ICCJ. Decizia nr. 2302/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2302/2015
Dosar nr. 406/99/2007**
Şedinţa publică din 22 octombrie 2015
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 162 din 21 aprilie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamanţii V.I. şi Ş.G.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1835 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, secţia civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii V.I. şi Ş.G.V. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar.
A anulat, în parte, Dispoziţia nr. 3499 din 04 decembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iaşi şi a obligat Municipiul Iaşi, prin Primar, să restituie reclamanţilor V.I. şi Ş.G.V. - în natură - suprafaţa totală de 1063 mp teren, situat în Iaşi, Şoseaua Nicolina nr. 79, din care suprafaţa de 498 mp, delimitată de punctele 212; 232; 234; 235; 220; 230; 231; 238; 237; 236; 212, ce face parte din Lotul nr. 3 din raportul de expertiză întocmit de expert M.V. şi suprafaţa de 565 mp, delimitată de punctele 200; 52; 129; 148; 130; 147; 155; 117; 156; 116; 200, ce face parte din Lotul nr. 11 din raportul de expertiză întocmit de expert M.V., raport care face parte integrantă din prezenta decizie.
A menţinut celelalte prevederi ale Dispoziţiei nr. 3499 din 04 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi.
A păstrat dispoziţia din sentinţa apelată, cu privire la respingerea acţiunii reclamanţilor în contradictoriu cu Municipiul Iaşi, prin Consiliul Local, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A respins cererea apelanţilor, vizând obligarea Municipiului Iaşi, prin Primar, de a oferi reclamanţilor bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilele preluate şi care nu pot fi restituite în natură şi emiterea unei dispoziţii cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a fi acordate reclamanţilor pentru imobilele preluate şi care nu pot fi restituite în natură.
A obligat pe pârâtul Municipiul Iaşi, prin Primar, să plătească reclamanţilor suma de 9221,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii V.I. şi Ş.G.V. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Iaşi, prin Consiliul Local al Municipiului Iaşi, şi Primarul Municipiului Iaşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să anuleze în parte Dispoziţia nr. 3499/2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi şi să dispună restituirea în natură a părţii de teren situat în Şoseaua Nicolina nr. 79, având o suprafaţă de 0,75 ha, preluată de la autorii lor, şi care poate fi restituită în natură.
Prin Decizia nr. 5333 din 19 noiembrie 2013, instanţa supremă, trasând limitele rejudecării cauzei de către instanţa de apel, a statuat, referitor la posibilitatea restituirii în natură a loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R. în faţa primei instanţe, reprezentând diferenţa dintre 1067 mp şi 341 mp, că a intervenit puterea de lucru judecat, atâta timp cât Decizia nr. 48/2010 a Curţii de Apel Iaşi nu a fost criticată sub acest aspect, în recursul soluţionat prin Decizia nr. 3719 din 6 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, instanţa de apel nu a procedat la o nouă verificare a situaţiei juridice a loturilor nr. 6,14,16,30 din expertiza efectuată de D.R., reprezentând diferenţa dintre 1067 mp şi 341 mp.
În ceea ce priveşte suprafeţele L21 = 22 mp; L22 = 66 mp; L25 = 187 mp, identificate în expertiza efectuată de D.R. în faţa primei instanţe, Curtea a notat că, deşi instanţa supremă a constatat că acestea însumează 341 mp din suprafaţa totală de 1067 mp, suprafaţa reală a acestor trei loturi este de 275 mp, suprafaţa reţinută de instanţa de recurs fiind mai mare, ca urmare a unei erori materiale, de calcul.
Curtea a observat că, potrivit expertizei tehnice efectuate în apel de către expert tehnic I.A.M. - expertiză la care niciuna dintre părţi nu a formulat obiecţiuni -, loturilor identificate în expertiza efectuată de D.R. le corespund loturile din expertiza M., după cum urmează: L21 = 22 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planşei nr. 1, suprafaţa care se suprapune fiind delimitată de punctele 403, 129, 404,405, 406, 407, 400, 401, 402, 403; L22 = 66 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planşei nr. 1, suprafaţa care se suprapune fiind delimitată de punctele 404, 411, 410, 409, 408, 407, 406, 405, 404, 411; L25 = 187 mp îi corespunde o parte a lotului 11 din expertiza M., conform Planşei nr. 1, suprafaţa care se suprapune fiind delimitată de punctele 411, 412, 413, 154, 155, 117, 408, 409, 410, 411.
Aceste loturi au fost identificate prin ambele expertize (efectuate de D.R. şi de V.M.) ca fiind libere de construcţii sau de lucrări de utilitate publică.
Raportat la situaţia juridică a suprafeţelor de teren şi la art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a apreciat că aceste trei loturi pot fi retrocedate în natură moştenitorilor vechilor proprietari, având în vedere şi că titlul de proprietate emis în beneficiul numitului M.P. pentru aceste terenuri a fost anulat, iar Municipiul Iaşi, prin primar, nu a formulat obiecţiuni la expertiza tehnică efectuate în cauză.
În ceea ce priveşte celelalte suprafeţe de teren ce au fost solicitate de către reclamanţii apelanţi, Curtea a apreciat că ele nu pot fi restituite în natură.
Astfel, suprafaţa de 191 mp teren identificată în planul de situaţie nr. 1 la raportul de expertiză M.V. constituie trotuar şi peron trepte, fiind destinată circulaţiei pietonale şi face legătura între Şoseaua Nicolina, Bulevardul Poitiers şi piaţa agroalimentară C., suprafaţa de 299 mp din acelaşi plan de situaţie are destinaţia de trotuar şi este destinată circulaţiei pietonale, asigurând accesul pietonal între Şoseaua Nicolina, blocurile de locuinţe şi piaţa agroalimentară C., suprafaţa de 82 mp reprezintă, conform expertului tehnic, canal deschis dalat pentru preluarea şi dirijarea apelor pluviale, cu rol de protecţie a Bulevardului Poitiers, iar suprafeţele de 12, 94 şi 32 mp identificate de expertul tehnic reprezintă spaţii verzi liniare, la marginea carosabilului, pe care sunt amplasaţi stâlpi electrici pentru iluminat public şi de susţinere a liniei electrice de tracţiune a troleibuzelor, iar suprafaţa de 25, 92 mp, identificată de expertul tehnic I.A.M. ca fiind suprafaţa notată cu 234 - 235 - 237 - 236 - 234 în raportul de expertiză M.V., constituie cale de acces dalată.
Raportat la art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, toate suprafeţele mai sus menţionate constituie amenajări de utilitate publică ale Municipiului Iaşi şi sunt exceptate de la restituirea în natură către reclamanţii apelanţi.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 411 mp, ocupată de ampriza infrastructurii căii de rulare a tramvaiului, Curtea a constatat că Municipiul Iaşi nu are calitatea de unitate deţinătoare a acesteia, deoarece conform raportului de expertiză tehnică M.V., aceasta se află în deţinerea Regiei Autonome de Transport Public, persoană juridică distinctă de unitatea administrativ-teritorială.
În ceea ce priveşte cererea apelanţilor de obligare a Municipiului Iaşi, prin Primar, de a le oferi bunuri sau servicii în compensare, ca măsură reparatorie prin echivalent pentru imobilele preluate şi care nu pot fi restituite în natură, şi emiterea unei dispoziţii cu privire la măsurile reparatorii ce urmează a le fi acordate pentru imobilele preluate şi care nu pot fi restituite în natură, Curtea a reţinut că Tribunalul Iaşi a omis să se pronunţe asupra acestei cereri.
Prin motivele de apel, V.I. şi Ş.G.V. au invocat omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra cererii completatoare, însă, potrivit art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis sa se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Raportat la acest text, Curtea a observat că omisiunea tribunalului de a se pronunţa asupra cererii completatoare a reclamanţilor apelanţi nu poate constitui motiv de apel, calea pe care fi invocată fiind numai aceea reglementată de textul mai sus indicat.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanţii au declarat recurs prin care au formulat, în esenţă, următoarele critici:
Prin decizia de casare, s-a stabilit că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere situaţia juridică a terenurilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/1991, dar şi evoluţia regimului lor juridic până la data soluţionării notificării potrivit Legii nr. 10/2001, moment în funcţie de care se apreciază dacă terenul este liber în înţelesul art. 11 alin. (3) raportat la art. 10 alin. (3) - (6) din Legea nr. 10/2001, iar nu prin raportare la destinaţia dată terenului prin proiectul care a stat la baza exproprierii efectuate în anul 1978.
Deşi instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, iar expertul I.A.M. a identificat doar două suprafeţe de teren afectate de amenajări de utilitate publică ori de servituţi legale - o suprafaţă de 271 mp ce face parte din Şoseaua Nicolina şi o suprafaţă de 1976 mp ce face parte din zona destinată Bulevardului Poitiers -, restul suprafeţelor nefiind afectate de amenajări de utilitate publică, instanţa de apel a adoptat o soluţie identică cu cea pronunţată în ciclul procesual anterior, pe baza raportului de expertiză întocmit de expertul M.V.
Astfel, deşi în privinţa suprafeţelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp şi 25,92 mp expertiza I. a confirmat că la momentul actual nu sunt afectate de amenajări de utilitate publică, instanţa de apel a adoptat o soluţie identică cu cea pronunţată în ciclul procesual anterior, în baza raportului de expertiză M.
Or, în analiza destinaţiei acestor suprafeţe expertul M. s-a raportat la afectaţiunea preconizată la momentul exproprierii, iar nu la destinaţia actuală a acestor suprafeţe de teren. Însă, acest aspect fusese reţinut şi de instanţa de casare, care a retrimis cauza spre rejudecare tocmai pentru a se administra probe suplimentare în vederea determinării situaţiei juridice a terenurilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi, respectiv a evoluţiei regimului lor juridic până la data soluţionării notificării potrivit Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel, în rejudecare, a făcut totală abstracţie de motivele casării hotărârii anterioare şi de dezlegările instanţei de recurs, şi a pronunţat o hotărâre dată cu încălcarea prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001.
În privinţa suprafeţelor de teren menţionate există deja dezlegări date de instanţe în sensul că acestea nu sunt de utilitate publică, motiv pentru care pot fi restituite în natură.
O altă critică vizează modul în care instanţa de apel a analizat cererea referitoare la terenul în suprafaţă de 411 mp, ce a constituit un rond de tramvai.
Se arată că instanţa de apel a reţinut că această suprafaţă de teren nu poate fi restituită pentru că municipiul Iaşi nu are calitate de unitate deţinătoare, ci terenul este deţinut de Regia Autonomă de Transport Public.
Instanţa nu putea să stabilească acest aspect numai pe baza unei simple afirmaţii a expertului M., ci trebuia să administreze dovezi sub acest aspect.
Pe de altă parte, nici prin Dispoziţia emisă de municipiul Iaşi în soluţionarea notificării, nici ulterior în cursul procesului, pârâtul nu a contestat faptul că ar avea calitatea de unitate deţinătoare, ci a soluţionat pe fond notificarea, inclusiv cu privire la suprafaţa aferentă rondului de tramvai.
Soluţia pronunţată încalcă prevederile art. 27 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, şi în privinţa aceste suprafeţe de teren instanţele au dat o dezlegare parţială, în litigiul întemeiat pe Legea nr. 18/1991, în sensul că suprafaţa nu are un regim de utilitate publică. Prin urmare, nu există niciun impediment legal la restituirea în natură a acestei suprafeţe.
Instanţa de recurs a casat hotărârea anterioară ţinând cont de criticile formulate de reclamanţi cu privire la Loturile 2.3, 2.4 şi 2.5.
Prin decizia recurată, instanţa de apel, în rejudecare, a menţinut soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de restituire în natură a acestor suprafeţe, fără a arăta, însă, motivele pe care se întemeiază această soluţie, ceea ce constituie un motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În fine, în privinţa suprafeţei de teren de 73 mp notată în expertiza M. drept cale de acces dalată, expertiza I. a confirmat că aceasta este parţial inclusă în suprafaţa reconstituită reclamanţilor în baza Legii nr. 18/1991. Cu privire la restul de suprafaţă neretrocedată, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe limitându-se a motiva că suprafaţa respectivă constituie cale de acces dalată. S-au încălcat instrucţiunile din decizia de casare, prin care se dispunea că referitor la calea de acces dalată trebuie determinat dacă îndeplineşte condiţiile unei servituţi legale sau reprezintă doar o scurtătură practicată pe terenul în litigiu, care a fost acoperită ulterior cu dale.
2.2. Analiza recursului
Recursul este întemeiat, şi va fi admis pentru următoarele considerente:
În primul rând, menţinerea soluţiei adoptate prin Dispoziţia nr. 3499 din 4 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Iaşi, în sensul respingerii notificării privind restituirea în natură a suprafeţei de teren de 411 mp, identificată în expertiza M. ca fiind un fost rond de tramvai, cu motivarea că, prin raportul de expertiză s-a spus că terenul nu se află în deţinerea municipiului Iaşi, ci a Regiei Autonome de Transport Public, este de natură să încalce prevederile art. 27 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, conform cu care, persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare şi copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deţine aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptăţite; dispoziţiile alin. (2), (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care unitatea notificată nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptăţite datele de identificare a unităţii deţinătoare.
Or, prin Dispoziţia nr. 3499 din 4 decembrie 2006 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru toată suprafaţa de teren menţionată în notificare.
Prin urmare, apreciind abia cu ocazia celei de a doua rejudecări după casarea cu trimitere că, practic, pârâtul notificat nici nu se putea pronunţa cu privire la suprafaţa de teren arătată, întrucât se află în deţinerea unei alte persoane juridice, instanţa de trimitere a pronunţat o soluţie nelegală, decurgând din nesocotirea textelor sus-menţionate.
În respectarea principiului disponibilităţii şi al aflării adevărului în cauză, instanţa de apel trebuia să pună în dezbaterea contradictorie a părţilor problema situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 411 mp, şi să impună administrarea de dovezi pentru a determina cui aparţine terenul, iar nu să se limiteze să preia din concluziile unui raport expertiză care, oricum, nu fusese menţinut, faţă de cele arătate în Decizia nr. 5333 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cum prin această decizie se stabilise în mod clar să se administreze dovezi suplimentare pentru a se determina dacă terenurile pot fi restituite în natură, deci, atât situaţia de fapt, cât şi situaţia juridică a acestora, felul în care a procedat instanţa de trimitere a nesocotit cerinţele impuse prin decizia de casare, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Instanţa de recurs nu se poate pronunţa direct asupra restituirii în natură a acestui teren, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti date în procedura declanşată în sistemul Legii nr. 18/1991, astfel cum au solicitat recurenţii, ci, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a se administra dovezi cu privire la deţinătorul terenului, urmând ca acesta să fie obligat la soluţionarea notificării, în condiţiile art. 28 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
În al doilea rând, instanţa de trimitere a nesocotit decizia de casare şi prin modul în care a procedat în privinţa suprafeţelor de 191 mp, 299 mp, 82 mp, 12 mp, 94 mp, 32 mp şi 25,92 mp.
Astfel, instanţa de casare a impus să se efectueze un nou raport de expertiză care să aibă în vedere situaţia juridică a acestor terenuri atât la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât şi evoluţia regimului lor juridic până la data soluţionării notificării.
Cu toate acestea, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a restituirii în natură a acestor suprafeţe tot pe concluziile expertizei M., care determinase amplasamentul imobilului în conformitate cu planul topografic din 1987, care a stat la baza întocmirii proiectului de urbanizare a zonei, fără să ţină cont de afectaţiunea actuală a terenurilor.
Or, suprafeţele identificate de către expertul I. ca fiind afectate la data expertizei de amenajări de utilitate publică şi de servituţi legale sunt cele de 271 mp, ce face parte din Şoseaua Nicolina, respectiv de 1976 mp ce face parte din zona destinată Bulevardului Poitiers.
Însă, având în vedere modul defectuos în care au fost stabilite obiectivele expertizei după casarea cu trimitere - expertului cerându-i-se, practic, să facă aprecieri asupra celor statuate prin expertiza M. - nu rezultă, cu claritate, dacă sunt şi alte suprafeţe de teren care au un regim juridic similar. În aceste condiţii, trimiterea pe care o face instanţa la raportul M., pentru a justifica respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 299 mp încalcă cerinţele deciziei de casare prin care acest raport de expertiză fusese infirmat.
De asemenea, expertul I. a stabilit că suprafaţa ocupată de linia de tramvai, peron tramvai şi trepte, în suprafaţă de 199 mp, nu mai este necesară unităţii deţinătoare. În plus, a arătat că trotuarele şi rampele de acces destinate folosirii liniei de tramvai, în prezent dezactivate, nu îşi mai păstrează afectaţiunea de utilitate publică, pentru că nu se mai circulă cu tramvaiul, în măsura în care şi linia de tramvai în interiorul rondului vechi nu mai este funcţională. Totuşi, instanţa şi-a motivat soluţia tot pe expertiza M.
După cum, deşi expertul I. arată că suprafaţa de teren de 25,92 mp considerată în expertiza M. drept o cale de acces dalată nu mai este prevăzută cu dale, astfel încât nu mai poate fi considerată o scurtătură practicată, instanţa a respins restituirea în natură cu motivarea din expertiza M.
În fine, în privinţa spaţiilor verzi expertul I. arată că nu poate menţiona dacă acestea se încadrează sau nu în art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 pentru că nu are studii de specialitate. Cu toate acestea, făcând din nou trimitere la cele statuate prin expertiza M., instanţa, fără să administreze alte dovezi, consideră că nu pot fi restituite în natură pentru că au destinaţia de spaţii verzi.
Soluţia instanţei de apel este întemeiată pe expertiza I. - întrucât concluziile expertului coincid cu cele ale expertizei M. - numai cu privire la suprafaţa de 82 mp ce îşi menţine în continuare afectaţiunea de canal deschis de scurgere a apelor pluviale.
Faţă de cele ce preced, întrucât instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de recurenţi întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În al treilea rând, prin Decizia nr. 5333/2013 instanţa de recurs a stabilit în sarcina instanţei de trimitere să analizeze şi criticile vizând loturile 2.3, 2.4 şi 2.5 astfel cum au fost delimitate prin expertiza M.
Totuşi, instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestor suprafeţe de teren numai "implicit", aspect ce poate fi dedus doar din dispozitivul hotărârii, fără ca în considerente să fie arătate motivele pentru care s-a menţinut soluţia dată în primă instanţă. Drept urmare, această critică întruneşte cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, întrucât instanţa de trimitere nu a răspuns criticilor formulate de către apelanţi, prin prisma celor statuate prin decizia de casare, nu a avut loc o cercetare a fondului procesului, motiv pentru care decizia va fi casată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, urmează să se administreze dovezi pentru a se determina cine este deţinătorul suprafeţei de 411 mp pe care se află infrastructura căii de rulare a tramvaiului, precum şi o nouă expertiză prin care să se stabilească, raportat la toate criticile formulate în recurs de către reclamanţi, în ce măsură, fiecare dintre suprafeţele de teren solicitate de aceştia pot fi restituite sau nu în natură.
De asemenea, se va ţine cont de cele impuse instanţei de trimitere prin Decizia de casare nr. 5333 din 19 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanţii V.I. şi Ş.G.V. împotriva Deciziei civile nr. 162 din 21 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2301/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2303/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
