ICCJ. Decizia nr. 1324/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1324/2015
Dosar nr. 21839/3/2009*
Şedinţa publică din 19 mai 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 22 mai 2009, reclamantul D.R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca pe baza hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa pârâtul să fie obligat şi la exproprierea suprafeţei de teren de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov şi să se stabilească suma ce se cuvine cu titlu de despăgubiri, iar în subsidiar, în cazul în care această cerere se va respinge, să se stabilească suma ce se acordă cu titlu de despăgubiri.
La data de 30 iunie 2009, reclamantul a formulat precizare la acţiunea introductivă, prin care a solicitat şi anularea în parte a hotărârii nr. 109/2009, atât sub aspectul suprafeţei expropriate, cât şi sub aspectul cuantumului despăgubirilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 212 din 16 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea precizată, a dispus exproprierea şi a terenului în suprafaţă de 382 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, judeţ Ilfov şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta la suma de 169.027 RON, motiv pentru care a anulat în parte hotărârea nr. 109/2009.
Prin Decizia civilă nr. 572/ A din 30 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 100.255 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin Decizia nr. 7027 din 15 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantul D.R.D. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 572/ A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând în esenţă următoarele:
Înalta Curte a arătat că prin motivele de recurs formulate, atât reclamantul, cât şi pârâtul şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la cuantumul despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de apel, aferente imobilului-teren expropriat.
În raport de criticile aduse hotărârii atacate sub acest aspect, Înalta Curte a procedat la analizarea concomitentă a motivelor de recurs.
Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Textul de lege stabileşte atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului şi prejudiciul cauzat expropriatului, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv data întocmirii raportului de expertiză.
Expertiza de specialitate, efectuată în faza judecăţii în apel, nu a respectat cerinţa privind momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Astfel, experţii desemnaţi de către Curte, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, au folosit metoda comparaţiei cu preţurile de vânzare practicate în legătură cu terenuri similare din aceeaşi unitate administrativ - teritorială, însă încheiate în perioada 2006-2008, iar nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, respectiv februarie 2011.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experţi, urmând ca şi pârâta să depună diligente în vederea procurării unor contracte de vânzare-cumpărare relevante în acest sens.
Cu ocazia rejudecării apelului, Curtea de apel va analiza şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 125 din 4 martie 2015, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 105,795 RON, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei pentru considerentele ce urmează.
După refacerea raportului de expertiză prin îndeplinirea tuturor standardelor impuse de instanţa de recurs, s-a constatat că valoarea estimată de circulaţie a terenului expropriat la data expertizei este de 7,75 euro/m.p., ceea ce conduce la o valoare în lei la data efectuării expertizei pentru terenul expropriat de 1.512 m.p. în cuantum de 52.670 RON, precum şi la o valoare de 13.307 RON a lotului de 382 m.p., a cărui expropriere s-a dispus prin sentinţa primei instanţe în considerarea faptului că prin dimensiunea redusă şi forma triunghiulară devine inutilizabil.
În acest context, s-a subliniat că soluţia primei instanţe de a dispune exproprierea şi a acestui lot de 382 m.p. nu a fost criticată prin cererea de apel, motiv pentru care a intrat în puterea lucrului judecat,, iar criticile aduse direct prin cererea de recurs acestui aspect necriticat prin cererea de apel sunt neavenite şi nu pot extinde limitele rejudecării apelului.
În plus, încă din hotărârea de stabilire a despăgubirilor, însuşi expropriatorul a considerat că se impune a se acorda despăgubiri şi pentru lotul de 382 m.p. în afară de sumele de 52.670 RON şi 13.307 RON, mai sus menţionate ce se cuvin a fi acordate intimatului-reclamant cu titlu de contravaloare a terenurilor expropriate, se mai cuvin reclamantului şi despăgubiri constând în costul amenajării unui drum de exploatare care să asigure accesul la lotul de 2.095 m.p. rămas neexpropriat, lot care, în prezent nu are asigurat un acces la drumul public, întrucât breteaua autostrăzii care îl desparte de celălalt lot expropriat este reprezentată de porţiunea ascendentă a podului de supra traversare, având drept limite rambleele laterale ale bretelei, care nu pot fi considerate căi de acces, întrucât nu sunt plane, ci înclinate, şi nu permit traversarea nici auto şi nici pietonală.
Costul amenajării unui astfel de drum de exploatare din pământ stabilizat este de 39.818 RON, sumă ce se adaugă celor de 52.670 RON şi 13.307 RON, cuantumul total al despăgubirilor cuvenite fund de 105.795 RON, mai mult decât cel acordat de prima instanţă.
De altfel, în mod greşit prima instanţă, tară a dispune exproprierea şi a lotului de 2095 m.p. (care, de altminteri, nu trebuia să fie expropriat, întrucât poate fi pus în valoare economică prin asigurarea unui drum de acces), a inclus în valoarea despăgubirilor şi contravaloarea acestui lot, deşi reclamantul nu este lipsit de proprietatea lui.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, solicitând modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat, în principal, iar în subsidiar, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea stabilirii despăgubirii prin raportare la data exproprierii.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de apei a înlăturat nelegal raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, raportându-se, nelegal, la raportul de expertiză efectuat în apel.
Astfel, expertiza efectuată la fond a avut în vedere momentul exproprierii, conform deciziei Curţii Constituţionale din 5 ianuarie 2015.
Drept urmare, trebuie analizată şi respingerea nelegală a solicitării reclamantului de stabilire a cuantumului despăgubirii prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză la prima instanţă.
Se mai arată că pentru stabilirea valorii terenului expropriat nu sunt definitorii nici valorile cuprinse în ghidul notarilor publici şi nici strict valorile înscrise în diverse contracte încheiate între persoane fizice, întrucât tocmai constatarea evidenţei nesincerităţi a acestora, într-un procent destui de important, cu privire la cuantumul valoric al tranzacţiei imobiliare a determinatul Statul prin Ministerul Finanţelor să introducă acest Ghid al notarilor, în vederea asigurării unei minime taxări a acestor tranzacţii imobiliare.
Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Înalta Curte, în considerentele deciziei de casare, a arătat că dispoziţiile legale aplicabile cauzei, art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, stabilesc atât criteriile de determinare a despăgubirii, cât şi momentul stabilirii cuantumului despăgubirilor, respectiv cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecăţii.
Totodată, s-a apreciat că la efectuarea expertizei vor fi avute în vedere tranzacţii imobiliare eu privire la terenuri similare din aceeaşi unitate administrativ teritorială, încheiate în perioada efectuării expertizei.
Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Drept urmare, instanţa de trimitere nu are un drept de apreciere cu privire la cele dezlegate de instanţa de casare.
Reclamantul imputa instanţei superioare de fond nelegalitatea înlăturării raportului primei instanţe, în condiţiile în care instanţa de casare a constatat efectuarea acestei expertize cu încălcarea dispoziţiile legale aplicabile cauzei.
Rezultă astfel caracterul vădit nefondat al criticii câtă vreme în calea devolutivă a procesului s-au respectat dispoziţiile obligatorii ale instanţei de recurs.
Totodată se invocă şi nerespectarea dispoziţiilor Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că sintagma la data întocmirii raportului de expertiză cuprinsă în dispoziţiile alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale. Şi această critică este nefondată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. ll alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile se publică în M. Of. al României, Partea I. Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Decizia Curţii Constituţionale invocată a fost publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015.
Conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „drepturile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale”.
Drept urmare, instanţa de apel nu putea la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, 25 februarie 2015, şi nici la data pronunţării, 4 martie 2015, să ceară părţilor să-şi exprime punctul de vedere cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, nepublicată la data dezbaterilor, pe de o parte, iar pe de altă parte textul de lege declarat neconstituţional producându-şi încă efecte până la data expirării celor 45 de zile.
În etapa procesuală a recursului nu mai are loc o devoluare a fondului pentru stabilirea faptelor, ci controlul se limitează la verificarea bazei legale de la momentul pronunţării hotărârii.
Or, aşa cum s-a arătat, instanţa superioară de fond, a aplicat corect legea unei situaţii de fapt pe deplin stabilite, cu respectarea dezlegărilor date de instanţa de casare.
Cu alte cuvinte, faţă de specificul căii de atac a recursului, Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015 nu îşi are aplicare.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, reţinând că nu este incident motivul de modificare a dispoziţiilor prevăzute de art. 304 pct.9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.R.D. împotriva deciziei nr.125/ A din data de 4 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2015. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 1325/2015. Civil. îndreptare eroare... → |
|---|
