ICCJ. Decizia nr. 700/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a ll-a CIVILĂ
Decizia nr. 700/2015
Dosar nr. 1/1/2015
Şedinţa publică de la 3 martie 2015
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1831 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2519/99/2007* s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.T.D. SRL în contradictoriu cu pârâţii C.N.B., C.G. şi S.N.D.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de schimb, autentificat sub nr. 1944/4 octombrie 2006 la B.N.P., N.I. şi M.M.C.
S-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin sentinţa civilă nr. 1399 din 31 iulie 2007 Tribunalul laşi şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei laşi, sentinţă modificată prin Decizia Curţii de Apel laşi nr. 405/2007 pronunţată în Dosarul nr. 2519/99/2007 care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei iniţial sesizate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului laşi sub nr. 2519/99/2007, prin sentinţa civilă nr. 313/2008 instanţa respingând ca fiind lipsită de interes acţiunea introductivă.
Prin Decizia nr. 44 din 25 februarie 2009 Curtea de Apel laşi a admis apelul declarat de reclamanta SC S.T.D. SRL, a desfiinţat sentinţa nr. 313/2008 a Tribunalului laşi, şi respingând excepţia lipsei de interes, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului laşi.
Decizia Curţii de apel laşi a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 7338/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost restituită Tribunalului laşi pentru judecata pe fond, instanţă la care dosarul a fost înregistrat sub nr. 2519./99/2007*.
La termenul din 18 septembrie 2013 instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă moştenitoare a defunctei P.E. pe numita S.N.D.
Prin încheierea nr. 4055 din 26 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3884/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de reclamantă şi a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău cu păstrarea actelor de procedură.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin Decizia nr. 353 din 10 noiembrie 2014 a anulat ca netimbrat apelul pârâtului C.N.B. şi a respins cererea intimatei SC S.T.D. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.
în fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că apelantul a înţeles să formuleze cerere de ajutor public judiciar, cerere care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2014, că împotriva acestei încheieri acesta a promovat cerere de reexaminare ajutor public judiciar, cerere care a fost de asemenea respinsă la 4 noiembrie 2014.
S-a constatat că apelantul nu a respectat aceste cerinţe legale referitoare la achitarea taxei de timbru, Curtea apreciind că avea la dispoziţie timp suficient pentru a achita taxa şi a-şi angaja apărător, excepţia netimbrării fiind o excepţie ce primează oricărei alte cereri sau excepţii, astfel că instanţa a dispus anularea apelului ca netimbrat, raportat la dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013.
Referitor la cererea intimatei SC S.T.D. SRL, de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă întrucât s-a apreciat că înscrisurile depuse nu au format convingerea instanţei.
Astfel, s-a reţinut, factura din 2 iulie 2014 -are ca şi termen de plată a sumei de 2.918 euro data de 7 iulie 2014, factura din 10 iulie 2014 are ca şi termen de plată suma de 1.005,08 data de 15 iulie 2014, factura din 3 septembrie 2014 are ca şi termen de plată suma de 2.845 euro data de 8 septembrie 2014, factura din 17 octombrie 2014 are ca şi termen de plată suma de 1.480 euro data de 22 octombrie 2014, iar factura are ca şi termen de plată suma de 11.068 euro data de 13 aprilie 2014.
Astfel s-a apreciat că aceste înscrisuri nu reprezintă acte justificative de plată efectuate, toate având un termen de plată ulterior lor iar în ce priveşte celelalte trei înscrisuri depuse în copie xerox - acestea sunt acte emise de banca R.B.S. - cel din 26 mai 2014 cu referire la suma de 2.480 euro şi cel din 4 august 2014 - cu referire la suma de 895 euro - sunt transferuri la ordinul unei companii terţe - T.Y.N.L.T.D.; cel de-al treilea extras de la R.B.S. din 28 octombrie 2014 cuprinde modificări vizibile şi de asemenea face referire la un transfer al unei sume de 1.232 euro provenind tot de la terţ - T.Y.N.L.D.T.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta SC S.T.D. SRL cât şi pârâtul C.N.B..
I. Recurenta-reclamantă SC S.T.D. SRL a solicitat, în temeiul art. 299 - 316 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate şi în consecinţă obligarea intimatului la plata onorariului de avocat în valoare de 19.318,40 lei.
Dezvoltarea motivelor de recurs are la bază următoarea argumentaţie:
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea lor procesuală. Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate, în final, de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul, neputând fi ignorat totodată, nici rolul acestora de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale.
Cheltuielile de judecată nu pot fi limitate, însă, numai la finalitatea de a constitui o sancţiune procedurală. Ele au şi rolul de a despăgubi partea care a câştigat procesul şi care nu este vinovată de declanşarea activităţii judiciare.
Dispoziţiile art. 275-276 C. proc. civ. fac o aplicare particulară a principiului potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată se bazează pe culpa procesuală a părţii care a pierdut litigiul.
În speţă există culpa procesuală a intimatului fiind îndeplinite rigorile art. 274 C. proc. civ., astfel:
Culpa procesuală este cea care trebuia să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanţe a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate. Culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 C. proc. civ., poate fi atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.
Culpa procesuală reprezintă formularea unei cereri, exercitarea unei acţiuni ori susţinerea unor apărări neîntemeiate. Aceasta (culpa procesuală) nu trebuie confundată cu exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale (art. 723 C. proc. civ.). Pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar şi suficient a se reţine culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul şi a căzut astfel în pretenţii.
În acest sens recurenta-reclamantă face trimitere la jurisprudenţa naţională şi la cea europeană.
Consideră recurenta-reclamantă că solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată în apel este legal întemeiată, arătând că din dispoziţiile procedurale ce reglementează această instituţie se desprinde concluzia potrivit căreia cheltuielile de judecată au un conţinut complex. Ele cuprind taxele de timbru, plata experţilor, despăgubirea martorilor, onorariile avocaţilor şi „orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că Ie-a făcut".
Caracterul real al cheltuielilor de judecată, arată această recurentă, rezultă cu prisosinţă din faptul că reprezentanţii legali ai săi au depus în faţa instanţei dovezile privind efectuarea de către aceasta a plăţii onorariului stabilit.
Se arată că faţă de faptul că între S.T.D. şi N.N.D.K.P. există contract de asistenţă juridică în care se prevede un onorariu orar, respectiv faptul că la dosar există dovezile privind plata de către subscrisa a onorariului stabilit, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.
În ce priveşte aspectul reţinut de instanţă referitor la caracterul pretins nereal al cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 2 din contractul de asistenţă juridică din 2 aprilie 2014 „Onorariul pentru serviciile prestate este 2.000 euro. La valoarea onorariului se va adăuga T.V.A. în conformitate cu Legea nr. 571/2003. Plata se va efectua în lei la cursul de schimb leu/euro anunţat de B.N.R. din ziua emiterii facturii în termen de 5 zile de la prezentarea facturii de către S.C.A."
Se arată că potrivit art. 3 din contractul de asistenţă juridică „Orice cheltuieli avansate de S.C.A. în legătură cu activitatea menţionată mai sus, referitoare la convorbiri telefonice, transmiteri de fax-uri, copierea de documente şi orice alte cheltuieli similare, precum şi transportul, respectiv cazarea avocaţilor în afara localităţii Bucureşti, în măsura în care acestea sunt necesare, vor fi plătite separat de către Client şi vor fi detaliate în factură. Cheltuielile generate de transportul avocaţilor N.N.D.K.P. în afara localităţii Bucureşti vor fi plătite de către Client, exclusiv în cazul în care acesta nu poate pune la dispoziţia avocatului un mijloc de transport propriu, adecvat".
Se arată că, în ce priveşte factura de onorariu (emisă conform art. 2 din contractul de asistenţă juridică) precum şi cele 4 facturi privind cheltuielile (avansate de N.N.D.K.P. emis potrivit art. 3 din contractul de asistenţă juridică) în mod eronat instanţa a apreciat că acestea nu ar fi documente justificative având un termen de plată ulterior lor, neavând în vedere că documentul justificativ era reprezentat de Chitanţa/Nota privind onorariile cheltuielile aferente contractului de asistenţă juridică din 2 aprilie 2014 (depusă la dosarul cauzei). Precizează recurenta că facturile prevedeau un termen de 5 zile pentru plată era conform art. 2 din contractul de asistenţă juridică, inserarea acestui termen de plată neavând nici o influenţă asupra sumei certificate de N.N.D.K.P. ca şi sumă încasată.
Raportat la dovada plăţii recurenta arată că banii au fost viraţi în numele S.T.D. de o societate acţionar la aceasta, respectiv T.Y., desocotirea finală între cele două societăţi excedând prezentului litigiu, caracterul real al plăţii fiind pe deplin dovedit.
În ce priveşte modificările de pe ultimul extras de cont din 28 octombrie 2014 recurenta arată că nu sunt decât menţiuni referitoare la facturile plătite la data respectivă.
II. Recurentul-pârât C.N.B. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Recurentul-pârât îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând în esenţă că excepţia netimbrării a fost greşit soluţionată de instanţă faţă de faptul că, în raport de respingerea cererilor de ajutor public judiciar şi de reexaminare formulată în temeiul art. 211 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, nu a fost înştiinţat de soluţia pronunţată şi implicit de faptul că obligaţia de timbrare a apelului subzistă.
Recurentul-pârât reiterează aspectele privind situaţia sa financiară şi concluzionează în sensul că cererea de reexaminare a ajutorului public judiciar formulată de către recurent în apel trebuia admisă şi instanţa trebuia să dispună scutirea apelantului-pârât de la plata taxei de timbru.
În continuare recurentul-pârât formulează critici ce vizează fondul litigiului dedus judecăţii, arătând totodată că instanţa de apel era obligată să reediteze judecata pricinii în fond şi, în cazul eventual al respingerii apelului, trebuia să îl dea în debit cu contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată următoarele:
I. Recursul reclamantei este nefondat.
Trebuie precizat încă de la început că instanţa de apel nu a analizat cererea de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată din perspectiva existenţei condiţiilor art. 274 C. proc. civ., existenţa culpei procesuale a apelantului fiind necontestată, sub acest aspect argumentaţia adusă în susţinere de recurentă excedând controlul de legalitate în această fază procesuală faţă de limitele învestirii.
Instanţa de apel a avut a se pronunţa asupra modului în care actuala recurentă a înţeles să-şi dovedească cheltuielile de judecată efectuate în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Astfel, partea care solicită acordarea cheltuielilor de judecată este îndreptăţită să obţină, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., dacă probează efectuarea cheltuielilor pretinse.
Dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. fac referire la cheltuielile „pe care partea care a câştigat va dovedi că Ie-a efectuat" cât şi din regula generală în materie de probaţiune aplicabilă procesului civil, cuprinsă în prevederile art. 1169 C. civ.
În ceea ce priveşte onorariile de avocat, acestea se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume.
Analiza făcută de instanţa de apel a relevat faptul că facturile depuse au un termen de plată ulterior iar celelalte înscrisuri fac dovada unor transferuri la ordinul unei companii terţe.
Aşadar, deşi a câştigat procesul şi ar fi avut dreptul la cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., din verificările efectuate în actele dosarului, s-a constatat că înscrisurile depuse în susţinerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu constituie o dovadă în acest sens, astfel că nu pot fi considerate acte justificative care să poată sta la baza stabilirii şi acordării cheltuielilor de judecată, în lipsa unor elemente esenţiale din care să rezulte că plata a fost făcută pentru serviciile prestate în etapa procesuală a recursului de către societatea reclamantă.
Concluzionând, întrucât prezenta recurentă-reclamantă nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate, instanţa de apel a făcut o judicioasă aplicare a art. 274 C. proc. civ.
II. Recursul pârâtului este nefondat.
Atât la primul termen de judecată cât şi ulterior, apelantul-pârât, prezentul recurent-pârât a fost înştiinţat, astfel cum rezultă din dovezile de citare existente la filele 8, 20, 116 şi 117), atât de obligaţia timbrării apelului cu 31.235 lei taxă judiciară de timbru cât şi de sancţiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestei obligaţii.
Faţă de faptul că problema timbrajului a primit dezlegare fără cale de atac, pe calea procedurii reexaminării reglementată de art. 211 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în condiţiile în care recurentul-pârât a fost încunoştiinţat pe tot parcursul procesual de obligativitatea timbrării cererii de apel, criticile care readuc în discuţie aceleaşi chestiuni de drept nu mai pot fi analizate în calea de atac a recursului.
Criticile recurentului-pârât care vizează fondul cauzei nu vor fi analizate întrucât exced controlul de legalitate în raport de limitele învestirii.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.T.D. SRL laşi împotriva Deciziei nr. 353 din 10 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât C.N.B. împotriva Deciziei nr. 353 din 10 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 705/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 70/2015. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
