ICCJ. Decizia nr. 1722/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1722/2015
Dosar nr. 1166/1/2011*
Şedinţa publică din 30 iunie 2015
Prin acţiunea civilă înaintată pe rolul Judecătoria Lugoj, în Dosar nr. 1207 la data 17 martie 2006, reclamanţii L.I.N., L.M.E. şi L.I.M.A. au solicitat instanţei în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi prin Consiliul Local al Municipiului Lugoj, Municipiul Lugoj prin Primarul Municipiului Lugoj; Primarul Municipiului Lugoj; Consiliul Local al Municipiului Lugoj; SC C. SA prin lichidator IT M.A. SRL; Ministerul Finanţelor Publice; Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş; Administraţia Finanţelor Publice Lugoj; Biroul Notarului Public G.S.; T.V.; BNP A.R. şi C.D., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se restituie în natură imobilul evidenţiat în cartea funciară nr. 9926 Lugojul Român, nr. topografic 513-514/A/1/1/B constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 717 mp situat în Lugoj str. D., nr. 18, evidenţiat în prezent în proprietatea SC C. SA Lugoj potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat.
Pe cale de consecinţă, având în vedere dezmembrarea ulterioară a parcelei mai sus menţionate, se solicită următoarele:
1. constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare directă încheiat la 07 octombrie 2002 între Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi Administraţia Finanţelor Publice Lugoj în baza căruia BNP G.S. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei cu nr. top 513-514/A/1/1/B/1 compusă din clădire veche şi teren aferent de 475 mp, evidenţiat în CF nr. 9926
2. constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia BNP G.S. a înstrăinat imobilul menţionat, la 31 octombrie 2002 în favoarea lui T.V.
3. constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care T.V. a înstrăinat imobilul la 11 noiembrie 2002 către BNP A.R. în cotă de 59/100 părţi şi către BNP G.S. în cotă de 41/100 părţi.
Cu privire la parcela cu nr. top 513-514/A/1/1/B/2 în suprafaţă de 242 mp evidenţiată în CF nr. 9926 şi transcris apoi în CF nou înfiinţată nr. 10242 se solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea lui C.D. de către SC C. SA.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că imobilul iniţial înscris în CF nr. 9926, nr. top 513/514/A/1/1//B în suprafaţă de 717 mp aflat în proprietatea antecesorilor a fost preluat de Statul român în baza Decretului nr. 92/1950. La 10 august 2001 reclamanţii s-au adresat prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc către Primăria Municipiului Lugoj şi către SC C. SA solicitând restituirea în natură a imobilului menţionat. Primăria Lugoj a înaintat notificarea SC C. SA însă acesta nu a soluţionat-o şi ulterior a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului. Parcela a fost dezmembrată apoi în alte 2 parcele (la 04 aprilie 2002.): 513-514/A/1/1/B/1 în suprafaţă de 745 mp şi 513-514/A/1/1/B/2 în suprafaţă de 242 mp transmisă într-o nouă carte funciară. Suprafaţa de 745 mp a fost vânduta la licitaţie la data de 07 octombrie 2002 de către Ministerul Finanţelor Publice şi achiziţionată de către BNP G.S. Ulterior dreptul de proprietate a fost transmis lui T.V. iar în prezent se află în proprietatea BNP A.R. în cotă de 59/100 părţi şi BNP G.S. în cotă de 41/1000 părţi. Suprafaţa de 242 mp a fost vândută către C.D.
Reclamanţii au apreciat că în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001 asupra imobilului cu privire la care s-a depus notificare era interzisă să se mai efectueze orice fel de acte. Cu toate acestea uzând de rea-credinţă reprezentanţii SC C. au vândut imobilul. Reclamanţii se consideră îndreptăţiţi la restituirea imobilului acesta fiind preluat abuziv de către Stat fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării. Faţă de demersul lor, se prevalează de art. 21 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute până la soluţionarea procedurilor administrative şi după caz judiciare generate de Legea nr. 10/2001 este interzisă înstrăinarea imobilelor pentru care s-au formulat notificări potrivit Legii nr. 10/2001.
În drept au mai fost invocate şi disp. art 480 şi următoarele din C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1527 din 15 mai 2006 pronunţată în Dosarul nr. 1207/2006, Judecătoria Lugoj a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, iar prin Sentinţa civilă nr. 2670 din 17 septembrie 2006, în temeiul art. 158 alin. (3), tribunalul a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.
Curtea de Apel Timişoara prin Sentinţa civilă nr. 149 din 08 decembrie 2006, pronunţată în Dosar nr. 7029/59/2006, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Timiş.
S-a avut în vedere că, raportat la obiectul cauzei, având în vedere acţiunea precizată şi completată întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamanţii au formulat notificare în temeiul acestei legi, care nu a fost soluţionată, solicitând obligarea pârâţilor Primarul Municipiului Lugoj şi SC C. SA în lichidare prin lichidator IT M.A. SRL Timişoara să emită dispoziţia urmare notificării, astfel că potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, în consecinţă, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că revine Tribunalului Timiş competenţa materială.
Petitele iniţiale au fost completate în subsidiar cu - cererea de obligare a pârâţilor Primarul Municipiului Lugoj, SC C. SA prin lichidator IT M.A. SRL la emiterea dispoziţiei ca urmare a notificării adresate.
Prin Sentinţa civilă nr. 2500 din 29 noiembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 7027/59/2006 Tribunalul Timiş a respins ca prematur introduse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş. A admis în parte acţiunea precizată şi completată.
Au fost obligaţi pârâţii Primarul Municipiului Lugoj şi SC C. SA în Lichidare prin lichidator IT M.A. SRL Timişoara să soluţioneze notificarea adresată de reclamanţi în legătură cu imobilul înscris în CF 9926 Lugojul Român cu număr topografic 513 - 514/a/1/1/b construcţii şi teren în suprafaţă de 717 mp, imobil situat în Lugoj, str. D., nr. 18, jud. Timiş.
A fost respinsă acţiunea principală formulată de reclamanţi L.I.N., L.M.E. şi L.I.M.A. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi prin Consiliul local al Municipiului Lugoj, Primarul Municipiului Lugoj, Consiliul Local al Municipiului Lugoj, SC C. SA în Lichidare prin lichidator IT M.A. SRL Timişoara, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, BNP G.S., T.V., B.N.P. A.R. şi C.D., ca prematur introdusă.
Au fost obligaţi pârâţii Primarul Municipiului Lugoj şi SC C. SA în Lichidare prin lichidator IT M.A. SRL Timişoara la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în cheltuieli de judecată în cuantum de 3.815 Ron reprezentând onorariu de avocat. Capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului înscris în Cf nr. 9926 Lugojul Român situat în Lugoj, str. D. nr. 18, a fost respins ca prematur introdus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii L.I.N., L.M.E. şi L.I.M.A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. dosar 7027.1/59/2006 la data de 16 ianuarie 2008, instanţă care prin Decizia civilă nr. 97/A din 21 aprilie 2008 a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Timiş.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că în mod nelegal instanţa de fond nu a stabilit în concret cine este unitatea deţinătoare a imobilului revendicat, cu atât mai mult cu cât pârâtul Primarul Municipiului Lugoj a invocat faptul că nu mai este deţinătorul imobilului, acesta fiind proprietatea SC C. SA în temeiul Legii nr. 15/1990.
Curtea a apreciat că se impune soluţionarea pe fond şi a acţiunii civile principale formulate de reclamanţi, care vizează schimbarea situaţiei juridice a imobilului revendicat, în condiţiile în care, înregistrată fiind notificarea, pârâta SC C. SA a procedat la dezmembrări şi vânzări ale imobilului în litigiu.
La Tribunalul Timiş cauza a fost reînregistrată sub nr. dosar 7027.1/59/2006 la data de 27 iunie 2008.
Prin adresa cu nr. C19008 din 26 noiembrie 2008, s-a comunicat instanţei că SC C. SA a fost radiată din registrul comerţului, context în care capacitatea de folosinţă a acesteia a încetat.
Prin adresa nr. 45554 din 18 martie 2009 s-a comunicat instanţei, de către Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 SC C. SA era integral privatizată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1118/PI din 08 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 7027.1/59/2006 Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii L.I.N., L.M.E., L.I.M.A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Lugoj, Primarul municipiului Lugoj, SC C. SA prin lichidator SC IT M.A. S.R.L, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, BNP G.S., BNP A.R., T.V. şi C.D.
A constatat că imobilul situat în municipiul Lugoj, pe str. D., nr. 18, identificat topografic, iniţial, în CF 9926 Lugojul Român cu nr. 513-514/a/1/1/b având descrierea "construcţii şi teren" în întindere de 717 mp, iar ulterior, urmare a operaţiunilor tehnice de dezmembrare, cu nr. 513 - 514/A/1/1/b/1 - clădire şi teren în întindere de 475 mp înscris în Cf 9926 şi, respectiv, sub nr. top 513-514/a/1/1/b/2 - teren în întindere de 242 mp, transcris în Cf nou înfiinţată 10242 Lugojul Român - a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român de la antecesorii reclamanţilor.
A constatat că reclamanţii L.I.N., L.M.E., L.I.M.A. au calitatea de persoane îndreptăţite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată şi-n consecinţă a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII apartenent Legii nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 14/2007 pentru imobilul supra identificat.
A obligat pârâtul Primarul municipiului Lugoj, în calitate de reprezentant al unităţii notificate ca, la rămânerea irevocabilă a hotărârii să transmită dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii configurate de acelaşi titlu VII apartenent Legii nr. 247/2005 şi a respins în rest pretenţiile reclamanţilor.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1118 din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Timiş au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. dosar 7027.2/59/2006.
Reclamanţii au arătat printre altele că este întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun cererea de a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare succesive. Prin actele de înstrăinare încheiate s-au încălcat prevederile art. 948 C. civ., care stabilesc condiţiile generale de validitate ale contractelor în general, precum şi prevederile art. 966 şi 968 C. civ. În acest context, constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este guvernată de regulile dreptului comun, care stabilesc faptul că actele de înstrăinare încheiate în scop ilicit/imoral sunt lovite de nulitate absolută, nulitate care poate fi invocată oricând, acţiunea fiind imprescriptibilă.
Prin Decizia civilă nr. 325 din 15 decembrie 2009 pronunţată în Dosar nr. 7027.2/59/2006 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarate de reclamanţii L.I.N., L.M.E. şi L.I.M.A. şi de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, împotriva Sentinţei civile nr. 1118 din 08 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7027.1/59/2006. A desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
În considerentele deciziei de desfiinţare, s-a reţinut că actele juridice de înstrăinare a căror nulitate absolută o invocă şi o solicită reclamanţii sunt toate încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar acţiunea în nulitatea acestor acte nu se prescrie în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
De altfel, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dreptul comun, invocând frauda la lege ca motiv de nulitate, acţiunea fiind deci imprescriptibilă.
În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 1018/PI din 21 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 7027.2/59/2006, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi; a constatat că imobilul situat în municipiul Lugoj, pe str. D., nr. 18, identificat topografic, iniţial, în CF 9926 Lugojul Român cu nr. 513-514/a/1/1/b, având descrierea "construcţii şi teren" în întindere de 717 mp, iar ulterior, urmare a operaţiunilor tehnice de dezmembrare, cu nr. 513-514/A/1/1/b/1 - clădire şi teren în întindere de 475 mp înscris în Cf 9926 şi, respectiv, sub nr. top 513-514/a/1/1/b/2 - teren în întindere de 242 mp, transcris în Cf nou înfiinţată 10242 Lugojul Român, a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român de la antecesorii reclamanţilor; a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată, şi, în consecinţă, a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII al Legii nr. 247/2005; a obligat pârâtul Primarul municipiului Lugoj, în calitate de reprezentant al unităţii notificate ca, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să transmită dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii configurate de acelaşi titlu VII apartenent Legii nr. 247/2005 şi a respins în rest pretenţiile reclamanţilor.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, reclamanţii şi pârâtul Primarul municipiului Lugoj, iar prin Decizia civilă nr. 453 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a decis respingerea apelurilor.
Prin Decizia nr. 5075 din 7 noiembrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei civile nr. 453 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, precum şi a Sentinţei civile nr. 1018/PI din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, pe care le-a casat şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş, ca instanţă de fond.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.
Reclamanţii, prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2006, au chemat în judecată în calitate de pârât o persoană decedată la 30 martie 1999, defunctul fiind citat de instanţele anterioare la domiciliul indicat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată. C. proc. civ. - Cartea II procedura contencioasă - Titlul I - Părţile - art. 41 prevede că "orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată". Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosinţă în momentul naşterii şi o pierd odată cu moartea (art. 7 Decretul nr. 31/1954). În consecinţă, ca urmare a decesului, pârâtul din această cauză şi-a pierdut capacitatea de folosinţă, deci nu era parte în proces.
Constatând că pârâtul T.V. era decedat la data iniţierii demersului judiciar de către reclamanţi (certificatul de deces de la dosar evidenţiind ca dată a decesului 30 martie 1999), Înalta Curte a reţinut că excepţia de fond, absolută şi peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a părţii menţionate este întemeiată şi se impune casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În al doilea rând, din analizarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 31 octombrie 2002 între BNP G.S. şi T.V. şi a adresei DEPABD rezultă că în acest dosar are calitate procesuală pasivă numitul T.V., în calitate de cocontractant, domiciliat în loc. Lugoj, jud.Timiş. De altfel, acesta a fost citat pentru termenul din 7 noiembrie 2013 de către instanţa supremă cu menţiunea de a depune copia cărţii de identitate, iar acesta s-a conformat acestei obligaţii. Mai mult, acesta nu a fost citat niciodată de către instanţele inferioare, deşi are calitate procesuală pasivă, existând identitate între persoana acestui pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii (a încheiat contractul de vânzare-cumpărare sus-menţionat a cărui anulare se solicită de către reclamanţi).
În rejudecare, prin precizarea de acţiune reclamanţii au arătat că, în subsidiar, solicită acordarea de măsuri compensatorii în echivalent conform Titlului VII din Legea 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare pentru imobilul revendicat, în situaţia în care, contrar celor arătate, se va aprecia că restituirea în natură nu poate avea loc.
Prin Sentinţa civilă nr. 998/PI din 07 mai 2014 Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea precizată, a constatat că imobilul situat în Municipiul Lugoj, str. D. nr. 18, înscris în CF 9926 Lugojul Român, nr. top. 513 - 514/a/1/1/b compus din construcţii şi teren în suprafaţă de 717 mp, dezmembrat în CF 9926, nr. top. 513 - 514/A/1/1/b/1 - clădire şi teren în suprafaţă de 475 mp şi CF nr. 10242 Lugojul Român, nr. top. 513 - 514/a/1/1/b/2 - teren în suprafaţă de 242 mp a fost preluat fără titlu valabil de Statul român, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013, a obligat pârâtul - Primarul Municipiului Lugoj să emită decizia prin care propune acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul sus descris, şi să înainteze întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, a respins, în rest, cererile reclamanţilor, a obligat pârâtul Municipiul Lugoj la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în sumă de 2.500 lei.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele.
Imobilul înscris în CF iniţial 1933 Lugojul Român, nr. top. 513 - 514/a/1/1/b compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 717 mp a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la antecesorii reclamanţilor, fiind încadrat astfel în prev. art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ceea ce le conferă reclamanţilor vocaţia la măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
Imobilul sus-menţionat a fost transcris în anul 1999 în CF 9926 în favoarea SC C. SA, dezmembrat apoi de către aceasta în anul 2002 în două numere topografice noi, şi anume 513 - 514/A/1/1/b/1 - clădire şi teren în întindere de 475 mp evidenţiate în CF 9926 Lugojul Român nr. 513 - 514/a/1/1/b/2 - teren în întindere de 242 mp, înscris în CF 10242 Lugojul Român, cele două imobile fiind înstrăinate silit, primul în baza O.G. nr. 11/1996, iar cel de-al doilea în procedura falimentului.
Solicitarea reclamanţilor de a se constata nulitatea absolută a acestor acte de înstrăinare, întemeiată pe disp. art. 948 corelate cu art. 966 şi 968 C. civ. care impun necesitatea unei cauze licite şi morale drept condiţie esenţială pentru valabilitatea unei convenţii, precum şi pe art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu a putut fi primită întrucât aşa cum înainte s-a reţinut în privinţa imobilului în cauză înstrăinarea nu a operat în nici una dintre modalităţile prevăzute de acest ultim text de lege, ci în cadrul unor proceduri speciale şi anume, de executare silită fiscală şi respectiv cea a falimentului cu privire la care nu s-a identificat caracterul ilicit sau imoral al acestora.
Prin urmare, cererea reclamanţilor de a se constata nulitatea absolută a actelor iniţiale de înstrăinare a imobilului de către SC C. SA s-a constatat a fi nefondată, cu consecinţa menţinerii actelor succesive de înstrăinare intervenite ulterior asupra imobilului.
Fiind menţinute actele de înstrăinare asupra imobilului, s-a apreciat că restituirea în natură a imobilului nu poate fi dispusă, constatându-se că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii acordate în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată şi de art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În privinţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării nr. 88 din 10 august 2008, s-a constatat că aceasta este Municipiul Lugoj prin Primar, raportat atât la caracterul preluării ce a operat în privinţa imobilului din litigiu (fără titlu valabil), cât şi la împrejurarea că SC C. SA în patrimoniul căreia a fost imobilul anterior înstrăinării fiind radiată nu mai are capacitate de folosinţă.
Împotriva Sentinţei civile nr. 998/PI din 07 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş, reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A. (în nume propriu şi în calitate de succesor al defunctei reclamante L.M.E., decedată în cursul soluţionării pricinii, la 18 decembrie 2011), au declarat recurs (recalificat ca apel) la 7 august 2014, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a sentinţei civile apelate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii civile în revendicare imobiliară formulată de reclamanţi şi, constatând preluarea abuzivă de Statul Român a imobilului casă şi teren de 717 mp, din CF 9926 Lugojul Român, să se dispună constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor subsecvente de înstrăinare a celor două parcele dezmembrate din topul iniţial 513 - 514/a/1/1/B - casă de 717 mp,şi restituirea în natură a acestuia, în favoarea reclamanţilor L.I.N. şi L.I.M.A., în calitatea lor de moştenitori legali ai foştilor proprietari tabulari L.G.C. şi L.I.N.
În motivarea apelului (astfel cum acesta a fost recalificat - din recurs - la termenul de judecată din 4 decembrie 2014 - dosar apel, în raport cu obiectul concret dedus judecăţii - acţiune civilă în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, stabilită irevocabil în primul ciclu de judecată), reclamanţii-apelanţi au precizat că antecesorii lor au fost proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF 1933 Lugojul Român, iar în anul 1950, imobilul a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, prin naţionalizare în favoarea Statului. Reclamanţii arată că au adresat notificare în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru restituirea imobilului şi precizează, totodată, următoarele aspecte:
La data de 10 august 2001 au adresat prin Biroul Executorului Judecătoresc F.M.V. către Primăria Municipiului Lugoj şi către C. SA - ca şi unitate deţinătoare, notificarea cu nr. 88 din 10 august 2001 atât L.I.N. cât şi L.M.E. şi L.I.M.A., în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor L.G.C. şi L.I.N., notificare prin care arată că au solicitat restituirea în natură a imobilului din mun. Lugoj, str. D. nr. 18, înscris în CF nr. 9926 Lugojul Român, nr. top. 513 - 514/a/1/1/b construcţii şi teren în suprafaţă de 717 mp, imobil care a fost în proprietatea antecesorilor lor şi a trecut în proprietatea statului prin naţionalizare.
Întrucât Primăria Municipiului Lugoj nu s-a considerat competentă să soluţioneze această notificare, raportat la faptul că imobilul revendicat era la acel moment în proprietatea unităţii deţinătoare SC C. SA, au înaintat notificarea împreună cu actele anexă către SC C. SA pentru competentă soluţionarea încă din 19 ianuarie 2002, după cum rezultă din adresa depusă la dosar.
Arată că SC C. SA nu numai că nu a soluţionat această notificare, dar nici măcar nu a ţinut cont de existenţa acesteia, valorificând imobilul care forma obiectul notificării. Argumentele aduse în susţinerea acestei situaţii sunt faptul că imobilul care formează obiectul notificării a fost înscris iniţial în CF 1933 Lugojul Român, fiind proprietatea antecesorilor reclamanţilor şi a fost preluat de Statul Român prin naţionalizare.
Ulterior, arată reclamanţii, a fost dobândit de către SC C. SA în baza Legii nr. 15/1990 - construcţiile şi H.G. nr. 834/1991 terenul.
Reclamanţii subliniază nelegalitatea întabulării SC C. SA asupra imobilului casă, în temeiul Deciziei nr. 45 din 28 ianuarie 1990 a prefecturii Judeţului Timiş, în cuprinsul căreia nu se face vorbire de imobilul revendicat de reclamanţi, iar din toată documentaţia depusă de Prefectură nu rezultă vreun temei legal al intabulării SC C. SA asupra construcţiei-casă.
Reclamanţii subliniază faptul că, deşi notificarea nr. 88 din 10 august 2001 era înregistrată la organele competente, trimisă spre competentă soluţionare către SC C. SA care era proprietară pe terenul revendicat de reclamanţi (din CF 9926 Lugojul Român), aceasta refuză să procedeze la soluţionarea notificării, în condiţiile legii speciale în materie, şi dimpotrivă, la 4 aprilie 2002, dezmembrează parcela top 513 - 514/a/1/1/b/I compusă din clădire veche şi teren aferent de 475 mp, ce se reînscrie în CF 9926 în favoarea proprietarului de până atunci şi nr. top nou 513 - 514/a/1/1/b/II, sediul administrativ cu locuinţe de serviciu P-1 şi teren de 242 mp, se transcrie din CF 9926 Lugojul Român în CF nou înfiinţat, nr. 10242 Lugojul Român, în favoarea aceluiaşi proprietar(f 41 dosar fond, CF 9926 Lugojul Român, de sub B 27-28).
Ulterior acestei dezmembrări, parcela top 513-514/a/1/b de 717 mp cu casă, a fost valorificată astfel:
Suprafaţa de 475 mp clădire veche şi teren aferent, rămasă în CF 9926 LR. a fost vândută la licitaţie la 7 octombrie 2002 de către Ministerul Finanţelor Publice şi achiziţionată de către BNP G.S., ulterior la 31 octombrie 2002 către Ţ.V., iar în prezent se află în proprietatea:
- BNP A.R. în cotă de 59/100 părţi şi
- BNP G.S. în cotă de 41/l 00 părţi.
Suprafaţa de 242 mp cuprinsă în CF nou înfiinţat nr. 10242 a fost vândută în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 928/2004 - către C.D., în baza încheierilor date în Dosarul sindic nr. 21/S/2005 al Tribunalului Timiş.
Reclamanţii subliniază faptul că asupra imobilului cu privire la care s-a depus notificarea în condiţiile legii speciale - Legea nr. 10/2001, era interzis să se mai efectueze orice fel de acte, iar în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare - SC C. SA, era obligată ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării (avută loc la sediul ei, în data de 19 ianuarie 2002), trimiterii de către Primarul Municipiului Lugoj) să o soluţioneze şi să comunice reclamanţilor dispoziţia motivată.
Reclamanţii arată şi faptul că au făcut numeroase demersuri pentru a afla stadiul soluţionării notificării, au adresat lichidatorului numit în dosarul juridic nr. 21/S/2005, o cerere pentru a li se comunica stadiul notificării, primind răspuns în sensul că la dosar nu există înregistrată nici o notificare.
În raport de această stare de fapt şi de drept, reclamanţii susţin că sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului revendicat, întrucât acesta a fost preluat în mod abuziv de Statul Român [conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001], că dispoziţiile art. 9 din lege arată în mod expres că "imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini", iar toate actele de înstrăinare menţionate anterior, sunt nule absolut, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, ce interzic în termeni imperativi "(...) înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul noului chiriaş, schimbarea destinaţiei locuinţei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile notificate conform Legii nr. 10/2001".
Reclamanţii critică astfel, modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, ce reglementează prioritar regula restituirii în natură a imobilului revendicat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, art. 21 din Legea nr. 10/2001, art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 3041 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 29 din data de 19 februarie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A., împotriva Sentinţei civile nr. 998 din 07 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1166/1/2011, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Primarul Municipiului Lugoj, Consiliul Local Lugoj, Ministerul Finanţelor Publice, reprezentantă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, prin Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, SC C. SA prin lichidator SC IT M.A. SRL Timişoara, BNP G.S., BNP A.R., C.D., T.M., B.E., T.V., având ca obiect revendicare imobil naţionalizat.
A schimbat, în parte, sentinţa civilă sus menţionată în sensul că a admis în totalitate acţiunea civilă formulată de reclamanţi, şi în consecinţă:
A constatat nulitatea absolută a procesului-verbal (contract) de vânzare directă încheiat la 7 octombrie 2002, între Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin Administraţia Finanţelor Publice Lugoj, în baza căruia BNP G.S. a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelei nr. top 513-514/a/1/1/b/1, compusă din clădire veche şi teren aferent de 475 mp - CF 9926 Lugojul Român.
A constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat de BNP A.R. sub nr. 5865 din 31 octombrie 2002, prin care BNP G.S. a înstrăinat imobilul top 513-514/a/1/1/b/1 - clădire veche şi teren de 475 mp - CF 9926 Lugojul Român, către T.V.; nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP M.V. sub nr. 555 din 11 noiembrie 2002 prin care T.V. a înstrăinat acelaşi imobil top 513-514/a/1/1/b/1 din CF 9926 Lugojul Român către BNP A.R., în cotă de 59/100 părţi şi către BNP G.S., în cotă de 41/100 părţi cât şi nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 928/2004 prin care suprafaţa de 242 mp, având nr. top 513-514/a/1/1/b/2, CF 9926 Lugojul Român (transcrisă în CF nou 10242 Lugojul Român) a fost înstrăinată de C. SA, prin lichidator, către C.D.
În consecinţă, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor, în calitate de moştenitori legali ai foştilor proprietari tabulari, L.G.C. şi L.I.N., a imobilului înscris iniţial în CF 9926 Lugojul Român nr. top 513/514/a/1/1/b - construcţii şi teren de 717 mp (respectiv top 513-514/a/1/1/b/1 casă cu teren de 475 mp şi top 513-514/a/1/1/b/2 de 242 mp).
A dispus intabularea reclamanţilor în CF aferentă imobilului de mai sus, ca proprietari, cu titlu de moştenitori legali şi restituire conform prezentei hotărâri.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile.
A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.
Regula generală instituită de legea reparatorie în cuprinsul art. 1 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, republicată, este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv şi numai subsecvent, dacă această măsură nu este posibilă, repararea se va realiza prin echivalent.
Imobilul ce face obiectul cauzei, a fost proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanţilor şi a fost preluat de Statul Român în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.
În temeiul legii speciale - Legea nr. 10/2001, reclamanţii L.I.N., L.I.M.A. şi L.M.E. (în calitatea lor de moştenitori legali al terţilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu - defuncţii L.G.C. şi L.I.N.), au adresat în data de 10 august 2001, prin intermediul B.E.J. F.M.V. către Primăria Municipiului Lugoj şi către C. SA - ca unitate deţinătoare - notificarea nr. 88 din 10 august 2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului din Lugoj, str. D. nr. 18, înscris în CF nr. 9926 Lugojul Român, nr. top 513-514/a/1/1/b, construcţii cu teren de 717 mp.
Conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării (19 ianuarie 2002), unitatea deţinătoare avea obligaţia de a emite decizie/dispoziţie motivată cu privire la imobilul revendicat.
Art. 9 din Legea nr. 10/2001, avută în vedere expres că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
De asemenea, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 arată în termeni imperativi că (...) "sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege (Legea nr. 10/2001), este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001".
În raport de aceste dispoziţii legale, starea de fapt invocată de reclamanţi şi susţinută cu înscrisurile depuse la dosar, scoate în evidenţă greşita interpretare a acestora.
Astfel, notificarea înregistrată de reclamanţi prin intermediul BEJ F.M.V. la data de 10 august 2001, a fost trimisă de Primăria Municipiului Lugoj către unitatea deţinătoare (în sensul legii) SC C. SA la data de 19 ianuarie 2002.
Imobilul revendicat de reclamanţi, fostă proprietate tabulară a antecesorilor reclamanţilor, defuncţii L.G.C. şi L.I.N., a fot înscris iniţial în CF nr. 1933 Lugojul Român, preluat de Statul Român în temeiul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950.
Parcela nr. top 513-514/a/1/1/b, construcţii şi teren de 717 mp, s-a transcris din CF iniţial 1933 Lugojul Român, în CF nou înfiinţată nr. 9926 Lugojul Român, în favoarea SC C. SA, în temeiul Legii nr. 15/1990 - construcţiile şi H.G. nr. 834/1991, terenul (B28 din foaia de proprietate).
În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, cum la momentul formulării notificării (10 august 2001), imobilul revendicat de reclamanţi se afla în proprietatea SC C. SA Lugoj, înscris în CF nou înfiinţată 9926 Lugojul Român, unitatea deţinătoare era obligată, potrivit legii, ca în termen de 60 de zile de la primirea cererii, să emită o dispoziţie motivată cu privire la imobilul revendicat.
Cu toate acestea, SC C. SA, fără a lua în considerare şi analiza notificarea formulată de reclamanţi şi trimisă spre competentă soluţionare de către Primăria Municipiului Lugoj încă din 19 ianuarie 2002, la data de 04 aprilie 2002 procedează la dezmembrarea parcelei revendicate de reclamanţi, top 513-514/a/1/1/b construcţii cu teren de 717 mp, în două subparcele:
1. parcela nr. top, nou 513-514/a/1/1/b/1 compusă din clădire veche şi teren aferent de 475 mp se reînscrie în prezenta CF în favoarea proprietarului de până acum;
2. parcela cu nr. top, nou 513-514/a/1/1/b/2 compusă din sediu administrativ cu locuinţe de serviciu P+l şi teren aferent în suprafaţă de 242 mp se scoate din prezenta GF şi se transcrie în CF nou-înfiinţat nr. 10242 LR, în favoarea aceluiaşi proprietar.
Deşi unitatea deţinătoare SC C. SA Lugoj avea cunoştinţă de notificarea înregistrată de reclamanţi (fiind înştiinţată în acest sens atât prin remiterea de către Primăria Lugoj, la 19 ianuarie 2002, a notificării efective, cât şi de reclamanţi, personal), aceasta, cu ignorarea flagrantă a normelor imperative sus-menţionate, la 7 octombrie 2002, vinde la licitaţie publică, prin Ministerul Finanţelor Publice, parcela top 513-514/a/1/1/b/1, construcţii cu teren de 475 mp, către BNP G.S.. Acesta, la 31 octombrie 2002 vinde aceiaşi parcelă top 513-514/a/1/1/b/1, construcţii cu teren de 475 mp către numitul T.V., care, la numai două săptămâni, respectiv la 11 noiembrie 2002, vinde acelaşi imobil către BNP G.S., în cotă de 41/100 părţi şi către BNP A.R. în cotă de 59/100 părţi.
Parcela top 513-514/a/1/1/b/2, teren în suprafaţă de 242 mp, a fost, de asemenea, înstrăinată de SC C. SA, prin lichidator, către C.D.
Pornind de la dispoziţiile legale reglementate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 102001, privind preluarea abuzivă, coroborat cu art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (ce arată în mod expres persoanele ce pot accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute prin legea specială în materie) şi art. 9 din lege, ce consacră ca regulă de principiu, prioritar, restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, Curtea reţine că reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori legali ai foştilor proprietari tabulari, sunt îndreptăţiţi la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legiuitor.
În plus, având în vedere starea de fapt dovedită în cauză cu înscrisuri, desfăşurarea cronologică a procedurilor de dezmembrare şi înstrăinare imediată a celor două subparcele rezultate şi parcela revendicată de reclamanţi - nr. top 513-514/a//1/1/b, construcţii cu teren de 717 mp, deşi unitatea deţinătoare era în posesia notificării înregistrate de reclamanţi în condiţiile legii, cu ignorarea completă a acestuia şi încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 21 din lege (ce interzic, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea definitivă a prevederilor administrative sau judiciare a bunurilor imobile), a procedat la înstrăinarea acestuia. În consecinţă, sub acest aspect, Curtea constată că sunt pe deplin incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu consecinţa nulităţii absolute a tuturor actelor de dezmembrare/înstrăinare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta C.D., pârâtul BNP G.S., pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş (fosta Administraţie a Finanţelor Publice Lugoj) şi pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj.
1. Recurenta-pârâtă C.D. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea în parte a cererii introductive, în sensul constatării că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii, neimpunându-se anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat imobilul teren în suprafaţa de 242 mp, pentru următoarele motive.
La data de 14 decembrie 2004, recurenta-pârâtă a cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 928/2004, imobilul compus din sediu administrativ cu locuinţe de serviciu P+l şi teren în suprafaţă de 242 mp înscris în CF 10242 Lugojul Român, Nr. Top 513-514/a/l/i/b/2) vânzător fiind SC C. SA - în faliment.
Operaţiunea de vânzare cumpărare s-a desfăşurat în cadrul procedurii lichidării judiciare (falimentului) a vânzătorului SC C. SA desfăşurată în Dosarul nr. 21/S/2003 al Tribunalului Timiş.
În motivarea hotărârii recurate instanţa a reţinut greşit calitatea de unitate deţinătoare şi calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării, a SC C. SA.
În înţelesul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagmele prevăzute de textele de lege au următoarele semnificaţii: "unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul de reglementare a legii; entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul sau (A.V.A.S. în calitate de autoritate continuatoare a FPS, Ministerul Finanţelor, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate)".
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C. SA, a avut în patrimoniu bunul imobil format din construcţie (casa), şi teren în suprafaţa de 717 mp, societatea fiind integral privatizată, astfel cum rezultă din extrasul furnizare de informaţii extinse nr. 22581 din 08 aprilie 2015 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş încă din data de 03 iunie 1998.
În raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din actul normativ menţionat, (Legea nr. 10/2001), care stipulează că "pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi alin. (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (...)" şi că " în situaţia acestor imobile măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia care a efectuat privatizarea", consideră că instanţa de fond, Tribunalul Timiş a reţinut, în mod legal, imposibilitatea restituiri în natura a imobilului şi obligarea Primarului Municipiului Lugoj sa emită decizie prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul mai sus descris, şi să înainteze întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
Faptul că, după încheierea procesului de privatizare, reclamanţii au înaintat notificare către SC C. SA nu are relevanţă din punct de vedere juridic, întrucât calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării se determină prin raportare la criterii reglementate de lege.
Contractul de vânzare cumpărare numărul 928/2004 prin care suprafaţa de 242 mp teren a fost achiziţionată de recurentă, a fost anulat de către instanţă eronat, deoarece sunt irelevante operaţiunile comerciale efectuate după încheierea procesului de privatizare, deoarece aceste operaţiuni au fost efectuate de o societate comercială cu capital integral privat.
Mai arată că nu se poate face aplicarea în speţă a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a imobilului teren, deoarece potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, obligaţia de a emite decizie motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor către reclamanţi nu cade în sarcina SC C. SA.
Arată că terenul în suprafaţă de 242 mp a fost dezmembrat la data de 09 februarie 1999 din terenul în suprafaţă de 717 mp şi este ocupat în întregime de clădirea proprietate personală, construcţie edificată în baza autorizaţiei de construcţie nr. 43 din 17 februarie 1999 sens în care nu există teren susceptibil de a fi restituit în natura.
Legea nr. 10/2001, în Capitolul III, reglementează pentru exercitarea dreptului de restituire a imobilelor preluate abuziv două etape, şi anume: una necontencioasă şi alta contencioasă. Această lege, în art. 21, stabileşte şi părţile între care se desfăşoară aceste proceduri, şi anume: "persoana îndreptăţită la restituire" şi "persoana juridică deţinătoare a imobilului". În art. 20 al aceleiaşi legi sunt prevăzute categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietăţii, către persoanele îndreptăţite, prin dispoziţie motivata a organului de conducere.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1. că "sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificaţia, pe de o parte, ca incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea, deţinătorului (...) şi pe de altă parte, are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv cel care stăpânea imobilul notificat la data intrării în vigoare a legii dar aceasta prevedere trebuie avută în vedere cu privire la prevederile art. 29 care stabileşte pe cale de excepţie faptul că "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate."
Principiul restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 comportă mai multe excepţii, situaţia bunului ce face obiectul notificării reclamantului înscriindu-se într-una dintre acestea.
Este vorba de situaţia imobilelor evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale, integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dacă actele juridice de înstrăinare efectuate în cadrul procesului de privatizare au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la momentul privatizării. În cazul acestor imobile, indiferent dacă au fost preluate cu titlu valabil sau fără titlu valabil de către stat, persoanele îndreptăţite pot obţine doar măsuri reparatorii prin echivalent art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 s-a constatat că dispoziţiile art. 29, în forma actuală în vigoare, sunt neconstituţionale deoarece au eliminate sintagma "imobile preluate cu titlu valabil". În alţi termeni, ipoteza prevăzută de art. 29, aceea a acordării de măsuri reparatorii în echivalent se aplică numai în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil. per a contrario, imobilele preluate abuziv, fără titlu valabil (aşa cum este speţa de faţă), se vor restitui în natură dacă această măsură este posibilă. Numai că, aşa cum s-a stabilit în literatura de specialitate, dispoziţiile legale (art. 29) se constituie într-o excepţie de la dreptul comun al Legii nr. 10/2001 reglementat de art. 22 - 26 din lege.
Din interpretarea coroborată a disp. art. 27 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, rezultă că în ipoteza societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale are calitate de acţionar minoritar, însă cota lor de participaţie este inferioară valorii bunului ce se cere a fi restituit, restituirea în natură era posibilă, în reglementarea iniţială, numai în condiţiile în care imobilele nu intrau sub incidenţa art. 27 alin. (1), respectiv dacă acestea nu au fost preluate cu titlu valabil. Pe de altă parte, dat fiind faptul că textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea iniţială) se referea exclusiv la imobilele preluate cu titlu valabil, interpretarea per a contrario a acestei reglementări impune concluzia că imobilele preluate fără titlu sau fără titlu valabil sunt supuse regimului general de restituire prevăzut de art. 9 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, fără a fi exclusă deci posibilitatea restituirii în natură în cazul în care aceste din urmă imobile (preluate fără titlu sau fără titlu valabil) sunt evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate.
De asemenea, în contextul în care reglementarea cuprinsă în art. 27 alin. (1) viza societăţile comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, în ipoteza nerespectării normelor privind privatizarea societăţilor comerciale nu este incident regimul derogatoriu prevăzut de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul procedurii de restituire, dispoziţiile art. 27 alin. (2) stabilesc ca notificarea prin care se solicită restituirea imobilelor prevăzute la alin. (1) se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea şi în a cărei rază teritorială se află imobilul, indiferent de valoarea acestuia, iar modalitatea de soluţionare a notificării şi de acordare efectivă a măsurilor reparatorii a fost reglementată de art. 28 - 31 din Legea nr. 10/2001 (redactare iniţială).
Referitor la modalităţile de restituire, pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul societăţilor privatizate, dispoziţiile iniţiale ale art. 27 alin. (1) permiteau doar acordarea măsurilor reparatorii limitativ enumerate de acest text de lege (compensarea cu alte bunuri sau servicii, acordarea de acţiuni la societăţi tranzacţionale pe piaţa de capital sau de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare), fiind exclusă în cazul unor astfel de imobilei atât posibilitatea restituirii în natură, cât şi cea de acordare a despăgubirilor băneşti.
În schimb, pentru imobilele preluate fără titlu ori fără titlu valabil, precum şi pentru cele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi nelegal privatizate, limitările prevăzute de art. 27 alin. (1) în privinţa modalităţilor de restituire nu mai erau aplicabile, prin urmare posibilă atât restituirea în natură, cât şi acordarea oricărora dintre măsurile reparatorii prevăzute de Capitolele IV şi V din lege.
Textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea ei iniţială, a suferit modificări de substanţă în urma adoptării Legii nr. 247/2005. Astfel, potrivit art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 10/2001 se modifică şi va avea următorul cuprins: "pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzător valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
Arată că instanţa de apel nu a verificat situaţia juridică a imobilului solicitat de reclamant, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, o astfel de verificare privitoare la legalitatea privatizării societăţii fiind necesară pentru corecta soluţionare a cauzei. Consideră că doar dacă actele juridice de înstrăinare efectuate în cursul privatizării ar fi fost nelegale, s-ar fi putut obţine restituirea în natură a bunului de către reclamant.În mod corect instanţa de fond, Tribunalul Timiş a reţinut din probele administrate că SC C. SA era privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 în acest context nu poate fi reţinută în speţă incidenţa prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) "imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
2. În motivarea recursului recurentul-pârât BNP G.S., a arătat următoarele:
Acţiunea este introdusă după termenul de decădere prevăzut imperativ în art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actualizată şi având în vedere prevederile de excepţie ale Legii nr. 10/2001, să se constate că cererea este introdusă peste acest termen şi că nu se poate pune problema de a se constata reaua credinţă a recurentului-pârât la achiziţia acestui imobil.
La data la care reclamanţii au notificat Primăriei Lugoj în august 2001 cererea de restituire a imobilului în cauză imobilul nu se mai găsea în patrimoniul acestei primării şi a fost transmis administrativ în proprietatea SC C. SA Lugoj, societate privată în patrimoniul căreia intrase imobilul în cauză. Această societate a intrat în faliment şi în procedura de lichidare judiciară.
Având în vedere faptul că lichidatorului acestei societăţi nu i-a fost comunicată niciodată cererea în cauză, neexistând nicio dovadă în acest sens în dosar, acesta a pus la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice lista bunurilor ce intrau în patrimoniul SC C. SA, instituţie de stat care a scos la executare silită în vederea recuperării creanţelor avute la fosta societate printre alte bunuri şi imobilul în cauză.
Având în vedere faptul că recurentul a achiziţionat ca urmare a licitaţiei publice imobilul în cauză, consideră ca este un dobânditor de bună credinţă care nu avea nicio obligaţie de a verifica situaţia bunului scos de carte un organ fiscal al statului român la o licitaţie publică şi nici nu putea să aibă calitatea de a lua măsuri de prevenire sau de altă natură care să ducă la o eventuală interpretare de rea credinţă.
În procedura executării silite se poate face intervenţie, contestare sau cerere de suspendare a acesteia, proceduri pe care reclamanţii nu le-au efectuat şi la care aveau dreptul a le promova în cauză, executarea silită cu privire la imobilele în cauză derulându-se fără nicio opoziţie din partea reclamanţilor care cunoşteau situaţia de fapt şi de drept a imobilului în cauză şi care cunoşteau faptul că a fost pus public în executare silită de către Finanţele Publice.
Invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind aplicarea principiului securităţii circuitului civil.
3. Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, modificarea în principal, în sensul respingerii solicitărilor formulate de reclamanţi, iar în subsidiar, în sensul respingerii solicitării de restituire în natură şi a solicitării de anulare a procesului-verbal de vânzare directă încheiat de AFP Lugoj la data de 07 octombrie 2002 şi a contractului nr. 928/2004 încheiat în procedura falimentului, invocând art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. şi motivând următoarele.
Imobilul a cărui restituire în natură reclamanţii o solicită, aparţinând la acea data SC C. SA, a fost dezmembrat în anul 2002 în două numere topografice şi anume 513-514/A/1/1/b/1 CF 9926 LR şi 513-514/a/1/1/b/2 CF 10242 LR şi a fost valorificat astfel, pe de o parte, în cadrul procedurii falimentului reglementat de Legea nr. 85/2006 a insolvenţei, sub controlul şi în baza hotărârii judecătorului sindic, pe de altă parte, în cadrul unei proceduri de executare silită conform O.G. 11/1996 aplicabilă la acea data, de către AFP Lugoj, procedura necontestată în termen legal potrivit dispoziţiilor speciale referitoare la contestaţia la executare.
În cadrul acestor proceduri au fost înstrăinate active ale debitoarei de la acea dată şi nu acţiuni sau părţi sociale iar în cauză nu s-a făcut de către reclamanţii recurenţi dovada vreunei cauze de nulitate absolută sancţionată în această materie şi cu atât mai mult vreo frauda la lege, în condiţiile în care înstrăinările au fost efectuate în cadrul a două proceduri speciale.
În ceea ce priveşte procedura de vânzare silită a imobilului evidenţiat în CF. nr. 9926 nr. top. 513-514/a/1/1/b/1 precum şi în ceea ce priveşte procedura de vânzare a imobilului cu nr. top. 513-514/a/1/1/b/2 nu s-a adus la cunoştinţa terţilor nici de către debitor şi nici de către vreo parte interesată că imobilul ar putea fi unul revendicat. Chiar dacă SC C. SA ar fi avut cunoştinţă de existenţa notificării, niciuna din celelalte persoane implicate în înstrăinările contestate nu au cunoscut că imobilul ar fi fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, cumpărându-l în baza unor proceduri speciale, desfăşurate sub girul autorităţilor statale competente, aspect de natură a întări buna credinţă. Reclamanţii recurenţi nu au înscris în cartea funciară a imobilului notificarea formulată, aspect ce ar fi fost de natura să aducă la cunoştinţa terţilor cumpărători indisponibilizarea imobilului, astfel că nu au acţionat cu diligenţă pentru conservarea drepturilor.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 1 din 30 ianuarie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate, nemaiputând fi invocate de reclamanţi pentru a obţine restituirea în natură a imobilului solicitat. Prevederile legii noi sunt de imediată aplicare cu atât mai mult cu cât în speţă este vorba de o lege specială de reparaţie limitată în timp.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. ultim din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la regimul juridic al nulităţii de drept comun, acţiunile în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare cu privire la imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termen depăşit cu toate prelungirile acordate de către legiuitor. În condiţiile în care reclamanţii au avut cunoştinţă de actele juridice întocmite, prin rămânerea în pasivitate operează prescrierea dreptului de solicitare a nulităţii.
Pe de altă parte, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC C. S.A era privatizată integral, situaţie în care persoanele îndreptăţite puteau solicita doar despăgubiri în condiţiile legii speciale şi nu restituirea în natură, care se putea solicita strict cu privire la imobilele deţinute de societăţi la care statul era acţionar sau asociat, astfel cum expres prevede art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
În orice caz, atât prevederile dreptului comun cât şi prevederile legii speciale 10/2001 ocrotesc actele juridice de înstrăinare încheiate cu bună credinţă, cu atât mai mult ca cât reclamanţii au stat în pasivitate în toată perioada în care imobilele au fost înstrăinate. Chiar dacă reclamanţii au fost identificaţi ca având calitatea de persoane îndreptăţite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în conformitate cu prevederile titlului VII al Legii nr. 247/2005 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 14/2007, pot solicita doar măsuri compensatorii, nefiind îndeplinite condiţiile cerute pentru restituirea în natură. Susţinerile referitoare la existenţa în cauză a unui scop ilicit/imoral nu au fost dovedite prin administrarea vreunui mijloc de probă, susţinerile privind o înstrăinare speculativă a imobilului de către SC C. S.A fiind nu numai nedovedite dar contrazise de chiar specificul înstrăinărilor, respectiv în cadrul unei proceduri speciale de executare silita de către organele de executare din cadrul A.N.A.F, respectiv sub controlul judecătorului sindic.
4. Recurenţii-pârâţi Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj au solicitat modificarea deciziei, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de această instituţie, invocând următoarele motive.
Decizia este nelegală întrucât nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată pe tot parcursul soluţionării acestei cauze de către pârâţii de rang 2, 3 şi 4 din cererea introductivă, a lipsei calităţii procesuale pasive.
Această excepţie trebuia analizată sub două aspecte, plecând de la faptul că în cadrul acestui dosar s-a statuat cu puterea lucrului judecat, că sunt în cadrul unui litigiu guvernat de prevederile legii speciale, Legea nr. 10/2001.
A. Astfel, prin raportare la prevederile art. 21, alin. (4) din legea anterior evocată, în forma sa de la data introducerii acţiunii, se prevede că "în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor (...)", text imperativ ce stabileşte calitatea acestuia de unică entitate, la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, implicată în procesul de soluţionare a unei notificări.
Mai mult, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului Lugoj şi raportat la prevederile Legii nr. 215/2001 - republicată, modificată şi completată, legea administraţiei publice locale, care nu dispune că, consiliile locale sunt persoane juridice de drept public, ce implică şi capacitate juridică deplină, de drept privat. Consiliul local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiţie doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia şi nu sunt capete de cerere cu implicaţii patrimoniale.
B. Al doilea motiv pentru care au invocat admiterea acestei excepţii, are ca punct de plecare faptul că obiectul acestei cauze îl reprezintă un imobil ce a făcut parte din patrimoniul unei societăţi comerciale ce a fost privatizată, persoană juridică ce trebuia să soluţioneze notificarea formulată de reclamanţii din acest dosar şi care a fost transmisă acesteia, ca urmare a calităţii sale de unitate deţinătoare.
În acest context, se încalcă dispoziţia prevăzută la art. 21, alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data introducerii cererii de chemare în judecată), text imperativ ce instituie fără loc de interpretare categoria imobilelor pentru care soluţionarea notificării se face prin dispoziţia motivată a primarilor, precum şi cel de la art. 29 alin. (3), care stabileşte că instituţia abilitată să soluţioneze această notificare este cea care a realizat privatizarea.
Deşi toate cele dispuse de către curtea de apel, nu privesc în niciun fel pârâţii de rang 2, 3 şi 4, ca urmare a nesoluţionării excepţiei invocate s-a ajuns la o anomalie juridică, aceea că, deşi nu au nicio culpă procesuală suntem obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, deoarece instanţa a mai dispus şi "obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 2500 lei cheltuieli de judecată în apel", sintagmă care permite reclamanţilor să ne solicite această sumă, în baza solidarităţii obligaţiei de plată, deoarece şi noi în prezent avem calitatea de pârâţi, precum şi faptul că "menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile", care ne obligă la plata cheltuielilor de judecată în judecata din prima instanţă.
II. Privitor la soluţionarea pe fond a cauzei, apreciază că soluţia ce face obiectul prezentului recurs a fost dată cu aplicarea greşită a legii, şi anume nu a avut în vedere coordonatele impuse de legiuitor prin dispoziţiile speciale în materie, în ceea ce priveşte imobilele ce au făcut obiectul unei notificări şi care au fost anterior în patrimoniul unei societăţi ce a fost privatizată.
Astfel sunt aplicabile prevederile art. 29, care la alin. (1) dispune în mod imperativ că,pentru Imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate", prevedere care potrivit alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate".
Pentru această situaţie, legiuitorul a prevăzut în mod expres, la alin. (3) apartenent aceluiaşi articol că "în situaţia imobilelor prevăzute ta alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea".
Deşi există aceste prevederi legale imperative şi de strictă interpretare, instanţa de judecată nu a înţeles să facă aplicabilitatea lor, astfel că a emis o soluţie dată cu greşita aplicare a legii şi în absenţa Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care este continuatoarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
Mai mult, soluţia este nelegală şi sub aspectul că instanţa a soluţionat cererea, dispunând intabularea reclamanţilor ca proprietari, ca o consecinţă a anulării înstrăinărilor ulterioare etapei lichidării SC C. SA, fără să observe că în realitate nulitatea actelor de vânzare cumpărare conduce la consecinţa firească de întoarcere a imobilelor în patrimoniul societăţii comerciale, care a fost între timp radiată tocmai ca urmare a lichidării activului şi pasivului. În această situaţie s-ar fi impus şi anularea formelor de lichidare şi implicarea în cauză a instituţiei care a realizat privatizarea, deoarece aşa cum am menţionat prin anularea actelor de către instanţă, imobilul nu revine în proprietatea statului, ca asupra lui să poată dispune instanţa şi să-l restituie în natură.
Concluzionând asupra stării de fapt existente în această cauză, rezultă că imobilul în discuţie a ajuns în patrimoniul SC C. SA ca urmare a procesului de privatizare, că asupra acestuia a existat o notificare formulată de reclamanţi, ce potrivit legii speciale se impunea a fi soluţionată de unitatea deţinătoare, SC C. SA, sau în situaţia lichidării acesteia de către instituţia implicată în privatizare, prin acordarea de măsuri reparatorii, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedură la care instituţia recurentă nu are nicio implicare.
Având în vedere că înstrăinările acestor imobile au avut ca punct de plecare vânzarea silită ca urmare a încercării recuperării creanţelor de către reprezentanţii Ministerului de Finanţe, aceasta nu poate fi considerată o vânzare asupra căreia să opereze sancţiunea nulităţii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci fiind o înstrăinare făcută cu respectarea prevederilor legale în vigoare, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 45 alin. (2).
Plecând de la principiul apărării bunei credinţe, avut în vedere de legiuitor în ceea ce priveşte actele de înstrăinare, se poate observa că acesta îşi are aplicabilitatea şi în această cauză, deoarece toate actele întocmite în acest sens au fost realizate fără a exista intenţia de a scoate imobilul din patrimoniul unităţii deţinătoare, în vederea nesoluţionării notificării în favoarea reclamanţilor, notificare care dacă ar fi fost soluţionată de către SC C. SA, în termenul legal, s-ar fi finalizat cu acordarea de despăgubiri, soluţie legală care se impune a fi adoptată şi în prezent.
III. Nelegalitatea soluţiei instanţei de apel, derivă şi din faptul că instanţa a anulat actele de înstrăinare, fără să aibă în vedere cadrul legislativ de la momentul încheierii acestora, deoarece legalitatea unui act poate fi verificată doar prin raportare la elementele existente la momentul emiterii sale, acesta fiind un principiu esenţial în materie de drept, iar interdicţia prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - republicată, nu exista la data emiterii acestora.
Această interdicţie a fost reglementată de legiuitor doar ulterior, prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, astfel că nu putem considera un demers ca fiind nul, atâta timp cât actele de înstrăinare a imobilului au fost încheiate în perioada anilor 2002 - 2004, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data emiterii, iar textul legal invocat la care se face trimitere şi constituie temei al anulării acestora este emis în anul 2005.
Nulitatea este acea sancţiune de drept civil aplicată efectelor actului juridic încheiat cu încălcarea condiţiilor de validitate prevăzute de lege, respectiv a celor care nu respectă prevederile imperative ale legii, astfel că actul analizat trebuie raportat la textul legal în vigoare la data emiterii sale.
În acest context, reţinerea instanţei potrivit căreia aplicarea unei interdicţii instituite în anul 2005 pentru un act emise anterior, considerăm că este dată cu interpretarea greşită a principiului neretroactivităţii legii civile noi, care este acea regulă de drept potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
În consecinţă au cerut admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate şi respingerea apelului declarat de apelanţii reclamanţi.
Intimatul pârât L.I.N. a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursurilor, arătând că sentinţa era atacabilă cu recurs conform art. XXII alin. (1) şi art. XXVI raportate la art. XII din Legea nr. 202/2010, fără a avea vreo relevanţă calea de atac indicată în dispozitivul deciziei atacate.
Pe fondul recursurilor a solicitat respingerea acestora întrucât instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 cu privire la nulitatea tuturor actelor de înstrăinare efectuate după înregistrarea notificării, dispoziţiile referitoare la nulitatea pentru frauda la lege şi cele privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.
Înalta Curte a constatat nefondată excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimatul reclamant L.I.N. şi fondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursurilor, Înalta Curte a reţinut că hotărârea atacată cu prezentele recursuri a fost pronunţată în apel.
Potrivit art. 299 alin. (1) prima teză C. proc. civ. hotărârile date în apel sunt supuse recursului.
Recursurile de faţă sunt declarate împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionat un apel, astfel că recursurile sunt admisibile potrivit art. 299 alin. (1) prima teză C. proc. civ.
În realitate, prin excepţia invocată intimatul reclamant L.I.N. susţine că împotriva Sentinţei nr. 998PI din data de 07 mai 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, nu se putea exercita apel ci doar recurs, caz în care nu este vorba despre inadmisibilitatea prezentelor recursuri, ci eventual de nelegala alcătuire a instanţei, conform art. 304 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., calificare cu care intimatul pârât nu a fost de acord în şedinţa din 16 iunie 2015.
De altfel, susţinerea intimatului pârât nici nu era fondată, având în vedere că obiectul prezentului litigiu este reprezentat atât de cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului naţionalizat abuziv în perioada 1945 - 1989 pentru care reclamanţii au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (care ar urma sub aspectul căilor de atac prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010, în temeiul art. XXVI din aceeaşi Lege), dar şi cererea de constatare a nulităţii absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare, în soluţionarea căreia căile de atac sunt apel şi recurs, raportat la valoarea imobilului în cauză, aşa cum de altfel s-a procedat şi în ciclurile procesuale anterioare.
Or, în cazul în care o cerere de chemare în judecată are capete de cerere ce atrag căi de atac diferite împotriva hotărârilor pronunţate, de exemplu, apel şi recurs, şi, respectiv, recurs, dat fiind caracterul unitar al căilor de atac şi pentru buna administrare a justiţiei, căile de atac ce pot fi exercitate sunt cele corespunzătoare cererii în soluţionarea căreia este reglementată posibilitatea exercitării atât a apelului, cât şi a recursului.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimatul reclamant L.I.N.
Referitor la recursuri, având în vedere că prin acestea se susţin, în esenţă, aceleaşi motive, urmează a fi analizate împreună.
Aşa cum corect se susţine de către pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj, dispoziţiile art. 21 alin. (5) potrivit cărora "[s]ub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, sunt interzise înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea cu sarcini sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi" nu erau în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate se cere în cauză, fiind introduse prin pct. 50 al Titlului I al Legii nr. 247 din 19 iulie 2005.
Astfel, nu se poate reţine încălcarea acestei interdicţii de înstrăinare la data încheierii contractelor în cauză, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.
De altfel, în faţa primei instanţe de fond, la solicitarea instanţei de a preciza temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat la data de 1 aprilie 2009, prin notele de şedinţă depuse, că, referitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor, se impun a fi avute în vedere şi prevederile art. 948 C. civ. coroborate cu cele ale art. 966 şi 968 C. civ., dintre condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii lipsind cauza licită.
Prin motivarea în fapt a cererii de a se constata nulitatea absolută reclamanţii au invocat faptul că au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului, că Legea nr. 10/2001 acordă prevalenţă restituirii în natură, faţă de acordarea despăgubirilor şi că prin înstrăinarea imobilului s-ar fi fraudat legea şi implicit dreptul lor, prin imposibilitatea restituirii în natură.
În ceea ce priveşte imobilul în cauză este de reţinut, pe de o parte, că la data intrării în vigoare a legii imobilul se afla în proprietatea SC C. SA, societate comercială privatizată integral, la care statul nu era acţionar.
Pe de altă parte, imobilul a ieşit din patrimoniul acestei societăţi prin înstrăinare, prin aplicarea a două proceduri speciale, cea a falimentului şi cea a executării creanţelor bugetare, ca atare, la cererea creditorilor pentru recuperarea creanţelor.
Ulterior, o parte din cei care le-au dobândit prin licitaţie publică în cadrul acestor proceduri au înstrăinat părţile cumpărate.
Această situaţie de fapt nu este contestată de către reclamanţi.
Astfel, nu se poate susţine că prin înstrăinarea imobilului s-ar fi urmărit fraudarea Legii nr. 10/2001, scopul nefiind acela de a face inaplicabile prevederile referitoare la restituirea în natură, ci de a se recupera creanţele acestei societăţi.
Mai mult, SC C. SA, societate comercială privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu era unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neputând fi obligată la restituirea în natură a imobilului, şi ca atare, nu putea avea vreo obligaţie de a indisponibiliza un bun aflat în proprietatea sa în perioada necesară soluţionării notificării.
Nici susţinerea preluării imobilului fără titlu nu justifică faptul că reclamanţii ar avea dreptul la restituirea în natură a imobilului aflat în patrimoniul SC C. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că aceasta ar fi fost obligată să restituie în natură imobilul.
Prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005 (fostul art. 20), instituie, pe de o parte, obligativitatea de a restitui în natură imobilele - terenuri şi construcţii care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau, potrivit art. 21 alin. (2) din lege, în cazul când statul este asociat sau acţionar minoritar, valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului.
Prin art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 324/14.05.2003, legiuitorul a clarificat sintagma "orice altă persoană juridică", arătând că aceasta se referă la persoanele juridice de drept public.
Prevederile fostului art. 20, în prezent art. 21 au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 în sensul menţionării expres în primul alineat a sintagmei "orice altă persoană juridică de drept public" în loc de "orice altă persoană juridică" modificare ce a fost considerată constituţională prin Decizia nr. 638 din 14 iunie 2012 a Curţii constituţionale cu motivarea că şi în redactarea iniţială legiuitorul s-a referit tot la orice altă persoană juridică de drept public.
În această decizie se reţine că "Prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în prezenta cauză, au în vedere situaţia în care imobilul a cărui restituire se solicită se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept public sau al unei regii autonome, al unei societăţi ori companii naţionale sau al unei societăţi comerciale la care statul ori o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.
În această situaţie, legiuitorul condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau cel puţin valoarea acţiunilor ori părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, în cazul când este asociat sau acţionar minoritar. Aşadar, numai în această ipoteză legea impune obligativitatea restituirii în natură, iar în caz contrar, când valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mică decât valoarea bunului solicitat a fi restituit în natură, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent."
În ceea ce priveşte interpretarea art. 27 alin. (1), forma iniţială, din Legea nr. 10/2001 (în prezent art. 29 alin. (1), potrivit căruia "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.", se poate constata că acest articol introduce pe de o parte, o instituţie publică suplimentară în procedura de restituire prin echivalent a bunurilor care nu se mai regăseau la data intrării în vigoare a legii în proprietatea statului sau a unei societăţi comerciale la care statul era acţionar în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1), (2), dar şi obligativitatea aplicării în acest caz a altor modalităţi de restituire prin echivalent, decât cea a despăgubirilor băneşti.
Această ultimă distincţie a dispărut prin modificarea art. 27 alin. (1) prin art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 unde se reglementează dreptul şi în cazul acestor persoane la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente s-a reţinut că art. 29 alin. (1) este neconstituţional doar raportat la abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil", existentă anterior în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru cazul în care prin interpretarea acestei abrogări s-ar fi putut ajunge la respingerea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat fără titlu, care anterior acestei modificări ar fi fost posibilă, iar nu în integralitatea sa.
Prin aplicarea acestei decizii, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 urmează a avea următorul conţinut, "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate."
Aceasta nu înseamnă că în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită ar putea obţine restituirea în natură, în orice condiţii, atâta timp cât potrivit art. 21 societăţile comerciale integral privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu fac parte dintre unităţile deţinătoare în sensul legii, cărora să li se poată adresa notificări. Or, unităţile deţinătoare în sensul art. 21 nu puteau restitui bunuri pe care nu le aveau în proprietate la data intrării în vigoare a legii, fiind la acel moment proprietatea unei persoane de drept privat.
Persoana îndreptăţită ar fi putut obţine restituirea în natură a acestor bunuri doar în condiţiile întoarcerii lor în proprietatea statului ca urmare a admiterii unei acţiuni în nulitate formulată în condiţiile art. 46 (în prezent art. 45) din Legea nr. 10/2001, care se referă expres şi la actele juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare.
Această situaţie este valabilă, de altfel, şi în cazul imobilelor preluate cu titlu, premisa aplicării art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 fiind aceea ca imobilul să fie evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, deci să nu se fi admis o acţiune în nulitate formulată în condiţiile art. 46 (în prezent art. 45) din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, nu se poate reţine existenţa cauzei ilicite, la încheierea contractelor a căror nulitate se cere în cauză, şi astfel încheierea contractelor cu încălcarea art. 948 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 966 şi 968 C. civ.
Pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj au mai invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului, motiv de recurs care nu se mai impune a fi analizat, având în vedere că s-a considerat deja, conform celor reţinute anterior, nelegală dispoziţia din apel privind constatarea nulităţii contractelor, care a constituit premisa considerării întemeiat şi a capătului de cerere privind obligarea acestor părţi la restituirea în natură a imobilului.
Nu se poate aprecia că lipsa calităţii procesuale pasive ar viza şi soluţia dată de prima instanţă prin care a fost obligat Primarul Municipiului Lugoj să emită decizia prin care propune acordarea de măsuri compensatorii în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul sus descris, şi să înainteze întreaga documentaţie Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere că aceste pârâte nu au declarat apel împotriva sentinţei, pe de o parte, neputându-se crea o situaţie mai grea apelanţilor în propria cale de atac, iar pe de altă parte, neputându-se formula critici omisso medio împotriva acestui capăt de cerere admis de către prima instanţă, acelaşi gen de critici fiind şi cele legate de cheltuielile de judecată la care au fost obligaţi de către prima instanţă de fond.
În ceea ce priveşte criticile privind excepţia prescripţiei formulării capetelor de cerere privind nulitatea contractelor în cauză, invocate de către trei dintre recurenţi, aceasta a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 325 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara într-un ciclu procesual anterior. În considerentele acesteia s-a reţinut că actele juridice de înstrăinare a căror nulitate absolută o invocă şi o solicită reclamanţii sunt toate încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar acţiunea în nulitatea acestor acte nu se prescrie în termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi că, de altfel, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dreptul comun, invocând frauda la lege ca motiv de nulitate, acţiunea fiind imprescriptibilă.
Aceste considerente nu mai pot fi repuse în discuţie dat fiind caracterul irevocabil al acelei decizii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica decizia atacată în sensul că, în temeiul art. 296 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A. împotriva Sentinţei nr. 998PI din data de 07 mai 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimatul reclamant L.I.N.
Admite recursurile declarate de pârâta C.D., de pârâtul BNP G.S., de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş (fosta Administraţie a Finanţelor Publice Lugoj) şi de pârâţii Primarul municipiului Lugoj şi Consiliul local Lugoj împotriva Deciziei nr. 29 din data de 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Modifică decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii L.I.N. şi L.I.M.A. împotriva Sentinţei nr. 998PI din data de 07 mai 2014 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1716/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1892/2015. Civil → |
|---|
