ICCJ. Decizia nr. 698/2015. Civil. Contestaţie la executare. întoarcere executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE C.A.S.AŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 698/2015
Dosar nr. 7451/212/2013
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 18 martie 2013 sub nr. 7451/212/2013, contestatoarea SC M.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu A.A.A.S. şi SC R.I.B. SA, anularea executării silite, întoarcerea executării silite efectuate şi obligarea intimatei la restituirea sumei de 861,05 lei, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a solicitat un extras de cont la SC R.I.B. SA pentru perioada 31 ianuarie 2013 - 1 martie 2013, din care a aflat că la data de 8 februarie 2013 i s-a luat din cont suma de 861,05 lei ca urmare a popririi instituite la solicitarea A.A.A.S., fosta A.V.A.S.
În anexa la Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 al Vicepreşedintelui A.A.A.S. Bucureşti, contestatoarea figura ca debitor cu suma de 861,05 lei. Acest ordin a fost comunicat la SC R.I.B. SA la data de 6 februarie 2013 iar la data de 8 februarie 2013 suma respectivă a fost trasă din contul contestatoarei ca urmare a blocării contului societăţii la data de 7 februarie 2013.
Contestatoarea a arătat că nu cunoaşte natura juridică a debitului de 861,05 lei invocat de A.A.A.S., deoarece nu a avut raporturi juridice cu aceasta şi nici cu fostul A.V.A.S., motiv pentru care consideră că nu are nicio datorie faţă de aceasta.
În drept s-au invocat prevederile art. 172 alin. (1) C. proc. fisc. (potrivit căruia persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prezentului cod de către organele de executare) precum şi dispoziţiile art. 399 şi art. 404 C. proc. civ.
Prin întâmpinare intimata A.A.A.S., a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi nefondată. S-a invocat excepţia necompetentei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Constanţa. în motivare, s-a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea unor acte de executare efectuate de A.V.A.S. (actualmente A.A.A.S.) pentru recuperarea unor creanţe fiscale preluate de instituţie printr-un protocol, în virtutea căruia autoritatea a dobândit calitatea de creditor asupra contestatoarei.
Intimata a învederat faptul că procedura executării silite se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor speciale reglementate prin O.U.G. nr. 51/1998, care se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. În baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.A.A.S. a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la F.U.A.S.S., A.A.A.S. a preluat de la C.A.S. Constanta, prin Protocolul din 3 martie 2004 o creanţă fiscală în valoare de 1.007,06 lei asupra SC M.C. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 10178 din 24 iulie 2013 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a civilă.
Întrucât pe rolul Judecătoriei Constanţa, pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a C.J.A.S. Constanţa, Curtea a dispus citarea, însă aceasta nu s-a prezentat în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.
Tot prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Constanţa pârâta A.V.A.S. a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, iar prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 25/A din 14 mai 2014, a respins excepţiile tardivităţii contestaţiei şi prescripţiei executării silite începute de A.A.A.S. Bucureşti, ca neîntemeiate.
A respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea de SC M.C. SRL, ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia tardivităţii contestaţiei, s-a avut în vedere că termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. se calculează începând cu data de 1 martie 2013 (când i s-a eliberat contestatoarei extrasul de cont de către SC R.I.B.B. SA, din care a aflat despre debitarea contului) în condiţiile în care la dosar nu există nicio dovadă de comunicare către SC M.C. SRL a adresei de înfiinţare a proprii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită s-a apreciat că dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită are la bază Protocolul de transfer de creanţă din 3 martie 2004, prin care a fost preluată şi creanţa fiscală (bugetară) a debitoarei SC M.C. SRL.
A considerat instanţa că şi în situaţia în care termenul legal de prescripţie de 7 ani, a început să curgă în 3 martie 20014, el a fost întrerupt în data de 22 noiembrie 2006 (prin actele de executare întocmite de către intimată, în baza O.U.G. nr. 51/1998 - ordinul de poprire emis de A.V.A.S., din 7 ianuarie 2006) astfel încât, în cauză a început să curgă un nou termen de prescripţie.
Pe fond, s-a apreciat că cererea este neîntemeiată întrucât în data de 28 februarie 2013 poprirea a fost desfiinţată prin adresa din 28 februarie 2013 emisă de A.A.A.S., astfel încât contul contestatoarei a fost deblocat, ca urmare a achitării debitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC M.C. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei la executare formulate şi, pe cale de consecinţă: anularea executării, întoarcerea executării silite efectuate şi obligarea intimatei la restituire sumei de 861,05 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-reclamantă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 172 alin. (1), art. 173, art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. fisc.; art. 399 şi următoarele C. proc. civ.; art. 299 şi următoarele C. proc. civ.; art. 3041 C. proc. civ.
Prima critică vizează faptul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 coroborate cu cele ale art. 134 - 135 C. proc. fisc., considerând că dreptul de a efectua executarea silită prin poprirea conturilor noastre în anul 2013 nu a fost prescris, argumentaţia adusă în susţinere vizând următoarele aspecte:
Instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului la executare silită începută de A.A.A.S. împotriva recurentei în condiţiile în care chiar intimata recunoaşte că „termenul de prescripţie a început să curgă la data preluării creanţei - 3 martie 2004 şi s-a împlinit la data de 3 martie 2011".
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că executarea silită s-a întrerupt în conformitate cu art. 405 C. proc. civ. prin îndeplinirea unui act de executare în cursul executării silite, act reprezentat de Ordinul A.V.A.S. nr. 1535/2006. Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 1535 din 7 noiembrie 2006 nu constituie un act de executare în sine şi nu poate fi interpretat ca un act de întrerupere a executării silite începute împotriva societăţii recurente. Acest ordin nu are caracterul unui act efectiv de executare în condiţiile în care nu a fost efectuat în cadrul unui dosar de executare care să vizeze societatea recurentă în calitate de debitoare şi nici nu i-a fost niciodată comunicat, astfel încât să aibă efect întreruptiv cu privire la prescripţia începută la data de 3 martie 2004.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 134 C. proc. fisc., în condiţiile în care speţa nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute în mod expres şi limitativ de acest text de lege.
În cadrul celei de-a doua critici recurenta invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea actelor de executare din perspectiva încălcării dispoziţiilor cuprinse în Codul procedură fiscală faţă de faptul că s-a arătat în contestaţia la executare că executarea este nelegală deoarece o somaţie colectivă nu dă debitorului posibilitatea de a lua cunoştinţă despre aceasta şi de a achita chiar de bună-voie debitul reţinut în sarcina sa, lipsind practic actul juridic al somaţiei de executare de efectele pe care acesta urmăreşte să le producă.
A treia critică vizează faptul că instanţa de fond nu a analizat inexistenţa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei ce face obiectul executării silite.
În acest sens se arată că executarea silită nu s-a efectuat pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în condiţiile în care în protocolul încheiat între C.A.S. şi A.V.A.S. actuala A.A.A.S. se face referire la existenţa unei creanţe de 1.007,06 lei, iar executarea silită efectivă prin debitarea contului societăţii recurente s-a efectuat pentru suma de 861,05 lei, instanţa de fond neanalizând aceste apărări, deşi a respins contestaţia la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Recurenta precizează că în contestaţia iniţială a arătat că nu cunoaşte natura juridică a debitului de 861,05 lei invocat de A.A.A.S. sens în care a solicitat ca aceasta să fie obligată să depună toate actele care au stat la baza executării silite începute împotriva noastră. Se arată că din actele de executare anexate întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către A.A.A.S. nu rezultă natura debitului de 861,05 lei, respectiv nu rezultă pentru ce perioadă a fost calculat acest debit sau dacă include şi penalităţi de întârziere ori reprezintă numai obligaţiile de plată principale constând în contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
A patra critică se referă la faptul că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a contestaţiei la executare pe plata acestora, fără să analizeze legalitatea actelor de executare efectuate împotriva societăţii recurente.
Din această perspectivă recurenta consideră că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că nu a fost vorba despre o executare de bună voie a plăţii sumelor reţinute în sarcina recurentei, ci a fost vorba despre executare silită a acestor obligaţii, prin poprirea conturilor societăţii, aşa cum rezultă din chiar înscrisurile depuse de către intimată în prezenta cauză, în condiţiile în care nu mai putea solicita suspendarea executării silite începute împotriva recurentei până la momentul în care s-au luat din conturi sumele datorate către organele fiscale.
Precizează recurenta că a aflat despre executarea silită începută împotriva sa abia la data de 1 martie 2013, aşa după cum se reţine de altfel în mod corect de către Curtea de Apel Bucureşti, iar contul societăţii recurente a fost debitat şi poprirea desfiinţată în data de 28 februarie 2013.
Recurenta arată că la momentul formulării prezentei contestaţii la executare, 15 martie 2014, nu a avut decât posibilitatea de a solicita întoarcerea executării silite ca urmare a anularii actelor de executare efectuate împotriva sa, că în condiţiile în care se desăvârşise deja executarea silită fiindu-i poprită întreaga sumă datorată anterior promovării contestaţiei la executare nu se poate susţine ca recurenta a achitat de bună-voie acest debit şi că a recunoscut legalitatea acestuia.
Recurenta apreciază că singura soluţie juridică posibilă era aceea a întoarcerii executării silite în situaţia în care instanţa ar fi admis primul capăt de cerere şi ar fi dispus anularea actelor de executare efectuate, arătând totodată că are interes în soluţionarea prezentei contestaţii la executare şi în anularea executării silite, cu atât mai mult cu cât a solicitat şi întoarcerea executării silite începute şi încetată prin desfiinţarea popririi conturilor la data de 28 februarie 2013.
Referindu-se la obiectul contestaţiei la executare, recurenta arată că atât timp cât executarea silită a produs efecte juridice, iar actele de executare silită efectuate se află în fiinţă, este evident că există un obiect al contestaţiei la executare, respectiv anularea actelor de executare efectuate şi în temeiul cărora fost debitate conturile societarii recurente, cât şi întoarcerea executării silite începute împotriva recurentei în situaţia în care şi ca urmare a anulării actelor de executare efectuate împotriva societăţii recurente.
Invocă în acest sens dispoziţiile art. 404 alin. (1) C. proc. civ.
Consideră totodată recurenta că faţă de faptul că, pe cale silită, A.A.A.S. a încasat debitul invocat, nu conferă legitimitate actelor de executare silită efectuate împotriva sa, că atât timp cât A.A.A.S. nu şi-au revocat propriile acte de executare efectuate şi cât timp nu i-a restituit sumele pe care Ie-a încasat pe cale silită de la societatea recurentă, este evident că numai instanţa de judecată poate dispune anularea actelor de executare silită efectuate şi poate să oblige intimata la restituirea sumelor astfel încasate.
În final recurenta arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că a invocat şi dispoziţiile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care, dat fiind că instituţia întoarcerii executării silite este prevăzută de către C. proc. fisc., în mod implicit, în art. 174 alin. (4) şi că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 4042 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata A.A.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 23 februarie 2015 recurenta a depus înscrisuri care fac dovada schimbării denumirii din SC M.C. SRL în SC B.E. SRL.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
O.U. nr. 95/2003 privind preluarea de către A.V.A.B. a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la F.N.U.A.S.S. - incidente în speţă - are ca obiect de reglementare cesiunea creanţelor bugetare restante existente în evidenţele contabile ale C.N.A.S., la data de 30 iunie 2003 pentru care creditorul deţine titluri de creanţă sau titluri executorii legal constituite către A.V.A.B. în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare republicată.
Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ titlurile de creanţă aferente creanţelor bugetare transferate constituie titluri executorii.
Prin Protocolul nr. 43 din 3 martie 2004 A.A.A.S. a preluat în baza aceluiaşi act normativ o creanţă fiscală în valoare de 1.007,06 lei asupra SC M.C. SRL.
Procedura de executare silită împotriva debitoarei s-a declanşat odată cu afişarea somaţiei de plată din 4 martie 2004 la sediul C.J.A.S. Constanţa şi cu înştiinţarea de plată emisă de aceeaşi instituţie.
În speţă, data confirmării afişării somaţiei este 12 martie 2004, aceasta fiind data începerii executării silite, executarea silită fiind realizată conform prevederilor legale.
Aşadar comunicarea titlului executoriu a fost efectuată, această obligaţie fiind în sarcina C.J.A.S. Constanţa, în speţă fiind relevante sub acest aspect dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare şi aprobare a O.U.G. nr. 95/2003.
Poprirea conturilor societăţii s-a înfiinţat prin Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 1535 din 7 noiembrie 2006, ulterior instituindu-se o nouă poprire prin Ordinul vicepreşedintelui A.V.A.S. nr. 5 din 30 ianuarie 2013 în urma căreia creanţa a fost integral recuperata.
De subliniat, este şi faptul că dispoziţiile O.U.G. Legea nr. 95/2003 instituie proceduri speciale şi deci au prioritate în aplicare în raport de O.U.G. nr. 51/1998 care conţine norme cu caracter general şi care completează legea specială.
Măsura executării silite prin poprire este limitată în timp numai de îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, respectiv realizarea obligaţiei ce se execută silit, fiind de subliniat faptul că prin sumele poprite trebuie înţelese nu numai sumele existente în conturi la momentul înfiinţării popririi, ci şi cele viitoare până la îndestularea creditorului.
În raport de natura şi finalitatea pentru care a fost creată prescripţia dreptului de a cere executarea silită, faţă de regimul său sancţionator, -indiferent de caracterul general sau special al normei de reglementare - efectele prescripţiei nu îşi au justificarea în situaţia în care inacţiunea nu-i poate fi imputată titularului dreptului la acţiune, ea fiind rezultatul unor împrejurări de natură să îl împiedice în exercitarea şi satisfacerea dreptului său.
În baza acestui raţionament care justifică inaplicabilitatea prescripţiei dreptului de a solicita executarea silită, raportat la datele speţei, se reţine că soluţia instanţei de fond de a respinge excepţia prescripţiei dreptului A.A.A.S. de a cere executarea silită a primit o judicioasă dezlegare.
Pentru aceleaşi considerente, dat fiind faptul că debitoarea contestatoare a avut cunoştinţă de debitul datorat prin efectul afişării somaţiei de plată, cea de-a doua critică este de asemenea, nefondată.
Argumentaţia adusă în susţinerea acestei critici nu poate fi primită şi faţă de faptul că actele de executare şi procedura de executare silită în speţă sunt supuse reglementărilor speciale ale O.U.G. nr. 51/1998 şi nu celor din C. fisc., chiar dacă vizează o creanţă fiscală.
Ultimele critici nu pot fi, de asemenea, primite întrucât potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 titlurile de creanţă aferente creanţelor bugetare transferate constituie titluri executorii iar conform art. 3 din acelaşi act normativ C.A.S. garantează valabilitatea, realitatea şi actualitatea creanţelor transferate precum şi legalitatea titlurilor de creanţă şi a titlurilor executorii aferente faţă de A.V.A.S.
Critica vizând nelegalitatea creanţei ce a format obiectul executării silite este, de asemenea, nefondată.
Astfel, caracterul cert al creanţei este dovedit, existenţa sa rezultând din titlul executoriu.
Caracterul lichid al creanţei este de asemenea evident, cuantumul acesteia fiind determinat în cuprinsul titlului.
Cerinţa exigibilităţii creanţei este de asemenea, îndeplinită, scadenţa acesteia fiind ferm stabilită în cuprinsul aceluiaşi titlu.
Aceste aspecte au fost avute în vedere în mod implicit de instanţa de fond, în condiţiile în care aceasta a apreciat asupra aplicabilităţii în speţă, în raport de natura creanţei, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este cenzurabilă din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta SC B.E. SRL împotriva sentinţei nr. 25 din 14 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2015. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 697/2015. Civil → |
|---|
