ICCJ. Decizia nr. 1354/2015. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs

Decizii civile ICCJ 2015

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1354/2015

Dosar nr. 88/83/2010

Şedinţa publică din 21 mai 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P.G.C. Ruşeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O. Ruşeni, rectificarea cărţii funciare nr. 134 Ruşeni asupra numărului topografic 67, privind imobilul în suprafaţa 2.450 mp teren, casă, curte şi grădină, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca fiind transfer de proprietate operat fără titlu valabil; să fie obligată pârâta să predea reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, imobilul menţionat şi să se dispună revenirea în cartea funciară la situaţia anterioară înscrierii operate în baza încheierii atacate, nr. 104/1975.

Prin sentinţa civilă nr. 3278/ D din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 88/83/2010, s-a r espins acţiunea formulată de reclamantă, aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că, potrivit înscrierilor din coala CF nr. 134 Ruşeni, depusă în copie la dosar, imobilul de sub nr. top 67, constând în suprafaţa de 2450 mp, casă, curte şi grădină, înscris la poziţia nr. A.II-1, a constituit proprietatea bisericii greco-catolice din Ruşeni (poziţia nr. B1), după care, în baza încheierii de carte funciară nr. 104/07 februarie 1975 a fost înscris dreptul de proprietate al Bisericii Ortodoxe Române Ruşeni (poziţia nr. B3).

S-a constatat că această înscriere s-a operat în temeiul încheierii amintite în urma cererii formulate la aceeaşi dată de către preotul paroh G.P., cerere înregistrată şi timbrată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare de la acea dată.

Sub aspectul circumstanţelor factuale, instanţa a mai reţinut, din cuprinsul interogatoriilor administrate, precum şi din depoziţiile testimoniale ale martorilor O.I. şi C.I. audiaţi în faţa instanţei, că lăcaşul de cult din localitatea Ruşeni a fost edificat cu începere din secolul al XIX-lea, turnul fiind finalizat în anul 1908, construindu-se şi o casă parohială. În urma preluării patrimoniului parohiei greco-catolice de către cultul ortodox în anul 1948, imobilele au fost administrate de acest din urmă cult.

Din probele menţionate anterior a mai rezultat că fosta casă parohială a fost demolată de către credincioşii ortodocşi şi a fost construit în locul său un imobil care în prezent are destinaţia de magazin sătesc (împrejurare care ar aduce în discuţie admisibilitatea şi veridicitatea restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară, ca o consecinţă a admiterii cererii de rectificare a înscrierilor din cartea funciară), iar de la data preluării efective şi până în prezent au avut loc două renovări ale imobilului biserică, în jurul anilor 1960, respectiv 1975.

Totodată, s-a mai reţinut că, în urma preluării din anul 1948, o parte din însemnele specifice cultului greco-catolic au fost menţinute în imobil, ele fiind înlăturate definitiv abia în anul 1968, ulterior majoritatea credincioşilor trecând la cultul ortodox.

Raportat la împrejurările reţinute mai sus, un prim aspect avut în vedere de către instanţă a fost acela că acţiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară este acea acţiune în justiţie prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii, operată în cartea funciară, scopul demersului judiciar fiind punerea de acord a stării tabulare cu situaţia juridică reală a unui imobil.

Această acţiune are, însă, un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată pe o acţiune civilă de fond (acţiune în constatarea nulităţii sau în anularea actului juridic) prin care se cere constatarea nevalabilităţii titlului în temeiul căruia s-a realizat înscrierea de carte funciară.

În acest context, încheierea de carte funciară nu reprezintă decât consecinţa, transpunerea în planul publicităţii imobiliare, a realităţii juridice conţinute de un act administrativ care, dacă nu este contestat şi anulat, determină menţinerea ca valabilă a respectivei încheieri de carte funciară.

Din această perspectivă, având în vedere că atât prevederile art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (act normativ aplicabil la data înscrierii de carte funciară atacate), cât şi cele ale art. 34 din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată) instituie în mod limitativ patru situaţii pentru exercitarea cu succes a acţiunii în justiţie vizând rectificarea înscrierilor de carte funciară, rezultă că analiza acţiunii reclamantei se va circumscrie ipotezelor legale amintite.

Aceasta este, de altfel, şi orientarea practicii judiciare, consecventă opiniilor exprimate în literatura de specialitate, putând fi exemplificate în acest sens decizia civilă irevocabilă nr. 957/ R din 27 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosar nr. 5353/296/2006 depusă în copie la dosar sau, mai recent, decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Instanţa a mai observat că, raportat la conţinutul prevederilor art. 1 şi 2 din Decretul nr. 358/1948 referitor la stabilirea situaţiei juridice a fostului cult greco-catolic, rezultă că transferul dreptului de proprietate a averii fostelor parohii greco-catolice către cultul ortodox român nu urma procedura prevăzută de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 (câtă vreme art. 1 din Decretul nr. 358/1948 constata o revenire la cultul ortodox român a întregii comunităţi locale aparţinând cultului greco-catolic) şi nici pe aceea prevăzută de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (înscrierea fiind operată în temeiul unui act normativ de autoritate care, având în vedere dispoziţiile art. 645 C. civ. din 1864 se prezintă a fi un mod de dobândire a proprietăţii). Prin urmare, nu poate fi reţinută nevalabilitatea titlului în temeiul căruia a fost operată înscrierea de carte funciară, atâta vreme cât aceasta nu a fost constatată pe cale legislativă sau judiciară.

Tribunalul a mai reţinut că solicitarea de admitere a acţiunii în rectificare de carte funciară fundamentată strict pe faptul abrogării Decretului nr. 358/1948 nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca norma constituţională privind neretroactivitatea legii civile. Altfel spus, abrogarea Decretului nr. 358/1948, realizată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu retroactivează şi nu determină în mod automat restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv în planul evidenţelor de publicitate imobiliară.

În acest sens, autorităţile S.R. au elaborat o întreagă legislaţie reparatorie în materie, instituind o procedură specială, adaptată diferitelor categorii de bunuri preluate în mod abuziv de către fostele autorităţi comuniste, putând fi amintite în acest sens procedurile din materia fondului funciar, din materia imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 cu modificările ulterioare, ori cele din materia lăcaşurilor de cult şi a bunurilor aparţinând cultelor religioase.

În consecinţă, atâta timp cât prin acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele dreptului comun, se prevede o anumită procedură care trebuie urmată în vederea redobândirii plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză, procedură care, de altfel, este în curs, aşa cum rezultă din cuprinsul Adresei nr. 114/ C din 06 februarie 2012 a Guvernului României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, acţiunea vizând rectificarea de carte funciară în privinţa acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă vreme legiuitorul a stabilit cadrul legal şi condiţiile în care fostul proprietar deposedat abuziv poate obţine retrocedarea bunurilor.

Prin urmare, a considerat prima instanţă, pretinsa preluare abuzivă a bunurilor evocate s-a realizat în temeiul unui act de putere, a cărui valabilitate şi legalitate nu poate fi cercetată în cadrul unei proceduri stricte de rectificare de carte funciară, în care se verifică doar respectarea condiţiilor legale ale înscrierii de carte funciară în vigoare la data edictării actului normativ în cauză.

Or, din această perspectivă, încheierea de carte funciară nr. 104/1975 şi înscrierea operată în evidenţele de publicitate imobiliară în temeiul acesteia, se prezintă a fi în acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind respectate inclusiv celelalte condiţii procedurale, precum aceea a timbrării cererii.

Tribunalul nu a contestat faptul că preluarea imobilelor aparţinând cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948 se prezintă a fi una abuzivă, însă restabilirea dreptului de proprietate asupra acestora excede cadrului procesual stabilit printr-o simplă acţiune de drept comun vizând rectificarea înscrierilor de carte funciară.

Pe de altă parte, instanţa a mai reţinut că în mod constant în jurisprudenţa consacrată în materie (de exemplu, prin deciziile nr. 1043 din 09 mai 2002, nr. 1477 din 24 februarie 2004 sau nr. 6008 din 02 noiembrie 2004 ale Curţii Supreme de Justiţie, respectiv ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a statuat că în asemenea situaţii dreptul de proprietate al fostului proprietar tabular nu s-a conservat pe parcursul acestei întregi perioade, de jure, de plin drept, pentru a se putea astfel dispune în mod direct restabilirea situaţiei de carte funciară.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta P.G.C. Ruşeni, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivare apelului s-a susţinut că, acţiunea reclamantei este fondată, actele normative edictate de statul comunist anterior anilor 1990 fiind abrogate imediat după 1990, B.G.C. fiind reînfiinţată, în speţă nu există act şi titlu de intabulare a Bisericii Ortodoxe, astfel că înscrierea în cartea funciară a pârâtei s-a făcut în mod nelegal, fără titlu valabil.

Prin decizia nr. 279/ A din 27 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că reclamanta a formulat acţiune în rectificare C.F. întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, cerere care nu a fost analizată în niciun fel de instanţa de fond, care s-a mărginit la a aprecia că acţiunea în rectificare de CF are un caracter subsidiar, fiind grefată pe o acţiune de fond prin care se constată nevalabilitatea titlului contestat.

În acest fel, instanţa de fond a confundat acţiunea în rectificare CF cu operaţiunea tehnică de rectificare efectivă a colii de carte funciară.

În speţă, reclamanta a invocat nevalabilitatea titlului pârâtei, nevalabilitate constând în lipsa acestuia, aspecte ce nu au fost în nici un fel analizate de Tribunalul Satu Mare, restul considerentelor sentinţei de fond fiind străine de petitul acţiunii.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că prima instanţă nu a cercetat fondul cererii reclamantei, motiv pentru care, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, urmând ca acesta să procedeze la analizarea pe fond a acţiunii în rectificare de carte funciară formulată de reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 279/ A din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta P.O. Ruşeni, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta susţine, în motivarea recursului, că, Tribunalul Satu Mare în mod judicios a reţinut faptul că acţiunea în rectificare înscrierilor de carte funciară este acea acţiune în justiţie prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii, operată în cartea funciară, scopul demersului judiciar fiind acela de a pune de acord starea tabulară cu situaţia juridică reală a unui imobil. De asemenea, în mod întemeiat reţine tribunalul că o astfel de acţiune, precum cea cu care a fost învestit, are un caracter eminamente subsidiar, fiind grefată, obligatoriu şi necesar, pe o acţiune principală vizând anularea, eventual constatarea nulităţii absolute a titlului care a stat la baza înscrierilor în CF.

Judecând în limitele cu care a fost învestit, respectiv cu acţiune în rectificare de CF, Tribunalul Satu Mare în mod corect a respins acţiunea formulată, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acestei acţiuni în rectificare, deoarece nu se poate rectifica o înscriere în CF pe baza unei cereri principale formulate în acest sens. În condiţiile în care nu s-a contestat însuşi titlul care a stat la baza unei astfel de înscrieri, înscrierea dispusă prin încheierea de intabulare nr. 104/1075 se bucură în continuare de aparenţa de legalitate, titlul în baza căreia s-a emis producând efecte juridice, nefiind anulat.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis apelul formulat de intimată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Satu Mare, reţinând în mod nelegal şi eronat că reclamanta ar fi formulat acţiune în rectificare CF întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 1 în Decretul-Lege nr. 115/1938 şi că cererea nu ar fi fost analizata în niciun fel de instanţa de fond.

Această soluţie a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. După cum rezultă din cererea introductivă de instanţă, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe alte dispoziţii decât cele reţinute de instanţa de apel, solicitând exclusiv rectificarea de cartea funciara şi anularea încheierii de intabulare nr. 104/1975, iar referirile la Decretul-Lege nr. 115/1038 se rezumă doar la a indica art. 34 pct. 3.

Prin urmare, nu se poate considera că ar exista un petit de anulare/constatare a nulităţii absolute a titlului pârâtei pentru simplul motiv că nu s-a solicitat aşa ceva de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Solicitarea de „anulare a încheierii de intabulare nr. 104/1975, ca fiind un transfer de proprietate operat fără titlu valabil”, astfel cum a fost cerut de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, nu poate fi asimilată un cereri de constatare a nevalabilităţii unui titlu, deoarece nu încheierea nr. 104/1975 constituie titlul proprietarului tabular, ci actul normativ în baza căruia s-a emis această încheiere de intabulare, act normativ a cărui nevalabilitate nu a fost constatată/declarată în niciun mod, nefiind cerut acest lucru. Astfel, sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc. civ., respectiv instanţa a acordat ceva ce nu s-a cerut.

Instanţa de fond nu a fost învestită cu o cerere privitoare la constatarea nevalabilităţii titlului în baza căruia s-a emis încheierea de intabulare a dreptului de proprietate, instanţa de judecată pronunţând o hotărâre în limitele în care a fost învestită.

Deşi există o practică judiciară constantă în această materie, Curtea de Apel Oradea în mod greşit consideră că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere privind constatarea nevalabilităţii unui titlu, în condiţiile în care o asemenea cerere nu a fost formulată.

Tribunalul Satu Mare a respins în mod corect cererea de chemare în judecată, având în vedere că acţiunea în rectificarea menţiunilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, este inadmisibilă. Aspectele ce vizează valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credinţă, nu pot fi examinate în cadrul unei acţiuni în rectificare de cartea funciară, atâta timp cât instanţa nu a fost învestită şi cu o cerere de constatare a nulităţii titlului de proprietate contestat.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiune, reclamanta a solicitat rectificarea cărţii funciare, în sensul anulării încheierii de intabulare nr. 104/1975, prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea pârâtei, în temeiul Decretului nr. 177/1948, să fie obligată pârâta să predea reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, imobilul şi să se dispună revenirea în cartea funciară la situaţia anterioară înscrierii operate în baza încheierii atacate.

Întrucât încheierea de carte funciară şi înscrierea a cărei rectificare se solicită sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, legea aplicabilă acţiunii în rectificarea cărţii funciare este Decretul-Lege nr. 115/1938. În acest sens, prin decizia în interesul legii nr. 21 din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat, cu putere obligatorie, că acţiunile de carte funciară, în prestaţie tabulară şi în rectificare tabulară, având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sunt guvernate de dispoziţiile legii vechi, respectiv de cele ale Decretului-Lege nr. 115/1938.

Potrivit art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938: „ Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana interesată:

1. dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.

2. sau dacă prin înscriere, dreptul a fost greşit calificat.

3. sau dacă nu mai sunt întrunite condiţiunile de existenţă ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”, iar potrivit art. 35: „Rectificarea se va putea săvârşi numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti desăvârşite ”.

În ceea ce priveşte primul caz de rectificare enumerat în textul legal, acesta reuneşte mai multe situaţii, în care cauzele neconcordanţei dintre starea tabulară şi situaţia juridică reală sunt diferite. Astfel, în primul rând, textul are în vedere situaţia în care actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, aici regăsindu-se atât nulitatea absolută sau relativă a actului ca operaţiune juridică, negotium iuris, cât şi nevalabilitatea înscrisului constatator, instrumentum probationis al actului sau faptului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

În acelaşi caz de rectificare prevăzut de art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 este inclusă şi situaţia în care se invocă nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară, care poate decurge fie din nevalabilitatea încheierii de carte funciară, fie din nevalabilitatea propriu-zisă a înscrierii în cartea funciară.

Există situaţii în care, deşi actului juridic ce a stat la baza înscrierii, cât şi înscrisul constatator al acestuia, sunt valabile (astfel încât nu se pune problema nevalabilităţii titlului), totuşi, situaţia care rezultă din înscrierea în cartea funciară nu este conformă cu situaţia juridică reală, deoarece este greşită, eronată, încheierea prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară.

Cu privire la această problemă, doctrina a recunoscut posibilitatea persoanei îndreptăţite de a urma calea acţiunii în rectificare, pentru a obţine înlăturarea, completarea sau modificarea încheierii nevalabile şi, pe cale de consecinţă, rectificarea înscrierii inexacte.

În speţă, cauzele de rectificare a cărţii funciare invocate de reclamantă se subsumează prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât reclamanta a solicitat rectificarea atât pe motivul nulităţii încheierii de intabulare nr. 104/1975, dar şi pe motivul că actul normativ în temeiul căruia a operat înscrierea a avut caracter abuziv şi a fost abrogat.

Din această perspectivă, nu poate fi reţinută critica recurentei pârâte, privind greşita calificare a cererii reclamantei, instanţa de apel stabilind în mod corect încadrarea şi temeiul juridic al acţiunii ca fiind cel prevăzut de art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Această critică nu poate fi examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., aşa cum în mod greşit se susţine în motivarea recursului, ci se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă greşita calificare şi încadrare în drept a cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune o pretinsă aplicare greşită a legii.

Pe de altă parte, faţă de soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, pronunţată de instanţa de apel, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocat în speţă, deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat ea însăşi asupra fondului cauzei, pentru a se putea susţine că a acordat ceea ce nu s-a cerut.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, a prevederilor art. art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938, referitoare la rectificarea cărţii funciare în ipoteza în care nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, Înalta Curte constată că acest caz de rectificare vizează situaţiile în care dreptul a fost înscris în temeiul unui act valabil, iar încetarea condiţiilor de existenţă a dreptului sau a efectelor actului ce a stat la baza înscrierii se datorează unor împrejurări ulterioare momentului înscrierii dreptului în cartea funciară. Or, prin acţiunea formulată, reclamanta susţine că, ab initio, înscrierea s-a bazat pe un act normativ abuziv, că nu a existat un titlu care să justifice transferul dreptului de proprietate, situaţie care nu se poate rezolva pe temeiul cazului de rectificare prevăzut de art. 34 pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază fondată critica referitoare la constatarea greşită a instanţei de apel că prima instanţă nu ar fi soluţionat fondul cauzei deduse judecăţii, ceea ce a condus la soluţionarea greşită a apelului pe temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., critică încadrabilă, de asemenea, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, deşi prima instanţă a reţinut, în prealabil, că acţiunea în rectificare are caracter subsidiar şi se grefează pe o acţiune de fond, care să statueze cu privire la ineficacitatea titlului sau nulitatea încheierii de intabulare, în continuarea considerentelor sentinţei pronunţate, prima instanţă a examinat acţiunea în rectificarea cărţii funciare, atât din perspectiva titlului ce a stat la baza înscrierii, cât şi sub aspectul nevalabilităţii încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.

În ceea ce priveşte titlul pârâtei, prima instanţă s-a raportat la motivele de ineficacitate invocate prin acţiune şi a reţinut că solicitarea de admitere a acţiunii în rectificare de carte funciară fundamentată strict pe faptul abrogării actului normativ care a constituit temeiul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca norma constituţională privind neretroactivitatea legii civile. Instanţa de fond a mai reţinut că abrogarea Decretului nr. 358/1948, realizată prin Decretul-Lege nr. 9/1989 nu retroactivează şi nu determină în mod automat restabilirea situaţiei anterioare, inclusiv în planul evidenţelor de publicitate imobiliară.

S-a mai reţinut, ca argument pentru respingerea acţiunii în rectificare, că legiuitorul a adoptat acte normative speciale, cu caracter derogator de la normele dreptului comun, care prevăd o anumită procedură care trebuie urmată în vederea redobândirii plenitudinii prerogativelor conferite de dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză, iar acţiunea vizând rectificarea de carte funciară în privinţa acestor imobile se prezintă a fi neîntemeiată, câtă vreme legiuitorul a stabilit cadrul legal şi condiţiile în care fostul proprietar deposedat abuziv poate obţine retrocedarea bunurilor.

Cu privire la încheierea de carte funciară nr. 104/1975 şi înscrierea operată în evidenţele de publicitate imobiliară în temeiul acesteia, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt în acord cu reglementările legale în vigoare la acea dată, fiind respectate inclusiv celelalte condiţii procedurale, precum aceea a timbrării cererii.

În raport de cele constatate, Înalta Curte consideră greşită soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, pronunţată de instanţa de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu erau întrunite condiţiile procedurale pentru pronunţarea unei asemenea soluţii. Curtea de apel, fără a identifica alte carenţe ale sentinţei, din perspectiva limitelor în care aceasta a soluţionat cauza în primă instanţă, s-a rezumat la constatarea că instanţa de fond nu a examinat problema lipsei titlului pârâtei, ceea ce nu corespunde realităţii, deoarece, aşa cum s-a arătat în paragrafele precedente, prima instanţă s-a pronunţat inclusiv asupra acestui aspect al judecăţii.

Constatând că în mod greşit instanţa de apel a pronunţat soluţia de desfiinţare a sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a analiza pe fond motivele de apel cu care fusese învestită de reclamantă, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta P.O. Ruşeni împotriva deciziei nr. 279/ A din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1332/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 1324/2015. Civil. Expropriere. Recurs →

ICCJ. Decizia nr. 1354/2015. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1354/2015. Civil. Rectificare carte funciară. Recurs