ICCJ. Decizia nr. 1735/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1735/2015
Dosar nr. 332/44/2008*
Şedinţa publică din 30 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. 425/121/2006, reclamanta S.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.M. Tecuci, anularea dispoziţiei nr. 2061 din 30 mai 2006 emisă de pârât şi restituirea prin echivalent a imobilului situat în Tecuci strada Crişan.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia a cărei anulare o solicită, s-a dispus restituirea imobilului prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanta a considerat că dispoziţia este nelegală întrucât P. are posibilitatea reală de acordare a unei suprafeţe de teren în compensare în intravilanul M. Tecuci.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea dispoziţiei atacate, susţinând că, în prezent, P.M. Tecuci nu deţine terenuri pentru a fi incidentă măsura reparatorie a compensării.
Prin sentinţa civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, pentru următoarele considerente:.
Astfel, s-a reţinut că, deşi prin procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 încheiat de P.M. Tecuci, depus în copie la dosar s-a convenit, în acord cu mandatarul reclamantei, numitul T.N., acordarea de către C.L., către notificatoare, a unui teren în zona T.N., nici la momentul emiterii dispoziţiei contestate şi nici la momentul pronunţării hotărârii, P.M. Tecuci nu deţinea terenuri destinate compensării, motiv pentru care nu a fost primită solicitarea reclamantei în sensul acordării măsurii reparatorii a compensării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât nu s-a luat în considerare procesul-verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 prin care P.M. Tecuci s-a angajat să îi atribuie o suprafaţă de teren în compensare, în zona T.N.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că procedurile nu s-au finalizat din culpa reclamantei, care nu a perseverat în cererea ei astfel că, în prezent, P. nu mai deţine terenuri disponibile.
Prin decizia civilă nr. 210 din 16 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost admis apelul reclamantei, schimbată în tot sentinţa apelată în sensul admiterii acţiunii, anulată în parte dispoziţia contestată şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus restituirea către reclamantă, prin compensare a unei suprafeţe de 225 mp, teren situat în intravilanul M. Tecuci, zona T.N., conform procesului-verbal din 10 iunie 2004 întocmit de P.M. Tecuci.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin procesul-verbal din 10 iunie 2004, P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de compensare cu un alt teren, situat în zona T.N. şi, că nepunerea în executare a acestei oferte nu-i poate fi reproşată reclamantei, întrucât emiterea deciziei era de competenţa pârâtului şi nu a reclamantei. S-a mai reţinut că executarea ofertei poate avea loc în termenul de prescripţie de 3 ani aşa cum prevăd dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, că apărarea pârâtului în sensul că în prezent nu mai deţine terenuri care să poată fi atribuite în compensare, nu poate fi primită întrucât din anunţul nr. 28.111 din 09 februarie 2007 rezultă că acesta deţinea 170,46 ha teren rezervă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M. Tecuci iar, prin decizia civilă nr. 8371 din 12 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, a fost admis recursul, casată decizia Curţii de Apel Galaţi, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe,
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că, procesul - verbal prin care P.M. Tecuci i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a uimi teren în compensare, nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este suficientă pentru a justifica anularea dispoziţiei emise de P. cu consecinţa atribuirii generice a unui E. în compensare, neindividualizat decât prin indicarea suprafeţei şi a zonei, T.N., fără ca instanţa să dispună administrarea de probatorii de natură să lămurească realitatea disponibilului de teren intravilan deţinut în prezent de pârât.
Instanţa de control judiciar a mai reţinut că anunţul întocmit de P.M. Tecuci la 02 februarie 2007, depus în faza procesuală a apelului, la care a tăcut trimitere instanţa de apel, se referă la suprafaţa totală de 170,40 ha teren extravilan, ce constituie rezerva C.L. Tecuci pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, neavând legătură cu disponibilul de teren intravilan susceptibil de a fi acordat în compensare persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru administrarea de probatorii în măsură să stabilească dacă pârâta deţine sau nu teren intravilan disponibil pentru acordarea măsurii reparatorii a compensării.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 331/44/2008, întrucât pe parcursul judecării apelului a intervenit decesul reclamantei, în cauză au fost introduşi moştenitorii acesteia, S.V. şi Ţ.C.
Prin decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul reclamantei, continuat de moştenitorii acesteia, fiind schimbată în tot sentinţa civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, a fost admisă contestaţia, modificată în parte dispoziţia contestată, dispunându-se restituirea prin compensare a suprafeţei de 1729 mp teren situată în Tecuci, strada Tecuciul Nou, conform listei anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M. Tecuci.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut ca, in rejudecarea apelului, P.M. Tecuci, a oferit moştenitorilor defunctei reclamante S.T. (decedată la 25 februarie 2008) respectiv un teren situat în tarlaua 66 Zona Satul Nou - Criviţeni (adresa nr. 58658/135 din 28 aprilie 2009), că aceştia au refuzat oferta, motivat de faptul că terenul oferit este în extravilan, solicitând în continuare acordarea terenului menţionat în procesul verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004.
Terenul oferit de P.M. Tecuci, în extravilan, în suprafaţă de 6,36 ha, este situat în tarlaua 66 şi are categoria de folosinţă arabil, conform adresei nr. 822004 din 30 octombrie 2009 .
Faţă de refuzul constant al moştenitorilor reclamantei, P.M. Tecuci, la insistenţele acestora şi în urma formulării unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci împotriva P.M. Tecuci, a revenit cu o nouă ofertă, prin adresa nr. 50675 din 7 ianuarie 2010 (listă anexă cuprinzând terenurile aparţinând domeniului public şi privat al municipiului, aflate în administrarea C.L., neocupate de construcţii şi care nu fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune sau transmitere în folosinţă la data de 22 decembrie 2009).
Moştenitorii reclamantei, prin mandatar Ţ.N., au optat pentru acordarea în compensare a terenului situat la poziţia 23 din lista anexă, situat în str. Tecuciul Nou, în suprafaţă de 1729 m.p., teren pe care instanţa de apel l-a atribuit acestora în compensare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P. M. Tecuci, iar prin decizia civilă nr. 5576 din 27 octombrie 2010 Î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului, a casat decizia civilă nr. 39 din 04 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că în mod eronat instanţa de apel a acordat în compensare întreaga suprafaţă cuprinsă la poziţia 23 din lista anexă depusă de Primărie, respectiv de 1729 mp în condiţiile în care, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanta solicitase restituirea unui teren de doar 225 mp, prin compensare cu o suprafaţă situată pe un alt amplasament, în intravilan, iar în cauză nu au fost administrate niciun fel probatorii pe baza cărora să se poată stabili echivalenţa suprafeţei restituite, cu cea solicitată prin notificare.
De asemenea, s-a reţinut că, în adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 emisă de P.M. Tecuci, s-a specificat în mod expres că terenurile cuprinse în lista anexă nu lac parte din rezerva aflată la dispoziţia comisiei locale de aplicare a legilor proprietăţii, dar, cu toate acestea, instanţa de apel a dispus atribuirea către moştenitorii reclamantei, a unui teren din listă, ignorând menţiunile P., luând în considerare doar opţiunea solicitanţilor.
Instanţa de casare a constatat că, prin acordarea în compensare a acestui teren, pornind de la opţiunea reclamanţilor, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile primei decizii de casare prin care s-a dispus administrarea de probatorii care să stabilească în mod concret dacă pârâtul deţine sau nu teren intravilan disponibil pentru acordare în compensare.
S-a dispus, astfel, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se administra probe pe baza cărora să se stabilească în mod concret dacă terenurile cuprinse în lista anexă, pot fi acordate în compensare şi, să se procedeze la echivalarea suprafeţei de teren solicitate prin notificare, cu cea din lista anexă în vederea realizării unei juste şi echitabile reparaţii.
În rejudecare, apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Galaţi, la data de 20 ianuarie 2011, sub nr. 332/44/2008*.
Având în vedere motivul pentru care reclamanta a înţeles să atace cu apel sentinţa civilă nr. 1898 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Galaţi, respectiv atribuirea unui teren în compensare, pentru imobilul ce a aparţinut autorilor săi şi care nu mai poate fi restituit în natură, ţinând cont şi de dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare, dat fiind şi intervalul de timp scurs de la momentul la care P.M. Tecuci a comunicat ultimele relaţii cu privire la terenurile disponibile ce ar putea fi atribuite în compensare în procedura Legii nr. 10/2002, instanţa de apel a solicitat pârâtului o listă actualizată a acestor terenuri.
Prin adresa nr. 68.117 din 22 februarie 2011, P.M. Tecuci a comunicat că la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu se află suprafeţe de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci. S-a precizat că există o rezervă de 170,46 ha teren, situată, însă, în extravilan, că dispoziţiile exprese ale Legii nr. 10/2001 permit acordarea în compensare doar a unor terenuri situate în intravilanul localităţilor, aflate la dispoziţia, sau în rezerva Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, motiv pentru care suprafaţa susmenţionată nu poate face obiectul compensării.
În partea finală a adresei mai sus menţionate, se precizează, totuşi, că din această suprafaţă, în urma efectuării parităţii, Comisia a stabilit că ar putea fi atribuită în compensare, suprafaţa de 6,36 ha teren situată în Tarlaua 66.
La termenul din 23 martie 2011, reclamanţii au depus la dosar adresa nr. 50.675 din 07 ianuarie 2010 (depusă şi în ciclul procesual anterior), solicitând ca, din lista anexă la această adresă, să le fie atribuită suprafaţa de 1729 mp teren situat în strada Tecuciul Nou.
Urmare acestei cereri, instanţa de apel a solicitat relaţii de la pârât cu privire la regimul juridic al terenului respectiv, Primăria comunicând, prin adresa nr. 80.296 din 14 iunie 2011, că terenul se află în domeniul privat al municipiului Tecuci, însă nu se află în lista cu terenurile disponibile a fi acordate în compensare şi aflate la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
La 21 septembrie 2011, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării apelului, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galaţi, care a avut ca obiect „refuz soluţionare cerere”, pornit la iniţiativa reclamanţilor din prezenta cauză.
Urmare a recursului declarat de pârât împotriva încheierii de suspendare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 5580 din 21 septembrie 2012, a dispus continuarea judecăţii, reţinând că nu există legătură între calea de atac a apelului şi cauza ce formează obiectul dosarului nr. 5051/121/2011 al Tribunalului Galaţi.
După reluarea judecăţii, la termenul din 06 februarie 2013, reclamanţii au revenit cu solicitarea de a li se atribui terenul din strada Tecuciul Nou, situaţie faţă de care, dată fiind şi perioada lungă de timp scursă de la momentul depunerii la dosar a ultimei liste cu terenurile disponibile ce pot fi acordate în compensare, instanţa de apel a solicitat P.M. Tecuci o listă actualizată precum şi precizări legate de situaţia juridică actuală a terenului din strada Tecuciul Nou.
Cu adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanţei faptul că nu există terenuri în intravilanul M. Tecuci puse la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pentru terenul din strada Tecuciul Nou, există două acte de proprietate, atât în favoarea
M. Tecuci cât şi a unei persoane private, urmând ca regimul juridic al terenului să fie clarificat conform prevederilor legale. Cu adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P. a comunicat şi numele persoanei ce are în proprietate terenul de la adresa mai sus menţionată, respectiv E.R., precum şi copia actelor de proprietate invocate.
Faţă de această situaţie, la termenul din 08 mai 2013, reclamanţii şi-au reconsiderat poziţia, în sensul că au solicitat să li se atribuie în compensare alte terenuri, respectiv cele aflate Ia poziţiile 1 şi 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 aflat la dosarul nr. 332/44/2008 (al doilea ciclu procesual).
Faţă de vechimea considerabilă a adresei respective în raport cu momentul la care a fost formulată această solicitare (mai mult de trei ani), instanţa de apel a apreciat ca fiind necesară solicitarea unei liste actualizate privind terenurile disponibile a fi acordate în compensare.
Cu adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, P. a comunicat o listă cu 12 terenuri aflate la dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. La acest moment, în cauză a intervenit decesul numitei Ţ.C. şi, apoi, al fiicei acesteia B. R., motiv pentru care au fost introduşi moştenitorii acestora respectiv Ţ.N. şi B.D.Şt. minor prin reprezentant legal B.A.S.
Cum, la termenul de judecată din 19 februarie 2014 cadrul procesual a fost definitivat, instanţa a solicitat moştenitorilor reclamantei, prin avocat să îşi exprime opţiunea cu privire la atribuirea în compensare a unui teren din ultima listă actualizată depusă de pârât la dosar.
Astfel, reprezentantul reclamanţilor a precizat că toate terenurile indicate de pârât se află, de fapt, în extravilanul municipiului Tecuci şi că ele nu satisfac pretenţiile părţilor pe care le reprezintă, solicitând ca P. să comunice lista terenurilor disponibile din intravilanul municipiului.
Instanţa de apel a încuviinţat cererea şi, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013 modificată, intrată în vigoare pe parcursul soluţionării apelului şi ale cărei dispoziţii se aplică şi proceselor aflate în curs de judecată, a solicitat P. să depună la dosar lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare.
Cu adresa nr. 8997/ PJ din 17 martie 2014, P. a comunicat că lista terenurilor ce pot fi oferite în compensare este aceeaşi cu cea din dala de 28 mai 2013. A mai menţionat că, urmare a modificărilor intervenite la Legea nr. 165/2013, termenul de finalizare a procedurii de identificare şi aprobare a listei cu terenurile ce pot fi oferite în compensare a fost prelungit, procedura fiind, încă, în derulare.
Reclamanţii prin apărător au insistat însă în atribuirea în compensare a unui teren din intravilanul municipiului Tecuci, exprimându-şi îndoiala eu privire la veridicitatea relaţiilor furnizate de pârât. Au susţinut că deţin în municipiul Tecuci atât teren în concesiune cât şi cu chirie, de la P., teren pe care au construit un magazin, astfel că au solicitat ca acest teren să le fie acordat în compensare întrucât acest teren aparţine domeniului privat al municipiului,
Prin decizia civilă nr. 41 din 31 martie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a constatat ca apelul reclamantei, continuat de moştenitorii acesteia, este nefondat pentru următoarele considerente:
Singura nemulţumire a reclamantei este legată de refuzul P.M. Tecuci, de a-i atribui un teren în compensare pentru terenul în suprafaţă de 225 mp ce a aparţinut autorilor săi şi care nu mai poate fi restituit în natură.
Sub un prim aspect, instanţa de apel a constatat că actul normativ în raport de care pretenţiile reclamantei trebuie analizate este Legea nr. 165/2013 întrucât, potrivit art. 4 din aceasta, „dispoziţiile prezentei legi se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi”, prin urmare şi cauzei de faţă, înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 17 iulie 2006 şi nesoluţionată, încă.
S-a reţinut că în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este reluat principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, însă alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013.
În speţă, reţine instanţa de apel în mod constant, reclamanta a solicitat atribuirea unui teren în compensare.
Iniţial, în primele două cicluri procesuale, reclamanta a insistat în atribuirea în compensare a terenului propus de pârât prin procesul-verbal clin 10 iunie 2004.
În condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că procesul-verbal prin care P. i-a făcut reclamantei oferta de atribuire a unui teren în compensare nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate, nu constituie titlu executoriu, astfel că, încheierea lui la nivelul anului 2004 nu este suficientă pentru a justifica anularea dispoziţiei emise de P. cu consecinţa atribuirii, cu titlu generic, a unui teren în compensare şi a dat indicaţii exprese instanţei de rejudecare de a administra probe pe baza cărora să stabilească în mod concret dacă P.M. Tecuci are la dispoziţie terenuri ce pot fi acordate în compensare, reclamanta şi-a reconsiderat poziţia, renunţând ia opţiunea pentru acest teren,
Raportat la îndrumările instanţei de control judiciar, în timpul procesului, în toate ciclurile procesuale pe care cauza le-a parcurs ulterior, instanţa de apel a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri, în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare reclamantei.
Aşa cum rezultă din corespondenţa purtată cu P.M. Tecuci, practic, nici la acest moment şi nici altă dată pe parcursul celor aproape 8 ani cât a durat litigiul, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 nu a avut la dispoziţie terenuri intravilane care să poată fi date în compensare. Singurele terenuri ce au putut fi oferite de pârât au fost cele din extravilanul localităţii pe care, însă, nici reclamanta, şi nici moştenitorii acesteia, nu le-au acceptat.
Terenul din strada Tecuciul Nou, pentru care reclamanta şi-a exprimat preferinţa nu poate face obiectul compensării, întrucât situaţia juridică a acestuia este incertă, din actele depuse de pârât la dosar rezultând că pentru acesta există două titluri de proprietate valabile, unui ai P.M. Tecuci, altul al unei persoane fizice, astfel că nu se poate pune problema atribuirii în compensare. De altfel, reclamanţii nici nu au mai insistat, în final, în atribuirea acestuia.
Instanţa de apel a reţinut că nici solicitarea reclamanţilor de a li se atribui terenurile ce figurau la poziţiile 1 şi 21 în tabelul anexă la adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 nu poate fi primită întrucât la data formulării acestei cereri, 08 mai 2013, tabelul respectiv era, în mod evident, depăşit, trecuseră trei ani de la data depunerii lui la dosar, într-un ciclu procesual anterior, situaţie confirmată de P.M. Tecuci care a depus la dosar, la solicitarea instanţei de apel, lista actualizată a terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, Moştenitorii reclamantei nu au fost de acord cu atribuirea niciunuia dintre aceste terenuri, susţinând că sunt terenuri extravilane, situate la 5-6 km de oraş.
Cât priveşte solicitarea de a se atribui reclamanţilor în compensare, în procedura Legii nr. 10/2001, terenuri pe care aceştia le deţin pe raza municipiului Tecuci cu act de concesiune sau de închiriere, instanţa de apel a constatat că aceasta este vădit neîntemeiată întrucât, pe de o parte, nu a existat o ofertă în acest sens din partea P., în sensul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, regimul juridic al unor astfel de terenuri este, în mod evident, altul decât cei al terenurilor ce pot face obiectul compensării la Legea nr. 10/2001,
Raportat la această situaţie precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dat fiind refuzul reclamanţilor a li se acorda în compensare unul din terenurile oferite de pârâtă din lista cuprinsă în adresa nr. 14427/ PJ din 28 mai 2013, instanţa de apel a constatat că, practic, la acest moment, nu există posibilitatea reală a schimbării modalităţii de despăgubire a reclamanţilor, propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile Titlului Vll din Legea nr. 247/2005, stabilită prin dispoziţia emisă de P. şi menţinută de instanţa de fond prin sentinţa apelată, fiind singura măsură reparatorie de care aceştia pot beneficia.
Este adevărat că, Legea nr. 165/2013, în vigoare la acest moment, prevede că singurele măsuri reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau măsura compensării prin puncte, prevăzută în capitolul III din Legea nr. 165/2013 instanţa a apreciat, însă, că, în condiţiile în care compensarea cu alte bunuri nu este posibilă, nu poate dispune nici compensarea prin puncte întrucât s-ar crea o situaţie mai grea reclamanţilor în propria lor cale de atac.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii Ţ. N., S.V. şi B.D.Şt. minor prin reprezentant legal B.A.S.
Întrucât cererea de recurs a fost semnată doar de reclamanţii Ţ.N., S.V., reclamantul B.D.Şt. minor prin reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului), a fost citat cu menţiunea semnării cererii sub sancţiunea nulităţii ei în condiţiile art. 3021 C. proc. civ.
Criticile aduse de reclamanţi hotărârii instanţei de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
Astfel, reclamanţii susţin că în fapt, au fost deposedaţi abuziv de imobilul casă şi teren aferent situat în str. Crişan, localitatea Tecuci, judeţul Galaţi, ce a fost achiziţionat şi edificat de antecesorii lor, că ar fi preferat să se restituie amplasamentul confiscat abuziv, însă casa a fost demolată, iar pe teren a fost edificată P. municipiului Tecuci.
Reclamanţii au mai învederat că, la 2 ani după depunerea notificării, P.M. Tecuci le-a oferit în compensare o suprafaţă de teren situat pe str. Tecuciul Nou conform procesului verbal nr. 18128 din 10 iunie 2004 şi, că nu se poate reţine culpa lor în ceea ce priveşte faptul că nu au fost puşi în posesia terenului ce face obiectul procesului verbal sus menţionat, în condiţiile în care au solicitat efectuarea măsurătorilor şi respectiv punerea în posesie şi eliberarea actului de proprietate. O dovadă a amânării, dar şi a relei credinţe a pârâtului este tardivitatea cu care a fost eliberată Dispoziţia Primarului 30 mai 2006 cu atât mai mult cu cât terenul acordat în 2004 este liber de sarcini.
Pentru a dovedi că municipiul Tecuci are terenuri în domeniul privat, disponibile, ce pot ii acordate în compensare reclamanţii au anexat la recurs un Plan urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I. care face dovada sectorizării fostei unităţi militare 01589 în vederea realizării unor obiective şi, că din lecturarea P.U.Z.U.-LUI se poate observa suprafaţa existentă este de 232.200 m.p. din care 204.866 m .p. aparţin municipiului Tecuci. Se mai susţine că în acea zonă au apărut şi o serie de străzi noi; str. Mitropolit Miron Cristea, str. Regele Ferdinand, str. Regina Măria, aleea Spiru Haret, str. Miron Costin, străzi care au fost sectorizate pentru vânzarea/concesionarea terenurilor în vederea construirii de locuinţe.
Examinând hotărârea instanţei de ape! prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul dedus judecăţii vizează anularea dispoziţiei nr. 2061 din 30 mai 2006 emisă de pârât prin care s-a dispus restituirea imobilului din Tecuci str. Crişan prin echivalent în sensul acordării de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care reclamantă a susţinut că dispoziţia este nelegală întrucât pârâtul are posibilitatea reală de acordare a măsurii reparatorii în compensare cu o altă suprafaţă de teren echivalentă în intravilanul municipiului Tecuci,
Este real că, potrivit art. l alin. (2) şi art. 26 alin. (1) Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii, ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale, care prevăd şi regimul de stabilire şi plată a despăgubirii aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
Ca atare, este de reţinut că, sensul legii în reglementarea măsurilor reparatorii este acela de a restitui imobilele preluate abuziv în natură şi, în caz contrar prin echivalent. Faţă de gama măsurilor reparatorii stabilite prin dispoziţiile legale sus evocate, este de observat că şi prin dispoziţiile art. 26 alin. (1) al aceleiaşi legi s-a statuat ordinea în care operează măsurile reparatorii, respectiv restituirea în natură, acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Astfel, măsurile reparatorii prevăzute de dispoziţiile legale mai sus evocate, se află într-o succesiune determinată de ordinea incidenţei lor, partea nefiind lăsată în puterea entităţii notificate în a identifica modalitatea de reparare prin echivalent, ci în raport de absenţa modalităţilor de reparare stabilite de dispoziţiile legale sus evocate.
Prin stabilirea priorităţii masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite, vizate de textul legii speciale, legiuitorul a urmărit respectarea exigenţelor impuse de art. 1 din Protocol 1 Adiţional la C.E.D.O.L.F., ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este (în acord cu aceste exigenţe), o justă şi echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptăţite. De altfel, în asigurarea îndeplinirii acestei cerinţe, dispoziţiile alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, prevăd expres şi imperativ obligaţia ca pârâtul să afişeze lunar tabelul bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare.
Este real că, acordarea de bunuri în compensare este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Din perspectiva celor expuse, este de reţinut că instanţa de apel în rejudecare, ţinând seama de statuările şi recomandările din decizia de casare nr. 5576 din 27 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a făcut demersuri pentru identificarea de terenuri în intravilanul municipiului Tecuci, aflate la dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, care să poată fi acordate în compensare, însă atât din adresa nr. 50675 din 07 ianuarie 2010 cât şi din adresa nr. 4071/R/PJ din 01 martie 2013, emise de P.M. Tecuci, rezultă faptul că nu au existat terenuri intravilane ia dispoziţia Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 care să poată fi date în compensare şi, că singurele terenuri ce au putut fi oferite au fost terenuri din extravilanul localităţii pe care, însă, nici reclamanta şi nici moştenitorii acesteia nu le-au acceptat.
În ceea ce priveşte terenul din strada Tecuciul Nou solicitat de reclamanţi, este de observat că prin adresa nr. 7780/R/PJ din 26 martie 2013, P.M. Tecuci a comunicat instanţei că acesta se aibă în proprietatea lui E.R., fiind depuse şi actele în temeiul cărora a fost dobândit acest teren.
Cum, la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu au existat terenuri intravilane în vederea acordării măsurii reparatorii a compensării, nu pot fi primite nici susţinerile reclamanţilor în ce priveşte existenţa unor terenuri disponibile şi susceptibile de a fi acordate în compensare, terenuri evidenţiate în Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) întocmit de B.I., anexat la cererea de recurs.
Din perspectiva celor expuse, criticile aduse hotărârii instanţei de apel sunt nefondate şi, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor Ţ.N. şi S.V. urmează a fi respins ca nefondat.
Cum, cererea de recurs formulată în numele reclamantului B. D.Şt. (minor) nu a fost semnată, în cauză a fost citat reprezentantul legal B.A.S., cu menţiunea semnării ei sub sancţiunea nulităţii.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii şi semnătura titularului cererii, care poate fi a recurentului personal, a reprezentantului legal ori a mandatarului acestuia. Lipsa semnăturii poate fi acoperită în tot cursul judecării recursului.
În acest sens prin decizia nr. XXXIX din 7 mai 2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite (publicată în M. Of., nr. 833/05.12.2007) s-a statuat că: „dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. d), raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii. Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
În ipoteza unei coparticipări procesuale, declaraţia de recurs trebuie semnată de toţi recurenţii.
Cum, cererea de recurs a fost formulată şi în manele reclamantului minor B.D.Şt. fără a fi semnată de reprezentantul său legal B.A.S. (tatăl minorului) instanţa a acordat mai multe termene de judecată în vederea semnării cererii de recurs, fiind citat reprezentantul legal al minorului reclamant cu menţiunea de a semna cererea de recurs sub sancţiunea nulităţii acesteia. Or, în condiţiile în care cererea de recurs nu a fost semnată de reprezentantul legal al reclamantului minor, în temeiul art. 3021 C. proc. civ., urmează a se constata că cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Şt. este nulă.
Recurenţii au indicat în cererea de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., însă doar formal în condiţiile în care nu au fost dezvoltate critici în acest sens, motiv pentru care aceste critici nu pot fi examinate.
Din perspectiva celor expuse nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamanţilor Ţ.N. şi S.V. urmează a fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 3021 C. proc. civ., urmează a se constata nulă cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Şt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Ţ.N. şi S.V. împotriva deciziei nr. 41/ A din 31 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Constată nulă cererea de recurs formulată în numele reclamantului B.D.Şt. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1788/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1747/2015. Civil → |
|---|
