ICCJ. Decizia nr. 1397/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1397/2015
Dosar nr. 1911/1/2015
Şedinţa publică de la 26 mai 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 30 aprilie 2015 de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3393/108/2014 s-a respins, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta V.T. în interesul intimatului-reclamant B.I. şi s-a dispus amânarea judecării cauzei, aflată în apel, la data de 21 mai 2015.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intevenienta V.T., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 8 mai 2015 şi înaintat de această din urmă instanţă, la data de 13 mai 2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a solicitat Curţii de Apel Timişoara dovada de comunicare a încheierii atacate, pentru a verifica dacă recursul a fost declarat în termenul legal şi, totodată, prin rezoluţie s-a dispus citarea intimaţilor, cu copii de pe motivele de recurs formulate de intevenienta V.T., stabilindu-se termen în şedinţă publică din 26 mai 2015, cu respectarea procedurii de judecată şi a termenului de 10 zile de la înregistrarea recursului, conform prevederilor art. 64 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
La data de 22 mai 2015, interveninta V.T. a depus prin serviciul registratură al instanţei note de şedinţă, cu privire la interesul legitim al intervenţiei accesorii, care au fost reţinute la dosar.
Analizând recursul declarat de intervenienta V.T., în raport de dispoziţiile art. 67 alin. (4) din acelaşi Cod, Înalta Curte constată că acesta este neavenit şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
La data de 12 iunie 2014, contestatorul B.I. a chemat în judecată pe intimata Universitatea A.V. învestind Tribunalul Arad cu o contestaţie, prin care a solicitat anularea sancţiunii dispusă de intimată, prin decizia nr. 176 din 09 mai 2014 a Rectoratului universităţii, având la bază Hotărârea nr. 1 din 29 aprilie 2014 a Rectoratului Universităţii A.V. în temeiul căreia s-a dispus „diminuarea salariului de bază al reclamantului cu 5% pe două luni”.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe prevederile art. 248 - 252 alin. (5) C. muncii, art. 43-44, art. 53-54 din Codul de Etică şi Deontologie Profesională al Universităţii A.V. şi Regulamentul de aplicare a acestui Cod.
Prin sentinţa nr. 1407 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Arad, secţia I civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata Universitatea A.V.
A anulat decizia nr. 176 din 9 mai 2014 a Rectoratului Universităţii A.V. şi hotărârea nr. 1 din 29 aprilie 2014 a Comisiei de Etică Universitară. A dispus obligarea intimatei să plătească contestatorului cheltuieli de judecată, în sumă de 1860 RON, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Arad a declarat apel pârâta Universitatea A.V. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei şi pe fondul cauzei, respingerea contestaţiei formulate de B.I. împotriva deciziei nr. 176 din 9 mai 2014 a Rectoratului Universităţii şi a hotărârii nr. 1 din 29 aprilie 2014 a Comisiei de etică universitară.
În apel, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului B.I., intervenienta V.T. susţinând, în esenţă, că prin adresa din 27 martie 2014, reclamantul, în calitate de profesor universitar a preluat practic elemente din Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. nr. 220 din 02 martie 2012 şi raportul final din 02 martie 2012, documente ce au fost avizate de Direcţia Juridică din Ministerul Educaţiei.
Conform raportului sus amintit - elaborat după o atentă şi îndelungă cercetare de către membrii Consiliului Naţional de Etică - doamna profesor universitar dr. M.L.M. nu a organizat o analiză atentă a unei sesizări de plagiat şi nu a urmat procedura legală privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
Răspunsul pe care doamna profesor universitar l-a transmis petentului a evidenţiat o tratare superficială a cazului şi se arată de către intervenientă, că d-na profesor universitar dr. M.L.M. se face vinovată de nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale, fiind propusă spre a fi sancţionată cu „avertisment”. Deşi aceasta a contestat sancţiunea, contestaţia sa a fost respinsă în Dosarul nr. 870/59/2012, astfel încât, aceasta nu a obţinut în instanţă anularea hotărârii nr. 220 din 02 martie 2012.
Faţă de cele menţionate, intervenienta a precizat că demersul făcut de domnul profesor B.I. era îndreptăţit, în sensul informării senatului Universităţii A.V. din Arad asupra situaţiei create, pentru a se lua măsurile necesare.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta V.T., reţinând că aceasta nu a dovedit un interes legitim în promovarea cererii sale şi, prin aceeaşi încheiere, Curtea de apel a dispus amânarea judecării apelului la termenul din 21 mai 2015.
În motivarea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins, în principiu, cererea de intervenţie accesorie, V.T. a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu are un interes legitim, scopul promovării acţiunii reclamantului fiind similar cu cel al intervenientei, anume, acela de a apăra imaginea membrilor comunităţii academice, a protejării libertăţii de exprimare în spaţiul universitar din care şi aceasta face parte, în calitate de conferenţiar universitar, a reparării prejudiciului de imagine, în situaţia în care s-a acţionat cu bună credinţă pentru orice membru al comunităţii universitare.
Încheierea de la 30 aprilie 2015, atacată cu recurs de către intervenientă, a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în calea de atac a apelului exercitată de pârâta Universitatea A.V. Arad, într-un conflict de muncă, în care hotărârile date în apel sunt definitive, nesusceptibile de a fi recurate, conform art. 483 alin. (2) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Aşadar, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…).”
În speţă, înainte de a fi soluţionat apelul, intervenienta V.T. a exercitat recurs împotriva încheierii prin care i s-a respins, în principiu, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului B.I.
Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aplicabilă în cauză, cuprinde în conţinutul dispoziţiilor art. 63 - 64 alin. (4) teza finală, o reglementare distinctă a procedurii de judecată şi a căilor de atac în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie.
Astfel, conform art. 63 alin. (1) din Cod „Cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător. Alin. (2) al aceluiaşi text procedural stipulează că „Intervenţia accesorie poate fi făcută până la încheierea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac”.
Potrivit art. 64 alin. (4) (…) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului (…). Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.”
Constatând că intervenţia accesorie formulată de V.T. este făcută în interesul reclamantului B.I., care nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1407 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Arad (soluţia fiindu-i favorabilă), Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond” şi va respinge, ca neavenit, recursul.
Sancţiunea respingerii ca neavenită a căii de atac, prevăzută de legiuitor în cazul cererii de intervenţie accesorie în ipoteza în care, partea în favoarea căreia a fost făcută cererea nu a declarat cale de atac este determinată procesual, de un criteriu obiectiv de interdependenţă, fiind evident că un intervenient accesoriu poate obţine sau nu câştig de cauză, în strânsă legătură cu partea pe care o susţine şi o apără în demersul său procesual.
Altfel spus, un intervenient accesoriu, care promovează o cerere ce sprijină reclamantul în demersul său judiciar, nu poate tinde a exercita o cale de atac, în situaţia în care, partea în favoarea căreia a dorit să intervină în proces, a obţinut o soluţie favorabilă şi nu are interes a exercita calea de atac.
Această situaţie ce determină sancţiunea respingerii recursului, ca neavenit, este impusă în mod evident de caracterul accesoriu al intervenţiei care permite altei persoane să intre în proces, într-o poziţie procesuală de susţinere a părţii în favoarea căreia a fost făcută cererea de intervenţie.
Or, în speţă, calea de atac a recursului declarat de intervenientul accesoriu nu poate subzista unei analize a legalităţii, în ipoteza în care, reclamantul a obţinut o soluţie favorabilă şi nu are niciun interes de a o ataca.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi va respinge recursul declarat de intervenienta V.T., ce neavenit.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca neavenit, recursul declarat de intervenienta accesorie V.T. împotriva încheierii de şedinţă din 30 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3393/108/2014 în contradictoriu cu intimatul-reclamant B.I. şi intimata-pârâtă Universitatea A.V. Arad.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1400/2015. Civil → |
|---|
