ICCJ. Decizia nr. 1784/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1784/2015
Dosar nr. 4925/33/2005**
Şedinţa publică din 23 septembrie 2015
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la 10 septembrie 2003, pe rolul Tribunalului Cluj, R.C. şi Y.A. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu O. Huedin prin P. şi C.L.O. Huedin, modificarea în întregime a dispoziţiei nr. 492 din 14 iulie 2003 emisă de P.H. şi, pe cale de consecinţă, restituirea în natură a imobilului situat în Huedin, judeţul Cluj către reclamanţi, în calitate de moştenitori ai proprietarilor D.F. şi S., decedaţi în Holocaust, precum şi intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cote egale de ½ în cartea funciară care va fi identificată.
Tribunalul Cluj, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 615 din 6 aprilie 2005, a admis acţiunea civilă înaintată de reclamanţi împotriva pârâtului P.O. Huedin din cadrul P. Huedin şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 492 din 14 iulie 2003 şi l-a obligat pe pârât să se pronunţe, prin dispoziţie, asupra măsurilor reparatorii solicitate de reclamanţi pentru imobilul situat în Huedin, Piaţa Unirii, având în vedere concluziile de evaluare a experţilor C.G. şi P.A. A respins acţiunea reclamanţilor împotriva pârâtului C.L.O. Huedin. L-a obligat pe pârâtul P.O. Huedin să plătească reclamanţilor suma de 13.625.000 lei.
S-a constatat că soluţia de respingere a notificării prin dispoziţia nr. 492/2003, cu motivarea nedovedirii dreptului de proprietate, respectiv nedepunerea actelor de proprietate tabulară în termenul considerat ca limită, este exagerată şi nedovedită, în condiţiile în care la dosarul instanţei s-au depus extrase de carte funciară cu numele şi prenumele antecesorilor reclamanţilor, care au însoţit şi notificarea. S-a constatat astfel că extrasul de CF nr. 661 Huedin nr. top.653 construcţie şi nr. top. 654 grădină sub nr. serial A + 15 şi A + 16, precum şi notarea naţionalizării în baza Decretului nr. 92/1950 de sub B 22 fac dovada susţinerilor reclamanţilor, respectivele notaţii nefiind străine nici pârâţilor care au încercat să dovedească că imobilul aparţine domeniului public al oraşului Huedin.
S-a reţinut că aceasta nu exclude aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (constatându-se că imobilul constituie sediul P.O. Huedin şi C.L.), iar la solicitarea reclamanţilor, instanţa a dispus efectuarea a două expertize de evaluare, atât a construcţiei cât şi a terenului.
Prin decizia nr. 75/ A din 21 februarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de P.O. Huedin şi P. Huedin împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins plângerea reclamanţilor împotriva dispoziţiei emise de primar. A menţinut dispoziţia de respingere a acţiunii faţă de C.L. Huedin. A respins apelul reclamanţilor împotriva aceleiaşi hotărâri.
Prin decizia nr. 1381 din 29 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut, în esenţă, că cel puţin unul din reclamanţi, R.C., a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001. În privinţa reclamantului Y.A., având în vedere pe de o parte, că aprecierea calităţii sale de persoană îndreptăţită s-a realizat în considerarea probelor insuficiente administrate până la acel moment şi, pe de altă parte, caracterul devolutiv al apelului, s-a reţinut ca la reluarea judecăţii să se ţină seama, în limitele principiului disponibilităţii, de posibilitatea completării probatoriului sub acest aspect.
Rejudecând, prin decizia nr. 64/ A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta R.C. şi de pârâtul P.O. Huedin împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamantul Y.A. A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei P.O. Huedin, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamanta R.C. în contradictoriu cu această pârâtă. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.C. împotriva pârâtului P. Huedin. A anulat în parte dispoziţia nr. 492 din 14 iulie 2003 emisă de primar în ceea ce priveşte respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de reclamanta R.C. A menţinut dispoziţia nr. 492 din 14 iulie 2003 în ceea ce priveşte respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de Y.A. A stabilit dreptul reclamantei R.C. la măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri băneşti, pentru imobilul situat în Huedin, Piaţa Unirii, înscris în CF nr. 661 Huedin nr. top. 476, constând din: „casă din piatră (102) nr. 245, 4 spaţii de locuit şi 2 spaţii pentru magazine şi curte în suprafaţă de 105 stjp.”( = 378 mp), la valoarea de 216 euro/mp construit, respectiv de 74,60 RON/mp teren, conform expertizelor pentru teren efectuate de expert C.G. şi pentru construcţie, efectuată de expert P.A., care fac parte integrantă din decizie. A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată. A respins, ca inadmisibil, apelul declarat de pârâta P.O. Huedin. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Y.A. împotriva aceleiaşi sentinţe. A obligat pe pârâtul P.O. Huedin la plata către reclamanta R.C. a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel, parţiale.
Prin decizia nr. 1087 din 4 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta R.C. şi de pârâtul P. Huedin împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor celor două părţi. A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei referitoare la respingerea apelurilor declarate de reclamantul Y.A. şi de pârâta P.O. Huedin.
S-a reţinut, în esenţă, că pentru clarificarea situaţiei reale a imobilului, care reprezintă sediul actual al primăriei, se impunea ca prin expertizele efectuate să fie evidenţiat şi evaluat atât corpul vechi de clădire ce a fost preluată abuziv, cât şi lucrările şi extinderile noi, cu explicitarea modalităţii în care au fost executate, pe verticală şi pe orizontală, în raport cu forma iniţială a imobilului, examinarea efectuându-se astfel prin raportare la art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând după casare, prin decizia nr. 247/ A din 11 februarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis în parte apelurile declarate de reclamanta R.C. şi de pârâtul P. Huedin împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtului şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 492/2003 emisă de primar în ceea ce priveşte respingerea notificării nr. 127/2001 formulată de R.C. A stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Huedin, Piaţa Unirii, înscris în CF 661 Huedin, nr. top.476 constând din casă din piatră (102) nr. 245, 4 spaţii de locuit şi 2 spaţii pentru magazine şi curte în suprafaţă de 105 stj. A compensat parţial cheltuielile de judecată privind onorariile avocaţiale achitate de părţi şi a obligat-o pe reclamantă la plata în favoarea pârâtului a sumei de 2000 lei onorariu avocaţial, precum şi la suma de 2600 onorariu expert.
S-a reţinut, pornind de la art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că în cazul de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 1087 din 4 martie 2013, a statuat că numai reclamanta R.C. are calitate procesuală activă pentru a solicita măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 şi, totodată, a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 (forma iniţială), în condiţiile în care trebuia să aplice dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte starea de fapt, s-a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că raporturile juridice nu sunt pe deplin lămurite, întrucât nu s-a clarificat situaţia imobilului în litigiu, impunându-se efectuarea unei noi expertize în construcţii, care să evidenţieze corpul vechi de clădire, preluat abuziv şi lucrările de extindere pe verticală sau orizontală.
În rejudecare, curtea de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în construcţii pentru a clarifica situaţia imobilului solicitat prin notificare. Prin raportul de expertiză efectuat de expert F.V. s-a stabilit că în Huedin, str. Horea judeţul Cluj au fost identificate două corpuri de clădire: corpul A şi corpul B. Corpul A în formă de L situat în corpul intersecţiei str. Horea cu Piaţa Unirii, imobilul fiind ocupat actualmente de primărie sub nr. top 652-2 şi acest corp de clădire nu constituie obiectul litigiului de faţă, dar în el se găsesc o parte din birourile şi încăperile ocupate de P. Huedin.
Corpul B situat cu intrare dinspre Piaţa Unirii, înscris pe nr. top 653 este o clădire de tip parter + etaj, cu fundaţii continue din beton şi piatră, structura de rezistenţă a parterului este realizată pe cadre de beton şi pereţi, diafragme din zidărie de cărămidă peste care se situează un planşeu alcătuit dintr-o placă de beton armat. Structura de rezistenţă a etajului este realizată din pereţi, diafragme din zidărie de cărămidă peste care se situează un planşeu de lemn şi acoperişul este realizat dintr-o şarpantă din lemn cu învelitoare din ţiglă. Acest corp este situat pe vechiul amplasament al construcţiei. A fost evaluat imobilul la cca. 130.000 euro, echivalentul a 574.000 lei.
Prin răspunsul la obiecţiunile formulate în cauză de către apelantul - pârât şi instanţă, expertul a învederat instanţei că actuala construcţie supraterană nu corespunde cu vechea clădire menţionată în cartea funciară, datorită stilului constructiv şi a materialelor de construcţie utilizate. Dacă imobilul preluat de la antecesorii reclamantei era o casă de piatră cu 4 spaţii de locuit şi 2 spaţii pentru magazine, în prezent imobilul este un corp parter + etaj cu o suprafaţă utilă de 165,68 mp parterul şi etaj cu 9 încăperi şi o suprafaţă utilă de 168,85 mp.
Verificându-se planul cadastral s-a constatat că vechea clădire preluată de S.R. avea o suprafaţă construită de cca. 170 mp, iar actuala construcţie are o suprafaţă construită de 204,61 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 409,22 mp.
În consecinţă, expertul a concluzionat că raportul dintre suprafaţa desfăşurată actuală şi cea iniţială este de 409,22/170, adică 2,407.
Totodată, s-a mai arătat că nu se poate identifica dacă mai există ceva din vechea clădire, deoarece posibilităţile de investigare sunt distructive, sunt necesare intervenţii de amploare pentru a evidenţia structura fundaţiilor, respectiv săpături, dezveliri de fundaţii, de zidărie şi betoane, carotări, penetrări şi încercări distructive care ar presupune un alt tip de expertizare.
S-a constatat că imobilul iniţial compus din 10 încăperi şi o zonă de acces a fost modificat şi etajat, dându-li-se încăperilor o altă compartimentare care să corespundă scopului în care imobilul este folosit în prezent. În prezent, nu mai poate fi identificată vechea construcţie, deoarece pe acel amplasament se află o nouă construcţie, edificată după demolarea sau extinderea fundaţiei iniţiale.
Ataşat la raportul de expertiză s-au depus şi fotografii ale imobilului în litigiu în forma existentă înainte de preluare, din care a rezultat, fără echivoc, că imobilul era o clădire edificată pe un singur nivel, situată între corpul A al primăriei de azi (menţionat în raportul de expertiză ca fiind o clădire parter + etaj) şi o altă clădire cu parter şi etaj, după cum a reieşit din fotografii.
În prezent pe amplasamentul pe care era edificat imobilul în litigiu există o construcţie parter + etaj, după cum a fost descris în raportul de expertiză şi cum a reieşit şi din fotografiile recente ale imobilului.
În cauză a fost administrată şi probaţiune testimonială, din depoziţia martorului rezultând că imobilul în litigiu a aparţinut numitului D., avea destinaţia de tipografie şi era o construcţie edificată pe un singur nivel, parter. Martorul a mai precizat că după ce a fost preluat imobilul de către S.R., construcţia a fost modificată şi extinsă, astfel încât corpul A al primăriei de azi a fost unit cu clădirea alăturată, rezultând corpul B al construcţiei de azi, compus din parter + etaj.
Prin urmare, curtea de apel a constatat că imobilul preluat de la antecesorii reclamantei a fost o construcţie pe un singur nivel, iar în prezent aceasta este parter + etaj, constatându-se totodată şi o dublare a suprafeţei utile faţă de imobilul preluat. Mai mult, în raportul de expertiză s-a constatat că, corpul B prezintă soluţii constructive diferite faţă de imobilul iniţial. Etajul a fost edificat pe verticală, iar aria noilor corpuri însumează peste 100 % din aria desfăşurată a construcţiei existente anterior preluării.
Curtea de apel a mai constatat că imobilul în litigiu a fost transformat, i-au fost adăugate corpuri de zidărie prin etajare, care reprezintă peste 100 % raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării. Mai mult, transformările imobilului au avut aşa o amploare încât vechea construcţie nu a mai putut fi identificată, neavând utilizare independentă încât să permită restituirea acelui corp în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a reţinut că reclamanta nu mai poate beneficia de restituirea în natură a imobilului, ci doar de măsuri reparatorii în echivalent, măsuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Reclamanta a solicitat prin apelul declarat ca măsurile reparatorii să fie stabilite de instanţă şi instanţa să determine cuantumul despăgubirilor în baza expertizelor efectuate.
Curtea de apel, aplicând decizia în interesul Legii nr. XX/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că este fondat primul motiv de apel invocat de reclamantă şi a stabilit îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii potrivit dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte a doua critică, respectiv ca instanţa să determine cuantumul despăgubirilor pe care reclamanta este îndreptăţită să le primească, curtea de apel a constatat că acest motiv de apel nu este fondat.
A reţinut că după soluţia de condamnare a României în cauza Atanasiu, legislaţia în materia măsurilor reparatorii acordate în echivalent s-a modificat, fiind adoptată Legea nr. 165/2013, care are dispoziţii tranzitorii, în sensul că măsurile prevăzute de această lege se aplică şi în cauzele care sunt pe rolul instanţei.
Prin urmare, fiind vorba de un raport juridic în desfăşurare, aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 1087 din 4 martie 2013, pronunţată în recurs în prezentul dosar, anterior casării, a aplicat dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
S-a constatat că apelul declarat de pârâtul P.O. Huedin are critici referitoare şi la lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei R.C. la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece aceasta nu ar fi făcut, în opinia apelantului, dovada calităţii de moştenitoare a proprietarilor tabulari.
Curtea de apel a reţinut că în etapele procesuale anterioare această problemă a fost soluţionată irevocabil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanta R.C. este moştenitoarea proprietarilor tabulari D.N. şi K.S., aşa încât nu a reanalizat şi aceste motive de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâtul P.O. Huedin, solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei reclamantei împotriva dispoziţiei nr. 492/2003.
A arătat, în esenţă, că reclamanta nu a depus în termen legal actele care dovedesc moştenirea, respectiv dreptul de proprietate, în susţinerea notificării, astfel încât este corectă soluţia de respingere adoptată prin dispoziţia contestată.
S-a prevalat de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, a căror interpretare a apreciat că fost corect şi legal realizată.
Faptul că în timp, pe parcursul judecării litigiului, pe rolul instanţelor de judecată au fost depuse de reclamantă, suplimentar, şi alte acte privitoare la dreptul de proprietate sau calitatea succesorală, recurentul l-a considerat ca nefiind de natură a suplini nedepunerea acestora odată cu notificarea, respectiv până la expirarea termenelor prelungite.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi cod.
Or, în speţă, recurentul, deşi a precizat formal că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat, recurentul nesusţinând în vreun fel nelegalitatea soluţiei din apel.
Se observă astfel că motivele de recurs privesc exclusiv consideraţii legate de nedepunerea în termenul legal, de către reclamantă, a actelor doveditoare (referitoare la moştenire, respectiv la dreptul de proprietate), în susţinerea notificării.
Se reţine, însă, că acest aspect, soluţionat anterior, nu a făcut obiectul deciziei pronunţate în apel, a cărei judecată a pornit de la cele statuate cu caracter obligatoriu prin decizia de casare nr. 1087/2013 a Înaltei Curţi, potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei, recurentul nu a înţeles să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, nesocotind existenţa judecăţii anterioare.
Eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, obiect al recursului constituindu-l respectiva decizie.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din acelaşi cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul P.O. Huedin împotriva deciziei nr. 247/ A din 11 februarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1751/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1786/2015. Civil → |
|---|
