuzare şi că nu poate depune la dosar ponderea de utilizare a fonogramelor şi play-listele atât timp cât nu a difuzat fonograme sau utilizat repertoriul de prestaţii artistice.
Totodată, din analiza bilanţurilor contabile ale pârâtei pentru perioada 2008-2010, rezultă că singurele venituri obţinute de aceasta în perioada în litigiu sunt „Venituri din exploatare” compuse din: „Venituri din vânzarea mărfurilor”, „Ajustări la valoare privind imobilizările corporale şi necorporale” şi „Venituri din interese de participare”, precum şi din alte venituri, obţinute din investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate sau venituri din dobânzi.
Prin urmare, din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat că pârâta a realizat venituri din activitatea de radiodifuzare, în perioada menţionată în cererea de chemare în judecată.
Având în vedere situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, Curtea a constatat că nu este dovedită îndeplinirea situaţiei premisă pentru obligarea pârâtei de a plăti remuneraţiile solicitate, urmând a fi respinse şi capetele de cerere accesorii.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M., în susţinerea căruia a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
1. În calitate de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, pârâta avea obligaţia legală de a solicita eliberarea autorizaţiilor/licenţelor neexclusive de către C.R.E.D.I.D.A.M. [(conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996)] şi de a achita remuneraţiile datorate artiştilor interpreţi pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual (conform art. 1231 şi art. 1232 din aceeaşi lege).
În acest sens, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. h), pârâta, în calitate de deţinătoare a unei licenţe audiovizuale pentru un post de televiziune, avea obligaţia de a declara baza de calcul şi de a comunica play-listurile (informaţiile referitoare la fonogramele şi prestaţiile artistice din domeniul audiovizual radiodifuzate spre a fi verificate).
Informaţiile de la O.N.R.C., de la C.N.A. referitoare la licenţa audiovizuală nr. TV404.4 din 23 mai 2006, decizia de autorizare nr. 1464 din 22 mai 2008, structura serviciilor de programe, precum şi un extras din repertoriul său (depus cu titlu de exemplu, pentru a dovedi că pe postul I.T.L. sunt radiodifuzate prestaţii artistice care aparţin artiştilor interpreţi reprezentanţi de C.R.E.D.I.D.A.M.), coroborate cu extrasul de repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M. cu prestaţiile radiodifuzate pe postul I.T.L. SRL instituiau prezumţia relativă a calităţii de utilizator a intimatei-pârâte, prezumţie care nu a fost răsturnată de intimata - pârâtă.
Din anexa nr. 6 la licenţa audiovizuală nr. TV404.1 din 23 mai 2006 şi decizia de autorizare nr. 1464 din 22 mai 2008 rezultă foarte clar că intimata - pârâtă radiodifuzează pe postul propriu de televiziune programe şi emisiuni care cuprind atât fonograme cât şi prestaţii artistice din domeniul audiovizual astfel:filme în procent de 15,12 %;programe de divertisment şl alte tipuri de programe în procent de 31,44 %; programe educative, culturale, religioase în procent de 0,78 %. Din definiţiile prezentate în subsolul acestei structuri, rezultă că o mare parte din emisiunile indicate de intimata - pârâta au conţinut predominant artistic, fie fond muzical, fie prestaţii aparţinând actorilor, cascadorilor, dansatorilor etc., ceea ce subliniază calitatea de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare.
Acest document a fost înlăturat din probatoriu deoarece a fost aprobat la data de 17 martie 2009 şi pentru probleme privind semnăturile.
Înscrisurile la care s-a făcut referire au fost depuse la dosarul cauzei în varianta în care au fost comunicate de C.N.A., care reprezintă instituţia de supraveghere în domeniul audiovizualului, neexistând vreo posibilitate în a constrânge instituţia să comunice documentele în altă formă.
În situaţia în care instanţa de apel, aprecia că erau necesare clarificări cu privire la acest înscrisuri şi la modul în care au fost prezentate şi semnate, acestea trebuiau puse în discuţia părţilor şi, în virtutea rolului activ, pentru administrarea unui probatoriu corect şi pe deplin lămuritor, putea dispune efectuarea unei adrese la C.N.A. pentru verificarea acestor documente.
Chiar dacă s-ar admite motivarea instanţei de apel referitoare la data aprobării structurii serviciilor de programe, aceasta face parte integrantă din decizia de autorizare care a fost eliberată începând cu data de 22 mai 2008, deci se prezumă că începând cu acea perioadă intimata - pârâtă a avut în structura serviciilor sale programele astfel cum au fost declarate şi, ulterior, aprobate. Mai mult decât atât, această anexă se suprapune peste o parte din perioada pentru care a fost admisă acţiunea pe fond, respectiv 22 mai 2008 - 31 decembrie 2010.
În situaţia în care intimata - pârâtă nu respecta procentele privind programele declarate în structura serviciului de programe, C.N.A. avea obligaţia de a aplica sancţiunile prevăzute la Capitolul 7 - Contravenţii şi sancţiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de a retrage autorizaţia acordată şi întrucât nu s-a făcut acest lucru, este clar că pârâtă a respectat structura serviciului de programe, utilizând prestaţiile artistice în procentele declarate pe proprie răspundere la C.N.A.
Extrasul de repertoriu din baza de date a C.R.E.D.I.D.A.M. cu repertoriul artiştilor care au declarat că au apărut pe postul I.T.L. a fost înlăturat din probatoriu, deşi lista prezentată cuprinde prestaţiile artistice şi datele la care acestea au fost declarate de interpreţi, iar dacă instanţa avea un dubiu cu privire la aceste informaţii şi considera că este necesar să facă verificarea lor, putea solicita depunerea unor copii de pe declaraţiile de repertoriu semnate şi ştampilate, deşi reclamantul nu era ţinut să facă aceasta dovadă.
Proba utilizării se face, potrivit art. 130 alin. (1) lit. h), prin coroborare cu informaţiile comunicate de organismele de radiodifuzare, respectiv listele de fonograme şi de prestaţii artistice transmise în emisiuni.
În acest sens, potrivit pct. 7 din Decizia O.R.D.A. nr. 104/2005 şi pct. 5 din H.G. nr. 119/2002 (metodologiile care au fost aplicate în cauză pentru calcularea remuneraţiei), organismele de televiziune au obligaţia să raporteze lista tuturor fonogramelor şi a prestaţiilor transmise în emisiuni. Nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă (art. 1392 din Legea nr. 8/1996), în vreme ce art. 140 alin. (1) din aceeaşi lege, consideră infracţiune radiodifuzarea operelor purtătoare de drepturi conexe fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute de lege.
Prin urmare, în această situaţie sarcina probei este răsturnată, intimata fiind cea care trebuia să infirme prin înscrisuri calitatea sa de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, reclamantul nefiind în măsură să producă alte înscrisuri în afara declaraţiilor de repertoriu şi documentelor de la C.N.A.
În concluzie, instanţa de apel a înlăturat din probatoriu înscrisuri relevante pentru care putea să solicite lămuriri sau eventual, suplimentarea probatoriului cu adresă la C.N.A. în vederea comunicării unei structuri semnate şi ştampilate de reprezentanţii intimatei, precum şi cu copii de pe declaraţiilor artiştilor interpreţi menţionaţi în extrasele de repertoriu (dacă aprecia că acest înscris nu era suficient pentru dovedirea pretenţiilor). În plus, spre a se lămuri, instanţa putea solicita intimatei să depună grila de programe şi play-listele, precum şi documente contabile doar cu veniturile din contul 704 pentru verificarea calităţii de utilizator a intimatei-pârâte, deja dovedită de C.R.E.D.I.D.A.M. cu înscrisurile de care dispunea.
În soluţionarea primului motiv de apel, Curtea a omis dispoziţiile art. 1231 şi ale art. 1232 din Legea nr. 8/1996, nefăcând distincţie între fonogramele şi prestaţiile artistice din domeniul audiovizual.
În ceea ce priveşte fonogramele, în cazul utilizării acestora de către organismele de televiziune nu este necesară depunerea mandatelor, în această situaţie gestiunea colectivă fiind obligatorie, potrivit art. 1231 alin. (1) lit. f), care se referă la radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, la alin. (2) menţionându-se că pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şl pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat. Consecinţa unei astfel de reglementări este aceea că, fiind vorba despre un drept ce face obiectul gestiunii colective obligatorii, reclamantul nu are nevoie să facă dovada unui mandat pentru a putea colecta şi repartiza remuneraţiile, acesta reprezentând chiar şi nemembrii, în calitate de unic organism colector.
În ceea ce priveşte prestaţiile artistice din domeniul audiovizual, deşi pentru această categorie de drepturi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1232 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 8/1996, nici în această situaţie nu se impune depunerea mandatelor acordate în raport de teza a II a art. 1232 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit căreia organismele de gestiune colectivă vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevăzută la art. 126 alin. (2), precum şi lista titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe, români şi străini, pe care îi reprezintă.
În plus, în cazul prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, reclamantul nu trebuie să facă dovada reprezentării titularilor de drepturi deoarece verificările prestaţiilor radiodifuzate de intimata - pârâtă se fac pe baza play - listelor pe care aceasta are obligaţia legală şi imperativă de a i le comunica, în temeiul art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, în această situaţie sarcina probei fiind răsturnată.
Aceste obligaţii sunt prevăzute şi de metodologii, precum şi la art. III, pct. 2 din autorizaţiile/licenţele neexclusive semnate între părţi.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, repertoriul menţionat la alin. (1) lit. b) se depune în regim de baze de date, protejat potrivit legii, în format scris şi electronic, stabilit prin decizie a directorului general şi conţine cel puţin numele autorului, numele titularului de drepturi, titlul operei, elementele de identificare a artiştilor interpreţi şi executanţi, a fonogramelor sau videogramelor.
Potrivit art. 135 alin. (1) lit. d), organismele de gestiune colectivă au obligaţia să depună la O.R.D.A., în primul trimestru al fiecărui an, după desfăşurarea adunării generale, repertoriul actualizat, iar reclamantul a depus repertoriul actualizat, în regim de baze de date, protejat potrivit legii, în primul trimestru al fiecărui an.
2. Al doilea motiv de apel a fost reţinut ca fiind întemeiat, fără ca instanţa să aibă în vedere prevederile art. 1231 şi ale art. 1232 din Legea nr. 8/1996, ignorând totodată şi obligaţiile legale imperative născute în sarcina intimatei - pârâte prin art. 130 alin. (1) lit. a) şi h), obligaţii a căror nerespectare atrage sancţiuni conform art. 1392, iar lipsa autorizaţiei/licenţei neexclusive constituie infracţiune conform art. 140 din aceeaşi lege.
Mai mult, deşi la dosar au fost depuse documente care dovedeau săvârşirea unei fapte ilicite şi care puteau fi coroborate cu alte probe suplimentare administrate în virtutea rolului activ, instanţa a considerat că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală.
3. În analiza criticii de apel referitoare la raportul de expertiză, instanţa a motivat contradictoriu decizia.
Astfel, deşi se reţine că pârâta nu a depus la dosar documente contabile şi nici ponderile de utilizare sau play-listele, se apreciază că instanţa a dispus în mod greşit expertiza contabilă, deşi această expertiză era singura de natură a lămuri situaţia, cu atât mai mult cu cât pârâta ar fi pus la dispoziţia expertului documentele contabile.
În plus, legea nu exonerează de la plată nici pe acei utilizatori care nu realizează venituri din activitatea de radiodifuzare, în această situaţie remuneraţiile urmând a fi calculate prin aplicarea procentelor la cheltuielile ocazionate de utilizare, art. 1311 alin. (2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, prevăzând că pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare.
Prin urmare, întrucât instanţa de fond a apreciat că organismul de gestiune colectivă a făcut dovada calităţii de utilizator a intimatei-pârâte, aceasta a dispus efectuarea unei expertize contabile în cauză, iar în condiţiile în care intimata nu s-a prezentat la expertiză, nu a comunicat documente şi nu a dat curs solicitărilor instanţei, expertiza a fost efectuată pe baza documentelor de la A.N.A.F.
Intimata pârâtă SC I.T.L. a formulat întâmpinare, prin care a contestat criticile de recurs formulate şi a susţinut legalitatea deciziei.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, în limitele arătate în cele ce urmează.
Problema disputată în prezentul dosar, în aplicarea dispozițiilor legale care protejează drepturile revendicate, este cea a calității de utilizator al fonogramelor și prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, ce susțin cererea de chemare în judecată, calitate care, așa cum a reținut instanța de apel, constituie o condiție premisă a cercetării cauzei.
Deși prin cererea de apel s-a pus și problema mandatului reclamantului în revendicarea drepturilor ce fac obiectul litigiului, în limitele arătate, nu această chestiune a fundamentat decizia, instanța de apel nici nu a mai analizat-o, considerând suficientă în soluționarea cauzei lipsa calității de utilizator a pârâtei. În aceste condiții, criticile de recurs referitoare la mandatul reclamantului, ca organism de gestiune colectivă, din perspectiva art. 123 și art. 1231 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, exced cadrul procesual al litigiului în faţa instanţei de recurs, fixat de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Sarcina dovedirii calității procesual pasive, de utilizator, respectiv a persoanei obligată prin raportul juridic dedus judecății revine reclamantului, în lumina art. 112 alin. (4) C. proc. civ, care impune ca cererea de chemare în judecată să cuprindă arătarea motivelor de fapt și de drept care susțin cererea, și alin. (5), care impun în sarcina aceleiași părți de a arăta dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, coroborate cu art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel care face o afirmație în fața instanței trebuie să o și dovedească.
În aplicare acestor dispoziţii şi completarea dovezilor pe care le deține, recurentul reclamant, în calitate de organism de gestiune colectivă, a notificat-o pe pârâta-intimată, apelând la dispozițiile art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, care îl îndreptățesc să ceară utilizatorilor comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora. În baza aceluiași text legal, utilizatorii au obligaţia să furnizeze, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informaţiile şi documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal şi ştampilate.
În acest context, sarcina probei calităţii de utilizator nu se răstoarnă, cum susține recurentul reclamant, ci îi revine tot lui, numai că acesta, în susținerea și dovedirea acțiunii, poate apela şi la dispozițiile art. 172 C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate ordona înfățișarea de înscrisuri privitoare la pricină de partea potrivnică, când se învederează că aceasta le deține, precum şi la dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., ce prevede că instanţa poate ordona administrarea probelor utile, pertinente și concludente, chiar şi dacă acestea se află în posesia unor autorități sau persoane care nu sunt părți.
Instanța de apel a reținut că reclamantul nu a demonstrat că între data de 22 mai 2008 şi până la data precizată în cererea de chemare în judecată pârâta a utilizat repertoriul pentru care se reclamă drepturile artiștilor interpreți.
Considerentele care susțin această concluzie atrag incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Într-adevăr, cum s-a reținut, simplul fapt că pârâta deţine autorizaţie audiovizuală din data de 22 mai 2008 nu face dovada deplină că aceasta a şi difuzat fonogramele şi prestaţiile artistice ce fac obiectul litigiului şi nici ponderea utilizării acestora, în lipsa coroborării cu alte probe, însă poate constitui un început de dovadă, alături de apărarea în sensul că în situaţia în care intimata - pârâtă nu respecta procentele privind programele declarate în structura serviciului de programe, C.N.A. avea obligaţia de a aplica sancţiunile prevăzute la Capitolul 7 - Contravenţii şi sancţiuni din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de a retrage autorizaţia acordată (lucru care nu s-a făcut, se susține).
Instanța de apel a considerat că anumite probe (avute în vedere în parte în fundamentarea soluției primei instanțe) ce pot completa autorizația audiovizuală, au deficiențe și le-a înlăturat, fără a le pune în discuția părților și a lua măsurile necesare prin care să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale – scop în care poate ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, așa cum impune art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Oricum, fără a se antama aspecte de temeinicie, se poate constata că menţiunea „Aprobat la data de 17 martie 2009” din anexa nr. 6 nu ar fi putut pune în discuție decât o parte din perioada pentru care se solicită achitarea remuneraţiei în dosarul de față.
În același context nu trebuie omis faptul că anexele nr. 6 și 12 ale licenței audiovizuale sunt eliberate de un terț, iar eventuale deficiențe nu pot fi imputate părții care folosește proba respectivă, lămuriri suplimentare neputând fi în niciun caz oferite de aceasta, care nu este emitent.
Instanța de apel a mai considerat că înscrisul intitulat „Extras pe suport de hârtie din repertoriul artiştilor interpreţi care au declarat că au apărut la I.T.L. în repetate rânduri” nu are nicio valoare probatorie, deoarece nu este datat şi nici asumat sub semnătură de niciunul dintre artiştii interpreţi enumeraţi în aceste tabele.
Date fiind deficiențele imputate, de care a luat cunoștință din decizie, reclamantul, în calitate de recurent, a suplimentat probatoriul în limitele aflate la dispoziția sa, în condițiile art. 305 C. proc. civ., cu înscrisuri ce repun în discuție situația de fapt și impun verificări incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
În considerarea argumentelor arătate, care înlătură analiza celorlalte critici formulate, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare.
Dacă se va confirma calitatea de utilizator și se va aprecia că se impune plata remunerațiilor, în urma rejudecării cererii de apel, în stabilirea acestora se va avea în vedere, în funcţie de situaţia de fapt stabilită, și apărarea formulată de recurenta reclamantă referitoare la dispozițiile art. 1311 alin. (2), ultima teză din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora, pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.R.A.D.A.I. – C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva deciziei nr. 347/ A din data de 1 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2015. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1204/2015. Civil → |
|---|
