ICCJ. Decizia nr. 2210/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2210/2015
Dosar nr. 3291/93/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 3291/93/2012 la 20 decembrie 2012, reclamanţii C.V., C.T., D.M.D. şi D.R.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri în cuantum de 404.454,26 euro în echivalentul în RON la data plăţii, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza H.G.R. 381/2009 completată prin H.G.R. 953 din 28 septembrie 2011, precum şi prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea terenului rămas.
Reclamanţii au arătat că prin actele normative menţionate a fost declanşată procedura exproprierii pentru imobilele proprietatea lor, deţinută în cota indiviza de 1/2 din suprafaţa de 748 mp situată în oraşul V., identificat cadastral cu nr. T1/2/3, că din această suprafaţă a fost expropriată cca de 365 mp, pentru care le-a fost notificată Hotărârea nr. 54 din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 a C.N.A.D.N.R. cu propunerea de despăgubire în cuantum de 10.039,86 RON, faţă de care nu şi-au exprimat acordul pentru că nu acoperă integral prejudiciul creat.
Prin Sentinţa civilă nr. 3162 din 13 octombrie 2014 Tribunalul Ilfov a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta la plata sumei de 61.984 euro, în echivalent RON, la cursul BNR de la data efectuării plăţii, reprezentând despăgubiri cuvenite ca urmare a exproprierii terenului în suprafaţa de 365 mp situat în V., jud. Ilfov, identificat cadastral cu nr. T1/2, conform raportului de expertiză refăcut la 2 iulie 2034 şi pe care l-a omologat în cauză şi, a respins acţiunea pentru rest, cu obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 7.737 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 4.513,5 RON onorariu de expert şi 3.224 RON, onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, prima instanţă a reţinut, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C1 din 9 decembrie 2004, reclamanţii, au dobândit în indiviziune şi în cote egale suprafaţa de 6366,04 mp teren situat în V., jud. Ilfov, tarla 25/2, parcela 447/25, având un drum de acces de 4 mp.
Din cuprinsul adresei din 30 aprilie 2013 emisă de Primăria V. a rezultat că terenul în suprafaţă de 6366,04 mp, număr cadastral T1/2 a făcut obiectul aprobării privind scoaterea definitivă din circuitul agricol din 11 noiembrie 2004, fiind trecut în intravilanul localităţii urmare a aprobării documentaţiei de urbanism de tip PUG prin H.C.L. nr. 50/2004
În cursul procedurilor de expropriere desfăşurate în anul 2008, terenul reclamanţilor a fost dezmembrat în trei loturi, după cum urmează: lotul cu numărul cadastral T1/2/1 în suprafaţă de 3457 mp; lotul cu numărul cadastral T1/2/2 în suprafaţă de 2161 mp; lotul cu numărul cadastral T12/3 în suprafaţă de 748 mp.
Conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 17 iunie 2008 s-a aprobat exproprierea şi s-a dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafaţă de 2161 mp cu numărul cadastral T1/2/2 (lotul 2).
Conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 s-a aprobat exproprierea şi s-a dispus acordarea de despăgubiri aferente pentru terenul în suprafaţă de 365 mp cu numărul cadastral nr. T1/2/3.
În ce priveşte presupusa expropriere de fapt, tribunalul a analizat situaţia reclamanţilor prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a reţinut că într-un domeniu atât de complex şi dificil ca amenajarea teritoriului, statele contractante se bucură, potrivit practicii Curţii, de o largă marjă de apreciere în conducerea politicii lor urbanistice (Housing Association of War Disabled et Victims of War of Attica şi alţii c. Greciei, Elia Srl c. Italiei nr. 37710/97, CEDH 2001-IX), astfel că prin notarea intenţiei de expropriere în cartea funciară a avut loc o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamanţilor, ingerinţă ce era prevăzută de lege şi care corespundea exigenţelor de interes general (trasarea culoarului autostrăzii Bucureşti - Ploieşti).
Revenindu-i situaţia de a verifica dacă, în cazul de faţă, a existat o ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamanţilor şi dacă echilibrul dorit a fost respectat într-o manieră compatibilă cu dreptul acestora la respectarea bunurilor (Saliba c. Malta nr. 4251/02, 8 noiembrie 2005, Housing Association of War Disabled et Victims of War of Attica şi alţii c. Greciei), tribunalul a reţinut că din cuprinsul extrasului de carte funciară, a rezultat că pârâta a înscris intenţia de expropriere asupra suprafeţei de teren de 365 mp în cartea funciară a imobilului la data de 16 octombrie 2008, ceea ce a avut ca efect restrângerea într-o oarecare măsură a dreptului de dispoziţie al reclamanţilor asupra terenului în cauză.
Reclamanţii au invocat exproprierea de fapt numai cu ocazia concluziilor pe fond şi prin notele scrise depuse la dosar, în vreme ce prin acţiunea introductivă au solicitat exclusiv determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite prin raportare la preţul oferit în anul 2008, preţ ce li s-a părut a fi just, invocând dispoziţiile Legii nr. 255/2010.
Având în vedere că prin susţinerile prezentate cu ocazia concluziilor de fond reclamaţii tind la o completare şi modificare a acţiunii, ce puteau fi făcute cel târziu până la prima zi de înfăţişare, tribunalul a apreciat că susţinerile privind exproprierea de fapt nu pot fi analizate.
Faţă de temeiul juridic al cererii reclamanţilor de acordare a unei juste despăgubiri pentru terenurile expropriate, tribunalul a reţinut, incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în concordanţă cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa acesteia, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligaţia legală atât în sarcina instanţei, cât şi în sarcina experţilor de a ţine seama de preţul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de acelaşi fel, cu aceleaşi caracteristici) în zona respectivă, la data efectuării raportului de expertiză. Solicitarea reclamanţilor de acordare a despăgubirilor la nivelul celor stabilite pentru terenurile expropriate în anul 2008 fiind respinsă ca lipsită de fundament.
În ce priveşte cuantumul despăgubirii, tribunalul a reţinut concluziile expertizei tehnice efectuată de experţii tehnici judiciari I.A., S.F. şi P.E. pe care a omologat-o, reţinând astfel că valoarea terenului supus exproprierii este la data efectuării raportului de expertiză, de 130 euro/mp, respectiv în cuantum de 47.450 euro.
În ce priveşte prejudiciul cauzat prin expropriere, cuantificat în mod separat pentru suprafaţa afectată de zona de protecţie a autostrăzii, potrivii art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 şi separat pentru suprafaţa rămasă neexpropriată, a reţinut că acesta este cert, că terenul în suprafaţă de 165,71 mp afectat de zona de protecţie a autostrăzii (suprafaţa situată între autostradă şi limita de protecţie de 50 m măsurată de la marginea autostrăzii) este afectată de restricţiile prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 43/1997.
În ce priveşte suprafaţa de 216,75 mp rămasă neexpropriată, tribunalul a reţinut că, faţă de forma acesteia şi faţă de restricţiile aferente vecinătăţii cu autostrada, acesta a suferit o depreciere a valorii de circulaţie, estimată de experţi la 27,30 euro/mp şi a apreciat că solicitarea reclamanţilor de estimare a prejudiciului cauzat prin depreciere la 100% din valoarea terenului nu poate fi primită, având în vedere că acest teren a rămas în proprietatea reclamanţilor şi este construibil, iar obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a acestui teren ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, ce ar dobândi în patrimoniu atât contravaloarea integrală a terenului cât şi terenul în sine, ceea ce nu poale fi primit, fiind incompatibil cu principiul "justei'' despăgubiri stabilit prin Legea nr. 255/2010.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 29 octombrie 2014 au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâtul, apeluri care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 10 noiembrie 2014, iar prin Decizia nr. 32 din 29 ianuarie 2015 au fost respinse, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Principalul argument adus de apelanţi - argument care nu se regăseşte în cuprinsul acţiunii introductive, al cărei obiect este clar circumscris cadrului legal, decurgând din prevederile Legii nr. 255/2010 - este acela că prin exproprierea iniţială s-a produs şi o expropriere în fapt a suprafeţei de 365 mp, ce face obiectul Hotărârii nr. 54 din 8 octombrie 2012, hotărâre contestată în speţă, invocându-se în acest sens înscrierile din cartea funciară privitoare la sarcini, de unde rezultă că "la data de 16 octombrie 2008 se notează faptul că imobilul în suprafaţă de 365 mp este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004 în favoarea C.N.A.D.N.R."
Răspunzând şi criticilor formulate de apelantul-pârât cu privire la inexistenţa unei exproprieri de fapt, s-a constatat că în mod corect, prima instanţă, având în vedere limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată care nu a fost modificată până la finalizarea cercetării judecătoreşti, s-a remarcat că reclamanţii au invocat exproprierea de fapt, numai cu ocazia concluziilor pe fond şi prin notele scrise depuse la dosar, prin care se tinde la o completare şi modificare a acţiunii, ce putea fi făcută cel târziu pana la prima zi de înfăţişare.
Chiar dacă tribunalul, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului a examinat înscrierea intenţiei de expropriere asupra suprafeţei de teren de 365 mp în cartea funciară a imobilului la 16 octombrie 2008, reţinând o atare ingerinţă încă din anul 2008, instanţa de apel a constatat că aceste statuări ale primei instanţe trebuie înlăturate, întrucât excedează limitelor procesuale trasate de reclamanţi, conform art. 112 din C. proc. civ. şi nu poate face obiectul analizei instanţei de apel, în conformitate cu prevederile art. 294 din acelaşi C. proc. civ.
Referitor la cuantumul despăgubirii stabilite pe baza expertizei întocmite în faţa primei instanţe, s-a respins critica apelantului-pârât vizând nerespectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, reţinând că raportul de expertiză omologat de tribunal a fost întocmit - ca urmare a dispoziţiei instanţei de refacere a lucrării iniţiale, de la termenul de judecată din data de 7 mai 2012 - pe baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate aflate la dosar, cuprinzând tranzacţii a unor imobile de acelaşi fel, apreciate ca atare de către experţii desemnaţi în comisie. S-a ajuns astfel la un preţ estimat de 130 euro/mp, fiind folosite în acest sens şi comparabile de la momentul exproprierii (contractul din anul 2012), iar împotriva acestui raport de expertiză refăcut nu s-au formulat obiecţiuni, părţile neînţelegând să formuleze obiecţiuni nici împotriva concluziilor raportului de expertiză tehnică topografică prin care s-a identificat suprafaţa de teren rămasă neexpropriată.
În ceea ce priveşte despăgubirile acordate de tribunal pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, s-au constatat nefondate criticile ambelor părţi apelante. Astfel, s-a considerat că tribunalul a stabilit în mod legal acest prejudiciu, raportându-se la concluziile experţilor în acord cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997, distinct pentru suprafaţa afectată de zona de protecţie a autostrăzii şi pentru suprafaţa rămasa neexpropriată, reţinând că terenul în suprafaţă de 165,71 mp afectat de zona de protecţie a autostrăzii este afectată de restricţiile prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 43/1997, situaţie în care în mod judicios s-a hotărât că restricţiile aduse utilizării terenului reprezintă un prejudiciu cert adus proprietarului, prejudiciu ce poate fi şi trebuie să fie reparat, conform legii.
Susţinerile apelantului-pârât privind constatările nelegale ale expertului, nu au fost primite, având în vedere lipsa oricăror obiecţiuni împotriva raportului depus în faţa primei instanţe, cu atât mai mult cu cât partea a avut şi posibilitatea complinirii probatoriului administrat în faţa primei instanţe în faza devolutivă a apelului, dar nu a înţeles să solicite o nouă probă cu expertiză topografică.
Cu privire la suprafaţa de 216,75 mp rămasă neexpropriată, ce a suferit o depreciere a valorii de circulaţie, (estimată de experţi la 27,30 euro/mp), dar nu şi o depreciere ce poate determina o estimare a prejudiciului în sensul dorit de apelanţii-reclamanţi, pretenţiile acestora de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a terenului fiind corect respinse, întrucât ar determina o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor, proprietari ai suprafeţei de teren în discuţie.
În privinţa pretenţiei de calculare a prejudiciului prin raportare la despăgubirea acordată în anul 2008, critica a fost respinsă, întrucât, aşa cum s-a arătat, s-a reţinut deja caracterul nefondat al susţinerii similare cu prilejul analizării criticilor aduse modului de stabilire a despăgubirii pentru terenul expropriat şi s-a constatat că valoarea despăgubirii stabilită în prima instanţă este rezonabilă şi echitabilă.
1. Împotriva Deciziei civile nr. 32 din 29 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au declarat recurs reclamanţii C.V., C.T., D.M.D. şi D.R.C. prin care au solicitat, în principal, obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 411.003,56 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală a terenului în suprafaţă de 365 mp şi prejudiciul cauzat prin expropriere constând în contravaloarea suprafeţei de teren ramase neexpropriate ( 383mp) în cuantum de 210.447,01 euro.
În subsidiar, au solicitat într-o primă variantă, obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 261.986,22 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, constând în suma de 200.556,55 euro valoarea reală a terenului în suprafaţă de 365 mp şi prejudiciul cauzat prin expropriere constând în devalorizarea suprafeţei de teren ramase neexpropriate (383 mp) în cuantum de 61.429,19 euro. În a doua variantă au solicitat obligarea la plata unei despăgubiri în valoare totală de 97.240 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, constând în suma de 47.450 euro valoarea reală a terenului expropriat în suprafaţă de 365 mp şi prejudiciul constând în contravaloarea terenului rămas în suprafaţa de 383 mp, adică 49.790 euro, obligarea pârâtei-intimate, la plata cheltuielilor de judecată.
Consideră că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 112 şi 294 C. proc. civ., faţă de faptul că prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea de despăgubiri calculate prin raportare la nivelul anului 2008, tocmai având în vedere exproprierea de fapt, întrucât valoarea despăgubirilor solicitate trebuia calculată la preţui de 549,47 euro/mp, stabilit şi acordat de C.N.A.N.D.R. încă din anul 2008, considerând astfel că încălcarea dreptului de proprietate asupra terenului supus exproprierii a avut loc încă din anul 2008.
Arată că prin exproprierea din 2008, din terenul în suprafaţă de 6366 mp cu nr. cadastral T1/2, au fost expropriaţi 2161 mp pentru care a primit despăgubiri şi s-au format două loturi de 3457 mp pe latura vestică şi 748 mp pe latura estică.
Din cei 748 mp a fost expropriată suprafaţa de 365 mp, rămânând suprafaţa de 383 mp cu dimensiuni de 4 m lăţime şi 96 m lungime, coordonate ce fac imposibilă folosirea acestei fâşii de teren, motiv pentru care solicită un preţ/mp egal cu cel din 2008 sau la nivelul evaluării din anul 2014 (130 euro/mp).
Invocând dispoziţiile constituţionale şi pe cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arată că este vorba de o expropriere de fapt atunci când proprietarul nu-şi poate exercita oricare dintre atributele dreptului de proprietate (Cauza Sporrong et Lorroth c. Suediei 1982), iar pentru restabilirea echilibrului între privat şi public, în cauza de faţă, trebuie să se facă plata despăgubirilor în mod drept şi prealabil, ceea ce înseamnă acordarea acestora la momentul deposedării.
Referindu-se la prejudiciu, susţin că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 au fost greşit aplicate pentru suprafaţa rămasă în urma exproprierii, întrucât se impunea plata în cotă de 100% şi eventual exproprierea şi a acestei suprafeţe de teren.
În privinţa variantei secundare a prejudiciului, solicitată, în cuantum de 61.429,67 euro, arată că s-a avut în vedere preţul de 549,47 euro/mp, acordat în anul 2008, la prima expropriere, calculat pentru zonele afectate de restricţiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997, respectiv, diminuarea cu 40% pentru zona de siguranţă - 165,71 mp şi cu 21 % pentru zona de restricţii - 216,75 mp.
În privinţa variantei prin care solicită acordarea unor despăgubiri în valoare de 97.240 euro, arată că pentru calculul acestora trebuie să se aibă în vedere preţul de 130 euro/mp. stabilit prin raportul de expertiză întocmit de experţi I.A. şi S.F. care au avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare ce priveau terenuri din categoria intravilan, curţi construcţii şi nu terenuri agricole.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs şi părând Statul Român prin C.N.A.D.N.R. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei apelate şi trimiterea dosarului spre rejudecare către aceeaşi instanţă în vederea efectuării unei noi expertize tehnice evaluatorii, indicând drept temei legal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor şi ale art. 16 şi 17 din O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecţie a autostrăzii.
Astfel, cu privire la valoarea reală a imobilului susţine că instanţa de judecată trebuia se facă aplicarea dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 cu privire la data calculării despăgubirilor, faţă de decizia Curţii Constituţionale, pronunţate la data de 26 mai 2015, aspect faţă de care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea efectuării unei noi expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor la momentul exproprierii.
Referindu-se la valoarea despăgubirilor stabilită de instanţa de fond şi validată de cea de apel, arată că aceasta nu a fost calculată prin raportare la imobile "de acelaşi fel" cu cel expropriat, deşi la data exproprierii, terenul în cauză avea categoria de folosinţă arabil, comisia de experţi a considerat acest teren ca fiind teren curţi - construcţii, situaţie care a condus la stabilirea unei valori net superioare.
Consideră nelegală valoarea prejudiciului calculată pentru imposibilitatea de folosire a terenului încadrat în zona de protecţie a autostrăzii, restricţii impuse de O.G. nr. 43/1997, întrucât s-a validat un prejudiciu plecând de la premisa că terenul rămas neexpropriat ar fi avut categoria de folosinţă curţi - construcţii, or, la momentul exproprierii (noiembrie 2011). partea rămasă neexpropriată a avut categoria de folosinţă de teren arabil, fapt ce nu permitea edificarea de construcţii sau practicarea comerţului ambulant. Notarea în cartea funciară a schimbării destinaţiei şi categoriei de folosinţă a terenului din extravilan arabil în intravilan curţi - construcţii a avut loc la data de 7 iunie 2012, ulterior datei de 28 noiembrie 2011 când a avut loc exproprierea.
Valoarea prejudiciului pentru suprafaţa de 216,75 mp rămasă neexpropriată a fost stabilită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, pe de o parte, au fost avute în vedere oferte de vânzare şi pe de altă parte, reclamanţii nu au adus nicio dovadă în susţinerea pretenţiilor formulate.
Analizând recursurile declarate de părţi, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temei invocat atât de reclamanţi cât şi de pârâtă, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, ambele recursuri, pentru considerentele următoare:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 8 octombrie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 s-a dispus exproprierea şi s-a aprobat acordarea de despăgubiri în cuantum de 19.039,86 RON pentru terenul în suprafaţă de 365 mp, situat în localitatea V., Judeţul Ilfov, nr. cadastral T1/1 aparţinând reclamanţilor C.T., C.V., D.M.D. şi D.R.C. Titularii cererii de acordare a despăgubirilor nu au fost de acord cu despăgubirea acordată pentru suprafaţa expropriată chemând în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R., în condiţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de experţii I.A. şi S.F., s-a stabilit o valoare reală a terenului expropriat în suprafaţă de 365 mp de 47.450 euro, respectiv 208.054 RON, calculat la un preţ de 130 euro/mp, şi un prejudiciu cauzat de restricţia impusă de autostradă de 52,00 euro/mp pentru suprafaţa de 165,71 mp şi de 27,30 euro/mp aferent suprafeţei de 216,75 mp pentru defavorizarea condiţiilor de construcţie a terenului rămas.
Instanţa de fond a omologat raportul de expertiză şi a respins solicitarea reclamanţilor de estimare a prejudiciului cauzat prin depreciere de 100% din valoarea terenului, obligând pârâta la plata sumei de 61.984 euro în echivalent RON la cursul BNR de la data efectuării plăţii cu titlu de despăgubiri, urmare exproprierii terenului în suprafaţă de 365 mp, iar instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, reclamanţii susţin greşita aplicare a dispoziţiilor art. 112 şi 294 C. proc. civ., faţă de nereţinerea exproprierii de fapt şi a art. 24 din Legea nr. 33/1994 în raport de suprafaţa rămasă în urma exproprierii, faţă de care consideră că se impunea plata în cotă de 100% şi eventual exproprierea şi a acestei suprafeţe de teren.
În raport de acelaşi temei legal, pârâta consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la criteriile legale de stabilire a despăgubirilor şi ale art. 16 şi 17 din O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecţie a autostrăzii. Astfel, în raport de Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale consideră că trebuia să se ia în calcul preţul de la momentul exproprierii, respectiv, noiembrie 2011, şi că nu s-au avut în vedere imobile de acelaşi fel cu cel expropriat în cauză fiind vorba în realitate de un teren arabil, iar pentru suprafaţa rămasă neexpropriată, valoarea prejudiciului a fost stabilita cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât au fost avute în vedere oferte de vânzare şi nu s-au dovedit susţinerile reclamanţilor.
Se observă, din verificările asupra actelor şi lucrărilor din dosar, că raportul de expertiză tehnică de evaluare refăcut, depus la instanţa de fond, la termenul de la 2 iulie 2014 a avut ca obiectiv identificarea şi stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor şi a unui eventual prejudiciu, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii raportându-se la contracte de vânzare-cumpărare datate noiembrie 2010, ianuarie 2012 şi aprilie 2013, ce vizează suprafeţe de teren similare cu cele din cauză. În raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a arătat că a fost abordată metoda comparaţiilor de piaţă prin metoda comparaţiilor directe interpretate statistic, reţinând o valoare reală calculată la un preţ de 130 euro/mp, estimat la data de 1 iulie 2014, pentru suprafaţa de 365 mp, şi valoarea unui prejudiciu de 27,30 euro/mp.
În cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică topografică ce a avut ca obiect identificarea şi determinarea suprafeţei de teren rămasă neexpropriată, în raport de dispoziţiile O.G. 43/1997 privitoare la zona de protecţie a autostrăzii.
Cu privire la cele două rapoarte de expertiză se constată că părţile nu au avut obiecţiuni de formulat, procedând astfel la achiesarea concluziilor cuprinse în raport.
Prin urmare, critica formulata în legătură cu greşita aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a art. 16 şi 17 din O.G. 43/1997 nu va fi analizată, întrucât părţile nu au formulat în faţa instanţei de fond obiecţiuni, aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de apel, în considerentele hotărârii recurate, la pag. 14, penultimul aliniat, astfel că aceste critici, nu pot fi valorificate direct în recurs, în condiţiile în care exista posibilitatea să se formuleze obiecţiuni la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, în cadrul cărora să se sesizeze instanţei de fond existenţa acestor deficienţe.
Este adevărat că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, s-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, însă, faţă de această decizie obligatorie pentru instanţe de la data publicării ei în M. Of., aşa cum prevede art. 147 alin. (4) din Constituţie, se constată că, instanţa de apel a menţinut raportul de expertiză refăcut, conform căruia valoarea terenului s-a calculat avându-se în vedere analiza tranzacţiilor de piaţă, respectiv cele trei contracte de vânzare-cumpărare cu date cuprinse între 2010 - 2013.
Faptul că niciuna din datele menţionate în cele trei contracte de vânzare-cumpărare, ce au constitut elemente de comparaţie în determinarea valorii, nu coincide cu data transferului dreptului de proprietate, nu poate conduce la excluderea acestora din analiza experţilor şi refacerea raportului de expertiză, putând fi acceptate elemente de comparaţie cu date apropiate celei de referinţă, în acest sens, rezultatul la care a ajuns comisia de experţi, se bazează pe aplicarea unei metode de determinare a preţului de tranzacţionare prevăzut de standardele internaţionale de evaluare, pornind de la aplicarea unor corecţii pentru toate comparabilele, având în vedere evoluţia pieţei imobiliare din perioada 2010 - prezent, iar valoarea astfel rezultată reprezintă preţul de piaţă real al terenului expropriat, instanţa de apel reţinând că s-a ajuns la un preţ de 130 euro/mp, folosind în acest sens şi comparabile de la momentul exproprierii (contractul din anul 2012).
În ceea ce priveşte critica cu privire la exproprierea de fapt, invocată în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, de dispoziţiile constituţionale şi de cele cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, faţă de care s-a susţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 112 şi 295 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel, în mod corect a respins cererea reclamanţilor cu privire la acest aspect, critica fiind vădit nefondată.
Astfel, aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare, prin cererea introductivă reclamanţii au contestat în condiţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 doar cuantumul despăgubirilor acordate, solicitarea constatării exproprierii de fapt fiind formulată prin concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, ceea ce reprezenta o completare şi o modificare a acţiunii introductive şi care conform art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare se poate realiza la prima zi de înfăţişare, când instanţa poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru propunerea de noi dovezi.
Or, critica formulată nu poate fi analizată, întrucât Legea nr. 255/2010, ca lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, nu prevede decât posibilitatea contestării despăgubirii, iar nu şi contestarea altor aspecte legate de transferul dreptului de proprietate către expropriator, în acest sens, este elocvent art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care prevede expres că nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, voinţa legiuitorului fiind evidentă în sensul că, singurul aspect contestabil de către expropriat, este cuantumul despăgubirii, sub cele două componente ale sale, stabilite prin Legea nr. 33/1994, anume: valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului (art. 26).
Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţi, respectiv, reclamanţii C.T., C.V., D.M.D. şi D.R.C. şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii C.T., C.V., D.M.D. şi D.R.C. şi de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva Deciziei nr. 32 din 29 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2211/2015. Civil → |
|---|
