ICCJ. Decizia nr. 1700/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 1700/2015
Dosar nr. 51340/3/2010
Şedinţa publică din 19 iunie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului, secţia a V-a civilă, sub nr. 513401312010, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. Bucureşti, prin P.G., stabilirea dreptului la despăgubiri şi a cuantumului acestora pentru imobilul proprietatea sa, situat în Bucureşti, str. Buzeşti, întrucât prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a consemnat la dispoziţia sa o despăgubire în cuantum de 75.327 lei, care nu este justă faţă de data demarări procedurii de expropriere, respectiv 02 noiembrie 2006. De asemenea, a solicitat suspendarea efectelor hotărârii mai sus menţionate, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării despăgubirii până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acesteia.
În motivare, reclamanta a arătat că procedura de expropriere a imobilului proprietatea sa a fost declanşată la data de 02 noiembrie 2006, prin H.C.G.M.B. nr. 262 din 02 noiembrie 2006. Prin notificarea nr. 169 din 04 aprilie 2008 i s- a propus, eu litiu de despăgubire, o sumă inferioară valorii imobilului, motiv pentru care a formulat întâmpinare în procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, aşteptând să fie convocată la Comisia de expropriere în vederea stabilirii unui cuantum rezonabil al despăgubirii.
Ulterior, a primit notificarea nr. 142 din 20 iulie 2010, prin care a fost informată că, în baza unui nou raport de evaluare, s-a stabilit o despăgubire de 75.327 lei, aferentă apartamentului expropriat.
În opinia reclamantei, această sumă nu reflectă valoarea reală a imobilului faţă de anii de referinţă 2008 şi 2010, motiv pentru care a solicitat stabilirea valorii de circulaţie a acestuia Ia data începerii procedurii exproprierii, în urma evaluării de către o comisie formată din trei experţi.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că despăgubirea a fost determinată în mod arbitrar, întrucât pentru apartamentul situat în str. Buzeşti, ce a aparţinut familiei S., care avea o suprafaţă utilă de 88,99 mp, s-au acordat despăgubiri în cuantum de 526.140 lei, iar pentru apartamentul proprietatea sa, în suprafaţă de 47,51 mp, s-a stabilit suma de 75.327 lei.
În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi pe cele ale Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civila nr. 2106 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.M. a anulat hotărârea nr. 77/2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantei Ia suma de 45.000 euro, echivalentă în lei fa data plăţii şi a obligat pârâtul ta plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a municipiului Bucureşti a hotărât exproprierea apartamentului proprietatea reclamantei, situat în Bucureşti, sector 1, str. Buzeşti, cu număr cadastral 10819/1; 1/2 şi acordarea unei despăgubiri în cuantum de 75.327 lei.
Tribunalul a reţinut că prin raportul de expertiză şi prin lămuririle cuprinse în răspunsul la raport, întocmit de experţii I.M. A. şi D.M., cu opinia separată a expertului B.D., s-a determinat, la data evaluării, respectiv 27 octombrie 2011, o valoare de 45.000 euro (194.800 lei) a imobilului, adică 968 euro/mp. Instanţa a apreciat că valoarea care trebuie stabilită este cea de la data exproprierii, întrucât de Ia acel moment reclamanta a fost lipsită de dreptul său de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta şi pârâtul M.B., prin P.G., iar prin decizia nr. 118/ A din 13 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinţei nr. 2106 din 20 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a admis apelul formulat de pârâtul M.B., prin P.G., împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 26.393 euro, echivalentă în lei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Sentinţa civilă m728/2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în raport de care reclamanta a solicitat stabilirea despăgubirilor aferente imobilului, a fost pronunţată în condiţiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, prin care instanţa a luat aci de învoiala părţilor asupra exproprierii şi a despăgubirii,
Instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize în condiţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care a avut ca obiectiv determinarea valorii imobilului situat în Bucureşti, str. Buzeşti , atât la momentul transmiterii dreptului de proprietate, cât şi la momentul efectuării expertizei.
S-a reţinut că, prin hotărârea nr. 77/03 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost stabilită o despăgubire de 75.327 lei, iar prin sentinţa atacată aceasta a fost fixată la suma de 45,000 curo, echivalentă în iei la data plăţii. Constatând că valoarea stabilită de experţi prin expertiza efectuată în apel este mai mică decât cea determinată de prima instanţă, apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca ne fondat.
Cât priveşte apelul formulat de M.B., prin P.G., instanţa de apel a respins critica referitoare la tardivitatea cererii de chemare în judecată, deoarece a constatat că hotărârea nr. 77 din 03 august 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost comunicată reclamantei, la data de 22 septembrie 2010, iar cererea a fost depusă la oficiul poştal la data de 22 octombrie 2010, conform vizei aplicate pe plicul cu care aceasta a fost expediată (fila 8 dosar fond). Coroborând dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 cu cele ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul legal.
Instanţa de apel a apreciat însă că este întemeiată critica ce priveşte cuantumul despăgubirii, întrucât legile speciale în materia exproprierii impun ea despăgubirea să fie justă, reţinându-se că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. la data de 03 martie 2015, s-a statuat că despăgubirile acordate în cadrul procedurii exproprierii trebuie să fie determinate în raport de valoarea imobilului de Ia momentul realizării transferului dreptului de proprietate. Aceiaşi principiu a fost stabilit de Curtea Constituţională şi prin decizia nr. 395/2013, cu ocazia analizei dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
A mai reţinut instanţa de apel că, momentul transferului dreptului de proprietate rezultă din hotărârea de stabilire a despăgubirii din data de 03 august 2010, care stipulează că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea privată a reclamantei în proprietatea publică a M.B., operează de drept de la data consemnării despăgubirii aferente exproprierii, respectiv august 2010.
În speţă, experţii au avut în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii, drept comparabile, contractele de vânzare-cumpărare nr. 126 din 28 ianuarie 2010, nr. 973 din 16 iunie 2010 şi nr. 5771 din 23 decembrie 2010. Din tabelele anexate şi din opiniile motivate ale experţilor, s-a constatat că au fost aplicate corecţiile referitoare la anul construirii imobilului şi lipsa terenului, valoarea fiind determinată în raport de criteriile stabilite de instanţă.
Astfel, instanţa de apel a reţinut valoarea imobilului Ia 26.393 euro, stabilită de expertul tehnic judiciar M.D., care a utilizat metoda comparaţiei, prin raportare la contractele mai sus menţionate.
Reţinând această valoare a despăgubirii, instanţa de apel a apreciat că au fost respectate principiile consacrate de legile speciale ale exproprierii, după cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus indicate şi prin deciziile nr. 984/2012 şi nr. 395/2013, despăgubirea fiind stabilită în raport de momentul transferului dreptului de proprietate, când s-a născut raportul juridic dintre expropriat şi expropriator.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta M.M. şi recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Bucureşti, în termenul stipulat de art. 301 C. proc. civ. ,
Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , reclamanta a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel, în sensul stabilirii valorii despăgubirii la suma propusă de către expropriator în anul 2008, iar, în subsidiar, la suma de 333,225 lei, conform valorii menţionate în sentinţa civilă nr. 728 din 05 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti sau la suma de 41.000 euro, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, care este apropiată de valoarea de circulaţie a imobilului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea nu este motivată, întrucât instanţa de apel a reţinut valoarea propusă de către expertul M.D. Iară însă a indica motivele pentru care şi-a însuşit această valoare, în condiţiile în care a precizat că toţi cei trei experţi au calculat valorile în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994. Astfel, susţine reclamanta, opinia instanţei este pur subiectivă şi se îndepărtează de la principiul legalităţii ce guvernează dreptul civil.
A menţionat, totodată, că decizia instanţei de apel este nelegală, din perspectiva încălcării principiului dreptei despăgubiri şi a calculului greşit al sumei acordate cu acest titlul. Astfel, a arătat că expropriatorul nu a sesizat instanţa de judecată pentru ca aceasta să dispună exproprierea apartamentului în litigiu şi stabilirea despăgubirii aferente, aşa după cum a procedat în cazul altor proprietari, ci s-a limitat să se prevaleze de dispoziţiile Legii nr. 590/2010, care declara ca fiind de utilitate publică proiectul care mai fusese calificat astfel prin H.C.G.M.B. nr. 262/2006.
Urmare acestei împrejurări, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea nr. 77 din 03 august 2010 prin care despăgubirea a fost fixată la 75.327 lei, sumă pe care reclamanta a refuzat-o. Această valoare diferă de cea acordată pentru apartamentele din acelaşi imobil ce aparţineau numitului G.L.N., căruia i s-a oferii suma de 1.244.401,55 lei, aferentă suprafeţei de 26,41 % din întregul imobil şi, respectiv, cele ale familiei N., care a primit suma de 733.118 lei, pentru o suprafaţă de 99,07 mp.
Reclamanta a mai precizat că valoarea despăgubirii stabilită de instanţă nu poate 11 mai mică decât cea propusă de expropriator, la data declanşării procedurii exproprierii, respectiv anul 2008. Prin urmare, în opinia sa, valoarea apartamentului trebuie determinată în funcţie de cea menţionată în sentinţa civilă nr. 728 din 05 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, respectiv 733.118 iei pentru 99 mp, adică 7,4 (35 lei/mp, ceea ce înseamnă că i se cuvine o despăgubire in cuantum de 333.225 lei. Valoarea stabilita prin această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, fiind acceptată de pârâtul M.B. pentru un apartament situat in acelaşi imobil. Totodată, arată că suma de aproximativ 41.000 euro, stabilită în raportul de expertiză efectuat în apel, este apropiată valorii reale a imobilului, expertul detaliind modul de caicul al acesteia.
Criticile reclamantei vizează şi calculul eronat al despăgubirii acordate de instanţa de apel. Astfel, a arătat că deşi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit în faza apelului, prin care a specificat că expertul M.D. s-a raportat la o suprafaţă utilă mai mică a apartamentului, respectiv 36,2 mp în loc de 47,51 mp, instanţa le-a respins şi a acordat drept despăgubire suma de 26.393 euro, prin raportare la 729 euro/mp şi la suprafaţa utilă de 36,2 mp.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vizează incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 261 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ. , întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Astfel, a arătat că, în urma efectuării raportului de expertiză în apel de către experţii M.D., D.P. şi S.F., care a avut ca obiectiv stabilirea valorii apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, str. Buzeşti, supus exproprierii, experţii au reţinut următoarele valori: expertul M. D. o valoare de 25.352 euro, la data întocmirii raportului de expertiză, aproximativ 700 euro/mp pentru o suprafaţă utilă de 36,2 mp şi 26.393 euro, la data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp pentru o suprafaţă utilă de 36,2 mp; expertul D.P. o valoare de 33.257 euro, la data efectuării raportului de expertiză, aproximativ 700 euro/mp pentru o suprafaţă utilă de 47,51 mp şi 34.635 euro, la data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp pentru o suprafaţă utilă de 47,51 mp; expertul S.F. 36.048 euro. la data întocmirii raportului de expertiză, pentru o suprafaţă de 47,51 mp şi de 40.85 mp euro, la data exproprierii, pentru o suprafaţă utilă de 47,51 mp.
Recurentul a arătat că instanţa de apel a reţinut valoarea stabilită de expertul M.D., motivând că acesta a utilizat metoda comparaţiei în raport de contractele de vânzare-cumpărare nr. 126 din 28 ianuarie 2010, nr. 973 din 16 iunie 2010 şi nr. 5771 din 23 decembrie 2010 folosite ca şi comparabile, însă, din examinarea raportului de expertiză, rezultă că expertul M.D. a avut în vedere o suprafaţă utilă mai mică a apartamentului expropriat, respectiv de 36,2 mp, faţă de 47,51 mp, la care s-au raportat ceilalţi experţi, atunci când au calculat valoarea imobilului.
Prin urmare, recurentul a susţinut că în decizia atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanţa de apel şi-a însuşit valoarea stabilită pentru o suprafaţă utilă de 36,2 mp, deşi în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza efectuată la fond şi în concluziile experţilor D.P. şi S.F. (care au întocmit raportul de expertiză în apel), s-a reţinut o suprafaţă a imobilului de 47,51 mp.
Calea de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispoziţiilor aii.10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
În recurs nu au fost administrate probe, în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ.,
Examinând recursurile formulate de reclamanta M.M. şi de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii,
Din această perspectivă, raportat şi la dispoziţiile art. 261 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ., considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile şi cererile părţilor.
Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şl concis, a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.
Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă probele sunt contradictorii, ele trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.
Or, raportând cefe expuse la considerentele hotărârii instanţei de apel, sunt de reţinut următoarele:
Instanţa de apel nu a explicita! motivul în ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru care a ales varianta de calcul a expertului M.D., în condiţiile In care anterior, prin încheiere, a respins nemotivat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate în acest sens de reclamanta M.M. şi a concluzionat că va aprecia asupra aspectului sesizat în raport de întreg probatoriul administrat.
În decizia atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanţa de apel şi-a însuşit valoarea stabilită pentru o suprafaţă utilă de 36,2 mp, deşi în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza efectuată la fond şi în concluziile experţilor D.P. şi S.F., care au întocmit raportul de expertiză în apel, s-a reţinut o altă suprafaţă a imobilului, respectiv de 47,51 mp. Totodată, instanţa de apel nu a indicat argumentele pentru care a înlăturat opiniile celorlalţi doi experţi, care au avut în vedere suprafaţa de 47,51 mp a imobilului, astfel cum rezultă din contractul de vânzare- cumpărare autentificat de B.N.P. „L.” sub nr. 1203 din 13 septembrie 2004 .
Acest aspect echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte stabilirea valorii imobilului supus exproprierii în acord cu dispoziţiile art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, împiedicând exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind, astfel, în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate.
În condiţiile în care instanţa de apel nu a arătat argumentele de fapt şi de drept pentru care a ales varianta expertului M.D. pentru calculul despăgubirilor şi nici nu a explicat de ce la calculul despăgubirilor a avut în vedere doar o suprafaţă de 36,2 mp, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi admise, a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta M.M. şi de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 115-A din 13 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia rec urată şl trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1629/2015. Civil → |
|---|
