ICCJ. Decizia nr. 2161/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2161/2015
Dosar nr. 1393/1/2015
Şedinţa publică din 13 octombrie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare, constatată următoarele:
Prin Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de T.V. de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între Decizia nr. 245 din 20 mai 2014 şi Decizia nr. 4 din 3 ianuarie 2012, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că prin Sentinţa nr. 2.462 din 1 iulie 2011, Judecătoria Târgovişte a admis, în parte, cererea de chemare în judecată a reclamantului, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2500 mp teren arabil pe raza comunei Voineşti, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului T.V. asupra terenului de 2045 mp pe raza comunei Voineşti şi a terenului de 9000 mp vegetaţie forestieră pe raza comunei Voineşti.
Totodată, a obligat comisia locală la punerea în posesie asupra terenului de 2045 mp pe amplasamentul arătat, teren aflat în administrarea S.C.P.P. Voineşti, a obligat comisia locală să facă reclamantului o ofertă a unui alt amplasament disponibil pentru terenurile necesare retrocedării suprafeţei de 9000 mp vegetaţie forestieră.
De asemenea, a obligat comisia locală la întocmirea documentaţiei necesare eliberării titlului de proprietate, iar comisia judeţeană la emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor evidenţiate mai sus.
Curtea a reţinut că prin prima hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, recursul D.S. Dâmboviţa împotriva Sentinţei civile menţionate nr. 2462/2011, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele-pârâte Comisia Locală Voineşti de aplicare a Legii fondului funciar, Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voineşti şi Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi cu intimata-intervenientă în interesul recurentei-pârâte Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voineşti, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "G.I.Ş.".
A admis recursul Comisiei locale Voineşti de aplicare a Legii fondului funciar şi Staţiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voineşti împotriva Sentinţei civile nr. 2.462 pronunţată la data de 1 iulie 2011 de către Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5450/315/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T.V., cu intimatele-pârâte D.S. Dâmboviţa şi Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi cu intimata-intervenientă în interesul recurentei pârâte Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voineşti, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "G.I.Ş.". A admis cererea de intervenţie formulată de Academia de Ştiinţe Agricole "G.I.Ş." în interesul recurentei-pârâte Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voineşti.
A modificat, în parte, hotărârea atacată în sensul ca pentru suprafaţa de 2045 mp teren, reconstituirea nu se va face în perimetrul S.C.D.P. Voineşti, ci, eventual, pe terenurile aflate în evidenţa A.D.S. ori prin despăgubiri.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin a doua hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva Sentinţei civile nr. 4.252 pronunţată la data de 13 noiembrie 2013 de către Judecătoria Târgovişte, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul comunei Voineşti, Comisia locală Voineşti pentru aplicarea Legii fondului funciar, Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi D.S. Dâmboviţa, menţinând hotărârea recurată.
S-a constatat astfel, că prin Sentinţa nr. 4.252 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Târgovişte a respins, ca inadmisibile, cererile reclamantului referitoare la terenurile de 2500 mp, teren agricol şi 5000 mp teren vegetaţie forestieră.
De asemenea, a respins, pe fond, toate celelalte cereri de obligare a primarului la plata penalităţilor pentru neîndeplinirea obligaţiei de punere în posesie cu privire la terenul de 9000 mp vegetaţie forestieră, de obligare a Comisiei locale de punere în posesie în T.6. T.62, P.4. P.4010/1 pe suprafaţa de teren de 2045 mp, de obligare a Comisiei locale de punere în posesia terenului de 9000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M., de obligare a D.S. Dâmboviţa să pună la dispoziţia Comisiei locale terenul de 9000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M.
În calitate de instanţă competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., curtea a reţinut că este chemată să verifice dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat.
Or, curtea a observat ca între cele două pricini nu există identitate de obiect, de cauză, dar nici identitate de părţi.
Astfel, în ceea ce priveşte obiectul cauzei, în primul litigiu au fost menţinute dispoziţiile referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2045 mp şi 9000 mp, dar nu pe un anumit amplasament, iar în cel de-al doilea litigiu, au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie pe fond, toate cererile reclamantului, motiv pentru care s-a constatat nu există în speţă dispoziţii potrivnice, situaţie în care nu există niciun motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul T.V., arătând că posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac este prevăzută de art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 879 din 25 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a constatat nul recursul declarat de revizuent împotriva Deciziei nr. 97 din 29 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că recurentul nu a susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, limitându-se a susţine că instanţa nu a ţinut seama de actele din dosar, precum şi de înscrisurile depuse şi nu a dat dovadă de rolul activ cerut de art. 129 C. proc. civ. însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind nesocotirea de către instanţa care a pronunţat decizia atacată a unor prevederi legale, instanţa de recurs a constatat că acestea nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context, Curtea de Apel Ploieşti, procedând la verificarea hotărârilor indicate de revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de articolul menţionat.
Prin urmare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul Curţii de Apel Ploieşti.
Drept urmare, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 304 C. proc. civ., instanţa de recurs a constatat nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale, constatând că nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare T.V., invocând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 317 alin. (2) şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivare, contestatorul a arătat că recursul a fost respins fără a fi judecat în fond, motivul cererii de revizuire fiind autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, precum şi contrarietatea acestei hotărâri judecătoreşti cu Decizia nr. 245 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa. Referitor la fondul pricinii, contestatorul a arătat că solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de regimul comunist de la antecesorii săi, pe vechiul amplasament, conform raportului de expertiză.
Intimata D.S. Dâmboviţa a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, ce va fi analizată cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ.:
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Hotărârile irevocabile pot fi atacate pentru motivele arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Alin. (2) al art. 317 prevede că, contestaţia poate îl primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul când acestea au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
În ceea ce priveşte acest motiv invocat ca temei de drept al contestaţiei în anulare, Înalta Curte constatată că, contestatorul T.V. nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în textul legal enunţat.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condiţiile strict reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ. şi nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în aceste dispoziţii legale.
Art. 318 C. proc. civ. dispune că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, criticile formulate de contestator se referă la modalitatea de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., precum şi la fondul cauzei, ce priveşte cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate şi de punere în posesie asupra terenurilor indicate prin acţiune.
De asemenea, contestatorul este nemulţumit că nu au fost analizate pe fond motivele de recurs formulate împotriva deciziei prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire.
Prin Decizia nr. 879 din 25 martie 2015, instanţa de recurs a constatat nulitatea recursului declarat de revizuentul T.V., reţinând pe larg în istoricul cauzei considerentele pentru care prin Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, procedând la verificarea hotărârilor indicate de revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi, drept urmare, că nu există niciun motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri.
În continuare, instanţa de recurs a reţinut motivele pentru care criticile din recurs nu pot fi analizate pe fond, având în vedere că recurentul nu a susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, făcând referire la probatoriul de la dosar şi la prevederi legale ce nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Cum recurentul-revizuent ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să arate în concret pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul Curţii de Apel Ploieşti, instanţa de recurs a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. - care obligă părţile să argumenteze în fapt şi în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind supusă sancţiunii nulităţii în aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Contestatorul invocă respingerea recursului fără a fi judecat în fond, însă soluţia de constatare a nulităţii recursului s-a datorat neinvocării unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate, care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Drept urmare, nu se poate reţine că "dezlegarea dată" este rezultatul unei greşeli materiale sau că există omisiune de pronunţare pe motivele de recurs, în sensul dispoziţiilor prevăzute art. 318 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege invocate, contestaţia în anulare fiind inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.V. împotriva Deciziei nr. 879 din data de 25 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2158/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2108/2015. Civil → |
|---|
