ICCJ. Decizia nr. 1725/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1725/2015
Dosar nr. 3298/3/2011
Şedinţa publică din 24 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 3298/3/2011, la data de 17 ianuarie 2011, reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.B., prin P.G. şi M.B. prin Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul obligării expropriatorului M.B., la plata realelor şi justelor despăgubiri aferente exproprierii terenurilor/construcţiilor subterane şi supraterane situate în Bucureşti, Şoseaua Pipera (în suprafaţă de 423 m.p.) precum şi a costurilor de reconstruire staţie carburanţi, şi pierderile generate de scăderea vânzărilor de carburant şi produse non-petroliere - despăgubiri pe care le-au evaluat provizoriu la sumă de 3.675.091 EURO echivalent 15.619.138 RON conform cursului B.N.R. aplicabil la data de 12 ianuarie 2011, sumă compusă din: 352.941 Euro, respectiv 1.500.000 RON - contravaloare teren; 800.000 EURO respectiv, 3.400.000 RON - costuri reconstruire staţie carburanţi; 50.000 EURO - beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie - decembrie 2010 datorită lucrărilor de expropriere; 155.572 EURO, respectiv 661.179 RON - beneficiul nerealizat ca urmare a închiderii staţiei în perioada necesară reconstruirii acesteia; 2.366.579 Euro, respectiv 10.057.959 RON - beneficiul nerealizat ca urmare a diminuării gamei de servicii oferite clientelei datorită modificării tipului de staţie de distribuţie carburanţi.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că a avut loc transmisiunea cu titlu universal a părţii din patrimoniul SC O.M.V.P. SA, aferentă activităţilor de marketing, către SC O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a desprinderii în interesul societăţii, în temeiul art. 2511 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea nr. 179 din 15 septembrie 2010, emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 40103/3/2010, instanţa a dispus „înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cu privire la desprinderea în interesul O.M.V.P. SA a unei părţi din patrimoniul său aferentă activităţilor de marketing şi transmiterea cu titlu universal a activelor şi pasivelor aferente acestei activităţi către O.M.V.P.M. SRL în conformitate cu proiectul de desprindere [(M. Of. nr. 2124/14.05.2010 (..)], cu privire la transferul de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL a punctelor de lucru identificate în decizia directoratului SC O.M.V.P. SA din 11 august 2010 şi cu privire la data la care desprinderea îşi va produce efectele (01 octombrie 2010)”.
Partea, din patrimoniu aferentă celor trei unităţi de afaceri este prezentată în pct. 4-3.1, 4.3.2. şi 4.3.3. din Proiectul de desprindere în interesul societăţii.
De asemenea, conform pct. 10.6. „Litigii” din Proiectul de desprindere în interesul societăţii, la data producerii efectelor Desprinderii, respectiv 01 octombrie 2010, „drepturile şi obligaţiile procesuale ale O.M.V. privind litigiile în curs în legătură cu drepturile şi obligaţiile materiale aferente Activităţii Desprinse, vor fi transferate către O.P.M.”.
Dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului expropriat, costurile generate de reconstruirea staţiei de distribuţie carburanţi, pierderile ocazionate de scăderea vânzărilor, beneficiul nerealizat, ce formează obiectul prezentului litigiu este aferent activităţii de marketing din patrimoniu ce s-a transmis de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL, întrucât Staţia de distribuţie carburanţi F., situată în Bucureşti, Şoseaua Pipera, din al cărei teren a fost expropriată suprafaţa de 423 mp., a fost transferată de drept şi predată în fapt, societăţii O.M.V.P.M. SRL începând cu data de 01 octombrie 2010.
În speţă, SC O.M.V.P.M. SRL preluând fracţiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităţii de marketing, a dobândit şi legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. SA pentru a formula prezenta acţiune introductivă de instanţă.
În consecinţă, s-a solicitat a se lua act de transmisiunea calităţii de titular a dreptului către SC O.M.V.P.M. SRL
Reclamanta SC O.M.V.P.M. SRL, prin antecesoarele sale SNP P. SA, Sucursala C., ulterior SC O.M.V.P. SA., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2299 mp, situat în Bucureşti, Şos. Pipera, în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi în baza H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, aspect confirmat prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 3251 din 04 noiembrie 1996, de către Ministerul Industriilor.
Dreptul de proprietate asupra acestui teren este intabulat în CF nr. 107277 Nedefinitivă, a Sectorului 1, Bucureşti, sub numărul cadastral 14177/1, respectiv în CF 107278 Nedefinitivă, a Sectorului 1, Bucureşti, sub numărul cadastral 14177/2.
Prin încheierea nr. 387195, emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din PI/1 din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL, cu titlu de divizare, astfel cum reiese şi din extrasele de carte funciară nr. 399540 şi 399541 din 20 octombrie 2010.
Exproprierea în condiţiile propuse prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea unei suprafeţe de teren de 423 m.p. din lungimea staţiei de distribuţie de carburanţi, fapt ce afectează funcţionalitatea staţiei.
Astfel, staţia de distribuţie dispunea de 4 pompe de alimentare cu carburanţi, însă datorită lucrărilor de expropriere, respectiv pierderea unui culoar din toată lungimea staţiei, aceasta va mai putea funcţiona în viitor cu doar 3 pompe de alimentare. Chiar şi în aceste condiţii, staţia va trebui relocată în întregime, pentru a respecta distanţele minime de siguranţă faţă de axul drumului impuse prin O.M.T.C.T. nr. 174/2005.
În aceste condiţii relocarea în întregime a staţiei presupune următoarele operaţiuni: obţinerea de autorizaţii de demolare şi construire; demolarea construcţiilor existente inclusiv a fundaţiei, bordurilor şi spaţiului verde şi amenajarea acestora în altă parte ceea ce echivalează cu edificarea unor noi construcţii; pe suprafaţa de teren redusă prin expropriere şi care are un grad de utilizare/ocupare diferit, se va putea amenaja cel mai mic tip de staţie de distribuţie de carburanţi cu număr redus de pompe de alimentare şi spaţiu restrâns de vânzare (număr redus de case de marcat, magazin produse non-petroliere de dimensiuni reduse, etc.), neatractiv pentru clientelă, spre deosebire de staţia standard existentă cu care clientela este familiarizată; sistarea activităţii staţiei de distribuţie până la finalizarea acestor lucrări.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
De asemenea, art. 481 C. civ. statuează: „Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”.
În acelaşi timp, art. 1 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dispune: „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, iar art. 26 completează: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, în măsura în care nu sunt dispoziţii contradictorii.
Din interpretarea textelor legale mai sus enunţate, este evident faptul că SC O.M.V.P.M. SRL, în calitate de persoană juridică din patrimoniul căreia urmează a fi expropriată o suprafaţă de teren, este îndreptăţită la despăgubiri, constând în: valoarea reală a terenului în funcţie de preţul pieţii; daunele produse proprietarului prin măsura exproprierii, în sumele arătate prin cererea de chemare în judecată.
Numai despăgubirile stabilite în funcţie de toate aceste aspecte pot fi considerate juste, şi astfel măsura exproprierii are caracter legal.
Astfel, suma stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de despăgubire, respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este derizorie faţă de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv 15.619.138 RON, echivalent a 3.675.091 Euro şi deci cu privire la acest aspect Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant dispoziţiilor imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 481 C. civ., art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 44, alin. (3) din Constituţia României, art. 481 C. civ., art. 1 şi 26 din Legea 33/1994, art. 238 şi urm. din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul M.B., prin P.G., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de către SC O.M.V.P.M. SRL şi SC O.M.V.P. SA.
În motivare, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 27 din 27 ianuarie 2010, C.G.M.B. a declanşat procedurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local, respectiv „S. Şoseaua Pipera”, în temeiul Legii nr. 198/2004.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, s-a procedat la întocmirea documentaţiei cadastral-juridice pentru fiecare imobil afectat de amplasamentul lucrării de interes public local, respectiv „S. Şoseaua Pipera”.
În acest sens, a identificat că SC O.M.V.P.M. SRL, cu sediul în str. Căpitan Aviator Alexandru Serbănescu, înregistrată la O.R.C. sub nr. J40/10637/1998, este titulară a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, şos. Pipera, în suprafaţă de 423 m.p., având număr cadastral 14177/2.
Pentru acest teren a fost întocmit un raport de evaluare de SC V.V. SRL prin expert evaluator A.N.E.V.A.R., R.I.D., care a stabilit despăgubirile cuvenite proprietarului la suma de 1.547.926 lei.
SC O.M.V.P.M. SRL nu a depus cerere pentru plata despăgubirilor în termenul legal şi nici documentele referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului, în copie legalizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 198/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobată prin H.G. nr. 434/2009.
Astfel, a emis Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 prin care a dispus consemnarea despăgubirilor şi eliberarea lor în condiţiile Legii nr. 198/2004.
Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (9) din Legea nr. 198/2004, avându-se în vedere expertiza actualizată de C.N.P.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2011, tribunalul a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică evaluatoare, conform Legii nr. 198/2004 coroborată cu dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
La termenul din 23 septembrie 2011 reclamantele şi-au majorat câtimea prejudiciului la suma de 2.374.854,58 euro respectiv 10.231.111,04 RON reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iunie-decembrie 2010 datorită lucrărilor de expropriere.
Prin sentința civilă nr. 428 din 01 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis, în parte, cererea reclamantelor SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL în contradictoriu cu pârâţii M.B., prin P.G. şi M.B. prin Comisia De Aplicare a Legii nr. 198/2004, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor propuse, a obligat expropriatorul M.B., prin P.G. să acorde reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 169. 547 euro, în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, pentru imobilul teren în suprafaţă de 423 mp, situat în Bucureşti, şos. Pipera şi, pe cale de consecinţă a obligat pârâtul expropriator M.B., la plata către reclamante a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de experţi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, cu privire la pierderile generate de scăderea vânzărilor de carburant şi produse non petroliere, evaluate la suma de 6.049.946,58 euro, că aceasta nu a fost în niciun mod dovedită, creşterea sau scăderea vânzărilor de carburant, fiind un joc al pieţei, datorat cererii şi ofertei şi nicidecum exproprierii terenului în litigiu.
Tribunalul nu a reţinut susţinerile reclamantelor privind preţul de piaţă reţinut de către cei 3 experţi la data de 22 iunie 2012 faţă de acelaşi preţ reţinut la data de 06 decembrie 2010 întrucât preţurile terenurilor au înregistrat o curbă descendentă începând cu anul 2010, iar preţul de piaţă al imobilului este cel de la momentul evaluării, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 care stabileşte modul de evaluare al prejudiciului cauzat proprietarului şi al calculării despăgubirilor, inclusiv pentru Legea nr. 198/2004 şi Legea nr. 255/2010.
Totodată, tribunalul a considerat întemeiată cererea reclamantelor în sensul că nu s-a stabilit corect cuantumul despăgubirilor prin Hotărârea C.S.D., astfel încât a dispus omologarea raportului de expertiză şi stabilirea unor despăgubiri în cuantum de 169.547 euro şi în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, obligând pârâtul la plata acestor despăgubiri.
Astfel, tribunalul a admis cererea reclamantelor şi a obligat pârâtul expropriator M.B. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert conform art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 6 iunie 2013 au declarat apel reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond ca netemeinică şi nelegală, şi pe cale de consecință admiterea în întregime a acţiunii, modificată şi precizată şi să se dispună: - anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010, cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse în sensul obligării expropriatorului M.B. la plata realelor şi justelor despăgubiri aferente exproprierii terenului situat în Bucureşti, Șoseaua Pipera (în suprafaţă de 423 m.p.), a costurilor cu demolarea şi relocarea unor construcții aferente stației de carburanţi, precum şi a pierderilor generate de scăderea vânzărilor de carburant şi produse non-petroliere, în sumă totală de 6.531.892 EURO echivalent a 28.573.761.5 RON la data de 27 februarie 2013, această sumă fiind compusă din: 352.941 Euro, respectiv 1.543.940.40 RON - contravaloare teren; 46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire staţie carburanţi; şi 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON. beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 - aprilie 2012 datorită lucrărilor de expropriere, cu cheltuieli de judecată,constând în onorariu expertiză, conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei.
În motivarea apelului lor, apelantele-reclamante au arătat cu privire la transmisiunea calităţii de titular a dreptului de creanţă constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat, că la data de 01 octombrie 2010 a avut loc transmisiunea cu titlu universal a părţii din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităţilor de marketing către SC O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a desprinderii în interesul societăţii, în temeiul art. 2511 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecință, dreptul la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului expropriat, costurile generate de demolarea/relocarea unor construcții aferente stației de distribuție carburanți, pierderile ocazionate de scăderea vânzărilor, ce formează obiectul prezentului litigiu este aferent activităţii de marketing şi părţii din patrimoniu ce s-a transmis de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL întrucât stația de distribuție carburanţi F., situată în municipiul Bucureşti, sector 1, Șoseaua Pipera, din al cărei teren a fost expropriată suprafața de 423 mp., a fost transferată de drept şi predată în fapt societăţii O.M.V.P.M. SRL, începând cu data de 01 octombrie 2010.
Ca urmare a desprinderii şi a transmiterii cu titlu universal a unei părţi din patrimoniul subscrisei, a avut loc transmisiunea legală a legitimării procesuale active în prezentul dosar.
În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc prin reorganizarea persoanei juridice, astfel încât persoana juridică ce preia fracţiunea patrimoniului transferat dobândind calitatea de titular a dreptului transmis, dobândeşte implicit şi calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea sau ar fi putut să o aibă, persoana supusă reorganizării.
În speţă, SC O.M.V.P.M. SRL preluând fracţiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităţii de marketing. a dobândit şi legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. SA pentru a formula prezenta acţiune introductivă de instanţă.
Prin încheierea nr. 387195 emisă de către O.C.P.I.B.S., s-a notat schimbarea proprietarului tabular din PI/I din O.M.V.P. SA în SC O.M.V.P.M. SRL cu titlu de divizare, astfel cum reiese şi din extrasele de carte funciară nr. 399540 şi 399541 din 20 octombrie 2010.
În consecinţă, a solicitat instanţei să ia act de transmisiunea calităţii de titular a dreptului de creanţă constând în despăgubiri pentru imobilul expropriat către SC O.M.V.P.M. SRL, numai această reclamantă având calitate procesuală activă, iar O.M.V.P. SA nu mai are calitate procesuală activă în prezenta cauză.
Exproprierea propusă prin H.C.G.M.B. 27 din 27 ianuarie 2010 implică pierderea unei suprafeţe de teren de 423 mp din lungimea staţiei de distribuţie de carburanți, fapt ce afectează funcţionalitatea staţiei.
S-a suţinut că prejudiciul real şi efectiv suferit de O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a exproprierii este următorul: 352.941 Euro, respectiv 1.543.940,40 RON, valoarea terenului expropriat; 46.343,5 EURO respectiv 202.730 RON - costuri reconstruire staţie carburanţi care au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 21 septembrie 2012 şi care au fost predate şi expertului judiciar evaluator M.V. la data de 12 martie 2012, însă acesta, în mod nelegal şi nejustificat nu a ţinut cont de dovezile prezentate de reclamante la efectuarea expertizei judiciare. Aceste costuri au fost suportate de către reclamanta O.M.V.P.M. SRL şi reprezintă: lucrări de modificare a poziţiei pompelor şi de refacere a traseului conductelor de aerisire - 23.818 euro (103.229,28 RON conform facturii nr. 9738840/31 ianuarie 2012); refacere centură de împământare - 10.510,5 euro, proiect, autorizare, amplasare totem şi steaguri - 675 euro, costuri proiectare trei cămine schimbare direcţie reţea canalizare şi rigole intrare/ieşire 8000 euro, semne circulaţie şi stâlpi prindere în platformă 300 euro, toate dovedite prin devize de lucrări, comenzi, facturi şi ordin de plată depuse la dosarul cauzei la data de 21 septembrie 2012; 6.485.548,48 EURO respectiv 28.371.031,84 RON, beneficiul nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada iulie 2010 - aprilie 2012 datorită lucrărilor de expropriere, care au fost dovedite cu graficele de vânzării depuse la dosarul cauzei în data de 23 septembrie 2011, şi pentru care reclamantele au solicitat în completare efectuarea unei expertize judiciare contabile, cerere care a fost respinsă de către instanţă cu motivarea că aceste despăgubiri sunt incluse în evaluarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expertul M.V., însă în realitate acest raport de expertiză nu conţine nici un fel de evaluare pentru acest prejudiciu, motiv pentru care la data de 23 noiembrie 2012 reclamantele au solicitat refacerea expertizei judiciare, cerere de asemenea respinsă de către instanţă.
Au susţinut apelantele că sunt îndeplinite condiţiile privind acordarea integrală şi prealabilă a justelor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de expropriere a suprafeţei de 423 mp de teren aparţinând Staţiei F. către reclamanta O.M.V.P.M. SRL
Numai despăgubirile stabilite în funcție de toate aceste criterii şi dovezi depuse (înscrisuri, expertize, etc.) la dosarul cauzei pot fi considerate juste, şi astfel măsura exproprierii are caracter legal şi constituțional.
C.E.D.O. a statuat că se impune menţinerea unui echilibru intre exigenţele interesului general şi imperativele drepturilor fundamentale ale individului, Hotărârea din 09 iulie 1997 cazul A. contra Turcia, despăgubire pentru expropriere, plata cu întârziere.
Faţă de cele de mai sus, suma stabilită prin Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 cu titlu de despăgubire, respectiv suma de 1.547.926 lei, echivalent a 364.020 Euro, este derizorie faţă de valoarea prejudiciului real suferit de proprietar, respectiv 15.619.138 RON. echivalent a 3.675.091 Euro şi deci cu privire la acest aspect Hotărârea nr. 1 din 06 decembrie 2010 este nelegală, contravenind flagrant dispozițiilor imperative ale art. 44 alin. (3) din Constituţie, art. 481 C. civ., art. 1 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
În mod nelegal, instanţa de fond a admis doar în parte acţiunea formulată de reclamantele O.M.V.P. SA şi O.M.V.P.M. SRL obligând pârâtul M.B. prin P.G. la plata sumei de 169.547 Euro. echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii (reprezentând contravaloarea terenului expropriat 423 m.p.), respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin reamenajarea stației şi a beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor în perioada lucrărilor de expropriere şi de reamenajare a stației.
Respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru beneficiul nerealizat, instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că: „…tribunalul urmează să constate că aceasta nu a fost dovedită în nici un mod, creşterea sau scăderea vânzărilor de carburant, fiind un joc al pieţei, datorat cererii şi ofertei şi nicidecum exproprierii terenului în litigiu”.
Aceste considerente ale instanței de fond nu au nici un suport probatoriu, fiind neîntemeiate, întrucât prin Încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2011, Tribunalul a respins cererea reclamantelor privind efectuarea unei expertize contabile care să determine beneficiul nerealizat în perioada iulie 2010 - iulie 2011, cu motivarea greşită că acest obiectiv de expertiză ar fi inclus în expertiza încuviințat de instanță respectiv expertiza topografica şi evaluatorie a terenului.
În realitate, expertiza judiciară efectuată în cauză de către expertul M.V. a avut fixate de către instanţă, următoarele obiective: identificarea terenului şi a construcţiilor, determinarea suprafeţelor acestora, stabilirea valorii de piaţă a terenului expropriat, stabilirea valorii de piaţă a construcţiilor expropriat, stabilirea costurilor lucrărilor de relocare a staţiei, incluzând demolarea/reconstruirea.
Prin urmare expertiza judiciară efectuată nu a avut ca obiectiv stabilirea beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în perioada lucrărilor de expropriere şi de reamenajare a staţiei, iulie 2010 - decembrie 2011, pe de altă parte expertul judiciar M.V. nici nu putea răspunde acestui obiectiv, nefiind expert contabil.
În concluzie, cererile privind efectuarea unei expertize de specialitate contabilă pentru dovedirea beneficiului nerealizat, formulate la data de 21 octombrie 2011 şi la 23 noiembrie 2012, au fost respinse de instanța de fond în mod nelegal, pentru ca apoi judecătorul fondului să concluzioneze că acest prejudiciu nu a fost dovedit. Totuşi, în mod paradoxal, instanţa de fond reţine apoi că „scăderea vânzărilor de carburant, este un joc al pieţei, datorat cererii şi ofertei şi nicidecum exproprierii terenului în litigiu’, deşi nu a fost administrată nicio probă în acest sens.
În acest context, hotărârea instanței de fond este netemeinică şi nelegală întrucât nu analizează toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, instanța reținând doar în parte starea de fapt dedusă judecății.
Având în vedere aceste aspecte, se impune încuviinţarea de către instanţa de apel a unei expertize judiciare contabile cu următorul obiectiv stabilirea beneficiului nerealizat ca urmare a scăderii vânzărilor reclamantei O.M.V.P.M. SRL, în perioada lucrărilor de expropriere şi de reamenajare a staţiei, iulie 2010 - decembrie 2011, prejudiciu care se încadrează în sfera „alte prejudicii aduse proprietarului’, în sensul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
În egală măsură, sentința civilă nr. 428 din 01 martie 2013 este netemeinică şi nelegală şi prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 27 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa apelată a admis în parte cererea reclamantelor, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 şi a obligat expropriatorul M.B. prin P.G. să acorde reclamantelor despăgubiri în cuantum de 169.547 euro în echivalent în lei la data plăţii, pentru imobilul teren în suprafaţă de 423 mp.
Dintr-un simplu calcul matematic se poate concluziona că instanţa de fond a obligat expropriatorul să plătească reclamantelor suma de 400 euro/mp de teren expropriat.
A solicitat să se observe că expropriatorul M.B. prin P.G. prin Hotărâre a nr. 1 din 06 decembrie 2010 a propus pentru terenul expropriat un cuantum al despăgubirilor de 1.547.926 lei, nivel al despăgubirilor calculat potrivit evaluării realizate de V.V. SRL, evaluator autorizat al expropriatorului pentru acest proiect, care a evaluat proprietatea la un preţ unitar de 855 euro/mp. (fără TVA).
Prin urmare, instanța de fond încălcând prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. a stabilit un nivel al despăgubirii inferior celui oferit de expropriator.
Or, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea acordată de către instanța nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată”.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 9 alin. (3) din Legea 198/2004 care dispune: acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. „La calcularea cuantumului despăgubirii, experții şi instanța de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condițiile art. 15 din prezenta lege.”
Expertiza judiciară ale cărei concluzii au fost preluate apoi de către instanţa de fond nu ţine cont de data transferului dreptului de proprietate (respectiv iulie 2010), conform dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 citate mai sus şi deci dispoziţiile instanţei de fond sunt netemeinice şi nelegale şi sub acest aspect.
Or, numai prin raportare la momentul pierderii dreptului de proprietate putem vorbi de o despăgubire justă şi prealabilă, caracterul prealabil al despăgubirii reprezintă o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire. Într-adevăr numai în acest fel, persoana expropriată nu numai că îşi păstrează aceeaşi valoare a activului patrimonial, dar are posibilitatea efectivă să înlocuiască în patrimoniul său dreptul real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanţă a cărei realizare ar fi incertă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44. alin. (3) din Constituţia României, art. 481 C. civ. 1864, art. 1, 26, 27 din Legea nr. 33/1994, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, art. 238 şi următoarele din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare; art. 282 şi următoarele C. proc. civ. 1865.
Prin decizia nr. 508/ A din 20 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL (în calitate de succesor cu titlu universal, în drepturi şi obligaţii al reclamantei SC O.M.V.P. SA), împotriva sentinţei civile nr. 428 din 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M.B.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că despăgubirile la care a fost obligat expropriatorul către reclamanţi sunt în cuantum de 3.374.344,35 lei reprezentând valoarea terenului, 1.547.926 lei, şi beneficiul nerealizat, 1.826.418,85 lei, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în apel.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost obligat intimatul la plata către apelanţi a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Încă din faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către societăţile reclamante să se ia act de transmiterea calității procesuale active, invocându-se că SC O.M.V.P.M. SRL ar fi preluat fracţiunea din patrimoniul SC O.M.V.P. SA aferentă activităţii de marketing, astfel încât ar fi dobândit şi legitimarea procesuală activă pe care o avea SC O.M.V.P. S.A pentru a formula acţiunea introductivă de instanţă, tribunalul nu a dispus în acest sens, reţinând şi prin sentinţă ambii reclamanţi în cauză.
Această împrejurare nu face obiect de critică în apel, apelantele-reclamante înţelegând însă să reitereze cererea în calea de atac.
Având totuşi în vedere cadrul procesual reţinut la judecata în faza procesuală a fondului şi constatând că pe tot parcursul procesului, inclusiv în apel, toate cererile au fost formulate de ambele societăţi, în condiţiile mai sus arătate, se apreciază că se impune menţinerea în cauză a ambelor societăţi ca şi reclamante cu interese comune, urmând ca ulterior, după finalizarea litigiului acestea să se desocotească între ele în raport şi de hotărârea pronunţată în apel care va fi opozabilă ambelor reclamante, prin prisma înscrisurilor doveditoare depuse la dosar în susţinerea reorganizării şi a transmiterii corespunzătoare a unei părţi din patrimoniu între acestea.
În ceea ce priveşte criticile concrete la adresa sentinţei apelate, se constată că apelantele-reclamante au înţeles prin calea de atac exercitată în cauză să pună în discuţie nelegalitatea şi netemeinicia acestei sentinţe din perspectiva modalităţii în care tribunalul a stabilit în cauză cuantumul despăgubirilor datorate de intimatul-pârât pentru imobilul expropriat în cadrul contestaţiei vizând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 06 decembrie 2010 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 198/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) – (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar „acţiunea formulată se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
În acelaşi sens sunt şi actualele prevederi ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, făcându-se trimitere la norma generală din materia exproprierii pentru utilitate publică, respectiv la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Or, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, iar art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, prevăd în mod imperativ că „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de cel expropriat sau de altă persoană interesată”.
Făcând în cauză aplicarea acestor prevederi legale incidente acţiunii deduse judecăţii, se constată fondată susţinerea apelantelor referitoare la încălcarea acestui ultim text legal prin sentinţa apelată prin care s-a anulat hotărârea contestată, stabilindu-se o despăgubire pentru terenul expropriat în suprafaţă de 423 mp, situat în Bucureşti, şos. Pipera, sectorul 1, într-un cuantum inferior faţă de despăgubirea oferită de expropriator exclusiv pentru valoarea terenului (luându-se în calcul echivalentul în lei, la un cursul de schimb euro-leu din raportul de evaluare întocmit de intimatul-pârât în cadrul procedurii administrative).
Într-o atare situaţie, în raport şi de imperativul respectării principiului disponibilităţii procesuale, apelantele neînţelegând în aceste condiţii să suplimenteze probatoriul în apel pe acest aspect, trebuie să se dea curs cererii formulate de apelante ca valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat să fie cea reţinută în hotărârea contestată, respectiv, suma de 1.547.926 lei (conformă raportului de evaluare mai sus menţionat).
Faţă de prevederile de principiu ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 mai sus enunţate, sunt întemeiate susţinerile apelantelor în sensul că prima instanţă ar fi trebuit să aibă în vedere în cadrul controlului judecătoresc al hotărârii contestate împrejurarea că despăgubirea cuvenită celui expropriat se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.
În speţă, exproprierea suprafeţei de teren de 423 mp din lungimea staţiei de distribuţie de carburanți a afectat funcţionalitatea staţiei de distribuţie având iniţial 4 pompe de alimentare cu carburanţi, aspect constatat la faţa locului de toţi experţii desemnaţi în cauză.
Nu se poate deci ignora existenţa unei legături de cauzalitate dintre faptul exproprierii şi modul în care a trebuit ulterior să se desfăşoare activitățile economice specifice profilului apelantelor, având în vedere necesitatea relocării unei părţi din construcţiile existente anterior exproprierii cu implicaţiile inerente asupra fluxului normal al activităţii de vânzare a carburanţilor şi altor produse non-petroliere care intră în obiectul său de activitate.
În legătură cu aceste împrejurări, apelantele au susţinut că demolarea şi relocarea unor construcţii aferente staţiei presupun operaţiuni de obţinere de autorizaţii de demolare şi construire, demolarea construcţiilor existente, inclusiv a fundaţiei, bordurilor şi spaţiului verde, şi amenajarea acestora în altă parte ceea ce echivalează cu edificarea unor noi construcţii, corelativ cu o reducere a activităţii staţiei de distribuţie în perioada lucrărilor generate de expropriere (iulie 2010 - aprilie 2012), lucrări care ar fi avut drept consecinţă diminuarea drastică a vânzărilor .
În ceea ce priveşte perioada de referinţă indicată pentru calcularea prejudiciului pretins, se reţine, pe de o parte, că apelantele pretind ca despăgubirea să se calculeze începând de la momentul afectării efective a imobilului şi, implicit, a activităţii desfăşurate în cadrul staţiei, anterior emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor ce face obiectul contestaţiei vizând un imobil deja expropriat, iar, pe de altă, parte, că, contrar apărărilor intimatului-pârât, această cerere a fost formulată ca atare şi în faţa primei instanţe, astfel cum rezultă din cererea modificatoare de la data de 23 septembrie 2011 şi din consemnările din încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2011, când reclamantele şi-au susţinut probatoriul solicitat în cauză, ocazie cu care, pârâtul, prin apărător, nu s-a opus în raport de pretenţiile ce făceau obiectul cererii modificatoare ce îi fusese comunicată de tribunal.
Revenind la întinderea acestui prejudiciu pentru dovedirea căruia Curtea a încuviinţat administrarea de probe noi în apel, înscrisuri şi expertize, se constată că apelantele nu au dovedit în totalitate aceste pretenţii, conform celor expuse în continuare.
În acest sens experţii tehnici au constatat pe baza documentelor existente la dosar şi din susţinerile părţilor că după data hotărârii C.G.M.B. prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor din zonă (data de 27 ianuarie 2010) SC O.M.V.P. SA nu a obţinut nicio autorizaţie de demolare sau vreo autorizaţie de construire pentru lucrările de reconstrucţie a staţiei de carburanţi (raportul de expertiză întocmit în apel).
Or, o astfel de situaţie fusese reţinută şi de prima instanţă, pe baza constatărilor experţilor, ca reprezentând un impediment în recunoaşterea pretenţiilor la acordarea de despăgubiri suplimentare, iar Curtea, în aplicarea art. 295 C. proc. civ., a pus în discuţie, faţă de criticile de nelegalitate formulate de apelanţi şi solicitarea acestora de a se efectua o nouă expertiză tehnică, necesitatea ca partea interesată să depună la dosar actele doveditoare a căror lipsă a fost constatată de toţi experţii prin raportare la situaţia construcţiilor de pe teren.
Obiectul probaţiunii îl reprezintă un fapt strâns legat de pretenţiile sau apărările uneia sau chiar ale mai multor părţi, pe care acestea au îndatorirea procesuală de a le dovedi, instanţa neputându-se deci substitui părţii, care beneficiază şi de asistenţa juridică a unui avocat, pentru a completa probatoriul în vederea stabilirii caracterului fondat al criticilor formulate împotriva sentinţei apelate.
Chiar dacă prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în apel s-a stabilit o valoare a lucrărilor efectuate la staţia de carburanţi „fără autorizaţii”, este evident că o asemenea concluzie nu poate fi valorificată în cauză, întrucât expropriatorul nu poate fi obligat să acopere pagube care prezintă un caracter incert în lipsa unor documentaţii avizate emise de autorităţile administrative competente conform Legii nr. 50/1991, pe baza cărora se putea verifica legalitatea demolărilor sau edificării de construcţii, inclusiv, din perspectiva conformității celor existente pe teren cu lucrările autorizate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor de principiu ale actului normativ menţionat, republicat, „Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisa în condițiile prezentei legi, şi a reglementarilor privind proiectarea şi executarea construcțiilor” (art. 1 alin. (2)).
Referitor la beneficiul nerealizat, parte a aceluiaşi prejudiciu suplimentar nerecunoscut de tribunal, cauzat de reducerea activităţii staţiei de distribuţie în perioada lucrărilor generate de expropriere, se reţin concluziile neechivoce ale raportului de expertiză contabilă întocmit în apel prin care comisia de experţi a arătat că pentru perioada sus-menţionată acesta a fost de 1.824.418,35 lei, prin raportare la volumul veniturilor nete obţinute din vânzări comparativ cu perioada anterioară demarării lucrărilor de expropriere.
Acest beneficiu nerealizat este un prejudiciu cert, fiind irelevantă sub acest aspect apărarea intimatului referitoare la scăderea vânzărilor inerente perioadei de criză economică (de altfel, aceasta constituind şi singura obiecţie adusă raportului de expertiză contabilă), avându-se în vedere, aşa cum instanţa a arătat şi prin încheierea din data de 30 octombrie 2014, elementele de comparaţie folosite de experţi, obiectivul expertizei şi lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul respectivei apărări, faptul notoriu al unei crize macroeconomice la nivel global neexonerând pe intimatul-pârât de probarea unei legături directe dintre aceasta şi nerealizarea aceloraşi venituri prin activitatea economică desfăşurată de O.M.V.P.
În consecinţă, despăgubirile la care va fi obligat expropriatorul către reclamante sunt într-un cuantum total de 3.374.344,35 lei, respectiv, valoarea terenului - 1.547.926 lei - şi beneficiul nerealizat - 1.826.418,85 lei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs SC O.M.V.P., SC O.M.V.P.M. SRL, M.B. prin P.G. şi M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
M.B. prin P.G. a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că în mod nelegal instanţa a obligat la plata de despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în condiţiile în care prin expertiza efectuată nu s-a stabilit şi cauza care a condus la diminuarea profitului, nefiind suficientă simpla constatare a diminuării profitului pe baza actelor contabile.
M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că prin acordarea sumei de 1.547.926 lei reprezentând contravaloarea terenului expropriat instanţa a încălcat principiul disponibilităţii având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat acordarea sumei de 1.543.940 lei cu titlu de despăgubiri.
În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că fără a se nega contribuţia majoră a lucrărilor de expropriere la perturbarea bunei funcţionări a activităţii economice a reclamantelor, pentru corecta stabilire a legăturii de cauzalitate între faptul generator, în speţă, exproprierea şi prejudiciul produs trebuie eliminată orice altă cauză concurentă, obiectivă şi total independentă în raport cu exproprierea, cum ar fi creşterea accizelor la produsele petroliere reflectate în scumpirea preţurilor la carburanţi cu corelativul lor, scăderea vânzărilor şi implicit a profitului.
S-a susţinut că în cauză nu s-a stabilit în mod cert cauza producerii prejudiciului sub forma beneficiului nerealizat, respectiv dacă exproprierea a fost singura cauză sau au fost şi alte cauze concurente.
Reclamantele O.M.V.P. SA şi O.M.V.P.M. SRL au criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe care a omis să ia act de transmisiunea cu titlu universal a părţii din patrimoniul O.M.V.P. SA, aferentă activităţilor de marketing, către O.M.V.P.M. SRL, nu ar fi constituit obiect de critică în apel, iar această situaţie de fapt şi de drept este pe deplin dovedită, fiind conformă cu dispoziţiile art. 2513 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
O altă critică a vizat greşita respingere a capătului de cerere privind obligarea la despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor de reconstruire staţie, în cuantum de 31.376,78 Euro, lucrări care au fost dovedite ca fiind efectuate şi necesare continuării activităţii economice.
Faptul că nu s-a făcut dovada autorizării lucrărilor în condiţiile Legii nr. 51/1991 nu determină şi nu trebuie să influenţeze caracterul cert al prejudiciului, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1990 reţinute de instanţă, fiind străine cauzei.
Lucrările efectuate nu au modificat structura de rezistenţă a staţiei de carburanţi şi nici aspectul arhitectural astfel că nu era necesară autorizarea conform art. 11 din Legea nr. 51/1990.
Analizând recursurile declarate se constată că recursul reclamantelor este fondat în parte, iar recursurile M.B. şi M.P. sunt nefondate, pe următoarele considerente:
Motivul de recurs privind greşita acordare de despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat, cauzat de reducerea activităţii sale de distribuţie în perioada lucrărilor de expropriere, invocat de M.B. şi M.P. este nefondat.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cursului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data exproprierii, precum şi la daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Dacă pentru prima componentă a despăgubirii, valoarea imobilului, textul de lege a prevăzut în mod expres criteriile legale în raport de care se determină cuantumul despăgubirii, şi care trebuie respectate întrutotul la efectuarea expertizei, pentru componenţa daunelor, dovada acestora se face în condiţiile dreptului comun şi în raport de dovezile prezentate, fiind incidente dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Or, în speţă, raportul de expertiză a respectat obiectivele stabilite de instanţă prin raportare la dovezile prezentate de către părţi iar obiecţiile la raportul de expertiză privind caracterul cert al prejudiciului au fost respinse în mod motivat, raportat la lipsa oricăror dovezi concrete în sprijinul apărării privind faptul notoriu al crizei macroeconomice la nivel global neexonerând de probarea unei legături dintre aceasta şi nerealizarea aceloraşi venituri prin activitatea economică desfăşurată.
A fost astfel stabilit cuantumul daunelor rezultat prin raportare la volumul veniturilor nete obţinute din vânzări comparativ cu perioada anterioară demarării lucrărilor de expropriere şi în lipsa oricăror dovezi minime privind influenţa crizei macroeconomice asupra vânzărilor , respectiv veniturilor.
De altfel chiar prin motivele de recurs, M.P. a arătat că lucrările de expropriere au avut o contribuţie majoră la perturbarea bunei funcţionări a activităţii economice a reclamantelor însă nu s-a făcut nicio dovadă că au existat şi alte cauze concurente la diminuarea veniturilor, sarcina probei revenind celui care o invocă.
Prejudiciul încercat de reclamantă este în legătură directă cu efectuarea lucrărilor de expropriere şi a fost cuantificat în raport de dovezile administrate, apărările formulate fiind respinse în mod fondat astfel că în speţă criticile referitoare la calculul propriu-zis al despăgubirii, cu referire la elementele probatorii ale cauzei nu pot fi primite, întrucât prin aceasta se încearcă o reevaluare a probatoriului din perspectiva unor aspecte de pretinsă nelegalitate şi care nu subzistă întrucât aspectele invocate privesc temeinicia hotărârii, situaţie ce excede competenţelor instanţei de recurs.
Nefondată este şi critica fondată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. şi invocată de M.P.
Se constată că prin acţiunea introductivă, reclamantele au evaluat provizoriu terenul expropriat la suma de 352.941 Euro indicând şi valoarea în lei, prin raportare la cursul valutar, respectiv suma de 1.500.000 lei.
Pe parcursul judecăţii au avut loc mai multe precizări ale sumei în lei, ca urmare a diferenţelor de curs valutar, suma precizată în moneda europeană rămânând neschimbată.
Prima instanţă a acordat suma de 169.547 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, deci mai puţin decât s-a cerut iar împotriva acestei soluţii pârâtul nu a declarat apel.
Instanţa de apel a reţinut că suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru valoarea terenului este mai mică decât cea oferită de expropriator (luându-se în calcul echivalentul în lei, la cursul de schimb euro – leu din raportul de evaluare întocmit de intimatul pârât în cadrul procedurii administrative) şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) potrivit cu care „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de cel expropriat sau de altă persoană interesată”.
Prin acordarea sumei prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1/2010 instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut ci a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din lege, suma solicitată prin acţiune fiind mai mare decât cea acordată, prin raportare la cursul de schimb Euro/leu.
În ce priveşte recursul reclamantelor acesta este fondat în parte pentru următoarele:
Se constată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamantele nu au criticat sentinţa din perspectiva nepronunţării asupra transmiterii calităţii de titular al dreptului de creanţă către reclamanta SC O.M.V.P.M., aceasta constituind o primă critică formulată prin cererea de apel.
Deşi se reţine că nu s-a formulat o astfel de critică, instanţa a analizat acest motiv de apel şi a reţinut că raportat la faptul că acţiunea a fost formulată de ambele reclamante, care au exercitat împreună şi calea de atac, acestea au interese comune, deci şi calitatea de reclamante, urmând ca după finalizarea litigiului acestea să se desocotească în raport de înscrisurile depuse la dosar în susţinerea reorganizării şi transmiterii unei părţi din patrimoniu.
Reţinerea instanţei de apel privind existenţa unui interes comun în soluţionarea cauzei este greşită întrucât după transmisiunea cu titlu universal a părţii din patrimoniul O.M.V.P. SA, aferentă activităţilor de marketing, către O.M.V.P.M. SRL aceasta din urmă a devenit proprietară exclusivă asupra bunului expropriat şi respectiv titulară a dreptului de despăgubiri, fiind singura care justifică un interes legitim în susţinerea şi promovarea acţiunii.
Reclamanta SC O.M.V.P.M. SRL a făcut dovada că la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 1 din 6 decembrie 2012 dreptul său de proprietate asupra bunului expropriat era intabulat definitiv în CF, conform încheierii nr. 397195 din 8 octombrie 2010.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994 expropriatorul avea obligaţia ca pe baza declarării utilităţii publice (27 ianuarie 2010) să execute planurile cuprinzând terenurile şi construcţiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarului.
La data analizei documentelor, comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită în baza Dispoziţiei nr. 14131 din 28 octombrie 2010, avea posibilitatea să verifice datele la zi din evidenţa O.C.P.I. şi să constate că titular al dreptului de proprietate era SC O.M.V.P.M. SRL.
Mai mult, se constată din documentele depuse de pârâtă la data de 20 septembrie 2011 că la data emiterii hotărârii nr. 1 din 6 decembrie 2010 aceasta avea cunoştinţă de transmisiunea dreptului de proprietate către SC O.M.V.P.M. SRL, la dosarul administrativ de expropriere fiind depus protocolul privind transferul de bunuri de la SC O.M.V.P. SA către SC O.M.V.P.M. SRL
În raport de această situaţie de fapt se constată că SC O.M.V.P.M. SRL este titulara dreptului de proprietate asupra bunului expropriat, ca urmare a transmisiunii cu titlu universal şi singura în drept să încaseze despăgubirile cuvenite de la expropriator, drept care nu este contestat de reclamanta SC O.M.V.P. SA, sens în care se va admite recursul, se va modifica în parte decizia recurată în sensul că despăgubirile vor fi achitate către SC O.M.V.P.M. SRL.
Critica privind greşita neacordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea lucrărilor de reconstruire staţie este nefondată.
Stabilirea existenţei prejudiciului şi a cuantumului acestuia reprezintă o chestiune de fapt asupra căreia statuează instanţele de fond pe baza dovezilor administrate. Instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, decât în condiţiile art. 305 C. proc. civ., respectiv dacă se depun înscrisuri care contrazic situaţia de fapt reţinută, fapt care nu s-a realizat în speţă.
Instanţa de apel a reţinut în mod fondat că lucrările a căror contravaloare se solicită sunt lucrări care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 50/1991 şi pentru care era necesară autorizare, fapt recunoscut şi de către reclamante prin cererea de chemare în judecată.
Numai executarea acestor lucrări cu respectarea dispoziţiilor legale în materie de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbarea destinaţiei sau de reparare dă dreptul la despăgubiri şi numai în măsura în care se face dovada că acestea au fost efectuate în conformitate cu autorizaţia de construire sau demolare.
Prejudiciul care obligă la despăgubire constituie, în genere, încălcarea ori lezarea unui drept dobândit şi recunoscut în condiţii legale.
În măsura în care dreptul nu a fost dobândit cu respectarea dispoziţiilor legale acesta nu poate fi protejat.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul declarat de reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL, a se modifica în parte decizia recurată în sensul că despăgubirile în cuantum de 3.374.344,35 lei vor fi achitate către O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a transmisiunii cu titlu universal, urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale deciziei. De asemenea, vor fi respinse recursurile declarate de M.B. şi M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P.M. SRL împotriva deciziei nr. 508/ A din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că despăgubirile în cuantum de 3.374.344,35 lei vor fi achitate către O.M.V.P.M. SRL, ca urmare a transmisiunii cu titlu universal.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge recursurile declarate de pârâtul M.B. prin P.G. şi de M.P. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 508/ A din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1727/2015. Civil → |
|---|
